AFFAIRE GUNDOGAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.10.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 5-4;Violation de l'art. 5-5;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GUNDOGAN c. TURQUIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

TURCIA (solicitarea nr. 31877/96) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 octombrie 2002 DEFINITIVF 10/01/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Gündo Președintele Cabral Barreto Caflisch Zupančič H.S. Greve Traja judecători Gölcüklü, judecător ad hoc, și al domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 19 septembrie 2002, rend la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 31877/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Halil La 16 aprilie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat în fața Curții de către dl E. stetak, avocată la Istanbul. În cazul în care, în temeiul articolului 5 alineatul (3), al articolului 4 și al articolului 5 alineatul (5) din Convenție, hotărârea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 Convenției [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din Regulamentul de procedură. În urma deportării dlui R. Türmen, judecător ales în temeiul Turciei [art. 28], guvernul l-a desemnat pe dl Gölcüklü ca judecător ad hoc [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prin decizia din 19 iunie 2001, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial admisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 17 octombrie 1995, reclamantul a fost arestat de poliție și reținut. El a fost acuzat de a fi membru al unei organizații ilegale, TKP ML-TIKKO (Parteneriatul Comunist din Turcia / Marxiste La cererea Direcției de Securitate, formulată printr-o scrisoare din 19 octombrie 1995, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a Uniunii Europene a Uniunii Europene a dispus prelungirea termenului de luare în custodie a reclamantului la 26 octombrie 1995. 12. La 26 octombrie 1995, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care a stat în apropierea Curții de Securitate a statului, care a dispus arestarea sa provizorie. 13. Printr-un act de punere sub acuzare prezentat la 26 decembrie 1995, procurorul Republicii a intentat acțiuni penale împotriva reclamantului. 14. La 12 noiembrie 1999, reclamantul a fost condamnat la închisoare pe viață în temeiul art. 146 alin. (1) din Codul penal. Această condamnare a fost confirmată de Curtea de Casație la 25 septembrie 2000. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 15. La art. 19 alineatul (5) și art. 8 din Constituție au la momentul respectiv fapte Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate individuală. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și cu respectarea formelor și condițiilor definite de lege: (...) Persoana arestată sau deținută trebuie să fie adusă în fața unui judecător cel târziu în termen de 48 de ore și, în caz de arest colectiv, în termen de 15 zile (...). Aceste termene pot fi prelungite pe parcursul stării de urgență. (...) Orice persoană privată de libertatea sa, indiferent de motiv, are dreptul de a introduce o cale de atac în fața unei autorități judiciare competente, astfel încât aceasta să ia o decizie rapidă cu privire la soarta sa și, în cazul în care această privare ar fi ilegală, dispune eliberarea sa. Pagubele suferite de cei care au suferit un tratament contrar acestor dispoziții trebuie reparate de către statul membru, în conformitate cu legea. 16. La momentul faptelor, art. 30 din Legea nr. 3842 din 18 noiembrie 1992 prevedea, în ceea ce privește infracțiunile care țin de competența Curților de Securitate de lape, că orice persoană arestată trebuie să fie adusă în fața unui judecător cel târziu în termen de 48 de ore sau, în caz de infracțiune colectivă, în termen de 15 zile. Reclamantul invocă o încălcare a alineatelor (3), (4) și (5) ale articolului 5 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (1) (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a fost acuzat în instanță. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât acesta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei detenții în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la despăgubiri. art. 5 alineatul (3) din Convenția 18. Reclamantul denunță durata detenției sale, care se situează între 17 și 26 octombrie 1995. 19. Guvernul susține că, în dreptul turc, durata detenției, în ceea ce privește infracțiunile care țin de curtea de securitate a statului, nu poate fi disociată de cerințele speciale ale infracțiunii teroriste. El susține că dificultățile întâmpinate în cercetarea și urmărirea infracțiunilor legate de terorism duc la aprecierea, întotdeauna în conformitate cu aceleași criterii ca și în cazul infracțiunilor de tip clasic, a pelauzibilității În consecință, potrivit guvernului, Curtea ar trebui să ia în considerare toate circumstanțele. 20. Curtea reamintește importanța articolului 5 în sistemul convenției. : consacră un drept fundamental al omului, protecția persoanelor fizice împotriva violărilor arbitrare ale libertății sale. Controlul judiciar al unei astfel de interferențe a celui executiv constituie un element esențial al garanției de la art. 5 alin. (3), conceput pentru a reduce la minimum riscul de arbitrare și a asigura preeminența dreptului, unul dintre principiile fundamentale o societate democratică, la care se face referire în mod expres în temeiul Convenției (hotărârea Sak Curtea a admis deja în mai multe rânduri în trecut că anchetele referitoare la domeniile teroriste confruntă fără îndoială autoritățile cu probleme speciale (a se vedea, printre altele, Hotărârile Brogan și alții c. Regatul Unit din 29 noiembrie 1998, seria A n 145, p. 33, § 61, Murray c. Regatul Unit din 28 octombrie 1994, seria A n 300, p. 27, § 58, și Dikme c. Turcia, 20869/92, § 64, CEDO 2000-VIII. Acest lucru nu înseamnă însă că acestea au carte albă, în conformitate cu art. 5, pentru a aresta și a pune în custodie suspecți, în afara oricărui control efectiv de către instanțele interne și, în ultimă instanță, de către organismele de control ale Convenției, ori de câte ori aleg să facă o infracțiune teroristă (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Murray menționată anterior, p. 27 alineatul 58). 22. În speță, reținerea reclamantului a început cu arestarea sa la 17 octombrie 1995 și s-a încheiat la 26 octombrie 1995, când a stat în fața judecătorului care se ocupă de curtea de securitate a statului (punctele 10 și 12 de mai sus) și, prin urmare, a durat nouă zile. Curtea amintește în această privință că, în cauza Brogan și altele (p. 33, § 62), Comisia a concluzionat că o perioadă de detenție de patru zile și șase ore fără control judiciar depășea limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alin. În concluzie, durata custodiei în litigiu nu este conformă cu noțiunea de promptitudine, așa cum se desprind din jurisprudența menționată anterior. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție. art. 5 alin. (4) din Convenție 24. Reclamantul se plânge că nu a dispus de nicio cale de atac care să-i permită să controleze de către un judecător legalitatea deciziei procurorului care dispune de custodie. 25. Guvernul se mulțumește să declare că durata detenției reclamantului era conformă cu legislația în vigoare la data faptelor. 26. Curtea reamintește că, prin garantarea unei căi de atac pentru persoanele arestate sau deținute, art. 5 alin. (4) consacră, de asemenea, dreptul acestora din urmă de a obține, într-un termen scurt de la introducerea căii de atac, o hotărâre privind regularitatea detenției lor și de a pune capăt privării lor de libertate dacă aceasta se dovedește ilegală (a se vedea Hotărârile Van der Leer Țările de Jos din 21 februarie 1990, seria A n 170, p. 14, § 35, și Musial c. Polonia [GC], nr. 24557/94, § 43, CEDO 1999-II 27. În speță, Curtea ia notă de faptul că judecătorul care a dispus arestarea provizorie a recurentului nu este luat în considerare decât la sfârșitul custodiei, adică la nouă zile de la arestarea laiului. Având în vedere concluzia sa cu privire la respectarea articolului 5 alineatul (3) (punctul 22 de mai sus), Curtea consideră că o astfel de perioadă de timp nu este în conformitate cu noțiunea de termen scurt În concluzie, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție. art. 5 alineatul (5) din Convenție 29. : Dreptul turc nu ar permite să se sesizeze instanțele naționale cu privire la o cerere de despăgubire pentru încălcarea articolului 5.30. Curtea arată că, în speță, reclamantul a fost reținut și pus în custodie în mod regulat sub aspectul dreptului intern, dar cu încălcarea alineatelor (3) și (4) din art. 5 din Convenție. Această încălcare, chiar și după adoptarea prezentei hotărâri, nu poate da naștere la nici o cerere din partea sa în fața instanțelor naționale ; guvernul nu contestă acest lucru (a se vedea Hotărârea Sakćk și alte hotărâri citate anterior, § 60). 31. Prin urmare, a existat, de asemenea, necunoaștere a alineatului (5) din art. 5 din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul se înmânează Curții pentru a stabili prejudiciul pe care l-ar fi suferit, precum și pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată. 34. Guvernul nu se pronunță. 35. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire pentru prejudiciul moral, considerând că, în mod clar, acesta a suferit un necaz considerabil din cauza faptelor cauzei. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea îi alocă în acest titlu 2 750 EUR (EUR), sumă care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului. 36. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia [GC], 34884/97, § 30, CEDH 1999-V. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului suma de 1 500 EUR, care urmează să fie redusă la 630 EUR percepute de Consiliul Europei pentru asistența judiciară. Interese moratorii 37. Curtea consideră că rata dobânzii moratorii care trebuie plătită pe sumele datorate exprimate în euro trebuie să se bazeze pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES, CURȚIA, ÎN L 5 alin. (5) din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 750 EUR (două mii șapte sute cincizeci de euro) pentru daune morale și 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale care se plătesc în momentul plății, minus 630 EUR (șase sute treizeci de euro) plătite de Consiliul Europei pentru asistență judiciară că aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată echivalentă cu rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale de la expirarea termenului respectiv și până la restanța cererii de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 octombrie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte