AFFAIRE AHMED CONTRE L'AUTRICHE

Rezoluția ResDH(2002) 99 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 decembrie 1996 în cauza Ahmed împotriva Austriei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 7 octombrie 2002, în cadrul celei de-a 810-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul art. 54 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "RPA"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 17 decembrie 1996 în cauza Ahmed și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor; Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 25964/94) adresată împotriva Austriei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 13 decembrie 1994 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl. Sharif Hussein Ahmed, resortisant somalez, și că Comisia a declarat admisibilă hotărârea reclamantului potrivit căreia expulzarea sa către Somalia ar putea duce la un risc serios de a fi supusă unui tratament contrar articolului 3 din convenție din cauza lipsei unei autorități publice capabile să o protejeze în condițiile de război civil și să lupte între diferitele clanuri pentru controlul țării; Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie la 11 septembrie 1995; având în vedere că, în hotărârea sa din 17 decembrie 1996, Curtea, în unanimitate: - a declarat că nu are competență să examineze obiecțiunile invocate de reclamant pe teren la articolele 5 și 13 din convenție; - a spus că, atâta timp cât reclamantul se confruntă cu un risc real de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenție, s-ar încălca această dispoziție în cazul în care decizia de expulzare în Somalia ar fi executată; - a declarat în ceea ce privește prejudiciul moral suferit de solicitant, că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă în sensul vechiului articol 50 din convenție; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 150 000 de silingi austrieci pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu de 4% laan de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată; - a respins pretențiile reclamantului pentru surplus; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11, normele care se aplică prin decizia Comitetului de Miniștri în cazurile care intră sub incidența fostului articol 54; După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 17 decembrie 1996, având în vedere obligația pe care o avea de a o respecta în conformitate cu art. 46 alineatul (1) (fostul articol 53) din convenție, În cazul în care, la data de 5 martie 1997, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante suma prevăzută în hotărârea din 17 decembrie 1996, întrucât, în conformitate cu obligația menționată anterior în temeiul articolului 46 alineatul (1), autoritățile Înaltelor P ă r ț i contractante sunt obligate, de asemenea, să ia rapid măsurile necesare pentru a remedia consecințele încălcărilor pentru reclamant și pentru a preveni noi încălcări ale Convenției similare celor constatate în hotărârile Curții; Reamintind, în ceea ce privește situația reclamantului, că guvernul austriac este angajat în mod oficial în fața Comitetului să nu ia decizia de a expulza Somalia atât timp cât acesta se confruntă cu un risc real de a fi supus unui tratament contrar art. 3 din Convenție și că acest angajament a fost respectat la 20 martie 1997, data la care reclamantului i s-a permis să rămână în Austria pentru o perioadă inițială care trebuie să treacă până la 1 martie 1998 (a se vedea alin. (1) din anexa la prezenta rezoluție) ; Cu toate acestea, susținând că situația reclamantului pe teritoriul austriac a rămas precară între 17 decembrie 1996 și 15 martie 1998, în special din cauza anumitor probleme legate de acordarea unui permis de ședere oficial; Observând că guvernul regretă profund sinuciderea reclamantului în Austria la 15 martie 1998, exprimând profunda tristețe a Comitetului în această privință; După ce a examinat, de asemenea, informațiile furnizate de guvernul austriac cu privire la măsurile cu caracter general adoptate pentru a preveni riscul unor noi încălcări similare celor care sunt în cauză în prezenta cauză (a se vedea anexa la prezenta rezoluție); Reamintind cu satisfacție faptul că justiția austriacă a acordat rapid un efect direct în cadrul unei hotărâri în litigiu a Ahmed în practică (a se vedea hotărârea Curții Constituționale din 27 noiembrie 1997, B266/97 și decizia Curții Supreme Administrative din 8 iunie 2000, 99/20/023-9), astfel încât să se prevină noi încălcări similare ale Convenției ; Salutând în special reforma recentă a articolului 57 din Legea privind străinii (pe baza articolului 33 din Convenția Națiunilor Unite din 1951 privind statutul refugiaților), pentru a remedia decalajul dintre această dispoziție și art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează persoanelor o protecție mai largă împotriva expulzării în condiții similare celor din prezenta cauză; După ce a luat act de informațiile comunicate de guvernul austriac, acesta și-a exercitat atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) (fostul articol 54) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2002)99 Informații comunicate de guvernul austriac în cursul examinării cauzei Ahmed de către Comitetul de Miniștri I. Situația reclamantului în Austria după încetarea procedurii Trebuie amintit că, în urma hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, guvernul și-a exprimat în mod oficial angajamentul față de Comitet de a nu aplica decizia de expulzare a reclamantului în Somalia atât timp cât acesta se confruntă cu un risc real de a fi supus unui tratament contrar art. 3 din Convenție și că acest angajament a fost respectat la 20 martie 1997, data la care reclamantului i s-a permis să rămână în Austria pentru o perioadă inițială care trebuie să treacă până la 1 martie 1998. (2) În timp ce chestiunea prelungirii acestei perioade era în curs de examinare, reclamantul s-a sinucis la 15 martie 1998; guvernul subliniază că, având în vedere situația din Somalia din 1998, s-a avut în vedere prelungirea autorizației pentru reclamant de a rămâne în Austria. II. Măsuri cu caracter general de prevenire a unor noi încălcări similare ale dreptului comunitar în ceea ce privește dreptul la liberă circulație și dreptul la liberă circulație în Austria au făcut obiectul unei publicități considerabile imediat după ce a fost pronunțată. Pentru a se asigura că autoritățile competente sunt informate în mod corespunzător cu privire la obligațiile care le revin în temeiul Convenției, guvernul, între februarie și aprilie 1997, a difuzat pe scară largă hotărârea Ministerului de Interne, autorităților competente în materie de azil și instanțelor interne. În plus, hotărârea a fost publicată în ÖJZ 1997, nr. 6 ( Österreichische Juristenzeitung) și ÖIMR Newsletter 1997, nr. 1 ( Österreichisches Institut für Menschenrechte), reviste specializate foarte utilizate în mediul juridic. Efectul direct al hotărârii în dreptul intern Instanțele și autoritățile interne au dat fără întârziere efect direct în instanță. În special, aceștia au acceptat evaluarea Curții Europene cu privire la situația din Somalia și au acordat protecție efectivă persoanelor care prezentau riscul unui tratament contrar articolului 3 din Somalia, precum și în alte țări în care situația era similară (a se vedea hotărârea Curții Constituționale din 27 noiembrie 1997, B266/97 și hotărârea Tribunalului Administrativ Suprem din 8 iunie 2000, 99/20/023-9). Astfel, organele judiciare supreme din Austria au jucat un rol crucial în prevenirea unor noi încălcări similare celor care sunt în cauză în cauza Ahmed. Reforma legislativă Pentru a ține seama de cerințele Convenției, astfel cum au fost evidențiate prin hotărârea Ahmed, în legislația națională, Parlamentul austriac a adoptat la 9 iulie 2002, un amendament la art. 57 din Legea privind străinii din 1997 (anterior art. 37 din Legea privind străinii din 1992), care a stat la originea încălcării în cauză în cauza Ahmed (a se vedea alineatul 21), În fine . Dispoziția introdusă este astfel formulată [art. 57 alineatul (1) ]: mai exact, refularea sau expulzarea unui străin într-un alt stat sunt ilegale în cazul în care această măsură ar conduce la o încălcare a articolelor 2 și 3 din Convenția europeană a drepturilor omului sau a Protocolului nr. 6 la aceasta privind abolirea pedepsei cu moartea. Amendamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial din 13 august 2002 (BGI. I/N. 126/2002) și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2003. Acest amendament include în mod explicit în legislație, printre altele, cerințele speciale prevăzute în art. 3 din Convenția europeană care acordă persoanelor o protecție mai largă decât cea asigurată prin art. 33 din Convenția Națiunilor Unite din 1951 privind statutul refugiaților (a se vedea alin. Ca urmare a acestui amendament, persoanele care se află în situația reclamantului, oricât de inacceptabile sau periculoase ar fi, nu pot justifica expulzarea sa dacă aceasta din urmă ar risca un tratament incompatibil cu art. 3 din Convenția europeană, indiferent dacă această amenințare este atribuită statului sau dacă rezultă din absența autorității statului. (7) Guvernul concluzionează că măsurile menționate anterior vor preveni noi încălcări ale articolului 3 similare cu cele care sunt în discuție aici și că Austria este, prin urmare, conformă cu hotărârea Curții în cauză, conform dispozițiilor articolului 46 alineatul (1) din Convenție.

Résolution ResDH(2002)99

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 17 décembre 1996

dans l’affaire Ahmed contre l’Autriche

(adoptée par le Comité des Ministres le 7 octobre 2002,

lors de la 810e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 17 décembre 1996 dans l’affaire Ahmed et transmis à la même date au Comité des Ministres ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 25964/94) dirigée contre l’Autriche, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 13 décembre 1994 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Sharif Hussein Ahmed, ressortissant somalien, et que la Commission a déclaré recevable le grief du requérant selon lequel son expulsion vers la Somalie l’exposerait à un sérieux risque d’être soumis à un traitement contraire à l’article 3 de la Convention en raison de l'absence d'autorité publique capable de le protéger dans les conditions de guerre civile et combats entre les différents clans pour le contrôle du pays ;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 11 septembre 1995 ;

Considérant que dans son arrêt du 17 décembre 1996 la Cour, à l’unanimité :

- a dit qu’elle n’avait pas compétence pour examiner les griefs soulevés par le requérant sur le terrain des articles 5 et 13 de la Convention ;

- a dit que tant que le requérant courrait un risque réel de subir en Somalie un traitement contraire à l’article 3 de la Convention, il y aurait violation de cette disposition si la décision de l’expulser vers ce pays recevait exécution ;

- a dit quant au dommage moral subi par le requérant, que le présent arrêt constituait par lui-même une satisfaction équitable suffisante aux fins de l’ancien article 50 de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois, 150 000 schillings autrichiens au titre des frais et dépens et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 4% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ;

- a rejeté les prétentions du requérant pour le surplus ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n° 11, règles qui s’appliquent par décision du Comité des Ministres aux affaires relevant de l’ancien article 54 ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 17 décembre 1996, eu égard à l’obligation qu’a l’Autriche de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, (ancien article 53) de la Convention ;

S’étant assuré que le 5 mars 1997, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante la somme prévue dans l’arrêt du 17 décembre 1996,

Considérant que, selon l’obligation précitée en vertu de l’article 46, paragraphe 1, les autorités des Hautes Parties contractantes sont tenues en outre de prendre rapidement les mesures nécessaires afin de remédier aux conséquences des violations pour le requérant et de prévenir de nouvelles violations de la Convention semblables à celles constatées dans les arrêts de la Cour;

Rappelant, en ce qui concerne la situation du requérant, que le Gouvernement autrichien s’est formellement engagé devant le Comité à ne pas prendre la décision d’expulser l’intéressé en Somalie tant qu’il y serait confronté à un risque réel de subir un traitement contraire à l’article 3 de la Convention et que cet engagement a été respecté le 20 mars 1997, date à laquelle le requérant a été autorisé à rester en Autriche pour une période initiale devant aller jusqu’au 1er mars 1998 (voir le paragraphe 1 de l’annexe à la présente résolution) ;

Déplorant toutefois que la situation du requérant sur le territoire autrichien soit restée précaire entre le 17 décembre 1996 et le 15 mars 1998, en raison notamment de certains problèmes relatifs à l’attribution d’un permis de séjour officiel ;

Notant que le gouvernement regrette vivement le suicide du requérant en Autriche, le 15 mars 1998, et exprimant la profonde tristesse du Comité à cet égard ;

Ayant examiné également les informations communiquées par le Gouvernement autrichien sur les mesures de caractère général adoptées pour prévenir le risque de nouvelles violations similaires à celles qui sont en cause dans la présente affaire (voir l’annexe à la présente résolution) ;

Rappelant avec satisfaction que la justice autrichienne a rapidement accordé un effet direct à l’arrêt Ahmed dans sa pratique (voir l’arrêt de la Cour constitutionnelle du 27 novembre 1997, B266/97, et la décision de la Cour suprême administrative du 8 juin 2000, 99/20/023-9), de manière à prévenir de nouvelles violations semblables de la Convention ;

Saluant en particulier la réforme toute récente de l’article 57 de la loi sur les étrangers (basé sur l’article 33 de la Convention des Nations Unies de 1951 relative au statut des réfugiés), afin de remédier au décalage entre cette disposition et l’article 3 de la Convention européenne des Droits de l’Homme qui garantit aux individus une protection plus large contre l’expulsion dans des circonstances semblables à celles de la présente affaire ;

Déclare, après avoir pris acte des informations communiquées par le Gouvernement autrichien, qu’il a exercé ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2 (ancien article 54) de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2002)99

Informations communiquées par le Gouvernement autrichien

au cours de l’examen de l’affaire Ahmed

par le Comité des Ministres

I. La situation du requérant en Autriche après l’arrêt

II. Mesures de caractère général pour prévenir de nouvelles violations analogues

Diffusion de l’arrêt

Österreichische Juristenzeitung

) et

ÖIMR Newsletter

1997, n° 1 (

Österreichisches Institut für Menschenrechte

), revues spécialisées très employées dans le milieu juridique.

Effet direct de l’arrêt en droit interne

Réforme législative

in fine

). La disposition introduite est ainsi libellée (article 57, paragraphe 1):

«Le refoulement ou l’expulsion d’un étranger dans un autre Etat sont illégaux dans le cas où cette mesure conduirait à une violation des articles 2 et 3 de la Convention européenne des Droits de l’Homme ou de son Protocole n° 6 sur l’abolition de la peine de mort».

L’amendement a été publié au Journal officiel du 13 août 2002 (BGBI. I/N° 126/2002) et entrera en vigueur le 1er

janvier 2003.