SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 42335/98 prezentate de Abdullah AYDIN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 5 noiembrie 2002 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Pastor Ridruejo Palm Türmen Fischbach Casadevall Pavlovschi, judecători și grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 15 iunie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie DE FAȚĂ Reclamantul, dl Abdullah Ayd.n, este cetățean turc, născut în 1944 și rezident în Ankara. Este profesor pensionat. Este reprezentat în fața Curții de către dl O.E. Ataman, avocat în Ankara. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Septembrie 1996, pe bulevardul Celar Bayar din Ankara, a avut loc o întâlnire în timpul Zilei Păcii. La această adunare, mai mulți participanți au ținut cuvântări. Reclamantul a ținut un discurs în numele Platformei democrației dinAnkara, o adunare care a reunit mai multe organizații neguvernamentale. Părțile relevante ale discursului în cauză pot fi traduse după cum urmează: Salut activiști ai HADEP, lucrători, muncitori, funcționari, studenți, săraci ai orașelor, militanți ai Halkevi, prietenii mei care militează pentru pace, libertate, muncă, dragii mei prieteni. Vă salut și vă urez bun venit, în numele Platformei democrației din Ankara, tuturor opozanților care se întâlnesc pentru a aprinde focul păcii, al egalității și al libertății, în timp ce guvernul rasist, care apără Charia (șeriatç) face ca viața să fie insuportabilă celor asupriți și lucrătorilor. Felicit forțele progresiste, democrate și revoluționare, precum și organizațiile și toate persoanele care au contribuit la această adunare. Dragii mei prieteni, în timp ce Charia sininstituționalizează, ei încearcă să distrugă fraternitatea dintre cele două popoare vecine prin provocari naționaliste în Egee, Cipru, forțând intelectuali să tacă, pe care ei încearcă să le înăbușe demnitatea umană în închisori, pe care ei împiedică activitățile organizațiilor democratice, ale partidelor politice și ale sindicatelor progresiste, noi apreciem formarea unor astfel de platforme (...). Această țară nu este o țară liberă și democratică, ci un război împotriva poporului, de la un capăt la altul, este un război. Prin aplicarea unei politici care include dispariții, gărzi la vedere, execuții extrajudiciare, crime comise de necunoscuți, sechestrarea cărților și a revistelor noastre, închiderea sindicatelor și a asociațiilor noastre, precum și raidurile la sediul lor, prin metode mafiote, prin detenție din cauza ideilor noastre, a articolelor noastre, ele vizează voința noastră de a trăi în mod uman, dreptul nostru la securitate (...) Noi, cei care lucrăm pentru ei, refuzăm această mentalitate ipocrită. Noul sistem mondial este un război murdar. Noi toți, muncitorii acestei țări, vom rezista împreună unor mâini care sunt ridicate împotriva mamelor străzilor, împotriva muncitorilor, presiunii aplicate lucrătorilor, tuturor felurilor de agresiune îndreptată împotriva poporului kurd, Dragii mei prieteni, trebuie să ne unim forțele împotriva creșterii prețurilor, șomajului, privatizării, rasismului, torturii, disparițiilor, execuțiilor extrajudiciare, războiului și păcii, egalității, libertății (...) pe 27 septembrie 1996, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara ( Curtea de Securitate de la . . .) a inițiat o acțiune publică împotriva a opt vorbitori ai reuniunii din 1 septembrie 1996, inclusiv a reclamantului. Citând pasajele din discursul de mai sus în italică, el l-a acuzat pe reclamantul liderului de instigare al poporului de urâ și în lantură, acuzațiile întemeiate pe art. 312 § 1 și 2 din Codul penal. În cadrul procedurii în fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a respins toate acuzațiile aduse împotriva sa și a susținut că și-a exprimat opinia numai cu privire la pace. Printr-o hotărâre din 21 octombrie 1997, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători, dintre care unul este judecător militar, l-a judecat pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la un an de închisoare, precum și la o amendă de 420 000 de lire turce. Comisia a considerat că, în discursul său din cadrul reuniunii, recurentul a aplicat o discriminare pe motive de rasă și regiune, dat fiind faptul că se referea la lupta împotriva unei organizații teroriste de război împotriva poporului kurd și la faptul că aceasta cuprindea două națiuni, turcii și kurzii, pe teritoriul național turc. În plus, potrivit instanței, discursul în cauză nu a conștientizat prejudiciile aduse de organizația teroristă, în timp ce, la 16 decembrie 1997, procurorul general și-a prezentat avizul cu privire la recursul recurentului la Curtea de Casație. La 11 februarie 1998, având în vedere avizul procurorului general, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată, considerând că aceasta era conformă cu legea și nu aduce atingere normelor procedurii. Reclamantul se plânge că dreptul său la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10 din convenție, a fost încălcat ca urmare a condamnării sale din cauza unui discurs pe care a ținut-o la o întrunire. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului. Reclamantul susține, în sfârșit, că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat ca urmare a faptului că nu a avut niciodată posibilitatea de a răspunde la avizul scris pe care procurorul general l-a prezentat Curții de Casație pe fondul recursului său. În acest sens, acesta invocă art. 6 § 1 și art. 3 din convenție. Reclamantul se plânge de faptul că dreptul său la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10 din Convenție, a fost încălcat din cauza condamnării sale din cauza unui discurs pe care a ținut-o la o reuniune. Guvernul susține că, în cazul în care a existat o ingerință în dreptul la libertatea de exprimare a reclamantului, aceaceasta este conformă cu alineatul (2) din art. 10 din Convenție. Comitetul consideră că, având în vedere situația sensibilă de nesiguranță din sud-estul Turciei, intervenția pe care reclamantul a suferit-o avea mai multe scopuri legitime: protecția integrității teritoriale și a securității publice, precum și apărarea ordinii publice. În plus, potrivit guvernului, discursul reclamantului, care reprezintă o platformă care unește mai multe organizații în Ziua Mondială a Păcii, scoate în evidență lipsa oricărei poziții politice responsabile. Acesta exclude orice alt rezultat decât violența absolută și vehiculată la o clasă socială totală de către o altă clasă socială într-un război exterminator. În opinia sa, nu este vorba despre exprimarea unei opinii, ci despre un stimulent evident pentru violență și ură. Prin urmare, condamnarea reclamantului răspunde unei nevoi sociale impetuoase. Recurentul contestă teza guvernului și susține că discursul în litigiu consta într-o critică puternică a practicii încălcărilor drepturilor omului de către statul pârât. El subliniază că discursul său nu conține decât un mesaj pașnic, consolidat printr-un apel care invită populația să lupte pentru a instaura democrația. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond Prin urmare, nu se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu s-a ridicat niciun alt motiv de refuz. Reclamantul a declarat, de asemenea, o încălcare a alineatelor (1) și (3) din art. 6 din Convenție. În ceea ce privește independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului, guvernul susține că aceste instanțe nu sunt jurisdicții specializate și reamintește amendamentul constituțional și legislativ din 22 iunie 1999 de modificare a componenței acestora. În ceea ce privește lipsa notificării avizului procurorului general, care se referă la hotărârea Boult c. Austria (hotărârea din 22 februarie 1996, Rec., 1996-II, p. 359, § 49), precum și în parțial concordantă și parțial dizidentă formulată de judecătorul Matscher în aceeași cauză, Guvernul susține că Õ el este o notă destul de scurtă prin care procurorul general propunea pur și simplu respingerea recursului în cauză și confirmarea hotărârii atacate. De aici rezultă că egalitatea armelor nu a fost afectată de simpla lipsă a notificării acestui aviz. Reclamantul se referă mai întâi la hotărârea Incal c. Turcia (hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998-IV) și își reiterează . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește lipsa de notificare a avizului procurorului general, reclamantul subliniază faptul că a fost vorba despre un aviz care ar putea fi pronunțat de către Curtea de Casație, care a respins recursul său fără a ține o audiere. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept, care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, nu se poate declara în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nelegătură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Michael O
de la requête n
o
42435/98
présentée par Abdullah AYDIN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 5 novembre 2002 en une chambre composée de
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
M.
A.
Pastor Ridruejo
,
M
me
E.
Palm
,
M.
R.
Türmen
,
M.
M.
Fischbach
,
M.
J.
Casadevall
,
M.
S.
Pavlovschi,
juges
,
et de M. M.
O’Boyle
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 15 juin 1998,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Abdullah Aydın, est un ressortissant turc, né en 1944 et résidant à Ankara. Il est professeur à la retraite. Il est représenté devant la Cour par M
e
O.E. Ataman, avocate à Ankara.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 1
er
septembre 1996, sur le boulevard Celal Bayar à Ankara, eut lieu un meeting à l’occasion de la journée de la paix. Lors de ce rassemblement, plusieurs participants prononcèrent des discours. Le requérant tint un discours au nom de la plate-forme de la démocratie d’Ankara, une assemblée réunissant plusieurs organisations non gouvernementales. Les parties pertinentes du discours en question peuvent se traduire comme suit
:
«
Salut militants du HADEP, travailleurs, ouvriers, fonctionnaires, étudiants, indigents des villes, militants des Halkevi, mes amis qui militent pour la paix, la liberté, le travail, mes chers amis. Je vous salue et vous souhaite la bienvenue, au nom de la plate-forme de la démocratie d’Ankara, tous les opposants qui se réunissent pour allumer le flambeau de la paix, de l’égalité et de la liberté, alors que le gouvernement raciste, qui défend la Charia (
șeriatçı
), rend la vie insupportable aux opprimés et aux travailleurs. Je félicite les forces progressistes, démocrates et révolutionnaires ainsi que les organismes et toutes les personnes qui ont contribué à ce rassemblement. Mes chers amis, alors que la Charia s’institutionnalise, qu’ils essayent de détruire la fraternité entre les deux peuples voisins par des provocations nationalistes à Égée, à Chypre, qu’ils forcent des intellectuels à se taire, qu’ils essayent d’écraser la dignité humaine dans les prisons, qu’ils font obstacle aux activités des organisations démocratiques, des partis politiques et des syndicats progressistes, nous apprécions la formation de telles plates-formes (...).
Ce pays n’est pas un pays libre et démocratique. Dans ce pays, une guerre est menée contre le peuple.
D’un bout à l’autre, la guerre règne. Par l’application d’une politique comprenant des disparitions, des gardes à vue, des exécutions extrajudiciaires, des meurtres perpétrés par des inconnus, la saisie de nos livres et de nos revues, la fermeture de nos syndicats et de nos associations, ainsi que les descentes dans leurs locaux, par des méthodes mafieuses, des peines d’emprisonnement en raison de nos idées, de nos articles, ils visent notre volonté de vivre de manière humaine, notre droit à la sûreté (...).
Nous, les gens qui militons pour le travail, nous refusons cette mentalité hypocrite
. Le nouveau système mondial est une guerre sale.
Nous tous, les travailleurs de ce pays, nous allons résister ensemble
à des mains qui sont levées contre les mères des rues, contre les ouvriers,
à la pression appliquée aux travailleurs, à toutes sortes d’agressions dirigées contre le peuple kurde,
à toute pratique de pression et de la violence. Mes chers amis, nous devons unir nos forces contre la montée des prix, le chômage, la privatisation, le racisme, la torture, les disparitions, les exécutions extrajudiciaires, la guerre et pour la paix, l’égalité, la liberté (...)
».
Le 27 septembre 1996, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara («
la cour de sûreté de l’Etat
») entama une action publique contre huit orateurs du meeting du 1
er
septembre 1996, dont le requérant. Citant les passages du discours produits ci-dessus en italique, il accusa le requérant du chef d’incitation du peuple à la haine et à l’hostilité, les charges se fondant sur l’article
312 §§ 1 et 2 du code pénal.
Dans la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant réfuta tous les chefs d’accusation portés contre lui et soutint n’avoir exprimé son opinion que sur la paix.
Par un arrêt du 21 octobre 1997, la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois juges, dont l’un issu de la magistrature militaire, jugea le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à un an d’emprisonnement ainsi qu’à une amende de 420
000 livres turques. Elle considéra que, dans son discours tenu lors du meeting, le requérant entreprenait une discrimination fondée sur la race et la région, étant donné qu’il qualifiait la lutte menée contre une organisation terroriste de guerre dirigée contre le peuple kurde et qu’il distinguait deux nations, les Turcs et les Kurdes, sur le territoire national turc. En outre, d’après la cour, le discours en question ignorait les préjudices causés par l’organisation terroriste, alors qu’il s’agissait d’un meeting sur le thème de «
la paix et la liberté
».
Le 16 décembre 1997, le procureur général présenta son avis sur le pourvoi du requérant à la Cour de cassation. Cet avis ne fut pas communiqué au requérant.
Le 11 février 1998, vu l’avis du procureur général, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué, considérant qu’il était conforme à la loi et rendu sans préjudice aux règles de la procédure.
1.
Le requérant se plaint de ce que son droit à la liberté d’expression, au sens de l’article 10 de la Convention, a été violé du fait de sa condamnation en raison d’un discours qu’il a tenu lors d’un meeting.
2.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat.
3.
Le requérant soutient enfin que son droit à un procès équitable a été enfreint du fait de ce qu’il n’a jamais eu la possibilité de répondre à l’avis écrit que le procureur général avait soumis à la Cour de cassation sur le fond de son pourvoi. Il invoque à cet égard l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention.
1.
Le requérant se plaint de ce que son droit à la liberté d’expression, au sens de l’article 10 de la Convention, a été violé du fait de sa condamnation en raison d’un discours qu’il a tenu lors d’un meeting.
Le Gouvernement maintient que, s’il y a eu ingérence au droit à la liberté d’expression du requérant, celle-ci est conforme au paragraphe 2 de l’article
10 de la Convention. Il estime qu’eu égard à la situation sensible d’insécurité qui régnait dans le sud-est de la Turquie, l’ingérence que le requérant a subie avait plusieurs buts légitimes
: la protection de l’intégrité territoriale et de la sûreté publique ainsi que la défense de l’ordre.
En outre, d’après le Gouvernement, le discours du requérant, représentant d’une plate-forme unissant plusieurs organisation lors de la journée mondiale de la paix, fait ressortir l’absence de toute position politique responsable. Il exclut toute issue autre que la violence absolue et véhicule l’écrasement total d’une classe sociale par une autre classe sociale dans une guerre exterminatrice. D’après lui, il ne s’agit nullement de l’expression d’une opinion mais d’une incitation manifeste à la violence et à la haine. Dès lors, la condamnation du requérant répond à «
un besoin social impérieux
».
Le requérant conteste les thèses du Gouvernement et soutient que le discours litigieux consistait en une critique vigoureuse de la pratique de violations des droits de l’homme par l’Etat défendeur. Il souligne que son discours ne contenait qu’un message pacifique, renforcé par un appel invitant la population à lutter pour instaurer la démocratie.
La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
2.
Le requérant allègue également une violation des paragraphes 1 et
3 de l’article 6 de la Convention.
En ce qui concerne l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat, le Gouvernement fait valoir que ces tribunaux ne sont pas des juridictions spécialisées et rappelle l’amendement constitutionnel et législatif du 22 juin 1999 modifiant leur composition.
Quant à l’absence de notification de l’avis du procureur général, se référant à l’arrêt Bulut c. Autriche (arrêt du 22 février 1996,
Recueil des arrêts et décisions
1996-II, p. 359, § 49) ainsi que à l’opinion en partie concordante et en partie dissidente formulée par le juge Matscher dans la même affaire, le Gouvernement soutient qu’il s’agit d’une note assez courte par laquelle le procureur général proposait simplement le rejet du pourvoi en question et la confirmation de l’arrêt attaqué. Il en déduit que l’égalité des armes n’a pas été affectée du simple fait de l’absence de la notification de cet avis.
Le requérant se réfère d’abord à l’arrêt Incal c. Turquie (arrêt du 9 juin 1998,
Recueil
1998-IV) et réitère son grief concernant l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat l’ayant condamné. Quant à l’amendement constitutionnel énoncé par le Gouvernement, il affirme que celui-ci est survenu après sa condamnation devant ladite cour et qu’il n’atténue pas la violation dont il a été victime.
En ce qui concerne l’absence de notification de l’avis du procureur général, le requérant souligne qu’il s’agit d’un avis susceptible d’influencer l’arrêt de la Cour de cassation qui a rejeté son pourvoi sans tenir une audience.
A la lumière de l’ensemble des arguments des parties, la Cour estime que cette partie de la requête pose de sérieuses questions de fait et de droit qui nécessitent un examen au fond. Il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Michael
O’Boyle
Nicolas Bratza
Greffier
Président