AFFAIRE MURAT SATIK ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.10.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 5-4;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MURAT SATIK ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA MURAT SATIK ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetările nr. 24737/94, 24739/94, 24740/94 și 24741/94) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 octombrie 2002 DEFINITIVF 22/01/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cazul Murat Sat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Palm Türmen Fischbach Casadevall Maruste Garlicki, judecători F. Elens-Passos, graffiter adjunct de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 1 octombrie 2002, rend quelée, a adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află patru delegați (n 24737/94, 24739/94, 24740/94 și 24741/94) direcționați împotriva Republicii Turcia și din care patru resortisanți ai acestui stat, dl Murat Sat La 20 iulie 1994, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamanții au susținut, printre altele, că au fost victime, printre altele, ale unei încălcări a articolului 5 alineatele (3) și (4), deoarece nu ar fi fost reținuți imediat în fața unui magistrat în urma arestării lor și că nu ar fi dispus de o cale de atac pentru a contesta legalitatea custodiei lor. La 11 septembrie 1995, Comisia a decis să se alăture cererilor și să le aducă la cunoștința guvernului pârât. Cererile au fost transmise Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererile au fost atribuite celei de a treia secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Printr-o decizie din 13 martie 2001, după ce a primit observațiile părților, camera a declarat cererile admisibile în ceea ce privește obiecțiunile formulate în temeiul articolului 5 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție și le-a declarat inadmisibile pentru surplus. (1) din Regulamentul de procedură. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită secțiunii a patra, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Reclamanții, dl Recep Marașl , soția sa, dl Nuran Cáml La 8 iulie 1994, reclamanții au fost arestați la domiciliul lor de către polițiștii din Secțiunea antiterorism a Direcției de Securitate D În timpul arestărilor, poliția, în timpul perchezițiilor, confiscă, printre altele, acte false, un act de identitate și mai multe documente privind activitățile și structura PRK. Prin urmare, reclamanții au fost reținuți, în același timp cu alți șase suspecți, inclusiv Y.B., E.K. și N.B. 13. Din punctul de vedere al cererii, procurorul republicii se află lângă curtea de securitate a statului membru al statului membru al statului membru al statului membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana respectivă. I s-ar fi spus că cei interesați au fost reținuți, dar nu i s-ar fi spus motivele care au stat la baza acestei măsuri. La aceeași dată și la cererea scrisă a Secțiunii Antiterorism, procurorul a autorizat prelungirea gărzilor până la 21 iulie 1994. 14. La 21 iulie 1994, în urma examinării lor medicale, reclamanții au fost audiați de procuror, în fața căruia admiră că sunt în posesia, din diverse motive, a unor documente false, dar au contestat acuzațiile cu privire la apartenența lor la PRK 15. Tot la 21 iulie 1994, reclamanții au fost aduși în fața judecătorului judecător al Curții de Securitate a statului. Judecătorul respectiv a dispus plasarea în detenție provizorie a reclamantului Marașl September 1994, procurorul i-a acuzat pe cei patru reclamanți în fața Curții de Securitate a statului, acuzându-l pe dl Marașl DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNE PERTINENTE 17. În conformitate cu art. 9 litera (a) din Legea nr. 2845 privind procedura în fața cursurilor de securitate de pe teritoriul statului, infracțiunile prevăzute la articolele 125, 168 și 169 din Codul penal și cele reprimate prin Legea nr. 3713 din 12 aprilie 1991 privind combaterea terorismului intră în sfera de competență exclusivă a acestor instanțe. A La momentul faptelor, art. 16 din Legea nr. 2845 prevedea că orice persoană arestată trebuie să fie adusă în fața unui judecător cel târziu în termen de 48 de ore sau, în cazul unei infracțiuni colective săvârșite în afara regiunii aflate în stare de urgență, în termen de 15 zile, fără a mai lua în considerare timpul necesar pentru a aduce prizonierul în fața judecătorului respectiv. 18. În conformitate cu legislația din statul membru respectiv, cum ar fi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții se plâng de o încălcare a alineatelor (3) și (4) ale articolului 5 din convenție care, în părțile relevante ale acesteia, se citește astfel orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (1). (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a fost acuzat în instanță. (4) Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să se pronunțe în scurt timp asupra legalității detenției sale și să ordone eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. art. 5 alineatul (3) din Convenție 20. Reclamanții declară că, în detrimentul art. 5 alin. (3) din Convenție, ei nu au fost reduși la îndeplinire. În fața unui judecător sau a unui alt magistrat autorizat de lege să exercite funcții judiciare, ei consideră că nimic nu poate justifica o supraveghere atât de lungă, în afara oricărui control judiciar, în timpul căruia persoana respectivă rămâne în întregime la mila polițiștilor. Guvernul subliniază, printre altele, regularitatea gărzilor la vedere impuse în speță, ale căror perioade nu ar fi depășit limitele prevăzute de lege. În acest scop, el atrage atenția asupra dificultăților și specificității investigațiilor privind infracțiunile teroriste, cum ar fi reproșul reclamanților, acuzate de a face parte din PRK, și susține că astfel de infracțiuni sunt grave. necesită o perioadă lungă de timp în timpul procesului preliminar de pregătire a dosarului, din cauza dificultății de colectare a probelor. Această pregătire ar facilita judecata și ar scurta durata acesteia. 22. Curtea a admis deja în mai multe rânduri în trecut că anchetele referitoare la mai multe teroriști sprijină fără îndoială autoritățile cu probleme speciale (a se vedea, printre altele, Hotărârea Brogan și alte hotărâri din 29 noiembrie 1988, seria A n 145-B, p. 33, § 61, Murray c. Regatul Unit din 28 octombrie 1994, seria A n 300-A, p. 27, § 58, Aksoy c. Turcia din 18 decembrie 1996, Rec., 1996, p. 2282 , § 78, Sakćk și alții c. Turcia din 26 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, p. 2623, § 44, Demir și alții c. Turcia din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-IV, p. 265, § 41 și Dikme c. Turcia, n 20869/92, § 64, CEDO 2000-VIII). Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că acestea au carte albă, în conformitate cu art. 5, pentru a aresta și a pune în custodie suspecți, în afara oricărui control efectiv efectuat de instanțele interne și, în ultimă instanță, de organismele de control ale Convenției, ori de câte ori acestea au ajuns la concluzia că există infracțiuni teroriste (a se vedea mutatis mutandis) , Hotărârea Murray menționată anterior, p. 27 § 58). 23. În cauza Brogan și alții c. Regatul Unit (hotărârea citată anterior, p 33 § 62), Curtea a concluzionat că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără control judiciar depășea limitele stricte de timp stabilite la art. 5 § 3, chiar și atunci când urmărește să premune colectivitatea în ansamblul ei împotriva terorismului. 24. În cazul de față, reținerea reclamanților a început cu arestările lor la 8 iulie 1994 și s-a încheiat la 21 iulie, când au stat în fața judecătorului care se ocupă de curtea de securitate a statului. Chiar dacă se presupune că activitățile reproșate persoanelor interesate au prezentat o legătură cu o amenințare teroristă, Curtea nu poate admite că a fost necesar ca acestea să fie deținute timp de 13 zile fără intervenție judiciară. 25. În concluzie, Curtea consideră că o perioadă de luare în custodie publică de 13 zile nu este conformă cu noțiunea de promptitudine, astfel cum se desprind din jurisprudența menționată anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. art. 5 alineatul (4) din Convenție 26. Reclamanții susțin că nu au dispus de nicio cale de atac pentru a contesta custodia lor cu încălcarea articolului 5 alineatul (4) din convenție. 27. Ei susțin că, la momentul relevant, aceasta a fost legislația în sine care a închis orice cale de atac împotriva gărzilor la vedere de către procurori aproape de cursul de securitate al statului. 28. Guvernul susținând că În cazul în care o persoană fizică sau juridică nu are dreptul la o cale de atac în temeiul articolului 5 alineatul (4) litera (a) punctul (ii) și al articolului 5 alineatul (4) litera (a) punctul (ii) punctul (ii) și al articolului 5 alineatul (4) litera (b) punctul (ii) punctul (ii) și al articolului 5 alineatul (2) litera (b) punctul (iii) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. Curtea face trimitere la decizia sa din 13 martie 2001 cu privire la admisibilitatea cererii, prin care a decis, de a lega ancheta cu privire la excepția preliminară a guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne cu privire la obiecțiile referitoare la art. 5 din Convenția privind examinarea temeiniciei articolului 5 alineatul (4) 30. Curtea amintește, în această privință, că noțiunea de instanță în sensul articolului 5 alineatul (4) implică, în primul rând, că autoritatea chemată să se pronunțe trebuie să aibă caracter judiciar, adică independent de puterea executivă (a se vedea Hotărârile Neumeister c. Austria din 27 iunie 1968, seria A n 8, De Wilde, Ooms și Versyp din 18 iunie 1971, seria A n 12 și mutatis mutandis Hotărârea Nikolova c. Bulgaria din 25 martie 1999, Rec., 1999-II, p. 219-20, § 53. 31. Curtea constată, în speță, că acțiunea invocată de guvern și pronunțată în fața 1997-VII, § 53), deoarece, chiar și în cazul în care acesta exercită o atribuire de natură contencioasă, un procuror acționează în calitate de magistrat al procurorului public subordonat în ultimă instanță Ministerului Justiției. Prin urmare, acesta din urmă nu poate fi considerat independent de puterea executivă în sensul articolului 5 alineatul (4). Turcia (a se vedea Raportul Comisiei din 23 mai 1996, Rec., 1997 VII, p. 2637, § 73) declarase că nu, la momentul respectiv, faptele în cadrul procedurii în fața unei instanțe de securitate a statului, o cale de atac adecvată și efectivă care ar fi permis să se pună în discuție legalitatea unui arest la vedere, astfel cum se prevede la art. 5 alineatul (4) din convenție. 32. În concluzie, s-a încălcat art. 5 alineatul (4) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 34. Reclamanții solicită fiecare ca despăgubire pentru prejudiciul lor suma de 30 000 de franci francezi ( 4 573 de euro), în total suma de 120 000 FRF (18 294 de euro). 35. Curtea arată că reclamanții au fost reținuți timp de 13 zile fără intervenție judiciară. Circumstanțele în care au fost privați de libertatea lor au trebuit, fără îndoială, să le provoace un prejudiciu moral pentru care instanțele interne nu le-au acordat nicio despăgubire. Luând în considerare diferitele aspecte ale cauzei, Curtea alocă în temeiul articolului 41 fiecărui solicitant integritatea sumei solicitate, respectiv 4 573 EUR sau în total suma de 18 294 EUR. Aceste sume se convertesc în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului. Cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru reprezentarea lor în fața autorităților turce și a organelor convenției, reclamanții solicită fiecare suma de 25 000 FRF (3 811 EUR). 38. Guvernul lasă materia la latitudinea Curții. 39. Curtea amintește că, în ceea ce privește art. 41 din convenție, numai cheltuielile de care este stabilit că au fost suportate efectiv și în mod necesar și sunt de o valoare rezonabilă (a se vedea, printre altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], n 3119′′, § 79, CEDH 1999-II). A În această privință, Curtea constată că tribunalele nu au produs niciun document justificativ privind cheltuielile și cheltuielile de judecată pe care le-au suportat. În aceste condiții, Curtea nu poate accepta cererea cu care se ocupă (a se vedea Hotărârea Dikke c. Turcia din 11 iulie 2000, n 20869/92, ê 126, CEDO 2000 VIII). Cu toate acestea, nu mai puțin decât în scopul pregătirii prezentei cauze, reclamanții au trebuit să prezinte anumite costuri. De la momentul respectiv, hotărând în mod echitabil, Curtea alocă o sumă globală de 700 EUR reclamanților. Interese moratorii 40. Curtea consideră că rata dobânzii moratorii care trebuie plătită din sumele datorate exprimate în euro trebuie să se bazeze pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA , LA Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești la ratele aplicabile la data regulamentului (i) pentru daune morale, 4 573 EUR (patru mii cinci sute șaptezeci și trei de euro) fiecăruia dintre reclamanți, adică suma totală de 18 294 EUR (o sută opt mii două sute patru douăzeci și patru de euro) (ii) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, 700 EUR (șapte sute de euro) pentru reclamanții reuniți că aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale de la expirarea termenului respectiv și până la restanță, respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 22 octombrie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Elens-Passos Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte