- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 octombrie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Gianotti împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE GIANOTTI c. ITALIA (Declarația nr. 39690/98) JUDGMENTUL (Resoluție în limba franceză) STRASBOURG 3 octombrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Gianotti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Bonello Lorenzen Doamna Vajić Dna Botoucharova Dna Steiner judecători L. Ferrari Bravo , judecătorul ad hoc și dl E. Fribergh Secția de grefier Ați deliberat în privat la 12 septembrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
39690/98 împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Riccardo Gianotti („reclamantul”), la 13 octombrie 1997. Reclamantul a fost reprezentat de dl G. Preve, avocat practicant la Turin. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea sa prelungită - prin lipsa de asistență de poliție - de a recupera posesia apartamentului său și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție.
La 15 noiembrie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 14 iunie 2002 și la 2 iulie 2002, reclamantul și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Turin, pe care l-a lăsat G.C. Într-o scrisoare din 7 noiembrie 1991, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă.
El l-a convocat să apară în fața magistratului Turin la 29 noiembrie 1991. Prin decizia din 22 ianuarie 1992, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Turin a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 22 ianuarie 1993. 10. La 24 decembrie 1992, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgent ca sediul ca cazare pentru el însuși. 11. La 13 ianuarie 1993, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. 12. La 2 februarie 1993, a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 9 martie 1993. 13. Între 9 martie 1993 și 23 iulie 1998, judecătorul a făcut cincisprezece încercări de recuperare a posesiunii.
Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 14. Într-o zi neespecificată din iulie 1998, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. La 2 iulie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 4.500 (patru mii cinci sute de euro) dlui Riccardo Gianotti în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 39690/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 16. La 14 iunie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 4.500 (patru mii cinci sute) de euro care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dl Riccardo Gianotti, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 39690/98, în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri.
Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 18. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere.
A făcut în limba engleză și notificat în scris la 3 octombrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF GIANOTTI v. ITALY (Application no. 39690/98) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 3 October 2002 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Gianotti v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr G. Bonello , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mrs S. Botoucharova , Mrs E. Steiner , judges , Mr L. Ferrari Bravo , ad hoc judge , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 12 September 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 39690/98) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr Riccardo Gianotti (“the applicant”), on 13 October 1997.
The applicant was represented by Mr G. Preve, a lawyer practising in Turin. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.
The applicant complained about his prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of his apartment and about the duration of the eviction proceedings.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. On 15 November 2001, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed First Section.
On 14 June 2002 and on 2 July 2002 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant is the owner of an apartment in Turin, which he had let to G.C.
In a writ of 7 November 1991, the applicant informed the tenant that he intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1991, and asked him to vacate the premises by that date. He summoned him to appear before the Turin Magistrate on 29 November 1991.
By a decision of 22 January 1992, which was made enforceable on the same day, the Turin Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 22 January 1993.
On 24 December 1992, the applicant made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for himself.
On 13 January 1993, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 2 February 1993 he served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 9 March 1993.
Between 9 March 1993 and 23 July 1998, the bailiff made fifteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
On an unspecified day of July 1998, the applicant recovered possession of the apartment. THE LAW
On 2 July 2002 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 4,500 (four thousand five hundred) Euros to Mr Riccardo Gianotti with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 39690/98. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 14 June 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 4,500 (four thousand five hundred) Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Riccardo Gianotti with a view to securing a friendly settlement of application no. 39690/98 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 3 October 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President