CtEDO 28.11.2006 Auto

PHOTOTELEM c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
28.11.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PHOTOTELEM c. FRANCE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 9818/03 prezentate de PHOTELEM împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor L'pe (secțiunea a doua), care are loc la 28 noiembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Türmen mes Mularoni, Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și M. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 18 martie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 6 septembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă Recurenta, SARL Phototelem, este o societate franceză cu sediul social în Marsilia. Guvernul francez ( Societatea reclamantă are ca obiect proiectarea, exploatarea și comercializarea serviciilor telematice Videotex, accesibile de Minitel. Ea subscrie la societatea France Télécom mai multe contracte de acces așa-numitele contracte televizate. Prin scrisoarea din 5 noiembrie 1998, France Télécom a informat reclamanta cu privire la o creștere a tarifelor de la que. Printr-o scrisoare din 24 iunie 1999, recurenta sesizează Consiliul Concurenței și a considerat că o creștere unilaterală și brutală a tarifului său de teletelefonie era o încălcare a poziției dominante pe care o deține France Télécom pe piața telematicei, contrar articolului 8 din Ordonanța nr. 86-1243 din 1 decembrie 1986 privind libertatea prețurilor și a concurenței. În fața refuzului recurentei de a plăti abonamentele la noile tarife, France Télécom a suspendat codurile telematice contractate între 13 și 22 iulie 1999. Susținând că acest abuz îi aducea prejudicii grave și imediate în sensul art. 12 din ordonanță, aceasta solicita, de asemenea, pronunțarea unor măsuri de protecție. În această privință, printr-o scrisoare din 16 iulie 1999, recurenta a precizat Consiliului Concurenței că cererea sa de măsură asigurătorie consta în a interveni la France Télécom pentru a evita suspendarea sau rezilierea codurilor sale rezervate în așteptarea unei decizii privind fondul. Aceasta a solicitat Consiliului, printr-o scrisoare din 6 septembrie 1999, ca France Télécom să respecte dispozițiile contractuale prevăzute la art. 11-2 din condițiile generale ale contractului Teletel referitoare la un termen de informare a unei schimbări tarifare de șase luni înainte de a aplica majorarea tarifelor sale și să renunțe la orice procedură de suspendare sau de reziliere din oficiu a codurilor de acces. Între timp, la 9 iulie 1999, un raportor a fost desemnat de Consiliul Concurenței. La 21 și 22 iulie 1999, France Télécom și, respectiv, reclamanta au fost audiate de raportorul desemnat. Printr-o scrisoare din 30 iulie 1999, Consiliul Concurenței a convocat părțile la ședința prevăzută la 29 septembrie 1999, și le-a informat cu privire la posibilitatea de a consulta dosarul cauzei la Secretariatul Consiliului și de a prezenta observații. Ședința a fost amânată până la 7 octombrie 1999. Guvernul precizează că toate documentele dosarului conțineau procesele-verbale ale audierilor părților interesate și anexele acestora (inclusiv un extras din raportul Curții de Conturi din septembrie 1998 prezentat raportorului de către France tecom la 21 iulie 1999), observațiile scrise ale părților și un aviz din 27 septembrie 1999 adoptat de către Autoritatea de reglementare în domeniul telecomunicațiilor în cauza respectivă, solicitat de Consiliul Concurenței. Pe baza acestor documente, raportorul și-a prezentat observațiile orale la ședința din 7 octombrie 1999, în cursul căreia intervenția sa a fost urmată succesiv de cea a raportorului general, a comisarului guvernului, a președintelui la Prin decizia motivată din 7 octombrie 1999, Consiliul Concurenței a respins cererea de măsuri asigurătorii și a declarat cererea recurentei inadmisibile. Acesta a considerat că, în cazul în care societatea France Télécom deținea un monopol pe piață al prestațiilor necesare pentru furnizarea către publicul larg a serviciilor disponibile pe Minitel, i s-ar fi permis să își majoreze tarifele, din moment ce această majorare nu avea un obiect sau un efect anticoncurențial și a fost de părere că sesizarea nu conținea elemente suficient de probabile în sprijinul afirmațiilor potrivit cărora societatea France Télécom ar fi abuzat de poziția sa dominantă. Prin urmare, a declarat sesizarea inadmisibilă și a respins cererea de măsuri asigurătorii. La 22 decembrie 1999, recurenta a formulat o acțiune la tribunalul din Paris, în care își menținea argumentele anterioare și susținea că procesul-verbal al ședinței care fusese depusă nu permitea să se asigure respectarea art. 6 alin. (1) din Convenție dacă raportul raportorului, care nu era transmis dezbaterilor, nu era transcris. Prin hotărârea din 9 mai 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Paris a solicitat Consiliului Concurenței să depună la grefă procesul-verbal al ședinței din 7 mai 2000 octombrie 1999 și să o comunice părților, astfel încât instanța să poată fi în măsură să aprecieze regularitatea formală a ședinței menționate, contestată de reclamantă. printr-o scrisoare din 18 mai 2000, Consiliul Concurenței a comunicat instanței și părților procesul verbal al ședinței din 7 octombrie 1999. Printr-o hotărâre contradictorie din 3 octombrie 2000, instanța de apel din Paris a constatat că procesul-verbal comunicat de Consiliul Concurenței conținând data ședinței, părțile prezente, ordinea de zi și desfășurarea dezbaterilor a fost regulat. întrucât, prin scrisoarea din 18 mai 2000, Consiliul Concurenței a comunicat Curții și părților procesul-verbal al ședinței din 7 octombrie 1999, că acesta din urmă indică data ședinței, părțile prezente, ordinea de zi, și desfășurarea dezbaterilor În conformitate cu art. 15 din Regulamentul de procedură al Consiliului privind concurența, secretarul Consiliului elaborează și semnează cu președintele procesul-verbal cronologic al ședințelor, care menționează numele persoanelor prezente; că procesul-verbal transmis respectă cerințele Regulamentului de procedură (...); că, prin urmare, este regulat. În plus, lipsa comunicării retranscrierei intervențiilor în cursul ședinței nu afectează, prin urmare, recurenta, pe de o parte, că nicio dispoziție nu prevede această comunicare și, pe de altă parte, că raportul a fost adus în contradictoriu la cunoștința părților în cursul dezbaterilor; că, prin urmare, criticile recurentei nu sunt întemeiate. În ceea ce privește fondul, aceasta a respins acțiunea recurentei. Recurenta s-a asigurat, în special, că lipsa comunicării raportului raportorului în fața Consiliului pentru concurență înainte de încununare a încălcat principiul contradicției și cel al egalității armelor, discutându-l în mod util. Prin hotărârea din 24 septembrie 2002, Curtea de Casație a respins recursul în acești termeni. Însă, în primul rând, s-a așteptat ca, în cazul în care, la momentul unei sesizări sau al unei cereri de măsuri asigurătorii, un raportor, care nu a efectuat nici un act de punere în aplicare, să se folosească de capacitatea pe care i-o conferă art. 15 din decretul din 29 decembrie 1986 de a-și prezenta observațiile orale în ședință, nici o încălcare a principiului contradicției sau a principiului egalității armelor nu poate rezulta din lipsa comunicării prealabile și scrise a acestor observații părților, de vreme ce acestea sunt prezentate în cadrul dezbaterilor contradictorii și că părțile au aceeași capacitate Prevăzut, în al doilea rând, că art. 5 alineatul (2) din Decretul din 19 octombrie 1987 privind acțiunile împotriva deciziilor Consiliului concurenței vizează, nu observațiile orale menționate la art. 15 din Decretul din 29 decembrie 1986, ci raportul care indică obiecțiile reținute de raportor la sfârșitul procedurii prevăzute la art. 21 din Decretul din 1 decembrie 1986. Decembrie 1986, devenit articolul L 463-2 din Codul comercial; că, prin urmare, că este printr-o aplicare exactă a articolului 5 menționat anterior, hotărârea rețin că nu există niciun text n A fost așteptat, în sfârșit, că orice dispoziție legală n a impune Consiliului concurenței să transcrie audierile martorilor pe care îi desfășoară în ședință ; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dreptul și practica internă relevante sunt expuse în principal în cauza Lilly France c. Franța (dec), nr 53892/00, 3 decembrie 2002. În ceea ce privește procedura urmată în fața Consiliului Concurenței, aceasta este considerată rescurtată atunci când a fost formulată o cerere de măsuri asigurătorii (art. 12 din Ordonanța nr. 86-1243 din 1 decembrie 2002). În decembrie 1986 privind libertatea prețurilor și a concurenței. Această procedură de urgență nu conține o fază scrisă și nu prevede întocmirea unui raport scris de către raportor. În cazul în care cererea de măsuri de protecție este inclusă în actul de sesizare sau este însoțită de aceasta, Consiliul se poate pronunța asupra întregii decizii. Cererea de măsuri asigurătorii este discutată în ședință de către Consiliul Concurenței, care se pronunță în statul în care se află dosarul. Convocațiile la ședințele Consiliului Concurenței sunt adresate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu cel puțin trei săptămâni înainte de data ședinței. În cursul ședinței, raportorul poate prezenta observații orale, în conformitate cu art. 15 din Decretul nr. 86-1309 din 29 decembrie 1986 de stabilire a condițiilor de aplicare a ordonanței din 1 decembrie 1986, care are la data la care au fost puse în aplicare faptele Pentru aplicarea articolelor 10-1, 12 și 19 din ordonanță [n 86-1243 din 1 decembrie 1986] În decembrie 1986], președintele Consiliului Concurenței poate stabili termene pentru depunerea memoriilor, a documentelor justificative sau a observațiilor și pentru consultarea acestora de către părțile interesate sau de către comisarul guvernului. În ceea ce privește acțiunile desfășurate în fața instanței judecătorești de la Paris împotriva deciziilor Consiliului Concurenței, la art. 5 alineatul (2) din Decretul de punere în aplicare din 19 octombrie 1987, în vigoare la data faptelor, dispunea de În conformitate cu articolul L. 463-2 din Codul comercial, Consiliul Concurenței transmite grefei instanței dosarul cauzei care cuprinde procesele-verbale și rapoartele de anchetă, obiecțiunile, observațiile, raportul, documentele și memoriile menționate la articolele 20-22 din Ordonanța din 1 decembrie 1986 [în prezent, articolul L. 463-2 din Codul comercial]. Fără a aduce atingere măsurilor prevăzute în art. 12 din ordonanța din 1 decembrie 1986, Consiliul notifică obiecțiile părților interesate, precum și comisarului guvernului, care pot consulta dosarul și își pot prezenta observațiile în termen de două luni. Raportul este apoi notificat părților, comisarului guvernului și miniștrilor interesați și este însoțit de documentele pe care se bazează raportorul și de observațiile făcute, dacă este cazul, de către părțile interesate. Părțile au un termen de două luni pentru a prezenta un memoriu în răspuns care poate fi consultat în termen de 15 zile înainte de ședința de către persoanele menționate la paragraful precedent. ÎN DREPT, recurenta se plânge de lipsa de comunicare a raportului raportorului în fața Consiliului Concurenței și mai puțin de art. 6 din Convenție, care este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, el consideră că, spre deosebire de cazul Lilly France c. Franța 53892/00 (dec.), 3 În decembrie 2002, natura procedurii în cauză și calitatea recurentei fac ca art. 6 alineatul (1) să nu se aplice. În subsidiar, consideră că litigiul este lipsit de orice temei atunci când a avut loc niciun raport scris, consilierul-raportor urmând procedura orală aplicabilă privind cererile de măsuri asigurătorii. Curtea nu consideră necesar să se pronunțe cu privire la problema aplicabilității articolului 6 alineatul (1) din Convenție în fața Consiliului Concurenței, în măsura în care cauza recurentei este inadmisibilă, în orice caz, din alt motiv. Principiul egalității armelor, amintit de Curte, este unul dintre elementele conceptului mai larg de proces echitabil, care impune ca fiecărei părți să i se ofere o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o plasează într-o situație de dezavantaj net față de adversarul său (a se vedea Hotărârea Nederöst Huber c. Elveția din 18 februarie 1997, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1997-I, p. 107 alineatul (23). În prezenta cauză, sesizarea pe fond a Consiliului Concurenței a fost însoțită de o cerere de măsuri asigurătorii, iar procedura urmată în fața acestuia din urmă a fost cea în care raportorul își poate prezenta observațiile oral și pentru prima dată în ședință. În speță, raportorul desemnat a utilizat această posibilitate pe care i-o aplica dreptul intern (art. 15 din Decretul din 29 decembrie 1986) și a prezentat pentru prima dată observații orale în ședința din 7 octombrie 1999. Curtea subliniază că acest fapt a fost constatat, de altfel, de Curtea de Casație în Hotărârea sa din 24 septembrie 2002. Prin urmare, Curtea este convinsă că observațiile orale ale raportorului nu au făcut obiectul unui document scris și că, atât părțile interesate, cât și comisarul guvernului au descoperit, împreună cu membrii Consiliului Concurenței, sensul și conținutul acestuia. În aceste condiții, recurenta nu poate beneficia de dreptul la egalitate de arme recunoscut prin art. 6 alin. (1) din Convenție pentru a primi dreptul de a primi, înainte de ședință, observații care nu au fost la latitudinea altei părți în instanță, nici a comisarului guvernului, nici a membrilor Consiliului, astfel încât nici o încălcare a egalității de arme să nu fie stabilită în speță (a se vedea, mutatis mutandis, în ceea ce privește concluziile comisarului guvernului prezentate oral și pentru prima dată în fața Consiliului de Stat, Tribunalul Kress c. Franța [GC], nr. 39594/98, § 29, CEDH 2001 VI și Farange S.A. c. Franța, nr. 7575/01, § 24, 13 iulie 2006 ; a se vedea, în ceea ce privește lipsa comunicării raportului întocmit de consilierul raportor în fața Curții de Casație Franceză, Pascolini c. Franța, nr 45119/98, 26 iunie 2003, Negouai c. Franța, nr 67852/01, (dec.), 21 octombrie 2003, și Lilly France c. Franța, nr 53892/00, 14 octombrie 2003). Curtea amintește apoi că noțiunea de proces echitabil implică, de asemenea, dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de orice înscris sau observație prezentată judecătorului, fie de către un magistrat independent, în scopul de a-și adresa decizia, și de a o discuta (a se vedea Hotărârea Lobo Machado c. Portugalia din 20 februarie 1996, Rec., 1996-I, p. 215, § 49, Vermeulen c. Belgia din 20 februarie 1996, Rec., 1996-I, p. 234, § 33, K.D.B. c. Țările de Jos din 27 martie 1998, Rec., 1998-II, p. 631, § 44, și Nideröst Huber, citată anterior, p. 108, § 24). În speță, Curtea arată în primul rând că raportul în cauză a fost adus în contradicție la cunoștința părților, oral, în timpul dezbaterilor de la 7 octombrie 1999, și că intervenția raportorului a fost urmată succesiv de cea a raportorului general, a comisarului guvernului, a președintelui asociației franceze de telematică multimedia și, în sfârșit, a reprezentanților recurentei și ai France Télécom, astfel încât, în simprimând ultima dată, societatea reclamantă dispunea de posibilitatea de a discuta în mod util observațiile formulate. Pe de altă parte, recurenta a păstrat posibilitatea, după cum a constatat Curtea de Casație, de a solicita instanței de judecată să reînnoiască audierea raportorului dacă aceasta era necesară. În opinia Curții, recurenta a putut nu numai să ia cunoștință de raportul în litigiu, ci și să discute conținutul său contradictoriu. Pe scurt, având în vedere procedura în cauză în ansamblul său, Curtea ajunge la concluzia că recurenta a beneficiat de toate garanțiile unui proces echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, cauza apare ca fiind în mod evident nefondată și trebuie respinsă, prin aplicarea articolului 35 alineatul (3) și a articolului 4 din Convenție. În plus, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle A.B. Baka modulière Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-09-06
0,96
PHOTOTELEM c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITE de la requête n o 9818/03 présentée par PHOTOTELEM contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 septembre 2005 en une chambre composée de
CtEDO 2006-10-17
0,93
EUROPE SERVICES c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 21886/02 présentée par EUROPE SERVICES contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 17 octobre 2006 en une chambre composée de : MM. A.B. Baka, président, J.
CtEDO 2002-10-08
0,93
EST VIDEO COMMUNICATION SA et AUTRES contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 66286/01 présentée par EST VIDEO COMMUNICATION SA ET AUTRES contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 8 octobre 2002 en une cham
CtEDO 2006-01-05
0,93
POLICHOUK c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 4095/02 présentée par Gilbert POLICHOUK contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 janvier 2006 en une chambre composée de : MM
CtEDO 2006-12-12
0,93
TABET c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 12922/03 présentée par Abderrhamane TABET contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 12 décembre 2006 en une chambre compo
Sursă