SECȚIUNEA A TREIA CAUZA KONCEPT-CONSELHO EM COMUNICAçÃO E SENSIBILIZAÇÃO DE PÚBLICOS, LDA. c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 49279/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 octombrie 2002 DEFINITIVF 31/01/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Koncept-Conselho em Comunicaçăo e Sensibilização de Públicos, Lda. c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și de Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 20 septembrie 2001 și 10 octombrie 2002, Încheierea hotărârii, adoptată la această ultimă dată de procedură A la originea cauzei se află o hotărâre (n 49279/99) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și a cărei societate cu răspundere limitată de drept portughez având sediul la Lisabona, Koncept-Conselho em Comunicação e Sensibilizaçăo de Públicos, Lda ( La data de 31 mai 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale (precum și a Convenției privind libertatea fundamentale). Recurenta acționează prin intermediul administratorului său, dl Deloglou Barbosa, și este reprezentată în fața Curții de către dl Delgado Martins, avocat la Lisabona. A. Henriques Gaspar, procuror general adjunct. Recurenta susținea că durata unei proceduri civile la care a participat a depășit termenul rezonabil. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 20 septembrie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. A doua Cameră civilă) o acțiune în despăgubire împotriva unei persoane, J.P., pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciile pretinse cauzate de acesta din cauza executării unui contract referitor la un eveniment publicitar. La 11 aprilie 1994, judecătorul a ordonat citația pârâtului, care a avut loc la 2 mai 1994. 10. La 27 mai 1994, pârâtul și-a prezentat concluziile ca răspuns, precum și o cerere reconvențională. La 20 iunie 1994, reclamanta și-a prezentat replica. 11. La 23 februarie 1996, judecătorul a emis o decizie pregătitoare (despacho saneador ), specificând faptele deja stabilite și cele care trebuiau să rămână stabilite. 12. La 16 și 22 aprilie 1996, părțile și-au prezentat listele de martori. 13. La 14 mai 1996, judecătorul a ordonat emiterea unei comisii de recurs, în scopul audierii unui martor, la tribunalul din Ecuador. Acesta a întors comisia de recurs la 25 noiembrie 1996. 14. printr-o ordonanță din 16 ianuarie 1997, judecătorul a fixat la reședința la 1 Iulie 1997. Cu toate acestea, nu are loc din cauza absenței avocatului pârâtului. Aceaceasta a fost amânată la 3 februarie 1998 dar nu a avut loc din motive imputabile instanței. Martie 1998. Cu toate acestea, părțile au solicitat o suspendare de 60 de zile pentru a încerca să soluționeze cazul în termen de o lună. Judecătorul a acceptat această cerere și a fixat sonda, în caz de eșec al negocierilor, la 13 octombrie 1998, data la care a avut loc. O ședință suplimentară a avut loc la 21 octombrie 1998. 15. La 11 iunie 1999, Tribunalul și-a dat hotărârea parțial îndreptățită recurentei și condamnând pârâtul la plata unei sume de 3 000 000 de ecudos portughez (14 964 de euro), însoțită de interesele aferente. 16. La 10 decembrie 1999, reclamanta a introdus în fața Tribunalului de la Lisabona o procedură de executare a acestei hotărâri. 17. Printr-o ordonanță din 25 ianuarie 2000, judecătorul a ordonat confiscarea (penhora) unui lot de acțiuni al cărui inculpat era proprietarul. 18. La 25 mai 2000, grefa a indicat că nu a putut fi sesizată. La data de 16 octombrie 2000, reclamanta a solicitat, la data de 16 octombrie 2000, intervenția unui ofițer de poliție pentru a-l obliga pe pârât să se prezinte. La 11 iunie 2001, grefa a indicat că pârâtul nu deținea nici o acțiune în apartamentul său. În decembrie 2001, reclamanta a solicitat instanței de judecată să invite pârâtul să dea explicații suplimentare în această privință. La 7 februarie 2002, pârâtul a declarat că nu are nici o acțiune. 19. Procedura este în continuare în curs de desfășurare în fața Tribunalului de la Lisabona. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 20. Recurenta denunță durata procedurii. Ea anulează încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început odată cu depunerea cererii la 18 martie 1994 și rămâne neterminată până în prezent, având în vedere procedura de executare introdusă între timp, care trebuie, de asemenea, luată în considerare pentru a analiza caracterul rezonabil al procedurii (hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, seria A n 286 A, p. 14, §§ 36-38) . 22. Prin urmare, durata în cauză este de opt ani și șapte luni. 23. Pentru a verifica dacă a depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Silva Pontes 25. Guvernul recunoaște că procedura a suferit câteva întârzieri, care se datorează supraîncărcării rolului celei de-a 9-a Camere Civile a Tribunalului de la Lisabona. Curtea ia notă de poziția guvernului și de explicațiile sale. Cu toate acestea, aceasta nu poate accepta întârzierile constatate în speță, în special în momentul pronunțării deciziei pregătitoare și al amânărilor ulterioare (punctele 11 și 14 de mai sus). 27. Camera civilă a Tribunalului de la Lisabona, Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul de a primi o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale civile într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV) 28. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Recurenta susține că durata procedurii i-a cauzat și cauzează încă un prejudiciu enorm și, prin urmare, solicită o sumă de 2 500 000 escudos portughez, adică 12 470 EUR (EUR). 31. În primul rând, guvernul subliniază că reclamanta nu face distincție în cererea sa între prejudiciul moral și cel material. În orice caz, ea ar fi demonstrat că a suferit nici o pagubă materială. În ceea ce privește prejudiciul moral, Ö Õ Õ se referă la înțelepciunea și la criteriile de echitate ale Curții. 32. Curtea consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a trebuit să provoace, în fața recurentei și a administratorilor și asociaților săi, neplăceri considerabile și incertitudine prelungită, chiar și cu privire la desfășurarea cauzelor curente ale societății. În această privință, se poate considera, prin urmare, că recurenta a fost lăsată într-o situație de incertitudine care justifică acordarea unei despăgubiri (a se vedea Comingersoll S.A. menționat anterior, § 36). Întrucât reclamanta nu a făcut referire la cheltuieli și cheltuieli de judecată, nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 31 octombrie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte
KONCEPT-CONSELHO EM COMUNICAÇÃO E SENSIBILIZAÇÃO DE PÚBLICOS, LDA. c. PORTUGAL
(Requête n
o
49279/99)
ARRÊT
31 octobre 2002
31/01/2003
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Koncept-Conselho em Comunicação e Sensibilização de Públicos, Lda. c. Portugal,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
P.
Kūris
,
B.
Zupančič
,
M
me
H.S.
Greve
,
M.
K.
Traja,
juges
,
et de
M.
V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 20 septembre 2001 et 10 octobre 2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
49279/99) dirigée contre la République portugaise et dont une société à responsabilité limitée de droit portugais ayant son siège à Lisbonne, Koncept-Conselho em Comunicação e Sensibilização de Públicos, Lda («
la requérante
»), a saisi la Cour le 31 mai 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante agit par l’intermédiaire de son gérant, M
me
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint.
3.
La requérante alléguait que la durée d’une procédure civile à laquelle elle était partie avait dépassé le délai raisonnable.
4.
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
5.
Par une décision du 20 septembre 2001, la Cour a déclaré la requête recevable.
6.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article
59
§
1 du règlement).
8.
Le 18 mars 1994, la requérante introduisit devant le tribunal de Lisbonne (9
ème
chambre civile) une action en dommages et intérêts contre une personne, J.P., pour obtenir réparation des préjudices prétendument causés par ce dernier en raison de l’inexécution d’un contrat relatif à un événement publicitaire.
9.
Le 11 avril 1994, le juge ordonna la citation à comparaître du défendeur, qui eut lieu le 2 mai 1994.
10.
Le 27 mai 1994, le défendeur déposa ses conclusions en réponse ainsi qu’une demande reconventionnelle. Le 20 juin 1994, la requérante déposa sa réplique.
11.
Le 23 février 1996, le juge rendit une décision préparatoire (
despacho saneador
) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir.
12.
Les 16 et 22 avril 1996, les parties présentèrent leurs listes de témoins.
13.
Le 14 mai 1996, le juge ordonna de délivrer une commission rogatoire, aux fins d’audition d’un témoin, au tribunal d’Évora. Celui-ci retourna la commission rogatoire le 25 novembre 1996.
14.
Par une ordonnance du 16 janvier 1997, le juge fixa l’audience au 1
er
juillet 1997. L’audience n’eut toutefois pas lieu en raison de l’absence de l’avocat du défendeur. Elle fut reportée au 3 février 1998 mais n’eut pas lieu pour des motifs imputables au tribunal. L’audience fut alors reportée au 26
mars 1998. Les parties demandèrent toutefois une suspension de 60 jours afin d’essayer de régler l’affaire à l’amiable. Le juge fit droit à cette demande et fixa l’audience, en cas d’échec des négociations, au 13
octobre 1998, date à laquelle elle eut lieu. Une séance supplémentaire eut lieu le 21
octobre 1998.
15.
Le 11 juin 1999, le tribunal rendit son jugement faisant partiellement droit à la requérante et condamnant le défendeur au paiement d’une somme de 3
000
000 escudos portugais (14
964 euros), assortie des intérêts y relatifs.
16.
Le 10 décembre 1999, la requérante introduisit devant le tribunal de Lisbonne une procédure d’exécution de ce jugement.
17.
Par une ordonnance du 25 janvier 2000, le juge ordonna la saisie (
penhora
) d’un lot d’actions dont le défendeur serait le propriétaire.
18.
Le 25 mai 2000, le greffe indiqua ne pas avoir pu effectuer la saisie. La requérante demanda alors, le 16 octobre 2000, l’intervention d’un agent de police afin d’obliger le défendeur à s’exécuter. Le 11 juin 2001, le greffe signala que le défendeur ne détenait aucune action dans son appartement. Le 3
décembre 2001, la requérante demanda au tribunal d’inviter le défendeur à donner des explications supplémentaires à cet égard. Le 7 février 2002, le défendeur déclara n’être titulaire d’aucune action.
19.
La procédure est toujours pendante devant le tribunal de Lisbonne.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
20.
La requérante dénonce la durée de la procédure. Elle allègue la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
21.
La période à considérer a commencé avec l’introduction de la demande, le 18 mars 1994. Elle demeure inachevée à ce jour, compte tenu de la procédure d’exécution introduite entre-temps, laquelle doit également être prise en considération afin d’examiner le caractère raisonnable de la procédure (arrêt
Silva Pontes c. Portugal
du 23 mars 1994, série A n
o
286
‑
A, p. 14, §§ 36-38) .
22.
La durée en cause est donc de huit ans et sept mois.
23.
Pour rechercher s’il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d’avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt
Silva Pontes
précité, p. 15, § 39).
24.
Pour la requérante, cette durée est manifestement excessive.
25.
Le Gouvernement admet que la procédure a souffert quelques retards, qui sont dus à la surcharge du rôle de la 9
ème
chambre civile du tribunal de Lisbonne. Il souligne que des mesures adéquates ont été prises afin de parer à cette situation, des magistrats auxiliaires ayant été nommés.
26.
La Cour prend note de la position du Gouvernement ainsi que de ses explications. Elle ne saurait cependant accepter les retards vérifiés en l’espèce, surtout lors du prononcé de la décision préparatoire et des reports successifs d’audience (paragraphes 11 et 14 ci-dessus).
27.
S’agissant de la surcharge du rôle de la 9
ème
chambre civile du tribunal de Lisbonne, la Cour réaffirme qu’il incombe aux Etats contractants d’organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable (voir
Comingersoll S.A. c. Portugal
[GC], n
o
35382/97, §
28.
Il y a donc eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
29.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
30.
La requérante prétend que la durée de la procédure lui a causé et cause encore un énorme préjudice. Elle réclame à ce titre une somme de 2
500
000 escudos portugais, soit 12
470 euros (EUR).
31.
Le Gouvernement souligne d’abord que la requérante ne distingue pas dans sa demande entre préjudice moral et préjudice matériel. En tout état de cause, elle n’aurait démontré avoir subi aucun dommage matériel. Quant au préjudice moral, le Gouvernement s’en remet à la sagesse et aux critères d’équité de la Cour.
32.
La Cour estime que le prolongement de la procédure litigieuse au-delà du délai raisonnable a dû causer, dans le chef de la requérante et de ses administrateurs et associés, des désagréments considérables et une incertitude prolongée, ne serait-ce que sur la conduite des affaires courantes de la société. A cet égard, on peut donc estimer que la requérante a été laissée dans une situation d’incertitude qui justifie l’octroi d’une indemnité (voir
Comingersoll S.A.
précité, § 36).
33.
Statuant en équité, comme le veut l’article 41, la Cour alloue à la requérante 4
000 EUR pour le dommage subi.
B.
Frais et dépens
34.
La requérante n’ayant pas fait état de frais et dépens, il n’y a pas lieu de lui accorder une somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
35.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 4
000 EUR (quatre mille euros) pour dommage moral
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
31 octobre 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président