CtEDO 08.10.2002 Auto

EST VIDEO COMMUNICATION SA et AUTRES contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
08.10.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
EST VIDEO COMMUNICATION SA et AUTRES contre la FRANCE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 66286/01 prezentată de EST VIDEO COMUNICARE SA ȘI DE ALTELE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 februarie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor: Est Video Communication, France Télécom Cablu, NC Numericable, Lyonnaise Communication (Noos), NTL France, Société de Proiectation et de Management de Service, UPC France și Valvision toate au sediul social în Franța și sunt reprezentate în fața Curții de către dl Edward Marissen, avocat în baroul din Bruxelles. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de societățile solicitante, pot fi rezumate după cum urmează: Companiile reclamante arată că distribuția de servicii de televiziune pe suport de hârtie este realizată în prezent prin intermediul a trei tehnologii: cablul, satelitul și hertzianul terestru, aceste trei canale de distribuție fiind în concurență pe piață. Acestea sunt în special o rețea de servicii de televiziune pe suport de hârtie (Legea nr. 86-1067 din 30 septembrie 1986 privind libertatea de comunicare) și că legiuitorul a intervenit în 1986 (Legea nr. 86-1067 din 30 septembrie 1986 privind libertatea de comunicare) pentru a iniția liberalizarea sectorului cablului prin autorizarea stabilirii și exploatării rețelelor cablu de către întreprinderi private Cu toate acestea, sistemul pus în aplicare a fost restrictiv (sistem de autorizare prealabilă, condiții stricte de instalare și de exploatare etc.). În același timp, în anii 1990, distribuția privată prin satelit este dezvoltată într-un cadru legal mai puțin obligatoriu decât cablul. În 1999, sectorul public este complet dezangajat de activitățile de cablu și France Télécom a inițiat o procedură de cesiune a infrastructurilor dezvoltate în cadrul planului de cablu Legea nr. 2000-719 din 1 august 2000 de modificare a Legii nr. 86-1067 din 30 septembrie 1986 privind libertatea de comunicare (jurnalul oficial din 2 august 2000) introduce noi obligații pentru distribuitorii prin satelit. Cu toate acestea, aceasta nu reduce constrângerile impuse cablo-operatorilor. În această privință, societățile reclamante prezintă în esență faptul că, în conformitate cu această legislație, cablo-operatorii trebuie să obțină, din municipalitate sau din gruparea de comunități în cauză, o autorizație de stabilire și o autorizație de ocupare a domeniului public ; de asemenea, acestea trebuie să obțină de la Consiliul superior de la l mai mult de la Audivivisuel (inclusiv CSA), la propunerea comunelor sau a grupurilor de comune în cauză, o autorizație de exploatare, care poate fi însoțită de diverse obligații; în cele din urmă, CSA are dreptul de a examina modificarea serviciilor cable autorizate. Distribuitorii de satelit rămân supuși unui regim de simplă declarație prealabilă la CSA, acesta din urmă neputând să se opună în mod expres în cazul în care prestarea unui serviciu astfel declarat nu este îndeplinită decât în cazul în care obligația de a prezenta o propunere minimă de serviciu în limba franceză nu este îndeplinită ;Același regim se aplică în cazul unei modificări în curs de exploatare a elementelor notificate CSA.Consiliul Constituțional și-a exprimat hotărârea cu privire la constituționalitatea legii din 1 august 2000 (Decizia nr. 2000/43 DC din 27 iulie 2000). În acest sens, decizia este redactată, în primul rând, având în vedere că legiuitorul intenționa să supună noilor operatori de mixuri prin satelit unui anumit număr de obligații noi. ; (i) De acum înainte, distribuitorii de servicii de comunicații audiovizuale prin satelit vor trebui să facă o declarație prealabilă la CSA; că dosarul care însoțește declarația va trebui să precizeze compoziția și structura ofertei de servicii ; că CSA poate obiecta, prin decizie motivată și în termen de o lună de la declarație, la exploatarea unei oferte de servicii prin satelit ; precum și la modificarea componenței sau a structurii ofertei, dacă consideră că această ofertă nu îndeplinește criteriile legale ;mai mult decât atât, dispozițiile art. 55 din legea deferită impun aceleași tipuri de obligații editoriale serviciilor de radiodifuziune sonoră sau de televiziune distribuite prin cablu și celor difuzate prin satelit Având în vedere, în al doilea rând, că, în circumstanțele actuale, operatorii de rețele care distribuie prin cablu servicii de comunicații audiovizuale dispun, spre deosebire de distribuitorii de programe audiovizuale prin satelit, de o situație sinepară unui monopol local; că conectarea publicului la o rețea de cablu este într-o stare mai ușoară ; că operatorii de rețele cablu, care utilizează domeniul public comun, își pot adapta oferta la specificul local și, astfel, pot propune programarea de interes local; că, în plus, aceștia sunt în măsură să ofere servicii suplimentare de telecomunicații, în special pe un mod interactiv În ceea ce privește menținerea unui regim de autorizare prealabilă pentru exploatarea unei rețele care distribuie prin cablu servicii de radiodifuziune sau televiziune și care supune unui regim de declarare, însoțit de o putere de opoziție din partea CSA, distribuirea acestor servicii prin satelit, legiuitorul a apropiat în mod semnificativ regimurile juridice aplicabile celor două moduri de distribuție, trăgând în același timp de consecințele unei diferențe de situație în raport direct cu obiectivul de conservare a pluralismului quil si . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 10 din Convenție, societățile reclamante denunță o încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare, care include libertatea de a comunica informații sau idei. În acest sens, ele se plâng că Legea nr. 2000-7119 din 1 august 2000 de modificare a Legii nr. 86-1067 din 30 septembrie 1986 privind libertatea de Comunicarea, care închide dezvoltarea activității lor în condiții extrem de restrictive. Invocând articolele 10 și 14 din Convenția combinată, societățile reclamante denunță, de asemenea, o discriminare în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare. În acest sens, ele se plâng de faptul că Legea nr. 2000-7119 din 1 August 2000 rezervă un tratament mai favorabil distribuitorilor prin satelit. ÎN DREPT societățile reclamante denunță o încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare, care include libertatea de a comunica informații sau idei. În această privință, acestea se plâng de faptul că Legea nr. 2000-799 din 1 august 2000 de modificare a Legii nr. 86-1067 din 30 septembrie 1986 privind libertatea de comunicarea, care închide dezvoltarea activității lor în condiții extrem de restrictive; în plus, societățile reclamante se plâng de discriminare în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare; în acest sens, ele arată că legea nr. 2000-719, din 1 august 2000, rezervă un tratament mai favorabil distribuitorilor prin satelit. Acestea se referă la art. 10 din Convenție, precum și la art. 14. Aceste dispoziții ale Convenției sunt formulate după cum urmează Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de exprimare și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei, fără a putea exista intervenție din partea autorităților publice și fără a lua în considerare granița. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de film sau de televiziune unui regim de autorizații. exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Curtea amintește că, în timp ce art. 33 din convenție împuternicește orice Înaltă parte contractantă să sesizeze Curtea cu privire la orice încălcare Pentru a putea introduce o cale de atac în temeiul articolului 34, persoanele fizice sau, ca în cazul de față, persoanele juridice trebuie, pentru a putea introduce o cale de atac în temeiul articolului 34, să-și retragă dreptul de a fi acuzate de o încălcare (...) a drepturilor recunoscute în convenție sau a protocoalelor sale. Astfel, art. 34 cere ca o persoană solicitantă să se prefacă efectiv lezată de încălcarea pe care o atribuie. Acest articol nu constituie în beneficiul particularilor un fel de actio quiaris pentru interpretarea convenției; el nu le permite să se plângă în abstructo în principiu, nu este suficient ca un solicitant să susțină că o lege violează prin simpla sa existență drepturile de care se bucură în temeiul convenției; ea trebuie să fi fost aplicată în detrimentul său (a se vedea în special Klass și alții c. Germania, Hotărârea din 6 septembrie 1978, seria A n 28 § 33.33 Cu excepția, Curtea recunoaște totuși că o lege poate viola prin ea însăși drepturile unui individ sileil suferă în mod direct efectele, în lipsa unor măsuri specifice de executare (ibidem Trebuie adăugat la cele menționate anterior că, termeni La fel ca și filozofia subiacentă obligației de epuizare prealabilă a căilor de atac interne prevăzute la 35 § 1, rezultă din constatarea că, în sistemul de protecție a drepturilor omului creat de autorii convenției, exercitarea dreptului la recurs individual nu poate avea ca obiect prevenirea unei încălcări a convenției. : În principiu, Curtea, însărcinată, în temeiul articolului 19, să asigure respectarea angajamentelor care rezultă din partea Înaltelor P ă r i contractante ale Convenției, nu poate examina și, dacă este cazul, să constate o încălcare pe care o consideră a posteriori , în cazul în care aceasta a avut deja loc. Doar în circumstanțe excepționale riscul unei încălcări viitoare poate conferi unui solicitant calitatea de victimă a încălcării convenției (a se vedea în special Federația Creștină a Martorilor lui Iehova c. Franța (dec.), nr 53430/99, 6 noiembrie 2001). Curtea a admis astfel noțiunea de victimă potențială. (a se vedea Hotărârea Dudgeon c. Regatul Unit, Hotărârea din 22 octombrie 1981, seria A n) 45, în ceea ce privește o lege care reprimă actele homosexuale, care ar putea să se aplice unei anumite categorii de populație, printre care reclamantul) ; în cazul în care reclamantul nu era în măsură să demonstreze că legislația pe care o incrimina i-a fost aplicată efectiv, din cauza caracterului secret al măsurilor pe care le autoriza (hotărârea Klass și altele) în cazul unor măsuri de decădere forțate din străinătate deja decise, dar care nu au fost încă executate și în cazul în care executarea acestora ar expune părțile interesate să fie supuse, în țara de expediere, unor tratamente contrare articolului 3 (a se vedea, de exemplu, Soering c. Regatul Unit, Hotărârea din 7 iulie 1989, seria A n 161) sau ar încălca dreptul la respectarea vieții de familie (a se vedea, de exemplu, Beldjoudi c. Franța , Hotărârea din 26 martie 1992, seria A nr 234). Pentru ca într-o astfel de situație reclamantul să se poată pretinde victimă, este totuși necesar să se prezinte indicii rezonabile și convingătoare ale probabilității de realizare a unei încălcări în ceea ce îl privește personal; simple suspiciuni sau presupuneri sunt insuficiente în această privință (a se vedea în special, Federația Creștină a Martorilor lui Iehova, decizia menționată anterior, precum și Decizia Comisiei Europene pentru Drepturile Omului din 4 decembrie 1995 în cauza Craciun Narvii Tauira și alte 18 c. Franța, nr. 28204/95, D.R. 83, p. 112). În speță, societățile reclamante se plâng de faptul că Legea nr. 2000-719 din 1 august 2000, de modificare a Legii nr. 86-1067 din 30 septembrie 1986 privind libertatea de comunicare, închide dezvoltarea activității lor în condiții restrictive și rezervă un tratament mai favorabil distribuitorilor prin satelit, continuând astfel, în esență, sistemul anterior. În această privință, acestea precizează în primul rând că: în temeiul acestei legislații, operatorii de cablu trebuie să obțină, de la municipalitate sau de la gruparea de comune în cauză, o autorizație de stabilire și o autorizație de ocupare a domeniului public În plus, acestea trebuie să obțină de la CSA, la propunerea municipalităților sau a grupurilor de comune în cauză, o autorizație de exploatare, care poate fi însoțită de diverse obligații; în sfârșit, CSA are drept de control asupra modificării serviciilor cable autorizate. Distribuitorii de satelit rămân supuși unui regim de simplă declarație prealabilă la CSA, acesta din urmă neputând să se opună în mod expres în cazul în care prestarea unui serviciu astfel declarat nu este îndeplinită decât în cazul în care obligația de a prezenta o propunere minimă de serviciu în limba franceză nu este îndeplinită ;Același regim se aplică în cazul unei modificări în curs de exploatare a elementelor notificate CSA. Societățile solicitante nu fac referire la nicio măsură individuală de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților garantate prin convenție, de care ar fi fost supuse în temeiul acestei legislații ;în special, ele nu pretind decât cu o anumită ocazie, autorizațiile cerute în temeiul legii din 1 august 2000 le-au fost refuzate, sau, pe baza acestei legi, autorizațiile deja acordate le-au fost retrase sau au fost însoțite de noi obligații. Este adevărat că această lege poate avea efecte asupra dezvoltării activității societăților reclamante, care se referă la domeniul în care aceasta se află. Cu toate acestea, aceste societăți nu pretind că aceasta împiedică continuarea activității lor actuale. Pe de altă parte, nu se poate concluziona că orice cerere de autorizare pe care ar depune-o în viitor ar fi în mod necesar respinsă sau însoțită de obligațiuni exorbitante și nu este lipsit de relevanță să se sublinieze în acest sens că, dacă ar fi cazul, societățile solicitante ar dispune de căi de atac pentru a-și exercita drepturile. Pe scurt, societățile reclamante nu pot invoca decât un risc viitor de încălcare a Convenției, care nu este suficient de stabilit pentru a le conferi calitatea de victime ale unei persoane în sensul art. 34 din Convenție. Prin urmare, prezenta cerere este inadmisibilă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, Declară cererea inadmisibilă Dolle A.B. Baka Premier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-11-28
0,93
PHOTOTELEM c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 9818/03 présentée par PHOTOTELEM contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 novembre 2006 en une chambre composée de :
CtEDO 2002-01-08
0,92
FRANTZEN et AUTRES contre le LUXEMBOURG
QUATRIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 43628/98 présentée par Charles FRANTZEN et autres contre le Luxembourg La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 8 janvier 2002 en une ch
CtEDO 2004-01-06
0,92
COULAUD contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 69680/01 présentée par Jean COULAUD contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 6 janvier 2004 en une chambre composée
CtEDO 2000-03-07
0,92
M.-T. P. contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 41545/98 présentée par M.-T. P contre France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 mars 2000 en une chambre composée de Sir Nicolas Bratza
CtEDO 2006-10-12
0,92
SOCIETE DIFFUSION PEDAGOGIQUE CALEDONIENNE c. FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 26814/02 présentée par SOCIÉTÉ DIFFUSION PÉDAGOGIQUE CALÉDONIENNE contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 12 octobre 2006 en
Sursă