MERIT v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
MERIT v. UKRAINE (CtEDO, 2002)
DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 66561/01 de Sam MERIT împotriva Ucrainei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 octombrie 2002 în calitate de Camera compusă de J.-P. Președintele Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych dna Thomassen dna Mularoni, judecători și dna Dollé Secționar Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 13 noiembrie 2000, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Sam Merit, este un național israelian, care s-a născut în 1939 și trăiește în Polonia. De asemenea, deține nouăzeci și nouă de procente din acțiunile din compania Jason Development Enterprises Ltd (denumit în continuare „JDE”). Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Investigația penală împotriva reclamantului La 29 septembrie 1997, Serviciul Vamal Vadul-Syretska al Departamentului Vamal de Stat al Ucrainei a efectuat un control vamal al bunurilor de cafea furnizate de compania Jason Industries ca contribuție la fondul statutar al societății de stoc comun, JDE. Verificarea vamală a arătat că o declarație vamală a mărfurilor a fost făcută de reprezentanții JDE pe baza unor documente false. În aceeași dată, Serviciul vamal Vadul-Syretska a inițiat o anchetă penală privind presupusele infracțiuni de contrabandă și fraudă. La 29 septembrie 1997, cazul a fost transferat la Serviciul Fiscal din regiunea Chernivtsi (denumit în continuare „procedura”) pentru anchete suplimentare. Pe baza rezoluțiilor din 10 octombrie 1997, 20 octombrie 1997, 18 noiembrie 1997 și 19 ianuarie 1998, Serviciul Vamal Vadul-Syretska a confiscat documentele referitoare la activitățile financiare și comerciale ale societății Jason Industries. La 13 octombrie 1997, acuzația a confiscat proprietatea JDE ca dovadă, iar la 16 octombrie 1997, a înghețat conturile JDE. La 28 ianuarie 1998, urmărirea penală a încheiat acuzații formale împotriva reclamantului pe baza unei încălcări a articolului 70 din Codul Penal (combatere), a articolului 148-2 (evaziune fiscală), a articolului 148-5 (frauda financiară), a articolului 172 alineatul (2) (frauda comisă de un oficial) și a articolului 194 alineatul (2) (utilizarea unui document falsificat). În aceeași dată, urmărirea penală a adoptat o rezoluție care a deținut reclamantul în retragere în funcție de ancheta penală în curs. La 29 iunie 1999, Curtea de district Leninsky din Chernivtsi a ordonat urmărirea penală să efectueze o anchetă suplimentară asupra circumstanțelor cauzei. În cursul procedurii, reclamantul a depus o propunere la Curtea de District Leninsky din Chernivtsi, cerând eliberarea sa. Moțiunea sa a fost respinsă de Curtea de District Leninsky din Chernivtsi, deoarece a existat un risc ca el să se absoargă. În iulie 1999, acuzația a solicitat anularea deciziei de remitere în fața Curții Regionale Chernivtsi, având în vedere faptul că există deja suficiente dovezi corroboratoare. La 10 august 1999, Curtea Regională Chernivtsi a respins cererea de probă și a specificat că este necesară efectuarea unor anchete suplimentare pentru reconstruirea infracțiunii. La 25 august 1999, reclamantul a fost eliberat din detenție de către procuror. În mai 2000, reclamantul a inaugurat o procedură împotriva urmăririi penale, cerând încheierea anchetei penale împotriva acestuia. La 2 iunie 2000, Curtea de district Leninsky a respins afirmațiile sale ca fiind în afara jurisdicției instanței în temeiul articolului 248-3 din Codul de Procedință Penală, datorită existenței unei proceduri speciale de depunere a cererilor împotriva acțiunilor de urmărire penală, în conformitate cu Legea din 1 decembrie 1994 privind compensarea pentru prejudicii cauzate de acțiuni ilegale ale unei instanțe, pronunțare sau organisme de aplicare a legii, în ceea ce privește măsurile care conduc la prejudiciul mental sau fizic al unei persoane. La 7 iulie 2000, investigația penală a fost încheiată pentru lipsa de corroborare a probelor. La 19 septembrie 2000, acuzația a transferat cazul pentru anchete suplimentare. La 7 decembrie 2001, acuzația a informat reclamantul că acuzațiile penale împotriva lui încă au fost investigate. 2. Procedura instituită de societatea deținută de solicitant În decembrie 1999, JDE a inițiat proceduri în Curtea de District Leninsky a Chernivtsi împotriva Guvernului Ucrainei, a Administrației Regionale Chernivtsi și a Procuraturii Regiunii Chernivtsi în căutarea returnării proprietăților și documentelor sale. La 25 aprilie 2000, Curtea de District Leninsky a Chernivtsi a respins cererile ca fiind nesubstanțiate. La 31 mai 2000, Curtea Regională Chernivtsi a susținut această decizie. Legea și practica interne relevante 1. Constituția Ucrainei din 28 iunie 1996 art. 29 „Toată persoană are dreptul la libertate și la inviolabilitate personală. Nimeni nu poate fi arestat sau deținut în custodie decât în temeiul unei decizii judiciare justificate și numai din motive și în conformitate cu procedura stabilită de lege. În cazul unei nevoi urgente de prevenire sau de oprire a unei infracțiuni, organismele autorizate de lege pot deține o persoană în custodie ca măsură temporară preventivă, motivele rezonabile pentru care o instanță va verifica în termen de șaptezeci și două de ore. Persoana reținută este eliberată imediat dacă, în termen de șaptezeci și două de ore de la detenția, nu a fost furnizată o decizie judiciară justificată privind custodia. Orice persoană arestată sau reținută trebuie informată fără întârziere cu privire la motivele de arestare sau de detenție a acestuia, înțelesă cu privire la drepturile sale, și de la momentul de detenție se acordă posibilitatea de a se apăra personal sau de a avea asistența juridică a unui apărător. Toată lumea reținută are dreptul de a contesta în orice moment detenția sa în instanță. (2) Codul de procedură penală din 28 decembrie 1960 (modificat la 21 iunie 2001) art. 78 „Proba materială constă în obiectele folosite pentru comiterea crimei, obiectele care poartă urme ale infracțiunii sau care au fost subiecte de un act penal: bani, valori și alte obiecte dobândite prin mijloace ilegale și toate celelalte obiecte care pot constitui un mijloc de rezolvare a infracțiunii și de găsire a părților vinovate sau de refutare a acuzațiilor, sau de dovedire a absenței de vinovăție sau de atenuare a pedepsei.” art. 80 Termenii de conservare a probelor materiale „Proba materiale trebuie păstrate până la executarea unei hotărâri sau expirarea perioadei de apel împotriva rezoluției sau a hotărârii încheierii procedurii într-un caz penal. În cazul unei litigii cu privire la proprietatea obiectelor care constituie dovezi materiale, acestea sunt păstrate până la punerea în aplicare a hotărârii instanței pronunțate în cazul procedurii civile. Dovezile materiale periculoase care nu pot fi returnate proprietarului sunt transferate imediat către statul relevant și organizațiile cooperative de vânzare. În cazul în care este necesară returnarea unor astfel de dovezi, organizațiile care l-au primit returnează obiectele sau își returnează costul în conformitate cu prețul existent la momentul returnării.” art. 81 Determinarea problemei de returnare a probelor materiale „Evaluarea probelor materiale este decisă de o hotărâre, o hotărâre sau o rezoluție a instanței sau de o rezoluție a organismului de anchetă, a investigatorului sau a procurorului care încheie cazul: 1) instrumentele infracțiunii care aparțin acuzatului sunt confiscate; 2) obiectele retrase de la circulație sunt transferate către instituții adecvate sau [vom fi] distruse; 3) obiectele care nu au valoare și nu pot fi utilizate sunt distruse sau, după cererea persoanelor interesate, transferate la acestea; 4) banii, valorile și alte obiecte dobândite prin mijloace penale se returnează la proprietarii lor legali: dacă nu pot fi găsite, banii, valorile și obiectele se creditează statului. Un litigiu cu privire la proprietatea proprietății returnate se rezolvă în timpul litigiului civil.” art. 148 Scopul și motivele de aplicare a măsurilor preventive „Se impun măsuri preventive unui suspect, acuzat, acuzat sau condamnat pentru a împiedica încercările sale de a se absoarbe de la o anchetă, anchetă sau instanță, pentru a obstrucționa stabilirea adevărului în cazul penal sau pentru a exercita activități penale și pentru a asigura executarea deciziilor procedurale. Se impun măsuri preventive în cazul în care există motive suficiente pentru a crede că suspectul, acuzatul, acuzatul sau persoana condamnată vor încerca să se absoartă de la anchetă și de la instanță, sau nu se conformează deciziilor procedurale sau împiedică stabilirea adevărului în acest caz și continuă activitatea penală. În cazul în care nu există motive suficiente pentru impunerea măsurilor preventive, suspectul, acuzatul sau persoana condamnată semnează o întreprindere de declarație scrisă care să apară la notificarea reclamantului, a investigatorului, a procurorului sau a instanței și se angajează, de asemenea, să le notifice orice modificare în locul său de reședință. În cazul în care o măsură preventivă este aplicabilă unui suspect, acesta este acuzat în termen de 10 zile de la data impunerii măsurii. În cazul în care acuzarea nu este eliberată în termenul respectiv, măsura preventivă este anulată.” art. 149 Măsurile preventive („Antimele preventive”) („Măsurile preventive sunt după cum urmează: 1) o întreprindere care nu este abscondată („Antimea de abscond”) 2) o întreprindere cu caracter personal („o angajare a unei organizații publice sau a unei colectivități de forță de muncă” („o angajare a unei organizații publice sau a unei colectivi de forță de muncă”) („o angajare a unei organizații publice sau a unei colectivi de forță de muncă („o angajare”) („o angajare a unei organizații publice sau a unei colectivi de forță de muncă („o angajare a unei organizații publice sau a unei colectivi de forță de muncă) („o angajare a unei organizații publice sau a unei colectivi de forță de muncă („o angajare a unei organizații publice) ( „o angajare a unei organizații publice sau a unei colectivi de forță de muncă („o angajare a unei organizații publice”) ( „o angajare a unei organizații publice sau a unei colectivi de forță de muncă) („o a “o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o Ca măsură temporară preventivă, un suspect poate fi reținut din motive și în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 106, 115 și 165-2 din prezentul cod.” art. 150 Circumstanțe care trebuie luate în considerare în alegerea unei măsuri preventive „În soluționarea problemei impunerii unei măsuri preventive, în plus față de circumstanțele menționate la art. 148 din prezentul cod, se ia în considerare circumstanțe precum gravitatea presupusei infracțiuni, vârsta sa, starea sănătății, starea de familie și starea financiară, tipul de activitate, locul de reședință și alte circumstanțe legate de persoana respectivă.” Modalitățile de încheiere a anchetei preliminare „Indagația preliminară se încheie prin elaborarea proiectului de pronunțare a acuzării sau a ordinului de suspendare a cauzei sau de trimitere a cauzei pentru încheierea procedurii, sau o procedură de transfer al cazului către instanță pentru a rezolva problema impunerii unor măsuri coercitive de natură medicală.” art. 213 alineatul (2) Motivele de încheiere a unui caz „Un caz penal se încheie: ... 2) în cazul în care participarea acuzatului la comisie a infracțiunii nu a fost demonstrată”. art. 214 Procedura de încheiere a cauzei „Un investigator încheie cazul cu o ordonanță justificată, în care, în plus față de datele menționate la art. 130 din prezentul cod, el oferă: informații privind personalitatea acuzatului, fondurile cauzei, motivele încheierii cazului penal, o decizie privind încheierea măsurii preventive și a măsurilor de asigurare a cererii civile și a eventualului confiscare a bunurilor, precum și o decizie privind dovezile materiale în conformitate cu art. 81 din prezentul cod. ... O copie a rezoluției de încheiere a cazului este trimisă procurorului, persoana împotriva căreia a fost interzisă procedura penală, persoana pe baza căreia a fost inițiat cazul, victima și reclamantul civil.” art. 215 Reclamații împotriva rezoluției de încheierea cazului penal „Rezoluția investigatorului care încheie cazul poate fi apelată procurorului în termen de șapte zile de la primirea notificării de încheiere a procedurii sau a unei copie a rezoluției care încheie cazul. O persoană împotriva căreia a fost inițiată ancheta penală are dreptul de a face apel împotriva partei rezoluției privind motivele și motivele pentru încheierea cazului... În cazul în care rezoluția unui investigator care încheie cazul este interzisă, procurorul examinează cazul și, cel târziu 30 de zile de la primirea recursului, anulează rezoluția care încheie cazul și reluează ancheta preliminară sau refuză să permită recursul și notifică recurentei în consecință.” art. 216 Repornirea anchetei într-un caz care a fost încheiat „O anchetă preliminară în cazul în care a fost încheiată poate fi reluată prin ordinul procurorului, al șefului departamentului de anchetă și, în cazurile prevăzute de art. 236-6 partea 3 din prezentul cod, prin rezoluția judecătorului, în termenul stabilit pentru instituirea procedurilor penale ...” art. 236 Denumirile împotriva acțiunilor procurorului „Plainele privind acțiunile procurorului în timpul desfășurării anchetei preliminare sau a altor acțiuni individuale de investigație în acest caz sunt prezentate procurorului superior, care le consideră în conformitate cu procedura și în conformitate cu dispozițiile prevăzute de articolele 234 și 235 din prezentul cod. O plângere cu privire la acțiunile procurorului poate fi depusă în instanța de judecată. Denumirile cu privire la acțiunile procurorului sunt luate în considerare de către instanța de primă instanță în cursul examinării preliminare a cazului sau în cursul examinării sale cu privire la fondul, cu excepția cazului în care acest cod prevede altfel.” art. 281 Remiterea unui caz de anchetă suplimentară „Remiterea unui caz de anchetă suplimentară având în vedere o anchetă preliminară incompletă sau incorectă poate avea loc numai în cazul în care această incompletitate sau incorecție nu pot fi corectate în cursul sesiunii judiciare. În cazul în care o chestiune de remitere a cazului de anchetă suplimentară survine după auzirea avizului procurorului și altor participanți la proces, instanța soluționează această chestiune prin o hotărâre motivată și judecătorul prin o rezoluție în sala de deliberări. După ancheta suplimentară, cazul este îndreptat către instanță în conformitate cu procedura prevăzută de lege. Părțile la caz pot apela împotriva hotărârii sau a rezoluției în termen de șapte zile de la adoptarea sa...” 3. Cod de procedură civilă art. 248 alineatul (3) Plainte cu privire la deciziile și acțiunile în afara jurisdicției „ Următoarele plângeri se află în afara jurisdicției: ... - ... acțiunile sau actele unui oficial al unui organism de anchetă, investigație preliminară, urmărire judiciară sau instanță în ceea ce privește care este stabilită o procedură diferită pentru depunerea cererilor...” (proviziunea declarată inconstituțională prin decizia Curții Constituționale a Ucrainei nr. 6-pש/2001 din 23 mai 2001). Legea Ucrainei privind procedura de compensare a daunelor cetățenilor prin acțiuni ilegale ale organismelor de anchetă, anchete preliminare, urmărire penală și instanța de judecată din 1 decembrie 1994 (modificată la 21 decembrie 2001) Secțiunea 1 În conformitate cu dispozițiile prezentei legi se compensează următoarele daune infligete cetățenilor: „1) condamnarea ilegală, inculparea ilegală, detenția ilegală, o căutare ilegală efectuată în cursul unei anchete sau a unei examinări judiciare a cazului, a impunerii, confiscarea proprietăților, concedierea ilegală a muncii și alte acțiuni procedurale care restricționează drepturile cetățenilor; ... În evenimentele prevăzute la alin. (1) din prezentul articol, daunele infligite se compensează pe deplin, indiferent de vina funcționarilor organelor de anchetă, de anchetă preliminară, de urmărire judiciară sau de instanță.” Secțiunea 2 Un drept la daune, în sumele și în conformitate cu procedura prevăzută în prezenta Lege, apare în caz de: „1) achitarea de către instanță; 2) încheierea procedurii într-un caz penal din cauza lipsei de actus reus , a lipsei de corpus juris în actul sau omisiune, sau a lipsei de probă a participării acuzatului la infracțiune; ... Dreptul de a recupera compensarea pentru daunele cauzate de acțiunile de investigare specificate în secțiunea 1 din prezenta lege are loc în cazul în care, timp de trei luni de la desfășurarea unor astfel de acțiuni, nu a fost adoptată nici o decizie de a aduce un caz penal, sau o astfel de decizie a fost anulată.” COMPLAINTS Reclamantul se plânge de lungimea și ilegalitatea detenției sale, susținând încălcarea art. 5 § § 1 și 3 din Convenție. (2) Reclamantul se plânge de încălcarea cerinței de echitate în cadrul procedurii, invocând întregul art. 6 din Convenție. 3. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția cu privire la durata anchetei penale împotriva lui. 4. El afirmă, de asemenea, o încălcare a articolelor 3, 4, 8, 13 și 14 din Convenție. 1. Reclamantul susține că detenția sa a fost ilegală și irazonabil de lungă, contrar art. 5 § § 1 și 3 din Convenție, care garantează, printre altele, dreptul la libertate, cu excepția anumitor circumstanțe prescrise, și dreptul la un proces într-un timp rezonabil sau la eliberare în așteptarea procesului. Cu toate acestea, Curtea remarcă că detenția reclamantului a fost sancționată de un procuror la 28 ianuarie 1998, precum și de eliberarea sa la 25 august 1999, dar cererea sa la Curte a fost depusă mai mult de șase luni după ambele date la 13 noiembrie 2000. Rezultă că aceste plângeri au fost introduse fără timp și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § § 1 și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge, în esență, de o audiere necorespunzătoare în ceea ce privește procedurile care urmăresc încheierea anchetelor penale împotriva sa, precum și de rezultatul eșuat al procedurii inițiate de societatea sa pentru returnarea proprietăților și a documentelor. El invocă întregul articol 6 din Convenție, însă Curtea consideră că doar primul paragraf din această dispoziție este relevant pentru plângeri, care prevede în măsura în care este relevantă după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui, fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” Curtea reamintește că nu este o instanță de recurs din partea instanțelor naționale și nu poate interveni pentru a investiga afirmațiile că au ajuns la o decizie presupusă greșită (a se vedea, de exemplu, hotărârea din 21 ianuarie 1999 în cazul García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, ECHR 1999-I, § 28). În plus, chiar presupunând că aceste proceduri intră în domeniul de aplicare al articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea nu constată nici o dovadă în materialele dinainte de aceasta de orice nelegiuire. Curtea constată că reclamantul a beneficiat de dreptul la proceduri adversare cu participarea tuturor părților interesate. În cadrul procedurii, reclamantul a putut introduce toate argumentele necesare în apărarea intereselor sale și autoritățile judiciare le-au luat în considerare în mod corespunzător. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. 3. Reclamantul se plânge, de asemenea, că procedura penală împotriva acestuia a depășit cerința de „temps rezonabil” din art. 6 § 1 din Convenție, menționată mai sus. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu poate, pe baza jurisprudenței, să determine admisibilitatea acestei plângeri și, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. 4. Reclamantul se plânge în continuare de încălcarea drepturilor sale în temeiul articolelor 3, 4, 8, 13 și 14 din Convenție, care prevede, respectiv, libertatea de tortură și sclavia, dreptul de a respecta viața privată și de familie, domiciliul și corespondența, dreptul la căile de recurs interne eficace pentru încălcarea Convenției și, respectiv, libertatea de discriminare în ceea ce privește exercitarea drepturilor Convenției. În ceea ce privește plângerile de încălcare a articolelor 3, 4 și 14, Curtea constată că acestea sunt total nefondate și, prin urmare, ar trebui respinse ca fiind manifestamente nefondate, în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 8, Curtea nu constată nimic în dosarul care ar putea dezvălui orice apariție a unei interferențe nejustificate cu Drepturile reclamantului în temeiul prezentei dispoziții, aceasta consideră, prin urmare, că această parte a cererii trebuie, de asemenea, respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 13, Curtea constată că nu este necesar să se examineze aceste plângeri separat de cele mai sus prezentate, altele decât cele legate de chestiunea privind durata procedurii penale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza jurisprudenței, nu poate determina admisibilitatea acestui aspect al plângerilor de la art. 13 și că, prin urmare, în conformitate cu art. 54 § 3 din Regulamentul de procedură, este necesar să se prevadă această parte a cererii guvernului contestat. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende Examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata procedurii penale și a presupusei absențe de soluții interne eficace pentru această plângere, în temeiul articolului 6 § 1 și 13 din Convenție, declară inadmisibilă restul cererii. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa