ÖZTÜRK et AUTRES contre la TURQUIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 50740/99 prezentată de Mehmet ÖZTÜRK și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 octombrie 2002 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan mes Tsatsasa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 8 iulie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei prezentate de reclamanți și respectiv de guvern la 4 iunie și, respectiv, 14 august 2002, după ce au intenționat acest lucru, face ca următoarea decizie să fie luată de către Curtea pe reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, să fie cetățeni turci și rezidenți în Istanbul.

Baysal, avocată la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 august 1990, Hotărârea Generală Drumuri (Karayollar La 20 noiembrie 1992, în dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate pe lângă instanța de mare instanță d □Üsküdar (Istanbul). La 28 decembrie 1993, instanța a acordat reclamanților o acțiune suplimentară de expropriere de 113 862 500 La 22 martie 1994, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în primă instanță. La 6 ianuarie 1998, aproximativ 45 de luni după hotărârea definitivă, o indemnizație suplimentară de expropriere de 395 295 000 TRL a fost plătit reclamanților, cu un interes moratoriu de 30 % până la 31 decembrie 1997 și cu un interes morator de 50% pentru perioada ulterioară.

GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng de întârzierea pe care l-a luat instanța cu privire la plata suplimentelor de la statul membru în cauză expropriere și la insuficiența ratei dobânzilor moratorii aplicate datoriilor la statul membru în cauză. În data de 4 iunie 2002, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de consiliul reclamanților Observ că guvernul turc este pregătit să plătească domnului Mehmet, Abdurrahman, Yusuf și Nam Öztürk, dlui Gülsüm și dlui Zübeyde Öztürk și dlui Mükafat Ba De asemenea, observ că plata acestei sume se va efectua în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] Curții (...). J a acceptat această propunere și, în plus, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza cererii menționate.

(...) Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. (...) La 14 august 2002, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație pe care o declar în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 50740/99 formulată de dnii Mehmet, Abdurrahman, Yusuf și Nam Gülsüm și Zübeyde Öztürk, precum și domnul Mükafat Ba Această sumă care acoperă prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit sau oricărei alte cheltuieli fiscale la momentul respectiv relevante și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de reclamanți. Plata sa va avea loc în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] Curții (...) Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție].

Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunoaște Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în final prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte Lista reclamanților Hüseyin Öztürk, defunct soț și tată al celorlalți solicitanți Gülsüm Öztürk, soție, născută în 1932 Mehmet Öztürk, fiu, născut în 1958 Mükâfat Ba

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 50740/99 présentée par Mehmet ÖZTÜRK et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 octobre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S. Greve, juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 8 juillet 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire respectivement présentées par les requérants et le Gouvernement les 4 juin et 14 août juillet 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, dont les noms figurent en annexe, sont des ressortissants turcs et résident à Istanbul.

Ils sont représentés devant la Cour par M e B. Baysal, avocate à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 15 août 1990, la Direction générale des routes ( Karayolları Genel Müdürlüğü , « la Direction ») expropria un terrain appartenant aux requérants, sis à Yukarı Dudullu (Istanbul). Elle versa aux requérants 11 137 500 livres turques (TRL) au titre de l’indemnité d’expropriation. Le 20 novembre 1992, en désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants introduisirent une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance d’Üsküdar (Istanbul). Le 28 décembre 1993, le tribunal accorda aux requérants une indemnité d’expropriation complémentaire de 113 862 500 TRL, assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an à courir à partir du 15 août 1990. Le 22 mars 1994, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.

Le 6 janvier 1998, quarante-cinq mois environ après la décision judiciaire définitive, une indemnité complémentaire d’expropriation de 395 295 000 TRL fut versée aux requérants, assortie d’un intérêt moratoire de 30 % jusqu’au 31 décembre 1997 et d’un intérêt moratoire de 50 % pour la période postérieure. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignent du retard pris par l’Etat dans le paiement des compléments d’indemnité d’expropriation et de l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux dettes de l’Etat. EN DROIT Le 4 juin 2002, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le conseil des requérants : « Je note qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 50740/99 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le gouvernement turc est prêt à verser à MM.

Mehmet, Abdurrahman, Yusuf et Namık Öztürk, M mes Gülsüm et Zübeyde Öztürk ainsi qu’à M. Mükâfat Bağ, ex gratia , au titre du dommage subi, frais et dépens compris, la somme globale de 8 000 EUR (huit mille euros). Je note également que le versement de cette somme s’effectuera dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de [la décision] de la Cour (...). J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. (...) La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. (...) » Le 14 août 2002 la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 50740/99, introduite par MM.

Mehmet, Abdurrahman, Yusuf et Namık Öztürk, M mes Gülsüm et Zübeyde Öztürk ainsi que M. Mükâfat Bağ, le gouvernement turc offre de verser aux intéressés, ex gratia , la somme globale de 8 000 EUR (huit mille euros). Cette somme couvrant le préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants. Son versement aura lieu dans les trois mois suivant la date de notification de [la décision] de la Cour (...) » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 37 § 1 b) de la Convention). Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (article 37 § 1 in fine ). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle.

Vincent Berger Georg Ress Greffier Président Liste des requérants