ARSLAN et TÜRE contre la TURQUIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 44778/98 prezentată de Behram ARSLAN și Durali TÜRE împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 octombrie 2002 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan mes Tsatsasa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și grefier de secțiune al dlui Berger Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 22 iulie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei prezentate de reclamanți și, respectiv, de guvern la 4 și 24 iulie 2002, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții, domnii Behram Arslan și Durali Türe, sunt resortisanți turci, născuți în 1943 și, respectiv, 1928 și care își au reședința în Ankara.

Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul S. Sar La 22 ianuarie 1993, în dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la tribunalul de mari proporții din Ankara. În iunie 1994, tribunalul a primit cererea și a condamnat conducerea să le plătească o sumă suplimentară de 447 300 000 TRL, însoțită de dobânzi simple cu o rată legală de 30 % laan începând cu 2 noiembrie 1992. La 1 aprilie 1996, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 2 februarie 1998, la douăzeci și două de luni de la hotărârea definitivă, Hotărârea s-a îndreptat către reclamanții 1 127 446 000 TRL pentru a-și exercita dreptul de proprietate suplimentară, cu un interes mortuar de 30 % până la 31 decembrie 1997 și cu un interes mortuar de 50 % pentru perioada ulterioară.

GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, reclamanții se plâng de întârzierea pe care l-a luat instanța cu privire la plata suplimentelor de la statul membru în cauză expropriere și la insuficiența ratei dobânzilor moratorii aplicate datoriilor la statul membru în cauză. În data de 4 iulie 2002, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de consiliul reclamanților Observ că guvernul turc este pregătit să plătească dlui Berham Arslan și dlui Durali Türe, ex gratia, pentru daunele suferite, inclusiv cheltuielile de judecată, suma totală de 6 500 EUR (șase mii cinci sute de euro). Observ, de asemenea, că plata acestei sume se va efectua în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] Curții (...).

J a acceptat această propunere și, în plus, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza cererii menționate. (...) Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. (...) La 24 iulie 2002, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație pe care o declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 44728/98, introdusă de dl Berham Arslan și dl Durali Türe, guvernul turc oferă părților interesate, ex gratia, suma globală de 6 500 EUR (șase mii cinci sute de euro). Această sumă care acoperă prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit sau oricărei alte cheltuieli fiscale la momentul respectiv relevante și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de reclamanți.

Plata sa va avea loc în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] Curții (...) Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție]. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunoaște Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în final prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 44728/98 présentée par Behram ARSLAN et Durali TÜRE contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 octobre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S. Greve, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 22 juillet 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire respectivement présentées par les requérants et le Gouvernement les 4 et 24 juillet 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.

Behram Arslan et Durali Türe, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1943 et 1928, et résidant à Ankara. Ils sont représentés devant la Cour par M e S. Sarıkaya, avocat à Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 28 février 1991, la Direction générale des routes ( Karayolları Genel Müdürlüğü , « la Direction ») expropria un terrain appartenant aux requérants, sis à Keçiören (Ankara). Elle versa aux requérants 48 750 000 livres turques (TRL) au titre de l’indemnité d’expropriation. Le 22 janvier 1993, en désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants introduisirent une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance d’Ankara.

Le 1 er juin 1994, le tribunal accueillit la demande et condamna la Direction à leur verser une indemnité d’expropriation complémentaire de 447 300 000 TRL, assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an à courir à partir du 2 novembre 1992. Le 1 er avril 1996, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance. Le 2 février 1998, vingt-deux mois après la décision judiciaire définitive, la Direction versa aux requérants 1 127 446 000 TRL au titre de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’un intérêt moratoire de 30 % jusqu’au 31 décembre 1997 et d’un intérêt moratoire de 50 % pour la période postérieure. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 de la Convention, les requérants se plaignent du retard pris par l’Etat dans le paiement des compléments d’indemnité d’expropriation et de l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux dettes de l’Etat.

EN DROIT Le 4 juillet 2002, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le conseil des requérants : « Je note qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 44728/98 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le gouvernement turc est prêt à verser à MM. Berham Arslan et Durali Türe, ex gratia , au titre du dommage subi, frais et dépens compris, la somme globale de 6 500 EUR (six mille cinq cents euros). Je note également que le versement de cette somme s’effectuera dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de [la décision] de la Cour (...). J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête.

(...) La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. (...) » Le 24 juillet 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 44728/98, introduite par MM. Berham Arslan et Durali Türe, le gouvernement turc offre de verser aux intéressés, ex gratia , la somme globale de 6 500 EUR (six mille cinq cents euros). Cette somme couvrant le préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants.

Son versement aura lieu dans les trois mois suivant la date de notification de [la décision] de la Cour (...) » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 37 § 1 b) de la Convention). Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (article 37 § 1 in fine ). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président