CORREIA et CORREIA DA SILVA contre le PORTUGAL

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 66108/01 prezentate de Francelina CORREIA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 12 februarie 2001, având în vedere decizia parțială din 26 martie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, face următoarea decizie făcând apel la reclamantă, Francelina Correia, este un resortisant portughez, născut în 1922 și rezident în Belas (Portugalia). Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul E. Magalhaes, avocat al asociației Jure Onores, la Vila Nova de Gaia. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 11 martie 1998, o societate La 15 septembrie 1998, reclamanta și-a prezentat concluziile în răspuns, precum și o cerere reconvențională. Procedura este în continuare pendinte în fața Tribunalului de la Lisabona. GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plângea pe durata procedurii. ÎN DREPT, recurenta se plânge de durata procedurii și: la art. 6 alin. (1) din Convenție, care se citește astfel: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În opinia sa, din jurisprudența Curții Supreme Administrative reiese clar că încălcarea dreptului la o decizie într-un termen rezonabil implică răspunderea civilă extracontractuală a statului și, prin urmare, implică obligația, pentru acesta din urmă, de a-i afecta pe cei afectați.

Guvernul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală prevăzută în Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967 este un mijloc accesibil, adecvat și eficient de a remedia situația pusă în discuție de reclamantă. Guvernul subliniază că trebuie să se facă distincție între mijloacele de prevenire, cum ar fi cererile de accelerare a procedurii, care vizează în principal prevenirea încălcării sau încetarea imediată a acesteia, și mijloacele de reparație, care privesc o încălcare care a avut loc deja. În cazul de față, deoarece presupusa încălcare fusese deja comisă, singura întrebare este dacă reclamanta avea la dispoziție un mijloc eficient de a obține despăgubiri. Pentru guvern, acesta era cazul.

Pentru reclamantă, acțiunea în răspundere extracontractuală a t ă ț ii nu este o ac ț iune eficientă pentru a aborda durata unei proceduri, nici măcar din cauza duratei foarte mari a unei astfel de ac ț iuni. Curtea reamintește mai întâi că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căii de atac interne.

Comisia reamintește apoi că a fost deja chemată să examineze eficiența acțiunii în răspundere extracontractuală a statului, prevăzută în Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967. În Decizia sa Gouveia da Silva Torrado din 22 mai 2003 (dec., 65305/01, CEDO 2003), care se referea la o procedură internă pendinte, a considerat că o astfel de acțiune avea, cel puțin începând cu luna decembrie 1999, data la care Hotărârea Pires Neno, pronunțată la 15 octombrie 1998 de Curtea Supremă Administrativă, a fost publicată și comentată în revista juridică Cadernos de Justiça Administrativa 17 septembrie/octombrie 1999), dobândit un grad suficient de certitudine juridică pentru a putea și trebuie să fie utilizat în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, de asemenea, Paulino Tomás c. Portugalia , dec., nr. 58698/00, CEDH 2003). În speță, recurenta nu a sesizat instanțele administrative cu privire la o acțiune în răspundere extracontractuală a la . În plus, în momentul introducerii prezentei acțiuni, la 12 februarie 2001, o astfel de acțiune avea deja caracterul unei căi de atac pentru a epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție.

Prin urmare, recurenta nu a reușit să dea curs căilor de atac interne. Întrucât procedura în litigiu este, de altfel, pendinte, nimic nu o împiedică pe reclamantă să introducă această cale de atac în fața instanțelor administrative. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ress Module Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 66108/01 présentée par Francelina CORREIA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 25 septembre 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , P. Kūris , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 12 février 2001, Vu la décision partielle du 26 mars 2002, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Francelina Correia, est une ressortissante portugaise, né en 1922 et résidant à Belas (Portugal).

Elle est représentée devant la Cour par M e E. Magalhães, avocate de l’association Jure Honores , à Vila Nova de Gaia. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 11 mars 1998, une société « E. Lda. » introduisit devant le tribunal de Lisbonne contre la requérante une demande en réparation de l’inexécution d’une promesse de vente d’un immeuble. Le 15 septembre 1998, la requérante déposa ses conclusions en réponse ainsi qu’une demande reconventionnelle. La procédure est toujours pendante devant le tribunal de Lisbonne. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la procédure.

EN DROIT La requérante se plaint de la durée de la procédure et invoque l’article 6 § 1 de la Convention, qui se lit notamment ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement soulève d’emblée une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Pour lui, il ressort clairement de la jurisprudence de la Cour suprême administrative que la violation du droit à une décision dans un délai raisonnable engage la responsabilité civile extra-contractuelle de l’Etat et implique, par conséquent, le devoir, pour ce dernier, d’indemniser les lésés.

Le Gouvernement soutient que l’action en responsabilité extra-contractuelle, prévue par le décret-loi n o 48051 du 21 novembre 1967, est un moyen accessible, adéquat et efficace pour redresser la situation mise en cause par la requérante. D’après lui, on ne saurait contester l’efficacité de ce recours sur la seule base de critères statistiques. Le Gouvernement relève qu’il faut distinguer les moyens de prévention, tels que les demandes tendant à l’accélération de la procédure, qui visent, pour l’essentiel, à prévenir la violation ou à lui mettre fin immédiatement, des moyens de réparation, qui concernent une violation qui a déjà eu lieu. En l’espèce, la violation alléguée ayant déjà été commise, la seule question est de savoir si la requérante avait à sa disposition un moyen efficace d’obtenir réparation.

Pour le Gouvernement, tel était le cas. Pour la requérante, l’action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat n’est pas un recours efficace afin d’attaquer la durée d’une procédure, ne serait-ce qu’en raison de la durée vraisemblablement elle-même excessive d’une telle action. La Cour rappelle d’abord qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes.

Elle rappelle ensuite avoir déjà été appelée à examiner l’efficacité de l’action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat prévue par le décret-loi n o 48051 du 21 novembre 1967. Dans sa décision Gouveia da Silva Torrado c. Portugal du 22 mai 2003 (déc., n o 65305/01, CEDH 2003), qui concernait une procédure interne pendante, elle a considéré qu’une telle action avait, au moins à partir du mois d’octobre 1999, date à laquelle l’arrêt Pires Neno , rendu le 15 octobre 1998 par la Cour suprême administrative, a été publié et commenté dans la revue juridique Cadernos de Justiça Administrativa (n o 17 de septembre/octobre 1999), acquis un degré de certitude juridique suffisant pour pouvoir et devoir être utilisé aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention (voir également Paulino Tomás c. Portugal , déc., nº 58698/00,CEDH 2003). En l’espèce, la requérante n’a pas saisi les juridictions administratives d’une action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat.

Par ailleurs, lors de l’introduction de la présente requête, le 12 février 2001, une telle action avait déjà le caractère d’un recours devant être exercé pour épuiser les voies de recours internes, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention. La requérante a donc manqué d’épuiser les voies de recours internes. La procédure litigieuse étant d’ailleurs pendante, rien n’empêche la requérante d’introduire ce recours devant les juridictions administratives. La requête doit dès lors être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président