Rezoluția ResDH(2002)102 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 9 iunie 1998 în cauza Thalib împotriva Greciei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 21 octombrie 2002, în cadrul celei de-a 810-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul vechiului articol 54 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "RPI"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 9 iunie 1998 în cauza Twalib și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor; Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 24294/94) formulată împotriva Greciei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 6 aprilie 1993 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către domnul. Mosses Twalib, resortisant tanzanian, și că Comisia a declarat admisibile în special obiecțiile potrivit cărora: în primul rând, avocatul reclamantului nu ar fi beneficiat de timpul și de facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea în primă instanță; în al doilea rând, legislația internă nu a permis reclamantului (care nu dispunea de mijloacele necesare pentru a angaja un avocat) d Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie la 16 aprilie 1997; având în vedere că, în hotărârea sa din 9 iunie 1998, Curtea: - a atașat la fond, în unanimitate, excepția preliminară a Guvernului și a respins în unanimitate; - a declarat, cu șase voturi împotriva a trei, că nu a încălcat art. 6 alineatul (1) coroborat cu alineatul (3) din convenție; - a spus în unanimitate că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) coroborat cu alineatul (3) din Convenție; - a declarat, în unanimitate, că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1 500 000 de drahme pentru daune morale și 2 000 000 de drahme pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată, minus 20 298 de franci care urmează să fie convertită în drahme la rata în vigoare la data plății și că aceste sume ar trebui majorate cu 6 % la an de la expirarea termenului menționat și până la plată; - a respins, în unanimitate, pretențiile reclamantului pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor cu privire la aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenția astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11, normele care se aplică prin decizia Comitetului de Miniștri în cauzele care intră sub incidența fostului articol 54; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 9 iunie 1998, având în vedere obligația pe care Grecia trebuie să o respecte în conformitate cu art. 46 alineatul (1) (fostul articol 53) din Convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) ; În conformitate cu art. 46 (fostul articol 54) din convenție în prezenta cauză, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 9 iunie 1998, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Greciei, după ce și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 (fostul articol 54) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2002)102 Informații furnizate de guvernul Greciei la examinarea cauzei Tsallib de către Comitetul miniștrilor Guvernul reamintește că în materie de infracțiuni (kakourimata), art. 340 alineatul (1) din Codul de procedură penală prevede că președintele instanței de primă instanță trebuie, pentru a asigura apărarea unui inculpat nereprezentat, să desemneze un avocat ales de barou local. Guvernul constată că încălcarea articolului 6 alineatul (1) coroborat cu alineatul (3) litera (c) din Convenție în această cauză a rezultat din jurisprudența Curții de Casație potrivit căreia Codul de procedură penală nu prevede un ajutor judiciar pentru casare (Curtea de Casație, Hotărârea 381/1982, Pinika Hronika, vol. 32, p. 928; nr. 724/1992, Pinika Hronika , vol. 32, p. 656, și nr. 1368/1992). Imediat după constatarea încălcării în această cauză, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost difuzată (în greacă) serviciilor competente ale Ministerului Justiției pentru examinarea măsurilor cu caracter general necesare pentru executarea sa. Acesta a fost, de asemenea, publicat (în greacă) și comentat în (1998, p. 669), o revizuire pe scară largă difuzată în mediul juridic. Legea nr. 2721/03/06/1999 a adăugat la sfârșitul articolului 96 din Codul de procedură penală o nouă dispoziție (art. 96A) care a intrat în vigoare la 1.1.1999 și care extinde, în cazurile în care pârâtul nu are mijloacele de a angaja un avocat, obligația instanței de judecată din oficiu de a acorda asistență judiciară gratuită. Mai precis, această dispoziție, pe de o parte, cuprinde această obligație privind infracțiunile (plimmelimata). Pe de altă parte, aceasta prevede că desemnarea din oficiu obligatorie a unui avocat durează până la încheierea procedurii în fiecare grad de jurisdicție, precum și pentru interpretarea căilor de atac. Prin urmare, aceasta acoperă întreaga procedură în fața Curții de Casație. Avocatul este ales pe o listă a baroului local la fiecare trei ani în iunie și este transmis tuturor instanțelor. Miniștrii Justiției și Finanțelor definesc, printr-o decizie comună, modalitățile de plată a onorariilor prevăzute în conformitate cu Codul Avocaților. Guvernul consideră că, începând cu amendamentul menționat anterior al Codului de procedură penală, există mai multe riscuri de încălcări similare cu cele constatate în prezenta cauză și că, în consecință, Grecia și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) (fostul articol 53) din Convenție.
Résolution ResDH(2002)102
relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme
du 9 juin 1998
dans l’affaire Twalib contre la Grèce
(adoptée par le Comité des Ministres le 21 octobre 2002,
lors de la 810e réunion des Délégués des Ministres)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),
Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 9 juin 1998 dans l’affaire Twalib et transmis à la même date au Comité des Ministres ;
Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 24294/94) dirigée contre la Grèce, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 6 avril 1993 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Mosses Twalib, ressortissant tanzanien, et que la Commission a déclaré recevables notamment les griefs selon lesquels : en premier lieu, l’avocat du requérant n’aurait pas bénéficié du temps et des facilités nécessaires pour préparer sa défense en première instance ; en second lieu, la législation interne n’avait pas permis au requérant (qui n’avait pas les moyens d’engager un avocat) d’obtenir une assistance judiciaire gratuite pour se pourvoir devant la Cour de cassation, alors qu’il ne pouvait pas présenter son pourvoi lui même et qu’il était condamné à 12 ans d’emprisonnement et à une amende de 6 000 000 drachmes pour infraction à la législation sur les stupéfiants ;
Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 16 avril 1997 ;
Considérant que dans son arrêt du 9 juin 1998 la Cour :
- a joint au fond, à l’unanimité, l’exception préliminaire du Gouvernement et l’a rejetée à l’unanimité ;
- a dit, par six voix contre trois, qu’il n’y avait pas eu violation de l’article 6, paragraphe 1, combiné avec le paragraphe 3
b
) de la Convention ;
- a dit, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, combiné avec le paragraphe 3
c
) de la Convention ;
- a dit, à l’unanimité, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois, 1 500 000 drachmes pour dommage moral, et 2 000 000 drachmes pour frais et dépens, plus tout montant dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée, moins 20 298 francs à convertir en drachmes au taux en vigueur à la date du versement et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 6 % l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ;
- a rejeté, à l’unanimité, les prétentions du requérant pour le surplus ;
Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n° 11, règles qui s‘appliquent par décision du Comité des Ministres aux affaires relevant de l’ancien article 54 ;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 9 juin 1998, eu égard à l’obligation qu’a la Grèce de s’y conformer selon l’ article 46, paragraphe 1, (ancien article 53) de la Convention ;
Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d’éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ;
S’étant assuré que le 9 septembre 1998, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur a versé au requérant les sommes prévues dans l’arrêt du 9 juin 1998,
Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la Grèce, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46 (ancien article 54) de la Convention dans la présente affaire.
Annexe à la Résolution ResDH(2002)102
Informations fournies par le Gouvernement de la Grèce
lors de l’examen de l’affaire Twalib
par le Comité des Ministres
Le Gouvernement rappelle qu’en matière de crimes
(kakouryimata),
l’article 340, paragraphe 1, du Code de procédure pénale énonce que le président de la juridiction de première instance doit, pour assurer la défense d’un accusé non représenté, désigner un avocat qui est choisi sur une liste dressée par le barreau local. L’article 376 dispose qu’en appel, le président a la même obligation et que l’article 340, paragraphe 1, s’applique
mutatis mutandis.
Le Gouvernement note que la violation de l’article 6, paragraphe 1, combiné avec le paragraphe 3 c) de la Convention dans cette affaire a résulté de la jurisprudence de la Cour de cassation selon laquelle le code de procédure pénale ne prévoit pas d’aide judiciaire pour la cassation (Cour de cassation, arrêts n° 381/1982,
Pinika Hronika
, vol. 32, p. 928 ; n° 724/1992,
Pinika Hronika
, vol. 32, p. 656, et n° 1368/1992).
Immédiatement après le constat de la violation dans cette affaire, l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme a été diffusé (en grec) aux services compétents du Ministère de la Justice pour l’examen des mesures de caractère général nécessaires pour son exécution. Il a aussi été publié (en grec) et commenté dans
« Piniki Dikaiosini »
(1998, p. 669), une revue largement diffusée dans le milieu juridique.
La loi n° 2721/03/06/1999 a ajouté à la fin de l’article 96 du Code de procédure pénale une nouvelle disposition (article 96A) qui est entrée en vigueur le 01/07/1999 et qui élargit, dans les cas où l’accusé n’a pas les moyens d’engager un avocat, l’obligation du tribunal d’octroyer d’office une assistance judiciaire gratuite. Plus précisément, cette disposition, étend d’une part cette obligation aux délits
(plimmelimata).
D’autre part, elle prévoit que la désignation d’office obligatoire d’un avocat dure jusqu’à la fin de la procédure dans chaque degré de juridiction, ainsi que pour l’interjection des recours. Par conséquent, elle couvre toute la procédure devant la Cour de cassation. L’avocat est choisi sur une liste dressée par le barreau local tous les trois ans en juin et transmise à tous les tribunaux. Les ministres de la Justice et des Finances définissent, par une décision commune, les modalités de paiement des honoraires prévus conformément au code des avocats.
Le gouvernement considère que depuis l’amendement précité du code de procédure pénale il n’y a plus de risque de violations similaires à celle constatée dans la présente affaire et qu’en conséquence, la Grèce a satisfait à ses obligations au titre de l’article 46, paragraphe 1 (ancien article 53) de la Convention.