CASE OF BENCZE v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BENCZE v. HUNGARY (Depunerea nr. 4578/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 31 octombrie 2006 FINAL 12/02/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Bencze v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B.

Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze Doamna Mularoni Jočienė, judecători și grefierul Secțiunii Dollé, deliberat în privat la 10 octombrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 4578/03) împotriva Republicii Ungarie depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național maghiar, dl János Bencze („reclamantul”), la 2 decembrie 2002. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 29 iunie 2005, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să declare în același timp admisibilitatea și meritul cererii.

Reclamantul s-a născut în 1937 și trăiește în Debrecen. În mai 1990, o societate a luat o acțiune în daune împotriva reclamantului. La 1 noiembrie 1991, Curtea Supremă a desemnat Tribunalul Regional al Județeanului Hajdú-Bihar pentru a auzi cazul. La 22 iulie 1992, reclamantul a adus o contrareclamație. După ce a organizat trei audieri și a obținut avizul unui expert, la 2 La 18 februarie 1998, Curtea Supremă, în calitate de instanță de a doua instanță, a anulat hotărârea de primă instanță în partea sa privind reclamația și a trimis-o Curții Regionale. La 21 mai 1999, Curtea Regională a desfășurat o audiere și a desemnat un expert. La 25 februarie 2000, Curtea Regională a ordonat reclamantului să plătească 1 300.000 de forinti maghiari plus dobânzi acumulate și a respins restul cererilor sale.

10. La recurs, la 22 mai 2002, Curtea Supremă a susținut decizia de primă instanță. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. Guvernul a contestat acest argument. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început doar la 5 Noiembrie 1992, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ungaria a dreptului de cerere individuală în temeiul Convenției. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procedurii la punctul respectiv.

Curtea observă că cazul a fost deja în așteptare de aproximativ doi ani și jumătate până la data respectivă. Perioada în cauză s-a încheiat la 22 mai 2002. Acesta a durat astfel peste nouă ani și jumătate pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 14. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 17. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 18. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” (HUF) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 20. Guvernul a contestat cererea. 21. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Hotărând într-un mod echitabil, îi acordă 8 000 de euro (EUR) sub acest cap. Costuri și cheltuieli 22. De asemenea, reclamantul a susținut HUF 400.000 [2] 23. Guvernul nu a exprimat opinia asupra acestei chestiuni.

24. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, suma de 500 EUR sub acest cap. Interesul implicit 25. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8,000 EUR (opt mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 500 EUR (cincă sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 31 octombrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa [1] Aproximativ 98.900 EUR [2] Aproximativ 1.500 EUR

SECOND SECTION

CASE OF BENCZE v. HUNGARY (Application no. 4578/03) JUDGMENT STRASBOURG 31 October 2006 FINAL 12/02/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Bencze v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B. Baka , Mr I. Cabral Barreto , Mr R. Türmen , Mr M. Ugrekhelidze , Mrs A. Mularoni , Ms D. Jočienė, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 10 October 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

11. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

18. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 8,000 (eight thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 500 (five hundred euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 31 October 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President [1] Approximately EUR. 98,900 [2] Approximately EUR 1,500