CASE OF TWALIB AGAINST GREECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment.
CASE OF TWALIB AGAINST GREECE (CtEDO, 2002)
Rezoluția ResDH(2002)102 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 9 iunie 1998 în cazul Twalib împotriva Greciei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 21 octombrie 2002 la cea de-a 810-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Twalib pronunțat la 9 iunie 1998 și transmis în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că cazul a fost originar dintr-o cerere (nr. 24294/94) împotriva Greciei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 6 aprilie 1993 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Mosses Twalib, un național tanzanian, și că Comisia a declarat în mod deosebit admisibile plângerile care: în primul rând, avocatul reclamantului (alocat de instanță) nu avea timp și facilități suficiente pentru a pregăti apărarea sa în primă instanță; în al doilea rând, că, în temeiul dreptului intern, nu a fost posibil ca reclamantul (care nu dispune de mijloace de angajare a unui avocat) să obțină asistență juridică gratuită în legătură cu recursul său din motive de drept la Curtea de casăție, în timp ce nu ar putea prezenta apelul său și a fost condamnat la 12 ani de închisoare și la 6 000 000 de dracmas pentru infracțiuni legate de droguri; Amintind că cazul a fost prezentat în fața Curții la 16 aprilie 1997; întrucât în hotărârea sa din 9 iunie 1998 Curtea: - aderată, în unanimitate, la fondul obiecției preliminare a guvernului și a respins-o în unanimitate; - deținută, cu șase voturi împotrivă cu trei voturi, că nu a existat nicio încălcare a articolului 6, alineatul (1), coroborat cu alineatul (3) din convenție; - deținută, în unanimitate, că s-a constatat o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție reunită; - a deținut, în unanimitate, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1 500 000 de dracme în ceea ce privește prejudiciile morale, 2 000 000 de dracme în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit pe valoarea adăugată care poate fi imputabilă, mai puțin de 20.298 franci franci francezi care urmează să fie convertiți în dracme la rata în vigoare la data decontare și că dobânzile simple la o rată anuală de 6% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni de mai sus, până la decontare; - respins, în unanimitate, restul cererilor de justă satisfacție; având în vedere Regulamentul adoptat de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, astfel cum a fost modificat de Protocolul nr. 11, prezentul regulament se aplică prin decizia Comitetului de Miniștri în cazurile prevăzute în art. 54; având în vedere obligația Greciei în temeiul articolului 53 din Convenție de a respecta aceasta, întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comisiei informații privind măsurile luate pentru prevenirea noilor încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale prezentei hotărâri; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Având în vedere că, la 9 septembrie 1998, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 9 iunie 1998, Declarații, după a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Greciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 (ex-art. 54) din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2002)102 Informații furnizate de Guvernul Greciei în timpul examinării cazului Twalib de către Comitetul de Miniștri Guvernul reamintește că, în cazurile cele mai grave categorii de infracțiuni penale (kakouryimata), art. 340 § 1 din Codul de Procedință Penală prevede că președintele instanței de primă instanță trebuie să atribuie avocatului unui acuzat care nu este reprezentat pentru a asigura apărarea sa. Avocatul este ales dintr-o listă de avocați elaborată de Barul local. art. 376 prevede că, în apel, președintele are aceeași obligație și că art. 340 § 1 se aplică mutatis mutandis Guvernul constată că încălcarea articolului 6 alineatul (1) luată împreună cu 3 c) din Convenția în acest caz a rezultat din jurisprudența Curții de Casație în conformitate cu care Codul de procedură penală nu prevedea asistență juridică pentru apeluri în privința punctelor de drept (decizia nr. 381/1982, Pinika Hronika, vol. 32, p. 928; nr. 724/1992, Pinika Hronika, Vol. 32, p. 656; și nr. 1368/1992). Direct după constatarea încălcării în acest caz, hotărârea Curții a fost difuzată (în limba greacă) la serviciile competente ale Ministerului Justiției pentru a lua în considerare adoptarea măsurilor generale necesare pentru execuția sa. A fost, de asemenea, publicată (în limba greacă) și comentată în „Piniki Dikaiosini” , (1998, p. 669) un jurnal difuzat în mare parte în cercuri judiciare. Legea nr. 2721/03/06/1999 a adăugat la sfârșitul articolului 96 din Codul de Procedință Penală o nouă dispoziție (art. 96A) care a intrat în vigoare la 01/07/1999 și care mărește obligația instanței de a oferi asistență juridică gratuită în cazurile în care acuzatul nu are mijloace de angajare a unui avocat. Mai exact, această dispoziție se extinde, pe de o parte, această posibilitate în cazurile cu privire la categoria infracțională mai puțin gravă (Plimmelimata). Pe de altă parte, prevede numirea obligatorie de oficiu a unui avocat până la încheierea procedurii în fiecare instanță, precum și pentru depunerea măsurilor de remediere. Avocatul este ales dintr-o listă elaborată de Barul local la fiecare trei ani în iunie și transmisă tuturor instanțelor. Miniștrii Justiției și Finanțelor stabilesc, cu o decizie comună, taxele avocatului prevăzute de Codul Avocaților. Guvernul consideră că, în urma amendamentului menționat anterior la Codul de Procedură Penală, nu mai există riscuri de încălcare similare cu cele constatate în acest caz și, prin urmare, că Grecia și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) (ex-art. 53) din Convenție.