CASE OF BODINE BENCZE v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BÓDINÉ BENCZE c. HUNGARY (Documentul nr. 42373/98) JUDGMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 1 octombrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Bódiné Bencze c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: J.-P. Costa Președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucaides Bîrsan Ugrekhelidze Doamna Mularoni judecători și dna S. Dollé Secțiune grefier Ați deliberat în privat la 10 septembrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 42373/98) împotriva Republicii Ungariei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, Éva Bódiné Bencze („reclamantul”), la 2 iunie 1998. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl al Ministerului Justiției. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor civile. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 12 martie 2002, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 24 iunie 2002 și la 17 iulie 2002, Guvernul și, respectiv, reclamantul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul s-a născut în 1931 și trăiește în Vác, Ungaria. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În februarie 1993 mama reclamantului a murit. Potrivit ultimei ei testamente, nepoții ei au fost principalele beneficiare ale proprietății ei, în timp ce moștenitorii statutari, copiii ei - inclusiv reclamantul - au primit doar partea juridică minimă. La 3 februarie 1994, reclamantul și frații ei, patru reclamanți cu totul, au adus o acțiune care a contestat validitatea testamentului. Ei au susținut că mama lor, având în vedere deteriorarea sănătății sale, nu a fost în deplină posesie a facultăților sale. La 29 iunie 1994, Curtea de District a respins acțiunea reclamanților. Această decizie a fost anulată în apel și trimisă la prima instanță. După diferite audieri și o evaluare expertă a elementelor contestate în proprietate, la 28 octombrie 1999, Curtea de District a respins acțiunea reclamanților. Această decizie a fost încă o dată anulată în apel și remisă. După audieri suplimentare și avize de experți, la 18 septembrie 2001, Curtea de District a pronunțat hotărârea în cazul în care a acceptat parțial cererile reclamanților. La 3 noiembrie 2001, reclamantul a interzis recursul, iar procedurile sunt încă pendente în fața Curții Regionale de județul Pest. HOTĂRÂREA La 24 iunie 2002, Curtea a primit următorul acord, semnat de ambele părți, de la Guvern: „În ceea ce privește art. 38 alineatul (1) litera (b) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, părțile în cadrul procedurii privind cererea nr. 42373/98, depusă de dna Éva Bódiné Bencze, declară după cum urmează: 1. Guvernul Ungariei va plăti 1 100.000 de forinti maghiari reclamantului ca compensare pentru orice posibilă reclamație legată de prezenta cerere. Guvernul va transfera această sumă direct la contul bancar al reclamantului. 2. Reclamantul declară că cererea ei a fost stabilită. 3. Pe 17 iulie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Recunosc că soluția de mai sus a fost acceptată și semnată de mine.” 11. Curtea ia act de acordul atins între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă Convenția și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții) consideră că aceste declarații conțin o acceptare implicită de către părți că acest caz a fost finalizat și că, prin urmare, nu au nici o intenție de a solicita ulterior o recerere a cazului în fața Marei Camere. 12. Prin urmare, cazul ar trebui eliminat din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul implicit al părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 octombrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa

SECOND SECTION

CASE OF

BÓDINÉ BENCZE v. HUNGARY

(Application no. 42373/98)

JUDGMENT

(Friendly settlement)

STRASBOURG

1 October 2002

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Bódiné Bencze v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J.-P.

Costa

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

Gaukur

Jörundsson

,

Mr

L.

Loucaides

,

Mr

C.

Bîrsan

,

Mr

M.

Ugrekhelidze

,

Mrs

A.

Mularoni

,

judges

,

and Mrs S.

Dollé

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 10 September 2002,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

42373/98) against the Republic of Hungary lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Éva Bódiné Bencze (“the applicant”), on 2 June 1998.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Höltzl of the Ministry of the Ministry of Justice.

3.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of civil proceedings.

4.

The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. On 12 March 2002, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed Second Section.

6.

On 24 June 2002 and on 17 July 2002 the Government and the applicant, respectively, submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.

THE FACTS

7.

The applicant was born in 1931 and lives in Vác, Hungary.

8.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In February 1993 the applicant's mother died. According to her last will, her grandchildren were the main beneficiaries of her estate, whereas the statutory heirs, her children - including the applicant,

– received only the minimum legal share.

On 3 February 1994 the applicant and her siblings, four plaintiffs altogether, brought an action challenging the validity of the will. They claimed that their mother, given the deterioration of her health, had not been in full possession of her faculties.

On 29 June 1994 the District Court dismissed the plaintiffs' action. This decision was quashed on appeal and remitted to the first instance.

After various hearings and an expert evaluation of disputed items in the estate, on 28 October 1999 the District Court dismissed the plaintiffs' action. This decision was again quashed on appeal and remitted.

After further hearings and expert opinions, on 18 September 2001 the District Court gave judgment in the case partially accepting the applicant's claims.

On 3 November 2001 the applicant appealed.

The proceedings are still pending before the Pest County Regional Court.

THE LAW

9.

On 24 June 2002 the Court received the following agreement, signed by both parties, from the Government:

“With reference to Article 38 § 1 (b) of the European Convention of Human Rights, the parties in the proceedings concerning Application No. 42373/98, lodged by Ms Éva Bódiné Bencze, declare as follows:

10.

On 17 July 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I acknowledge that the above settlement was accepted and signed by me.”

11.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court). It considers that these declarations contain an implicit acceptance by the parties that this case has been finalised and that, therefore, they have no intention of subsequently requesting a rehearing of the case before the Grand Chamber.

12.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties' implicit undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 1 October 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Registrar

President