NAKOV v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"

Reclamantul, dl Dimitar Nakov, este un național al fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, care s-a născut în 1942 și locuiește în Štip. El este reprezentat în fața Curții de către dna Lenče Sofronievska și dna Ana Sofronievska, avocați care practică în Skopje. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 21 octombrie 1983, procurorul municipal Štip (рининскиот) a depus o cerere la Curtea Municipală de Justiție de Justiție de a deschide o procedură de anchetă împotriva reclamantului pe baza suspiciunilor serioase și motivate că reclamantul a abuzat de datoria sa oficială în calitate de administrator general adjunct al companiei “MK Astibo” și a comis astfel infracțiunile penale pronunțate în secțiunea 177 § 4 în asociere cu § 1 din Codul Criminal (рививен În plus, procurorul a propus Curții să elibereze o ordonanță de detenție a reclamantului în reținere, deoarece existau suspiciuni rezonabile că ar putea împiedica investigația prin influențarea martorilor și distrugerea probelor materiale.

La 26 octombrie 1983, Curtea Municipală Štip a pronunțat o decizie de deschidere a procedurii de anchetă împotriva reclamantului și a ordonat detenția sa timp de 30 de zile, cu efect la aceeași dată. La 24 noiembrie 1983, această instanță a anulat ordonanța de detenție, constatând că motivele pentru menținerea reclamantului în detenție au încetat să existe. La 9 decembrie 1996, Curtea de bază Štip (Основен суд во δтиש) a pronunțat o decizie de închidere a procedurii de anchetă împotriva reclamantului, deoarece, după cum s-a indicat în declarația Oficiului de Procurori publice superior Štip (иио Оавно оавинелство во во δтиδ) a prezentat instanței la 6 decembrie 1996, termenul legal pentru urmărire penală s-a expirat.

Reclamantul susține că, ulterior, la 6 mai 1997, el a depus o acțiune civilă împotriva statului în fața Curții de bază Štip (Основен суд во δтиש) pentru compensarea prejudiciilor materiale și morale suferite în timpul anchetei și pentru privarea libertății. El susține, de asemenea, că el a instituit procedura de judecată în urma unei cereri depuse în fața Ministerului Justiției („инистерство δа δравда) la care nu a existat niciun răspuns în termenul legal. Suma totală a cererii de compensare a reclamantului a fost de 1.224.000 denari. La 15 septembrie 1998, Curtea de bază Štip a pronunțat o hotărâre prin care a acceptat parțial cererea reclamantului și i-a acordat o compensare de 950.440 denari.

Cantitatea de 50.440 denari a fost acordată ca compensație pentru prejudiciile materiale legate de cheltuielile de apărare suportate în cadrul procedurii de anchetă, în timp ce partea rămasă a 900.000 denari a fost acordată în compensație pentru suferințele mentale și durerea cauzată de afectarea onoarei, a reputației și a drepturilor și libertăților fundamentale experimentate în cursul procedurii de anchetă, care a durat aproape 13 ani. De asemenea, instanța a impus statului acuzat să plătească reclamantului un dobânzi de incumprire legal calculat la 7 mai 1997, data în care reclamantul și-a depus plângerea la instanță. În plus, a acordat reclamantului costuri și cheltuielile suportate în cadrul acestei proceduri de 89 620 denari.

La 14 decembrie 1998, Curtea Štip Appellate ( esakinan au acceptat parțial recursul depus de statul inculpat, declarând că instanța inferioară a eșuat în aplicarea legii. Acesta a inversat hotărârea instanței de primă instanță și a redus substanțial suma de compensare acordată reclamantului, declarând că reclamantul trebuia să primească compensații numai pentru prejudiciile morale suferite din cauza privației sale de libertate în timpul detenției de 30 de zile de încarcerare, cu o sumă de 100.000 de denari, însoțită de dobânzile statutare care trebuiau calculate de la data livrării hotărârii de primă instanță. De asemenea, aceasta a redus costurile procedurale acordate reclamantului la 38.500 de denari.

La 15 martie 2000, Curtea Supremă („spântul”) a refuzat să intervină în apelul reclamantului cu privire la punctele de drept și s-a abținut de la examinarea meritelor cauzei reclamantului pe baza articolului 368 § 2 din Codul de Procedură Civilă („spântul”) („spânzării”) care prevede că un astfel de remediere judiciară extraordinară nu poate fi utilizată decât în litigiile ale căror valoare, astfel cum este stabilită în partea impugnată a deciziei judiciare finale, depășește o anumită valoare stabilită de lege. Curtea a constatat că valoarea litigiului reclamantului, astfel cum se prevede în hotărârea Curții de Acuzație, a fost mai mică decât cea stabilită prin lege, care, în conformitate cu noua reglementare procedurală, a constituit 1.000.000 de denari.

art. 13 § 2 din Constituția Republicii Macedoniei („став на” prevede, printre altele, că o persoană deținută ilegal, prinsă sau condamnată are dreptul la o soluție legală și la alte drepturi determinate de lege. Dispoziția prevăzută în secțiunea 530 § 1, punctul 1, din Codul de Procedință Penală („A”), care, în conformitate cu Legea privind punerea în aplicare a Constituției Republicii Macedoniei („A”), a continuat să fie aplicată după independența FYR a Macedoniei, după ce persoana care a fost achitată drept compensare pentru daune, este persoana care a fost reținută în reținere și în câștiguri pe care nu au fost instituite sau încheiate proceduri penale prin decizia finală, sau persoana care a fost achitată de o hotărâre finală sau împotriva cărora a fost respinsă.

Părțile relevante de la Secțiunea 382 din Codul de Procedură Civilă („акон”) care, în conformitate cu Legea privind punerea în aplicare a Constituției, au continuat să fie aplicate după independența RFY din Macedonia, și care a reglementat normele procedurale privind apelurile privind punctele de drept (denumite în continuare revizuirea) înainte de promulgarea noului drept prin care pragul financiar pentru admisibilitatea sa a fost majorat, citiți după cum urmează: „Părțile pot depune o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri finale pronunțate în a doua zi de la data în care partea a fost notificată cu o copie certificată a hotărârii.

Revizuirea este inadmisibilă în litigiile în care reclamația se referă la bani, la livrarea obiectelor sau la întreprinderea anumitor activități, cu condiția ca valoarea litigiului, astfel cum se prevede în partea impușită a hotărârii finale, să nu depășească 8 000 de dinars.” Secțiunea 368 din Codul de procedură civilă ( Dispozițiile tranzitorii și finale prevăzute în secțiunea 475 din Codul de Procedură Civilă, printre altele, prevede că, în cazul în care hotărârea de primă instanță a fost pronunțată după data intrării în vigoare a noului Cod, procedurile continuă să fie desfășurate în conformitate cu dispozițiile sale.

The applicant, Mr Dimitar Nakov, is a national of the Former Yugoslav Republic of Macedonia, who was born in 1942 and lives in Štip. He is represented before the Court by Mrs Lenče Sofronievska and Ms Ana Sofronievska, lawyers practising in Skopje. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 21 October 1983 the Štip Municipal Public Prosecutor (Општинскиот јавен обвинител од Штип) filed a request with the Štip Municipal Court (Општински суд во Штип) to open an investigation procedure against the applicant on the basis of serious and well-reasoned suspicions that the applicant had abused his official duty as a Deputy General Manger of “MK Astibo” company and had thus committed the criminal offence proscribed in Section 177 § 4 in conjunction with § 1 of the Criminal Code (Кривичен закон на Социјалистичка Република Македонија).

In addition, the prosecutor proposed to the court to issue an order for the detention of the applicant on remand because there were reasonable suspicions that he might impede the investigation by influencing witnesses and destroying material evidence. On 26 October 1983 the Štip Municipal Court rendered a decision for opening investigation proceedings against the applicant and ordered his detention on remand for 30 days, effective on the same date. On 24 November 1983 that court quashed the detention order, finding that the grounds for maintaining the applicant in detention had ceased to exist. On 9 December 1996 the Štip Basic Court (Основен суд во Штип) rendered a decision closing the investigation proceedings against the applicant because, as indicated in the statement of the Štip Higher Public Prosecutors Office (Вишо јавно обвинтелство во Штип) supplied to the court on 6 December 1996, the statutory time-limit for prosecution had expired.

The applicant submits that subsequently, on 6 May 1997, he filed a civil action against the State before the Štip Basic Court (Основен суд во Штип) for the compensation of pecuniary and non-pecuniary damages suffered during investigation and for deprivation of liberty. He further maintains that he instituted the court proceedings following a request filed with the Ministry of Justice (Министерство за правда) to which there was no reply within the statutory time-limit. The total amount of the applicant’s claim for just compensation was 1,224,000 denars. On 15 September 1998 the Štip Basic Court rendered a judgment by which it partially accepted the applicant’s claim and awarded him compensation of a total amount of 950,440 denars.

The amount of 50,440 denars was awarded as compensation for the pecuniary damages related to defence expenses incurred in the investigation proceedings, whereas the remaining portion of 900,000 denars was awarded in compensation for the mental sufferings and pain caused by the impairment of the applicant’s honour, reputation, and fundamental rights and freedoms experienced during the investigation proceedings, which lasted for almost 13 years. The court also imposed an obligation on the defendant State to pay to the applicant a statutory default interest computed as of 7 May 1997, the date when the applicant lodged his complaint with the court. In addition, it awarded the applicant costs and expenditures incurred in these proceedings amounting to 89,620 denars.

On 14 December 1998 the Štip Appellate Court (Апелационен суд Штип) partially accepted the appeal lodged by the defendant State, finding that the lower court erred in the application of the law. It reversed the judgment of the first-instance court and substantially reduced the amount of compensation awarded to the applicant, by holding that the applicant was to receive compensation only for non-pecuniary damage suffered on account of his deprivation of liberty during the 30-day detention on remand, of an amount of 100,000 denars, coupled with statutory default interest which was to be computed from the date of delivery of the first-instance judgment. It also reduced the procedural costs awarded to the applicant to 38,500 denars.

On 15 March 2000 the Supreme Court (Врховен суд на Република Македонија) refused to entertain the applicant’s appeal on points of law and refrained from examining the merits of the applicant’s case on the basis of Article 368 § 2 of the Code of Civil Procedure (Закон за парничната постапка), which provides that such an extraordinary judicial remedy may be used only in disputes whose value, as set out in the impugned part of the final judicial decision, exceeds a certain value prescribed by law. The court found that the value of the applicant’s dispute as set out in the impugned Appellate Court’s decision was lower than that set by law, which according to the new procedural rule amounted to 1,000,000 denars.

The applicant alleges that he was served with that decision on 30 May 2000. Article 13 § 2 of the Constitution of the Republic of Macedonia (Устав на Република Македонија), published in the Official Gazette no.52/91, provides, inter alia, that a person unlawfully detained, apprehended or convicted has a right to legal redress and other rights determined by law.

The provision contained in Section 530 § 1, item 1, of the Code of Criminal Procedure (Закон за кривичнатa постапка), which, in accordance with the Law on the Implementation of the Constitution of the Republic of Macedonia (Закон за спроведување на Уставот на Република Македонија), published in the Official Gazette no.52/91, has continued to be applied after the independence of the FYR of Macedonia, presribes that the person entitled to compensation for damages shall be the person who was detained on remand and gainst whom no criminal proceedings were instituted or were terminated by a final court decision, or the person who was acquited by a final judgment or the criminal charges against whom were rejected.

The relevant parts of Section 382 of the Code of Civil Procedure (Закон за процесната постапка) which, in accordance with the Law on the Implementation of the Constitution has continued to be applied after the independence of the FYR of Macedonia, and which has governed the procedural rules concerning appeals on points of law (hereinafter referred as revision) prior to the enactment of the new law by which the financial threshold for its admissibility was increased, read as follows: “The parties may lodge a request for revision against a final judgment rendered at second instance within 30 days from the date when the party was served with a certified copy of the judgment.

The revision shall be inadmissible in disputes where the claim pertains to money, the delivery of objects or the undertaking of certain activities, provided that the value of the dispute as set out in the impugned part of the final judgment does not exceed 8,000 dinars.” Section 368 of the Code of Civil Procedure (Закон за парничната постапка), published in the Official Gazette no.33/98, applicable as of 19 July 1998, provides inter alia that revision shall be inadmissible in disputes where the claim pertains to money, the delivery of objects or the undertaking of certain activities, provided that the value of the dispute as set out in the impugned part of the final judgment does not exceed 1,000,000 denars.

The transitional and final provisions contained in Section 475 of the Code of Civil Procedure inter alia state that if the first-instance judgment was brought after the date of entry into force of the new Code, the proceedings shall continue to be conducted according to its provisions.