GRAVIANO contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 10075/02 prezentate de Giuseppe GRAVIANO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 24 octombrie 2002 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Lorenzen mes Vajić Bototarova Zagrebelsky, Steiner judecători și grefier de secțiune al dlui Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 ianuarie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, domnul Giuseppe Graviano, este un resortisant italian, născut în 1963 și aflat în prezent în închisoarea Novara. El este reprezentat în fața Curții de către domnul S. Furfaro, avocat la Marina di Gioiosa Jonica (Puglia). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 25 ianuarie 1994, X, persoana condamnată anterior pentru asocierea infractorilor de tip mafiot, a fost ucisă la Palermo. În timpul investigațiilor preliminare, un mafiot căit, A, a mărturisit, indicând numele altor mai multe persoane implicate în crimă. El a precizat că reclamantul, liderul unui grup mafiot, și-a dat permisiunea de a executa crima. Mai multe expertize balistice au fost, de asemenea, ordonate. Prin ordonanța din 1 aprilie 1996, judecătorul investigațiilor preliminare (în continuare GIP-ul) al lui Palermo l-a trimis pe reclamant și alte 12 persoane în judecată în fața tribunalului din același oraș. Ulterior, un alt mafiot care se căiește, B, a început să coopereze cu autoritățile, A trecut la mărturisire și a specificat rolul reclamantului în pregătirea crimei. Dezbaterile în fața tribunalului au început la 16 octombrie 1996. Mulți martori, printre care A, B și mai mulți mafioți care se căiau au fost interogați în prezența reclamantului și a avocatului său, care le-a pus întrebări. Curtea a interogat, de asemenea, anumiți experți din oficiu. Ulterior, unul dintre cei doi judecători profesioniști ( giudice o consigliere a latere ) care compun camera tribunalului d'assises a fost transferat la alte funcții și înlocuit de un judecător profesionist suplinitor. Cu o ordonanță din 1 octombrie 1998, instanța d'asissies disposa reînnoirea dezbaterilor în conformitate cu art. 525 alin. (2) și 492 și următoarele din Codul de procedură penală (denumit în continuare La 21 octombrie 1998, Parchetul a solicitat să fie depuse la dosarul judecătorilor (fascicolo del dibatimento) toate procesele-verbale ale interogatoriilor și alte acte efectuate în cursul dezbaterilor anterioare schimbării judecătorului. Reclamantul sa opus acestei cereri observând că toate elementele prezentate înainte de schimbarea instanței nu puteau fi utilizate și a solicitat o nouă audiere a martorilor audiați anterior. Printr-o ordonanță din 3 noiembrie 1998, instanța de judecată a acceptat cererea Parchetului și a considerat că dispozițiile interne relevante, interpretate în mod corespunzător, nu erau necesare pentru a prezenta la dosar procesele-verbale ale probelor prezentate în fața unei camere diferite (în conformitate cu dispozițiile relevante ale CPP, și anume art. 511 alin. (2) și 190a). , a se vedea mai jos, sub mai jos, sub dreptul intern relevant mai). Aceasta a considerat, de asemenea, că nu există motive suficiente pentru a proceda la audierea martorilor care au fost interogați anterior și că reclamantul nu a indicat în ce ar fi putut aduce noi interogări elemente noi și relevante pentru decizia cauzei sale. La 2 februarie 1999, reclamantul își reiterează opoziția, fără a obține totuși niciun rezultat. Prin hotărârea din 23 aprilie 1999, tribunalul din Palermo l-a condamnat pe reclamant la închisoare pe viață. Această decizie a fost adoptată pe baza declarațiilor de la A și B, considerate precise, credibile și susținute de alte elemente, cum ar fi declarațiile altor martori și experți. Reclamantul a răspuns la apel, contestănd credibilitatea martorilor și solicitând redeschiderea dezbaterilor. În plus, reclamantul a declarat că a aflat că anumite interviuri pe care le-a avut în închisoare cu un avocat, altul decât cel care îl reprezenta în cadrul procedurii penale în cauză, au fost ascultate și înregistrate cu forță de o autorizație acordată de Parchetul Palermo în cadrul unei proceduri penale separate în care avocatul și reclamantul erau coincriminate. Potrivit reclamantului, această circumstanță își încălca, de asemenea, dreptul la apărare în prezenta procedură pe motiv că este vorba despre întreținerea strategiilor defensive care trebuie urmate în toate cazurile criminale în care a fost implicat și, prin urmare, a solicitat anularea deciziei de primă instanță. La tribunalul din 16 octombrie 2000, reclamantul a solicitat să achiziționeze procesele-verbale ale înregistrărilor interviurilor cu avocatul său. Prin ordonanța din 21 octombrie 2000, instanța de judecată a respins această cerere. Prin hotărârea din 2 decembrie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Palermo, confirmând în același timp credibilitatea acordată persoanelor care se căiesc, a confirmat decizia de primă instanță și pedeapsa aplicată reclamantului. Reiterând, în esență, raționamentul urmat de instanța judecătorească din 3 noiembrie 1998, aceasta a respins cererea reclamantului de a obține o nouă audiere a martorilor. În ceea ce privește cererea de a dobândi procesele-verbale ale interviurilor, instanța de judecată din statul membru în cauză consideră că elementele solicitate erau lipsite de interes, întrucât reclamantul nu a demonstrat că înregistrările în cauză conțineau nicio referire la faptele vizate de prezenta cauză. Reclamantul a prevăzut casarea, reiterând, în esență, excepțiile formulate anterior. Prin hotărârea din 12 iunie 2001, al cărei text a fost depus la grefă la 27 iulie 2001, Curtea de Casație, considerând că instanțele din primă și a doua instanță au motivat în mod logic și corect toate punctele controversate, l-au desființat pe reclamant din recursul său. Curtea de Casație este de părere că este mai puțin important că, în ceea ce privește noua audiere a martorilor și achiziționarea de probe în cadrul dezbaterilor anterioare schimbării instanței, art. 190a din CPP, care prevede o excepție de la principiul general de achiziționare a probelor în procedurile legate de activitățile mafiei , a fost aplicabilă situației în litigiu, chiar dacă în procedura în cauză nu a fost vorba despre dobândirea de probe în legătură cu o altă procedură, reglementată de art. 238 din CPP, aceasta a subliniat că elementele solicitate de reclamant nu erau determinante pentru a decide asupra temeiniciei acuzațiilor aduse împotriva sa. Comisia a considerat că, după cum instanța de judecată din cauza recursului a indicat în hotărârea sa din 2 decembrie 2000, înregistrările în cauză nu făceau nicio referire la procedura penală în cauză și că acestea nu puteau fi depuse la dosarul judecătorilor. Dreptul intern relevant 1. Curtea de judecată este compusă dintr-un președinte, un alt judecător profesionist (incident consigliere a latere ) și șase jurați (iudici popolari . Jurații supleanți asistă la audieri și înlocuiesc, dacă este necesar, titularii. Voturile celor doi judecători profesioniști și jurați cu privire la orice chestiune de fapt sau de drept au aceeași valoare. 2. La art. 525 din Codul de procedură penală (în prezent, după art. 525 din CPP, art. 525 din CPP, în părțile relevante ale acestuia, se citește astfel): Lacteul este formulat în mod deliberat imediat după încheierea dezbaterilor. (2) Deliberarea este adoptată, sub pedeapsa nulității, de aceiași judecători care au luat parte la dezbateri. Dacă judecătorii supleanți (...) trebuie să participe la deliberări, actele realizate anterior își păstrează eficiența juridică, cu excepția cazului în care anularea este explicită. 1. Judecătorul permite să se dea citire actelor conținute în dosar. 2. Citirea proceselor-verbale ale declarațiilor este gata numai după ce persoana care a făcut declarațiile, cu excepția cazului în care audierea nu a avut loc. (...) 4. la art. 238 din CPP Potrivit CPP, judecătorul poate, în anumite condiții, să utilizeze pentru decizia privind temeinicia acuzațiilor referitoare la probele dobândite într-o altă procedură penală. În părțile sale relevante, art. 238 din CPP este astfel formulat Este posibil să se obțină procesele-verbale probe ale unei alte proceduri penale silențioase, care reprezintă probe obținute (...) în timpul dezbaterilor (...) În cazurile prevăzute la alineatele (1) și (2), procesele-verbale ale declarațiilor pot fi utilizate împotriva persoanei acuzate numai dacă avocatul său a participat la achiziționarea acestor dovezi (...) Este întotdeauna posibil să se obțină documente referitoare la acte care, pentru cauzele care au avut loc după adoptarea lor, nu mai pot fi repetate. În afara cazurilor prevăzute la alineatele (1) (...) și (3), procesele-verbale ale declarațiilor pot fi utilizate în cursul dezbaterilor în cazul în care părțile își dau acordul. În lipsa acestui acord, procesele-verbale pot fi utilizate în sensul articolelor 500 și 503 [aceste două dispoziții prevăd posibilitatea de a contesta unui martor diferențele dintre declarațiile făcute la tribunal și cele făcute anterior]. Cu excepția celor prevăzute la art. 190a , părțile au dreptul de a obține în temeiul articolului 190a din CPP, astfel cum se prevede la art. 190a din CPP, în vigoare la momentul respectiv, a persoanelor ale căror declarații sunt prezentate în conformitate cu alineatele (1) (...) și (4) din prezentul articol. [este vorba despre infracțiunile legate de activitățile mafiei, traficul internațional de droguri și sechestrarea persoanelor în scopul extorcării] atunci când se solicită examinarea unui martor sau a uneia dintre persoanele menționate la art. 210 [este vorba despre persoanele acuzate într-o procedură conexă] și acestea au făcut deja declarații (...) ale căror procese-verbale au fost dobândite în temeiul articolului 238, examenul este admis numai dacă instanța este absolut necesar GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d) din convenție, reclamantul consideră că procedura diligentă împotriva sa nu a fost echitabilă, în special din cauza faptului că au fost înregistrate anumite interviuri cu avocatul său, a înlocuirii unuia dintre cei opt judecători care compun camera tribunalului de judecată și a respingerii cererilor sale de a obține o nouă convocare a martorilor. În special, acesta afirmă că procesele-verbale ale declarațiilor martorilor nu ar fi trebuit să fie utilizate împotriva sa. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul în special la: (...) interogarea sau interogarea martorilor acuzați și obținerea convorbirii și interogării martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați. Având în vedere că cerințele alineatului (3) reprezintă aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat prin alineatul (1) al articolului 6, Curtea va examina plângerile reclamantului din perspectiva celor două texte combinate (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Van Geyseghem c. Belgia [GC], nr 26103/95, § 27, CEDH 1999-I). (a) Reclamantul se plânge în primul rând de înregistrarea interviurilor cu un avocat (altul decât cel care l-a reprezentat în procedura penală care face obiectul prezentei cereri), în cadrul unei proceduri penale separate în cadrul căreia reclamantul și avocatul erau coincriminați, ceea ce, potrivit declarațiilor sale, ar fi privat de dreptul său la apărare. Curtea ia notă de faptul că nu au fost depuse niciodată înregistrări în dosarul procedurii care face obiectul prezentei informări și nu au fost utilizate pentru a decide cu privire la temeinicia acuzației împotriva reclamantului. Într-adevăr, după cum instanța de judecată a recursului a indicat în hotărârea sa din 2 decembrie 2000, înregistrările în cauză erau lipsite de interes pentru procedură, iar reclamantul nu a demonstrat că în înregistrările în cauză există vreo referire la procedura în cauză. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că înregistrările în cauză nu pun nicio problemă în ceea ce privește procesul echitabil în sensul articolului 6 din convenție, în măsura în care condamnarea reclamantului nu se baza pe acestea, ci pe o serie de alte elemente, și anume, declarațiile de la A și B coroborate cu declarațiile martorilor și experților (a se vedea mutatis mutandis) Hotărârea Bricmont c. Belgia din 7 iulie 1989, seria A n 158, p. 31, § 86 și Kamasinski c. Austria, din 19 decembrie 1989, seria A, n 168, p. 40 § 89-91). Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din convenție. (b) Reclamantul se plânge și de faptul că unul dintre judecătorii care compun camera tribunalului a fost înlocuit și deplânge respingerea cererilor sale de a obține o nouă convocare a martorilor și subliniază că martorii în cauză nu au fost niciodată audiați de judecătorul suplinitor care a participat la punerea în deliberare a cazului său. Acesta susține că, în aceste condiții, depoziiile martorilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ui reclamantului întemeiat pe procedură, în măsura în care acesta se referă la înlocuirea unuia dintre cei opt judecători ai camerei tribunalului din Palermo și la refuzul de a convoca din nou martorii Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Erik Fribergh Christos R ozakis grefier Președinte

PREMIERE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

10075/02

présentée par Giuseppe GRAVIANO

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 24 octobre 2002 en une chambre composée de

MM.

C.L.

Rozakis

,

président

,

G.

Bonello

,

M.

P.

Lorenzen

,

M

mes

N.

Vajić

,

S.

Botoucharova

,

M.

V.

Zagrebelsky,

M

me

E.

Steiner

,

juges

,

et de M.

E.

Fribergh,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 5 janvier 2002,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Giuseppe Graviano, est un ressortissant italien, né en 1963 et actuellement détenu à la prison de Novara. Il est représenté devant la Cour par M

e

S. Furfaro, avocat à Marina di Gioiosa Jonica

(Puglie).

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 25 janvier 1994, X, personne précédemment condamnée pour association de malfaiteurs de type mafieux, fut assassiné à Palerme.

Au cours des investigations préliminaires, un mafieux repenti, A, passa aux aveux, indiquant les noms de plusieurs autres personnes impliquées dans le meurtre. Il précisa que le requérant, chef d’un groupe mafieux, avait donné son autorisation pour exécuter le meurtre. Plusieurs expertises balistiques furent également ordonnées.

Des poursuites furent entamées contre le requérant pour meurtre et association de type mafieux.

Par une ordonnance du 1

er

avril 1996, le juge des investigations préliminaires (ci-après le «

GIP

») de Palerme renvoya le requérant et douze autres personnes en jugement devant la cour d’assises de la même ville.

Par la suite, un autre mafieux repenti, B, commença à coopérer avec les autorités,

passa aux aveux et précisa le rôle du requérant dans la préparation du meurtre.

Les débats devant la cour d’assises commencèrent le 16 octobre 1996. Des nombreux témoins, parmi lesquels A, B et plusieurs autres mafieux repentis furent interrogés en présence du requérant et de son avocat, qui eurent l’occasion de leur poser des questions. La cour d’assises interrogea également certains experts commis d’office.

Par la suite, l’un des deux juges professionnels (

giudice o consigliere a latere

) composant la chambre de la cour d’assises fut transféré à d’autres fonctions et remplacé par un juge professionnel suppléant.

Par une ordonnance du 1

er

octobre 1998, la cour d’assises disposa le renouvellement des débats aux termes des articles

525 § 2 et 492 et suivants du code de procédure pénale (ci-après le «

CPP

», voir sous «

le droit interne pertinent

»).

Le 21 octobre 1998, le parquet demanda de verser au dossier des juges (

fascicolo del dibattimento

) tous les procès-verbaux des interrogatoires et d’autres actes accomplis lors des débats avant le changement de juge. Le requérant s’opposa à cette demande en observant que tous les éléments produits avant le changement de juge ne pouvaient pas être utilisés

et demanda une nouvelle audition des témoins précédemment entendus.

Par une ordonnance du 3 novembre 1998, la cour d’assises fit droit à la demande du parquet. Elle estima que les dispositions internes pertinentes, dûment interprétées, n’empêchaient pas de verser au dossier les procès-verbaux des preuves produites devant une chambre différemment composée (aux termes des dispositions pertinentes du CPP, à savoir les articles 511 § 2 et 190

bis

, voir ci-après, sous «

le droit interne pertinent

»). Elle considéra également qu’il n’y avait pas de motifs suffisants pour procéder à l’audition des témoins précédemment interrogés et que le requérant n’avait pas indiqué en quoi de nouveaux interrogatoires auraient pu apporter des éléments nouveaux et pertinents pour la décision de sa cause.

Le 2 février 1999, le requérant réitéra son opposition, sans toutefois obtenir aucun résultat.

Par un arrêt du 23 avril 1999, la cour d’assises de Palerme condamna le requérant à la prison à perpétuité.

Cette décision fut arrêtée sur la base des déclarations de A et B, estimées précises, crédibles et corroborées par d’autres éléments, tels que les affirmations d’autres témoins et des experts.

Le requérant interjeta appel, contestant la crédibilité des témoins et demandant la réouverture des débats. Par ailleurs, le requérant allégua avoir appris que certaines entretiens qu’il avait eus en prison avec un

avocat, autre que celui qui le représentait dans la procédure pénale en question,

avaient été écoutés et enregistrés en force d’une autorisation donnée par le parquet de Palerme dans le cadre d’une procédure pénale séparée dans laquelle l’avocat et le requérant étaient coïnculpés. Selon le requérant, cette circonstance violait aussi son droit à la défense dans la présente procédure au motif qu’il s’agissait d’entretiens sur les stratégies défensives à suivre dans toutes les affaires criminelles dans lesquelles il était impliqué. Il demanda de ce fait l’annulation de la décision de première instance.

A l’audience du 16 octobre 2000, le requérant demanda à acquérir les procès-verbaux des enregistrements des entretiens avec son avocat.

Par une ordonnance du 21 octobre 2000, la cour d’assises d’appel rejeta cette demande.

Par un arrêt du 2 décembre 2000, la cour d’assises d’appel de Palerme, tout en confirmant la crédibilité accordée aux repentis, confirma la décision de première instance et la peine infligée au requérant. Réitérant pour l’essentiel le raisonnement suivi par la cour d’assises dans l’ordonnance du 3 novembre 1998, elle rejeta la demande du requérant visant à obtenir une nouvelle audition des témoins. Quant à la demande d’acquérir les procès-verbaux des entretiens, la cour d’assises d’appel estima que les éléments sollicités étaient sans intérêt, le requérant n’ayant pas démontré que les enregistrements litigieux contenaient une référence quelconque aux faits objet de la présente affaire.

Le requérant se pourvut en cassation, réitérant, pour l’essentiel, les exceptions précédemment formulées.

Par un arrêt du 12 juin 2001, dont le texte fut déposé au greffe le 27

juillet 2001, la Cour de cassation, estimant que les juridictions de première et deuxième instance avaient motivé de façon logique et correcte tous les points controversés, débouta le requérant de son pourvoi. La Cour de cassation estima qu’en ce qui concernait la nouvelle audition des témoins et l’acquisition des procès-verbaux des preuves accomplis lors des débats avant le changement de juge, l’article 190

bis

du CPP, qui prévoit une exception au principe général d’acquisition des preuves dans les procédures liées aux activités de la

mafia

, était applicable à la situation litigieuse, même si dans la procédure en objet il ne s’agissait pas de l’acquisition des preuves d’une autre procédure, réglée par l’article 238 du CPP

.

Elle souligna que les éléments sollicités par le requérant n’étaient pas déterminants pour décider du bien-fondé des accusations portées contre lui. Elle considéra que, comme la cour d’assises d’appel l’avait indiqué dans son arrêt du 2 décembre 2000, les enregistrements litigieux ne faisaient aucune référence à la procédure pénale en question et qu’ils ne pouvaient pas être versés au dossier des juges.

B.

Le droit interne pertinent

La cour d’assises est composée d’un président, d’un autre juge professionnel (

giudice

ou

consigliere a latere

) et de six jurés (

giudici popolari

). Des jurés suppléants assistent aux audiences et remplacent, en cas de nécessité, les titulaires. Les votes des deux juges professionnels et des jurés sur toute question de fait ou de droit ont la même valeur.

CPP

»)

L’article 525 du CPP, dans ses parties pertinentes, se lit ainsi

:

«

Dans ses parties pertinentes, l’article 511 du CPP est ainsi libellé

:

«

(...)

»

Aux termes du CPP, le juge peut, dans certaines conditions, utiliser pour la décision sur le bien-fondé des accusations des preuves acquises dans une autre procédure pénale. Dans ses parties pertinentes, l’article 238 du CPP est ainsi libellé

:

«

1.

Il est possible d’acquérir les procès-verbaux des preuves d’une autre procédure pénale s’il s’agit de preuves obtenues (...) pendant les débats. (...)

(...)

2

bis.

Dans les cas prévus aux paragraphes 1 et 2, les procès-verbaux des déclarations peuvent être utilisés contre l’accusé seulement si son avocat a participé à l’acquisition de ces preuves (...)

3.

Il est toujours possible d’acquérir des documents relatifs à des actes qui, pour des causes intervenues après leur adoption, ne peuvent plus être répétés.

4.

En dehors des cas prévus aux paragraphes 1 (...) et 3, les procès-verbaux des déclarations peuvent être utilisés au cours des débats si les parties donnent leur accord

; à défaut de cet accord, lesdits procès-verbaux peuvent être utilisés aux sens des articles 500 et 503 [ces deux dispositions prévoient la possibilité de contester à un témoin des différences entre les déclarations faites à l’audience et celles faites précédemment].

5.

Exception faite de ce qui est prévu à l’article 190

bis

, les parties ont le droit d’obtenir aux termes de l’article 190 l’examen des personnes dont les déclarations sont produites aux termes des paragraphes 1 (...) et 4 du présent article

».

L’article 190

bis

du CPP, tel qu’en vigueur à l’époque des faits se lit ainsi

:

«

Dans les procédures concernant l’une des infractions indiquées à l’article 51 §

3

bis

[il s’agit des infractions liées aux activités de la mafia, du trafic international de stupéfiants et de la séquestration de personnes pour fins d’extorsion] lorsqu’on demande l’examen d’un témoin ou de l’une des personnes indiquées à l’article 210 [il s’agit des personnes accusées dans une procédure connexe] et que celles-ci ont déjà fait des déclarations (...) dont les procès-verbaux ont été acquis aux termes de l’article

238, l’examen est admis seulement si le juge l’estime absolument nécessaire

».

GRIEFS

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, le requérant considère que la procédure diligentée à son encontre n’a pas été équitable, notamment, en raison du fait que certaines entretiens avec son avocat ont été enregistrés, du remplacement de l’un des huit juges composant la chambre de la cour d’assises et du rejet de ses demandes visant à obtenir une nouvelle convocation des témoins. Il allègue notamment que les procès-verbaux des dépositions des témoins litigieux n’auraient pas dû être utilisés à son encontre.

EN DROIT

Le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure pénale contre lui. Il invoque l’article 6 §§ 1 et 3 d) qui, dans ses parties pertinentes, se lit comme suit

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

: (...)

d)

interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge.

»

Etant donné que les exigences du paragraphe 3 représentent des aspects particuliers du droit à un procès équitable garanti par le paragraphe 1 de l’article 6, la Cour examinera les doléances du requérant sous l’angle de ces deux textes combinés (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt

Van Geyseghem c.

Belgique [GC]

, n

o

26103/95, § 27, CEDH 1999-I).

a) Le requérant se plaint tout d’abord de l’enregistrement des entretiens avec un avocat (autre que celui qui l’a représenté dans la procédure pénale objet de la présente requête), dans le cadre d’une procédure pénale séparée au sein de laquelle le requérant et l’avocat étaient coïnculpés, ce qui, selon ses dires, l’aurait privé de son droit à la défense. La Cour note que les enregistrements litigieux n’ont jamais été versés au dossier de la procédure objet de la présente requête et n’ont pas été utilisés pour décider du bien-fondé de l’accusation portée contre le requérant. En effet, comme la cour d’assises d’appel l’a indiqué dans son arrêt du 2 décembre 2000, les enregistrements litigieux étaient sans intérêt pour la procédure et le requérant n’avait pas démontré que dans les enregistrements litigieux il y avait une quelconque référence à la procédure en objet.

Au vu de ce qui précède, la Cour considère que les enregistrements en question ne posent aucun problème sous l’angle du procès équitable au sens de l’article 6 de la Convention, dans la mesure où la condamnation du requérant ne s’appuyait pas sur eux, mais sur une série d’autres éléments, à savoir, les déclarations de A et B corroborées par celles des témoins et des experts (voir

mutatis mutandis

les arrêts

Bricmont c. Belgique,

du 7

juillet

1989, série A n

o

158, p. 31, § 86 et

Kamasinski c. Autriche,

du 19

décembre 1989, série A, n

o

168, p. 40, §§ 89-91).

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article

35

§§

3 et

4 de la Convention.

b) Le requérant se plaint également du fait qu’un des juges composant la chambre de la cour d’assises a été remplacé et déplore le rejet de ses demandes visant à obtenir une nouvelle convocation des témoins. Il souligne que les témoins en question n’ont jamais été entendus par le juge suppléant qui a participé à la mise en délibéré de son affaire. Il allègue que dans ces conditions, les dépositions des témoins litigieux n’auraient pas dû être utilisées à son encontre.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant tiré de l’iniquité de la procédure dans la mesure où celui-ci concerne le remplacement de l’un des huit juges de la chambre de la cour d’assises de Palerme et le refus de convoquer à nouveau les témoins

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Erik

Fribergh

Christos R

ozakis

Greffier

Président