RADOSAVLYEVIC contre l'ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

10.10.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

RADOSAVLYEVIC contre l'ITALIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 1 DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 70192/01 prezentată de Milano RADOSAVLYEVIC împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 10 octombrie 2002 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători M. E. Fribergh grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior la 23 aprilie 2001, Având în vedere decizia parțială din 7 martie 2002 Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, dl Milan Radosavlyevic, este un cetățean al Republicii Federale Yougoslave, născut în 1981. El este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Neri și dl S. Pennica, avocați la Agrigento. Guvernul pârât era reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 19 ianuarie 1998, reclamantul, care se afla în Italia, a fost supus unui control de identitate. La 24 ianuarie 2001, reclamantul, care se afla în Italia, a fost supus unui control de identitate de către poliție. Prin decretul din 24 ianuarie 2001, Tribunalul din 24 ianuarie 2001 nu putea avea loc imediat, pe motiv că a trebuit să se verifice identitatea reclamantului și să se obțină un document care să permită expatriarea acestuia. Prin urmare, în conformitate cu ordinul de arestare ( tratterimento ) eliberat de poliție la 24 ianuarie 2001, reclamantul a fost pus în detenție în vederea îndepărtării sale de la centrul temporar de primire al Agrigento. La ora și data la care acest ordin a fost executat nu sunt cunoscute. La 25 ianuarie 2001, reclamantul a introdus o acțiune în fața instanței judecătorești dalgrigento împotriva decretului de deportare. El a susținut, printre altele, că locuia cel puțin din martie 1998 în Italia, unde se afla în lagărul de nomazi Contrada Gasena, unde locuia cu familia sa (femeie și copil aflat în întreținere), apoi a susținut că distanța sa ar aduce atingere relațiilor sale familiale, în special însoțitoarea sa fiind însărcinată. În această privință, reclamantul s-a referit la hotărârea Curții Constituționale din 27 iulie 2000, prin care protecția oferită de art. 17 din Legea privind imigrația, care împiedică expulzarea femeilor însărcinate și a femeilor care au născut de mai puțin de șase luni, a fost extinsă la soțul sau concubinul femeii. Reclamantul susține că a fost trimis înapoi la Belgrad la 29 ianuarie 2001 până la 5 30 dimineața. Prin decizia din 2 februarie 2001, tribunalul din Agrigento a declarat că măsura de expulzare din 24 ianuarie 2001 era ilegală, întrucât, având în vedere art. 17 din Legea privind imigrația și hotărârea Curții Constituționale din 27 iulie 2000, aceasta nu ar fi trebuit să fie decretată. Prin aceeași hotărâre, Tribunalul a declarat că nu are competența de a se pronunța cu privire la validarea arestării reclamantului. Prin intermediul unei organizații italiene ( Printr-o notă din 26 martie 2001, Ministerul de Interne a refuzat, precizând că reclamantul nu declarase, la data la care a fost îndepărtat, că se afla în situația similară celei a hotărârii Curții Constituționale în litigiu. În plus, reclamantul, sub un alt nume, primise deja un ordin de expulzare anterior, al cărui efect îl afecta, și anume interzicerea teritoriului italian. Guvernul a comunicat, prin observațiile sale, că, la 14 septembrie 2001, reclamantul a fost reperat pe teritoriul italian și a fost denunțat poliției pentru încălcarea dispozițiilor art. 13 din Legea privind imigrația, deoarece străinul deportat nu poate intra pe teritoriul statului fără o autorizație specială din partea Ministerului de Interne. La 20 septembrie 2001, reclamantul a introdus o cale de atac la tribunalul din Agrigento pentru a fi eliberat. 2001, tribunalul din Agrigento a respins acțiunea și a validat detenția în litigiu. Având în vedere faptul că reclamantul a fost exonerat de orice document de identitate și nu a putut fi obținut niciun permis de liberă circulație, la 13 octombrie 2001, la expirarea termenului maxim de detenție prevăzut de lege, reclamantul a fost eliberat. Recurentul a fost somat să părăsească teritoriul la . În termen de 15 zile. GRIEFS Invocând art. 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge cu privire la detenția sa, pe motiv că nu a fost validată de judecător și că, în orice caz, a depășit termenul permis de lege și expulzarea sa a fost ulterior declarată ilegală. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că expulzarea sa de pe teritoriul italian este ilegală și că este obligat să solicite o viză pentru a se întoarce în Italia. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil și de o apărare efectivă, deoarece ordinul de expulzare a fost executat înainte ca instanța să se pronunțe asupra acțiunii introduse împotriva ordinului de deportare. 2002, Curtea a invitat guvernul Italiei să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia obiecțiunilor formulate în temeiul articolelor 5 alineatul (1), 8 și 13 din convenție înainte de 31 mai 2002. Prin scrisoarea din 4 iunie 2002, observațiile guvernului au fost transmise reprezentantului reclamantului care a fost invitat să comunice înainte de 16 iulie 2002. 2002 observațiile pe care le dorește să prezinte ca răspuns. Not, care a primit nici un răspuns la scrisoarea din 4 iunie 2002, printr-o scrisoare din 23 iulie 2002, grefa Curții a atras atenția reprezentantului reclamantului asupra faptului că termenul pentru prezentarea observațiilor sale privind admisibilitatea și bunul întemeiat a fost mai scurt și că nu a fost solicitată nicio prelungire. Reprezentantul reclamantului a fost informat, de asemenea, că, în cazul în care circumstanțele ar da impresia că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (a) Convenției. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor omului garantate de Convenția n