Borges da Silva împotriva Portugaliei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 55570/00 prezentate de Carlos Ferreira Borgies da SILVA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 octombrie 2002 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Kūris Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska Traja, judecători și Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 ianuarie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentul Carlos Ferreira Borges da Silva, este un resortisant portughez, născut în 1957 și rezident la Ermesinde (Portugalia).

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 13 decembrie 1996, reclamantul și soția sa au depus la Tribunalul din Valongo o cerere de despăgubire împotriva constructorului clădirii lor. Ei au solicitat repararea prejudiciilor cauzate de anumite defecte de construcție. În cele din urmă, reclamanții au solicitat asistența judiciară. Printr-o ordonanță din 18 decembrie 1996, judecătorul a decis că procedura trebuia să aștepte prezentarea anumitor documente referitoare la dreptul de proprietate asupra apartamentului în cauză, de către reclamant, care a furnizat documentele în cauză la 10 februarie 1997. La 13 februarie 1997, judecătorul a ordonat citația pârâtului.

Acesta și-a prezentat concluziile ca răspuns la 19 martie 1997. În urma unui aviz negativ al procurorului public, la 26 mai 1997, cu privire la cererea de asistență judiciară formulată de reclamant, judecătorul a solicitat informații cu privire la situația economică a reclamantului și a familiei sale. Poliția publică de securitate a comunicat informații la 10 iulie 1997 și, printr-o ordonanță din 22 septembrie 1997, judecătorul a acceptat cererea de asistență judiciară. Printr-o ordonanță din 23 octombrie 1997, judecătorul a fixat încuviințarea în instanță la 18 decembrie 1997. Totuși, aceasta nu a avut loc din cauza unui impediment al judecătorului. În cursul acestei audieri, părțile au solicitat suspendarea lanului pentru o perioadă de trei luni, pentru a încerca să ajungă la o soluționare pe cale amiabilă a cauzei, la care l-a judecat judecătorul.

La 26 mai 1998, judecătorul înștiințează părțile cu privire la o posibilă soluționare pe cale amiabilă. În absența oricărui răspuns, el a stabilit, printr-o ordonanță din data de 2 iulie 1998, la tribunalul de judecată pregătitor la 27 noiembrie 1998. La 18 noiembrie 1998, judecătorul a declarat fără efect data în cauză, din cauza faptului că ar fi obligat să se retragă pentru a-și îndeplini serviciul militar obligatoriu. Un magistrat înlocuitor a fost desemnat, dar nu a putut avansa procedura. În urma întoarcerii judecătorului titular, a fost stabilită data de 3 martie 1999, data la care aceasta a avut loc. Judecătorul a emis imediat o decizie pregătitoare (despacho saneador) care precizează faptele deja stabilite și cele rămase care urmează să fie stabilite.

La 17 martie 1999, reclamantul a solicitat o expertiză a apartamentului în cauză. La 23 aprilie 1999, judecătorul a decis să procedeze la instanța în cauză, care a avut loc la 2 iulie 1999. Printr-o ordonanță din 22 octombrie 1999, judecătorul a fixat la tribunal la data de 30 noiembrie 1999. Cu toate acestea, aceasta nu a avut loc din cauza absenței avocatului pârâtului. La 24 ianuarie 2000, tribunalul l-a judecat pe reclamant. La 27 septembrie 2000, pârâtul a făcut recurs la instanța de apel din Porto. Aceasta, printr-o hotărâre din 3 aprilie 2001, a respins acțiunea. GRIEF Invochant la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care urmează să fie examinată a început la 13 decembrie 1996 și se încheie la 3 aprilie 2001 prin arestarea instanței de apel a Porto. Astfel, durata în cauză este de patru ani și patru luni. Pentru guvern, această durată se datorează, în principal, comportamentului părților și în special al reclamantului, care a omis, de exemplu, să prezinte documente esențiale, ceea ce a încetinit procesul. Guvernul face referire, de asemenea, la supraîncărcarea rolului Tribunalului din Valongo.

Luând în considerare toate aceste elemente, guvernul concluzionează că durata procedurii este rezonabilă. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să se evalueze în funcție de circumstanțele cauzei și pe baza următoarelor criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților sesizate cu cauza (hotărârea Silva Pontes) Portugalia din 23 martie 1994, seria A n 286-A, p. 15, § 39. În plus, numai lentorii atribuiți la l … Curtea subliniază mai întâi că cauza nu avea o complexitate deosebită, însă trebuie subliniat faptul că a fost necesară o expertiză. În ceea ce privește comportamentul recurentului, Curtea constată că a prezentat documente esențiale pentru examinarea cauzei sale numai la două luni după invitarea judecătorului în acest sens.

În plus, a solicitat, împreună cu pârâtul, o suspendare a dreptului la apărare, care a fost prelungită pe o perioadă de cinci luni, între 12 februarie 1998 și 2 iulie 1998. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Tribunalul din Valongo poate fi acuzat de anumite întârzieri, astfel încât procedura a suferit o perioadă de trei luni, între noiembrie 1998 și februarie 1999, din cauza faptului că judecătorul serviciului său militar a fost obligat să facă acest lucru. Pe de altă parte, aproape șase luni au trecut între arest și data la care a fost pronunțată judecata. Cu toate acestea, aceste întârzieri nu se dovedesc însă importante în măsura în care Curtea poate concluziona că termenul rezonabil este depășit, mai ales dacă se ține seama de durata generală relativ redusă a procedurii, precum și de faptul că două instanțe au trebuit să cunoască o cauză.

Având în vedere cele de mai sus, durata globală a procedurii nu poate fi considerată nerațională. În consecință, nu există nici o aparență de încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Resss green Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 55570/00 présentée par Carlos Ferreira BORGES DA SILVA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 octobre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , P. Kūris , B. Zupančič , J. Hedigan , M me M. Tsatsa-Nikolovska , M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 24 janvier 2000, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Carlos Ferreira Borges da Silva, est un ressortissant portugais, né en 1957 et résidant à Ermesinde (Portugal).

Il agit en personne devant la Cour. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 13 décembre 1996, le requérant et son épouse introduisirent devant le tribunal de Valongo une demande en dommages et intérêts contre le constructeur de leur immeuble. Ils demandaient la réparation des préjudices causés par certains défauts de construction. Enfin, les requérants demandaient l’assistance judiciaire. Par une ordonnance du 18 décembre 1996, le juge décida que la procédure devait attendre la production de certains documents, relatifs au droit de propriété sur l’appartement en cause, par le requérant. Ce dernier produisit les documents en question le 10 février 1997. Le 13 février 1997, le juge ordonna la citation à comparaître du défendeur.

Celui-ci déposa ses conclusions en réponse le 19 mars 1997. Suite à un avis négatif du ministère public, en date du 26 mai 1997, concernant la demande d’assistance judiciaire formulée par le requérant, le juge demanda des renseignements concernant la situation économique du requérant et de sa famille. La police de sécurité publique communiqua des renseignements le 10 juillet 1997. Par une ordonnance du 22 septembre 1997, le juge fit droit à la demande d’assistance judiciaire. Par une ordonnance du 23 octobre 1997, le juge fixa l’audience préparatoire au 18 décembre 1997. Celle-ci n’eut toutefois pas lieu en raison d’un empêchement du juge. L’audience préparatoire eut ainsi lieu le 12 février 1998. Au cours de cette audience, les parties demandèrent la suspension de l’instance pour une période de trois mois afin d’essayer de parvenir à un règlement amiable de l’affaire, ce à quoi le juge fit droit.

Le 26 mai 1998, le juge s’enquit auprès des parties d’un éventuel règlement amiable. En l’absence de toute réponse, il fixa, par une ordonnance du 2 juillet 1998, l’audience préparatoire au 27 novembre 1998. Le 18 novembre 1998, le juge declara sans effet la date en cause, en raison du fait qu’il serait obligé de s’absenter afin d’effectuer son service militaire obligatoire. Un magistrat remplaçant fut désigné mais il ne put faire avancer la procédure. Suite au retour du juge titulaire, l’audience préparatoire fut fixée au 3 mars 1999, date à laquelle elle eut lieu. Le juge rendit immédiatement une décision préparatoire ( despacho saneador ) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir.

Le 17 mars 1999, le requérant demanda une expertise de l’appartement en cause. Le 23 avril 1999, le juge décida de faire procéder à l’expertise en cause, qui eut lieu le 2 juillet 1999. L’expert déposa son rapport le 9 juillet 1999. Par une ordonnance du 22 octobre 1999, le juge fixa l’audience au 30 novembre 1999. Elle n’eut toutefois pas lieu en raison de l’absence de l’avocat du défendeur. L’audience eut lieu le 24 janvier 2000. Par un jugement du 31 juillet 2000, le tribunal fit droit au requérant. Le 27 septembre 2000, le défendeur fit appel devant la cour d’appel de Porto. Celle-ci, par un arrêt du 3 avril 2001, rejeta le recours. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.

EN DROIT Le requérant dénonce la durée de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » La période à examiner a débuté le 13 décembre 1996 et s’est terminée le 3 avril 2001 par l’arrêt de la cour d’appel de Porto. La durée en cause est donc de quatre ans et quatre mois. Pour le Gouvernement, cette durée se doit, pour l’essentiel, au comportement des parties et notamment du requérant, qui a par exemple omis de produire des documents essentiels, ce qui a ralenti la marche de la procédure.

Le Gouvernement se réfère également à la surcharge du rôle du tribunal de Valongo. Prenant en compte tous ces éléments, le Gouvernement conclut au caractère raisonnable de la durée de la procédure. La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure doit s’apprécier suivant les circonstances de la cause et à l’aide des critères suivants : la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités saisies de l’affaire (arrêt Silva Pontes c. Portugal du 23 mars 1994, série A n o 286-A, p. 15, § 39). En outre, seules les lenteurs imputables à l’Etat peuvent amener à conclure à l’inobservation du « délai raisonnable » (arrêt Ciricosta et Viola c. Italie du 4 décembre 1995, série A n o 337-A, p. 10, § 28). La Cour souligne d’abord que l’affaire ne revêtait pas de complexité particulière.

Il convient cependant de souligner qu’une expertise a été nécessaire. S’agissant du comportement du requérant, la Cour constate qu’il n’a produit des documents essentiels à l’examen de son affaire que deux mois après l’invitation du juge en ce sens. En outre, il a demandé, conjointement avec le défendeur, une suspension de l’instance qui s’est prolongée sur cinq mois, entre le 12 février 1998 et le 2 juillet 1998. Quant au comportement des autorités judiciaires, on peut reprocher au tribunal de Valongo certains retards. Ainsi la procédure a souffert une période d’inactivité de trois mois, entre novembre 1998 et février 1999, en raison de l’accomplissement par le juge de son service militaire obligatoire.

Par ailleurs, presque six mois se sont écoulés entre l’audience et la date à laquelle le jugement a été rendu. Toutefois, ces retards, à eux seuls, ne se révèlent pas importants au point que la Cour puisse conclure au dépassement du délai raisonnable, surtout si l’on tient compte de la durée globale relativement faible de la procédure ainsi que du fait que deux instances ont eu à connaître de l’affaire. Compte tenu de ce qui précède, la durée globale de la procédure ne saurait passer pour déraisonnable. Il s’ensuit qu’il n’y a aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. La requête doit dès lors être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président