AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE

RESPONDENT

DEU

HOTĂRÂRE

13.10.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MIANOWICZ c. ALLEMAGNE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CELEI DE LA MIANOWICZ c. GERMANIA (solicitarea nr. 3863/06) HOTĂRÂRE Această versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 15 decembrie 2011 STRASBURG 13 octombrie 2011 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Mianowicz c. Germania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-un comitet compus din Isabelle Berro-Lefevre, președinte, Mark Villiger, Ann Power, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 septembrie 2011, a luat hotărârea în acest sens, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 3863/06) îndreptată împotriva Republicii Federale Germania, printre care și un resortisant polonez, dl Mianowicz ( La 19 mai 2009, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei acțiuni în acest sens guvernului. R. Jaeger, judecător ales în cadrul Germaniei în momentul comunicării parțiale a cererii, a fost împiedicată să se afle în litigiu (art. 28 din Regulamentul de procedură al Curții). În consecință, guvernul l-a desemnat pe domnul Villiger, judecător ales în temeiul Liechtensteinului, pentru a se afla în locul său [art. 27 alineatul (2) din convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, astfel cum este aplicabil la momentul respectiv]. Înștiințat la 29 mai 2009 de dreptul său de a prezenta observații, guvernul polonez nu și-a exprimat intenția de a participa la procedură. Reclamantul se opune examinării cererii de către un comitet. După ce a examinat la adresa reclamantului, Curtea o respinge. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANCES DE LA L Acestea s-au născut în 1955 și își are reședința în München. La 16 martie 1983, reclamantul a început să lucreze ca editor la radioul american Radio Free Europe/Radio Liberty (denumit în continuare RFE/ RL 22 Ca 2079/88. În cursul procedurii, RFE/RL a solicitat rezoluția judiciară a contractului de muncă al ui ui pe care Curtea Federală a Muncii l-a respins în ultimă instanță la 7 martie 2002. Concedierea fusese anulată definitiv de instanța judecătorească la 7 iunie 1996. [1] Durata acestei proceduri a făcut obiectul hotărârii Mianowicz c. Germania 4555/98, 18 octombrie 2001) prin care Curtea a ajuns la concluzia că a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție și a alocat reclamantului 15 000 DEM (aproximativ 7 500 EUR) pentru daune morale. Procedura în litigiu la 23 mai 1990, reclamantul sesizează instanța de lucru din München cu privire la o cerere de menținere a locului său de muncă (Witerbeschäftigung). Dosarul a primit nr. 22 Ca 6244/90. 10. La 30 august 1990, reclamantul a depus o cerere suplimentară (Klageerweiterung) de plată a salariilor de către angajatorul său pentru perioada cuprinsă între 1 august 1988 și 31 august 1990 și a solicitat, de asemenea, plata drepturilor sale la pensie pentru perioada cuprinsă între 1 august 1988 și 30 noiembrie 1990. 11. La 10 octombrie 1990, Tribunalul Muncii a pronunțat o hotărâre parțială (Teilurteil) ) prin care a respins cererea reclamantului de menținere a locului de muncă. În ceea ce privește cererile de plată a salariului și de plată a drepturilor de pensie (punctul 10 de mai sus), Tribunalul Muncii a suspendat procedura la 19 iunie 1991, în așteptarea încheierii procedurii de concediere (punctul 8 de mai sus), apoi a pronunțat o hotărâre de recunoaștere parțială la 21 octombrie 2002. 7272/01 din 11 iunie 2009 12. La 7 decembrie 1990, reclamantul a solicitat o hotărâre parțială din 10 octombrie 1990 (n 6(9) Sa 868/90). 13. La 26 septembrie 1991, la cererea RFE/RL și cu acordul reclamantului, tribunalul de apel a suspendat procedura până la încheierea procedurii de concediere (punctul 8 de mai sus). La data de 4 octombrie 1999, instanța de apel la locul de muncă a stabilit o audiere la 9 noiembrie 1999. La 31 octombrie 1999, reclamantul a informat instanța de apel a muncii că avocatul său era retras și a solicitat un nou avocat. La 2 noiembrie 1999, instanța de apel a anulat data La 19 octombrie 2000, reclamantul a reinstaurat recursul la cererea sa din 31 octombrie 1999. La 24 octombrie 2000, instanța de apel i-a convocat un nou avocat. 15. La 15 mai 2001, reclamantul și-a reformulat cererile solicitând, în plus față de anularea hotărârii parțiale a Tribunalului Muncii din 10 octombrie 1990, plăți din salariu pentru perioada 1 În decembrie 1990 până la 31 decembrie 1993, precum și în cazul refuzului RFE/RL de a-i furniza un post corespunzător statutului său de redactor cu o vechime de 18 ani. În plus, acesta a solicitat Tribunalului de apel al muncii, în ipoteza în care aceasta din urmă nu și-ar primi cererile, să retrimite cauza cu titlu preliminar Curții de Justiție a Comunităților Europene 16. La 26 iunie 2001, instanța de apel la locul de muncă a suspendat din nou procedura până la încheierea procedurii privind rezoluția judiciară (punctul 8 de mai sus), al cărei rezultat era decisiv pentru prezenta procedură. 17. noiembrie 2001, reclamantul sesizează Curtea Constituțională Federală și se plânge în special de inactivitatea instanței de apel a muncii și de durata excesivă a procedurii (n 1 BvR 1870/01). Curtea Constituțională Federală nu a aprobat această acțiune la 12 martie 2004. Aceasta a explicat, printre altele, că, în măsura în care acțiunea constituțională era îndreptată împotriva deciziei instanței de apel din 18 mai 2001 de suspendare a procedurii și împotriva inactivității acesteia, acesta devenise inadmisibil, întrucât instanța de apel pronunțase între timp o decizie prin hotărârea sa atacată din 3 decembrie 2002. Aceasta a continuat ca reclamantul să nu fie întemeiat să solicite constatarea ulterioară a unei încălcări a Legii fundamentale din cauza duratei excesive a procedurii, deoarece dreptul constituțional nu oferea niciun temei juridic pentru a solicita anularea ulterioară a unei decizii o instanță judecătorească pe baza duratei excesive a unei proceduri sau a acordării de despăgubiri pentru acest motiv. L mai mult decât întârzierea procedurii din 3 decembrie 2002 nu ar fi remediat încălcarea Legii fundamentale care rezultă din caracterul excesiv al duratei, dar nu ar fi făcut decât să întârzie și mai mult procedura. 18. La 26 noiembrie 2002, reclamantul și-a precizat cererile în fața tribunalului de apel la locul de muncă și a solicitat, de asemenea, despăgubiri pentru suspendarea ocupării forței de muncă din martie 1988 până în decembrie 1994 și pentru încălcarea dreptului său de a-și proteja personalitatea și de a-și plăti salariul în avans pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1991 și 31 decembrie 1994 (aproximativ 235 500 EUR). La 3 decembrie 2002, instanța de apel a respins cererea reclamantului, în special cererile suplimentare ale reclamantului privind plata unor despăgubiri, daune și daune salariale, la care RFE/RL nu a consimțit, nu au putut fi admise, deoarece acestea constituiau un nou obiect de litigiu pentru care rezultatele prezentei proceduri (menținerea în cadrul ocupării forței de muncă) nu puteau fi utilizate. Curtea de apel la locul de muncă nu a autorizat recursul în casare. Hotărârea a fost notificată reclamantului la 25 aprilie 2003. La 25 iunie 2003, reclamantul sesizează Curtea Federală a Muncii cu privire la o cerere de autorizare a recursului în casation. 21. Printr-o decizie din 3 noiembrie 2004, Curtea Federală a Muncii a respins cererea reclamantului de a autoriza recursul în casare, explicând de ce nu a existat nicio divergență între hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și propria sa jurisprudență și cea a Curții Constituționale Federale. 22. În iulie 2005, Curtea Constituțională Federală nu a aprobat acțiunea constituțională a reclamantului împotriva acestei decizii (n BvR 2789/04) pe motiv că acesta era inadmisibil (unzulässig . Curtea Constituțională federală a precizat că aceasta a decis să motiveze decizia sa. în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 24. Guvernul care a încălcat acest articol. Cu toate acestea, CESE subliniază că cauza a avut o anumită complexitate și trebuie văzută în contextul celorlalte proceduri paralele pe care le-a inițiat reclamantul, care ar fi contribuit semnificativ la durată prin formularea unei multitudine de acțiuni, inclusiv a unei cereri de recuzare și a patru acțiuni constituționale. Guvernul este de părere că decizia instanței judecătorești de a suspenda procedura până la încheierea procedurii de concediere și de soluționare judiciară a fost rezonabilă. În cele din urmă, acesta susține că, în cazul în care prezenta procedură se înscrie într-un litigiu în dreptul muncii, cererea reclamantului de a-și menține locul de muncă nu dispunea de aceeași celeritate pe care o avea în legătură cu existența chiar a unei relații de muncă. 25. Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 mai 1990 și s-a încheiat la 1 mai 1990. Iulie 2005, data deciziei Curții Constituționale Federale și, prin urmare, a durat mai mult de 15 ani, pentru patru instanțe. Cu privire la admisibilitate 26. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție. Pe fond 27. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se desfășoară o procedură este apreciat în funcție de circumstanțele cauzei și ținând seama de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-II). 28. Curtea a tratat în repetate rânduri probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție (Mianowicz menționat anterior, Dostal c. Republica Cehă, nr 52859/99, 25 mai 2004, Mianowicz n, citată anterior, și Kressin c. Germania, n 21061/06, 22 decembrie 2009 29. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că, în cazul în care durata procedurii de la reluarea sa în 2002 până la încheierea sa la 1 iulie 2005 nu poate fi considerată ca fiind rezonabilă în sine, durata totală a procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil În această privință, Comisia reamintește că faptul că durata prezentei proceduri se datorează în mare parte deciziei de suspendare a examinării până la încheierea procedurii de concediere și de soluționare judiciară a contractului (punctul 8 de mai sus) nu îi elimină caracterul excesiv, ci trebuie luat în considerare în cadrul articolului 41 din convenție (Mianowicz n) , citată anterior, punctul 45). 30. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN LEGĂTURA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 31. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Germania nu există nicio jurisdicție în care să se poată adresa pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 32. Guvernul recunoaște că reclamantul nu avea la dispoziție nici o acțiune efectivă care să-i permită să se plângă de durata procedurii în litigiu. El menționează proiectul de lege privind introducerea unei noi acțiuni în despăgubire în dreptul german. Cu privire la admisibilitatea 33. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 34. Curtea amintește că a constatat deja în mai multe rânduri absența unei căi de atac efective în dreptul german pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri civile, în sensul articolului 6 din Convenție (Sürmeli c. Germania [GC], nr. 75529/01, § 115-116, CEDH 2006 VII, Herbst c. Germania, nr. 20027/02, §§ 65-68, 11 ianuarie 2007 și Rumpf c. Germania, 46344/06, § 52, 2 septembrie 2010). 35. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție. III. ALTE GRIFS SULEVES 36. În măsura în care reclamantul pare să ridice din nou anumite obiecții întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenție și pe Protocolul nr. 1, Curtea reamintește că, în decizia sa parțială din 19 mai 2009, a decis să aducă la cunoștința guvernului numai obiecțiile întemeiate pe durata procedurii și pe absența unei acțiuni efective, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru a se plânge de durata unei proceduri și pentru a declara celelalte obiecții invocate inadmisibile. Prin urmare, nu este necesar să se cunoască din nou. IV. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 37. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 38. Cu titlu de prejudiciu material reclamantul solicită 235 474,45 EUR (EUR) pentru pierderea de trei ani a salariului, cel puțin 25 000 EUR pentru încălcarea dreptului său fundamental de a fi angajat și 6 174,98 EUR și dobânzi pentru cheltuielile de avocatură ale părții pârâte în cadrul procedurii în fața instanțelor interne. În ceea ce privește prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit, reclamantul solicită 63 000 EUR. 39. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, guvernul susține că nu există o legătură de cauzalitate între încălcări și prejudiciul pretins. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, acesta nu se pronunță din cauza caracterului excesiv al pretențiilor. 40. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În ceea ce privește durata procedurii, Comisia consideră totuși că constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din convenție constituie o satisfacție echitabilă suficientă atât în ceea ce privește durata care rezultă din suspendarea procedurii în litigiu (punctele 13-16 de mai sus). § 66) că, în ceea ce privește durata procedurii de la reluarea acesteia până la încheierea acesteia (punctul 29 de mai sus). În ceea ce privește încălcarea articolului 13 din convenție, hotărând în mod echitabil, aceasta acordă o sumă de 1 000 EUR reclamantului în acest sens. 395, 56 EUR pentru cheltuielile de judecată ale avocatului angajat în fața Curții Federale a Muncii și 4 500 EUR pentru cele angajate în fața Curții, precum și 1 370, 85 EUR ca cheltuieli de traducere pentru procedura în fața Curții. De asemenea, solicită 2 000 EUR pentru propriile sale fapte angajate în fața instanțelor interne și în fața Curții, precum și 150 EUR pentru cheltuieli de fotocopii, faxuri și porturi. 42. Curtea amintește că un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor, adică în cazul în care se referă la încălcările constatate, și caracterul rezonabil al ratei lor. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa și având în vedere faptul că observațiile reclamantului nu se refereau numai la obiecțiunile pe care Curtea le adusese la cunoștința guvernului [punctul 36 de mai sus], Curtea consideră că, în mod rezonabil, a alocat suma de 3 900 EUR pentru procedura în fața Curții (toate costurile) și 250 EUR pentru cheltuielile reclamantului. În această privință, Comisia reamintește că, în cauzele privind durata de procedură, prelungirea procedurii de investigare a unei cauze dincolo de termenul rezonabil Curtea consideră că este oportun să se califice rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale și 4 150 EUR (patru mii o sută cincizeci EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 octombrie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Isabelle Berro-Lefevre Grefier Adjunct Președinte [1] Rectificat la 15 decembrie 2011. Data inițială: 25 septembrie 1998.