Mianowicz împotriva Germaniei

Rezoluția ResDH(2002)123 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 18 octombrie 2001 (definită la 27 martie 2002) în cauza Mianowicz împotriva Germaniei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 21 octombrie 2002, cu ocazia celei de-a 810-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 18 octombrie 2001 în cauza Mianowicz și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind că hotărârea Curții a devenit definitivă la 27 martie 2002, în măsura în care, la acea dată, guvernul statului pârât a fost informat cu privire la respingerea cererii de trimitere în fața Marii Camere; Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 42505/95) formulată împotriva Germaniei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 30 martie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către domnul.

Thomasz Mianowicz, resortisant polonez, și Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil faptul că, în ceea ce privește durata excesivă a unei proceduri privind drepturile și obligațiile cu caracter civil în fața instanțelor muncii; având în vedere că, în hotărârea sa din 18 octombrie 2001, Curtea, în unanimitate; - a spus că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție; - a spus că nu are competența de a examina obiecțiile referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 14 din Convenție; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 15 000 de mărci germane pentru prejudicii morale și 5 000 de mărci germane pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 8,62 % laan de la expirarea termenului respectiv și până la data la care plata a fost acordată; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 18 octombrie 2001,

având în vedere obligația pe care a luat-o Germania de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenție; ținând cont de faptul că, în momentul examinării acestei cauze, guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost publicată în volumul 2002 din Europäische Grundrechte Zeitschrift (pp. 585-588) și transmis autorităților direct implicate ; având în vedere că, la 11 iunie 2002, în termenul stabilit, guvernul landrechte Zeitschrift a plătit părții reclamante sumele prevăzute în hotărârea din 18 octombrie 2001, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Germaniei, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2002)123 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 18 octobre 2001 (définitif le 27 mars 2002) dans l’affaire Mianowicz contre l’Allemagne (adoptée par le Comité des Ministres le 21 octobre 2002, lors de la 810e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 18 octobre 2001 dans l’affaire Mianowicz et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant que l’arrêt de la Cour est devenu définitif au 27 mars 2002 dans la mesure où, à cette date, le gouvernement de l’Etat défendeur a été informé du rejet de la demande de renvoi devant la Grande Chambre ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 42505/98) dirigée contre l’Allemagne, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 30 mars 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Thomasz Mianowicz, ressortissant polonais, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11,

a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure concernant des droits et obligations de caractère civil devant les juridictions du travail ; Considérant que dans son arrêt du 18 octobre 2001 la Cour, à l’unanimité ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit qu’elle n’avait pas compétence pour examiner les griefs relatifs à l’article 1 du Protocole n°1 et à l’article 14 de la Convention ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 15 000 marks allemands pour préjudice moral et 5 000 marks allemands au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 8,62 % l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 18 octobre 2001, eu égard à l’obligation qu’a l’Allemagne de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire,

le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été publié dans le volume 2002 du Europäische Grundrechte Zeitschrift (pp. 585-588) et transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 11 juin 2002, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 18 octobre 2001, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de l’Allemagne, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.