ASSANIDZÉ c. GÉORGIE

ASSANIDZÉ c. GÉORGIE (CtEDO, 2002)

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 71503/01 prezentată de Tenguiz ASSANIDZE împotriva Georgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care are loc la 12 noiembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători Dolle, grefère de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 2 iulie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, Tenguiz Assanidze, este un resortisant georgian, născut în 1944 și deținut în prezent la Batoumi (Georgia). În fața Curții, acesta este reprezentat de fiul său, David Assanidze. Guvernul pârât este reprezentat de domnul Lacha Tchelidze, reprezentant general al guvernului georgian pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura legată de grația prezidențială Reclamantul a fost primarul orașului Batoumi, șef de sediu al Republicii Autonome (RA) d mairia, Georgia, și deputat al Consiliului Suprem al RA daljarie. El a fost arestat la 4 octombrie 1993. Acuzat de șeful manipulării financiare în cadrul fabricii de tutun din Batumi, o societate cu răspundere limitată (SARL), precum și de portul ilegal și recel d'arh, la 28 noiembrie 1994, reclamantul a fost condamnat la opt ani de închisoare fermă cu confiscarea bunurilor, precum și la rambursarea pierderilor suportate de Manufactură. La 27 aprilie 1995, această hotărâre a fost confirmată în ceea ce privește manipularea financiară și anulată în cealaltă parte. La 1 octombrie 1999, hotărând prin ordonanța nr. 1200, președintele Republicii Gracia reclamantul a pronunțat o suspendare simplă a pedepsei reziduale de doi ani. După cum guvernul pârât a informat Curtea, la 11 octombrie 1999, procurorul general al Georgiei a pus în mișcare acțiunea publică împotriva autorităților responsabile cu celula de prelucrare a datelor din Batumi (în special, dnii Meschichvili, I. Dirbariani și E. Djincharadze) pentru abuz de putere și încarcerare ilegală a reclamantului. La 11 noiembrie 1999, Curtea Supremă a RA d adljarie a declarat ordonanța prezidențială nr. 1 200 ilegală, iar reclamantul a rămas în detenție în celula de judecată pregătitoare a Ministerului Local al Siguranței. Prin Decizia din 28 decembrie 1999, Curtea Supremă a Georgiei a rămas în detenție la data de 11 noiembrie 1999. Între timp, la 11 decembrie 1999, reclamantul a fost pus oficial în detenție preventivă în cadrul unei noi proceduri penale (a se vedea mai jos, punctul 2). 1 200 a fost pătat în mai mult de o zi, mai mult decât 1 200 a fost pătat în fața Colegiului de Afaceri Administrative și Impozitare al Curții de Apel Tbilisi. Aceasta susținea în special că actul în cauză era în contradicție cu decizia din 13 mai 1998 privind regulile de utilizare a dreptului de grație și că reclamantul nu a demascat încă întreprinderea de prejudiciu material. Prin decizia din 24 martie 2000, instanța de apel a Tbilisi a respins cererea SARL pentru nefondare. Aceasta afirmă că viciile de formă identificate de SARL (lipsa avizului Comisiei de mulțumire, precum și a căinței reclamantului) nu erau de natură să aducă la îndeplinire o ordonanță prezidențială, dreptul de grație fiind un drept constituțional și absolut, recunoscut președintelui Republicii. Curtea a amintit, pe de o parte, că harul care nu se referă la despăgubirea prejudiciilor materiale, a pedepsei auxiliare, SARL putea, eventual, să inițieze în această privință o altă procedură prevăzută de lege și că, pentru restul, aceasta nu era întemeiată să pună sub semnul întrebării oportunitatea harului sau legalitatea ordonanței prezidențiale. Pe de altă parte, Curtea a reamintit că SARL nu putea solicita în mod legal reînnoirea urmăririi penale împotriva reclamantului. În concluzia sa, instanța de apel a făcut referire la art. 5 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului conform căreia nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor și a căilor prevăzute de lege, și a constatat caracterul ilegal al deținerii reclamantului începând cu octombrie 1999. La 11 iulie 2000, Curtea Supremă a Georgiei a respins acțiunea în casarea SARL pentru nefondare. Aceasta a precizat, printre altele, că ordonanța din 13 mai 1998 conținea norme și principii de lucru ale Cancelariei depetru care erau în serviciul Președinției Republicii și că lipsa lor de observație nu putea în nici un fel să aducă atingere exercitării dreptului de grație de către Președintele Republicii. Chiar și după data de 11 iulie 2000, autoritatea locală a Republicii Autonome d octombrie 1999, a fost acuzat de șeful contribuției la mai multe organizații ale unui grup de răufăcători în 1993 și a fost acuzat de răpirea unui funcționar de rang înalt al serviciului de detenție de la Ministerul de la ãn Adjarie. La 28 decembrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Batumi a dispus în mod oficial detenția sa preventivă. La 2 octombrie 2000, Colegiul pentru Afaceri Penale al Curții Supreme a RAdjarie l-a condamnat pe reclamant la 12 ani de închisoare fermă. Reclamantul s-a ocupat de casarea în fața Curții Supreme a Georgiei. Autoritățile centrale au luat mai multe măsuri în vederea transferării acestuia de la Batumi la Tbilisi pentru ziua în care a avut loc reședința. Ministrul Justiției din Georgia, prin intermediul ministrului securității din Georgia, precum și Ombudsmanul Republicii, în zadar, se roagă autorităților adjares d a asigura transferul reclamantului către capitală. La 29 ianuarie 2001, Camera de Afaceri Penale a Curții Supreme din Georgia a stat în absența reclamantului, a pronunțat hotărârea 2 octombrie 2000 și a imputat recurentul. Curtea a explicat în decizia sa că reclamantul avea dreptul de a iniția o procedură în vederea compensării prejudiciului cauzat de încălcarea drepturilor sale în cursul desfășurării cauzei sale. Curtea a dispus, de asemenea, eliberarea imediată a reclamantului. Cu toate acestea, autoritatea locală a RAM d adjarie nu a executat această decizie. De multe ori, Parchetul General al Georgiei, Ombudsmanul Republicii, Ministerul Justiției din Georgia, Comitetul pentru afaceri juridice al Parlamentului georgian au denunțat detenția ilegală a reclamantului. Prin scrisorile din 20 aprilie și 22 mai 2001, Parchetul General a informat soția reclamantului (...) ca răspuns la scrisoarea dvs., aș dori să vă informez că Parchetul General din Georgia depune eforturi pentru a-și îndeplini executarea hotărârii din 29 ianuarie 2001 a Curții Supreme a Georgiei și pentru a pune capăt detenției ilegale a dlui Tenguiz Assanidze. Prin scrisoarea din 20 aprilie 2001, vicepreședintele Curții Supreme a Georgiei a informat soția reclamantului că hotărârea din data de 29 ianuarie 2001 fusese trimis chiar în ziua respectivă prin fax către ministrul justiției din Georgia, către șeful Departamentului Central însărcinat cu sistemul penitenciar, precum și către șeful închisorii de instrucție a Ministerului Afacerilor Interne și către șeful casei de arestare a Ministerului Afacerilor Interne. În scrisoare s-a precizat, de asemenea, că, la 9 februarie 2001, Curtea Supremă a primit confirmarea de primire semnată de șeful casei de judecată a Ministerului Siguranței, însărcinat cu instituția în care reclamantul era deținut. La 8 mai 2001, Ombudsmanul Republicii (ombudsperson) ) îi adresa direct dlui Aslane Abachidze, președintele Consiliului Suprem al Republicii Autonome d'Adjarie (...) recomandarea mea anterioară din 31 ianuarie 2001 rămâne până în prezent fără răspuns din partea autorităților dvs., în timp ce dl Assanidze, cu încălcarea flagrantă a legii, rămâne în detenție în închisoarea Ministerului Securității. În conformitate cu legea privind Ombudsmanul Republicii, nerespectarea recomandărilor sale, de natură să împiedice activitatea sa, constituie o încălcare administrativă, atât a celei penale, cât și a celei administrative. Prin urmare, vă rog să dați curs revendicărilor legale ale Ombudsmanului Republicii și să puneți sub semnul întrebării responsabilitatea șefului închisorii de instructaj a Ministerului adjutant al Securității, precum și a ministrului însuși. La 10 mai 2001, președintele Comitetului pentru afaceri juridice al Parlamentului georgian a scris ... prin decizia din 29 ianuarie 2001, Curtea Supremă a Georgiei l-a numit pe domnul Assanidze. Or, acesta își continuă pedeapsa în celula de judecată pregătitoare a Ministerului securității Republicii Autonome Adjarie. (...) Aceasta constituie o încălcare gravă a (...) articolului 5 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. (...) Prin urmare, vă rog să luați măsurile necesare în vederea urmăririi penale a persoanelor responsabile de neexecutarea hotărârii judecătorești menționate anterior. La 7 iunie 2001, președintele departamentului penitenciar al Ministerului Justiției din Georgia, în urma scrisorii de la soția reclamantului, a explicat că reclamantul are dreptul deplin de a introduce o cerere Curții Europene a Drepturilor Omului în fața căreia statul membru ar fi parte pârâtă. Cu toate acestea, considerăm că autoritățile Republicii Autonome Adjarie au comis o încălcare flagrantă a legii și a drepturilor de la Acțiunile autorității centrale în vederea eliberării reclamantului nu au loc. Până în prezent, reclamantul rămâne în detenție în închisoarea Ministerului local al securității, locul de detenție pentru inculpați în timpul procesului de pregătire. În observațiile sale, guvernul pârât a informat Curtea că, la 3 septembrie 2001, Parchetul militar din Georgia a declanșat acțiunea publică împotriva anumitor funcționari ai Ministerului de Securitate însărcinat cu cauza reclamantului. La 3 decembrie 2001, această cauză penală ar fi fost anexată cauzei celorlalți trei funcționari din 11 octombrie 1999 (a se vedea supra p. 2) și examinarea lor ar fi în curs de desfășurare. Prin scrisoarea din 8 ianuarie 2002, reprezentantul reclamantului a informat Curtea cu privire la deteriorarea sănătății reclamantului. Potrivit certificatului medical din 4 decembrie 2001, reclamantul suferă de gastrită, de insuficiență cardiacă, precum și cu privire la șoriciul esofagului. Acest lucru cauzează probleme grave de nutriție și necesită urgent îngrijiri medicale adecvate. Prin scrisoarea din 30 iulie 2002, guvernul pârât a informat Curtea că Comisia Parlamentului Georgiei, însărcinată cu controlul legalității activităților funcționarilor publici, a preluat controlul asupra cauzei Assanidze. Guvernul a angajat să informeze Curtea cu privire la rezultatul activității comisiei. La art. 2 alineatul (3) din Constituția din 24 august 1995 se citește astfel L. Organizația Teritorială a Georgiei va fi definită printr-o lege constituțională în conformitate cu principiul separării competențelor după restabilirea deplină a jurisdicției Georgiei pe întregul teritoriu. Conținutul statutului Republicii Autonome d. Adjarie este definit printr-o lege constituțională La. 73 alin. (1) din Constituție este astfel prevăzut Președintele Republicii: (...) o. dispune de un drept de grație; (...) Dispozițiile relevante ale Legii prezidențiale nr. 1200 la data de 1 octombrie 1999 se citesc astfel: (...) să fie grațiate 1. Tenguiz David Assanidzé, născut în 1944, judecat de șeful infracțiunilor prevăzute la articolele 238 alineatul (2), 96 și 45 din Codul Penal și condamnat la 28 noiembrie 1994, la opt ani de închisoare de Curtea Supremă a Adjariei; fie că a fost suspendat pe parcursul celor doi ani rămași ai pedepsei. (...) L a articolului 9 din Legea organică privind Curtea Supremă a Georgiei la 12 mai 1999 definește competența camerelor Curții Supreme, a cărei cameră pentru cauze penale: Camera (...) a Curții Supreme este o instanță de Casație, care (...) examinează recursurile în casare împotriva deciziilor curților regionale de recurs, ale Curților Supreme ale republicilor autonome d La art. 602 alineatul (2) din Codul de procedură penală, hotărârea trebuie să fie pronunțată în termen de cel mult șapte zile de la data la care a devenit executoriu la art. 604 din Codul de procedură penală. (1) La data executării hotărârii, instanța judecătorească sau instanța judecătorească care a pronunțat această hotărâre este trimisă de către judecător sau de către președintele instanței. (2) Organul însărcinat cu executarea informează fără întârziere instanța care a pronunțat hotărârea cu privire la execuția sa. (...) GRIEFS 1. Invocând art. 5 alin. (1), 3 și 4 din Convenție, reclamantul se plânge de deținerea sa ilegală. În primul rând, susține că grațiat de președintele Georgiei la 1 octombrie 1999, și achitat ca urmare a hotărârii din 29 ianuarie 2001 a Curtea Supremă a Georgiei rămâne, până în prezent, în detenție. În al doilea rând, reclamantul se plânge că este deținut, deja de nouă ani, într-o celulă a Ministerului securității RA d din 2 octombrie 2000, într-o instituție de execuție a pedepselor. În al treilea rând, reclamantul arată că, în calitate de deputat al corpului legislativ local, el a beneficiat de imunitate. Or, la 4 octombrie 1993, a fost arestat fără ca, la decizia majorității deputaților, această imunitate să fie retrasă. Reclamantul invocă, în combinație cu art. 5, precum și cu art. 13 din Convenție. Comitetul susține că, în momentul ratificării convenției, Georgia nu are rezerve în ceea ce privește teritoriile sale cu statut special, autoritatea centrală are obligația de a-i oferi o cale de atac eficientă care să ducă la eliberarea sa, precum și de a lua măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării drepturilor sale garantate prin Convenție. (3) Reclamantul ridică, în esență, declarația din art. 6 din Convenția de declarare a neexecutării deciziei de achitare a acesteia din 29 ianuarie 2001. De asemenea, declară încălcarea dreptului său de a se prezenta în fața Curții Supreme a Georgiei în landul din 29 ianuarie 2001. Reclamantul anulează încălcarea art. 10 din Convenție și a art. 2 din Protocolul nr. 4 fără totuși să prezinte argumente în această privință.   Reclamantul consideră că arestarea sa în 1993 a fost ilegală, în măsura în care a fost ales, el a beneficiat de imunitate parlamentară. De asemenea, se plânge că a fost ținut în detenție în mod ilegal între 1 octombrie 1999, data grației prezidențiale, iar la 28 decembrie 1999, data celei de-a doua acuzații. Reclamantul denunță faptul că, în ciuda achitarii sale din 29 ianuarie 2001 de către Curtea Supremă a Georgiei, acesta nu a fost niciodată eliberat de către autoritățile adjare. În plus, reclamantul contestă detenția sa într-un loc ilegal, celula de izolare a Ministerului Adjudecat al Siguranței, în timp ce imediat după judecată, condamnații trebuie transferați într-o instituție de execuție a pedepselor. Invocând art. 5 §§ 1, 3 și 4 separat, precum și în combinație cu art. 13 din Convenție, reclamantul susține că nu dispune de nicio acțiune efectivă în fața unei instanțe naționale pentru a obține eliberarea sa. Reclamantul consideră că elementele prezentate de guvernul pârât sunt corecte. Acesta arată că, potrivit unei surse fiabile, guvernul pârât a informat autoritățile adjare cu privire la introducerea cererii și le-a trimis întrebări adresate de Curte autorităților centrale. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de posibilitatea de a pune în aplicare decizia de a fi achitată de către autoritățile adjare. În plus, acesta contestă absența sa în fața Curții Supreme în instanță din 29 ianuarie 2001. Reclamantul declară, de asemenea, încălcarea drepturilor sale garantate prin art. 2 din Protocolul nr. Reclamantul susține că încălcarea articolului 10 alineatul (1) din convenție rezultă din necunoașterea cerințelor prevăzute la art. 5 din convenție cu privire la aceasta. În observațiile sale, guvernul pârât a precizat anumite fapte, dar nu s-a pronunțat asupra admisibilității și temeiniciei obiecțiunilor ridicate de solicitant. Dispozițiile relevante ale art. 5 alin. (1), (3) și (4) din Convenție se citesc astfel Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale silențioase este reținut în mod regulat după condamnarea de către o instanță competentă; (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi condus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile pentru a comite o infracțiune sau dacă există motive întemeiate să se creadă că este necesar să se împiedice comiterea unei infracțiuni sau să se eschiveze după executarea acesteia; (...). Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alin. (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a fost acuzat în instanță. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa dacă detenția este ilegală. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a lua în considerare granița. (...). Art. 13 din Convenție este astfel redactat: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și d a alege liber reședința sa. Orice persoană are libertatea de a părăsi orice țară, inclusiv țara sa. Curtea amintește că Convenția a intrat în vigoare cu privire la Georgia la 20 mai 1999. Prin urmare, cauza reclamantului întemeiat pe arestarea sa ilegală în 1993 este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) Faptul că același motiv se referă la menținerea în detenție ilegală a reclamantului din 1 octombrie la 28 decembrie 1999, precum și de la 29 ianuarie 2001 până în prezent, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară inadmisibilă cauza reclamantului întemeiat pe presupusa sa arestare ilegală; Declară cererea admisibilă pentru surplus. S. Dolle J.-P. Costa modulière Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

71503/01

présentée par Ténguiz ASSANIDZE

contre la Géorgie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxieme section), siégeant le

12 novembre 2002 en une chambre composée de

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

Gaukur

Jörundsson

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

me

W.

Thomassen

,

M.

M.

Ugrekhelidze,

juges

,

M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 2 juillet 2001,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, Ténguiz Assanidzé, est un ressortissant géorgien, né en 1944 et actuellement détenu à Batoumi (Géorgie). Devant la Cour, il est représenté par son fils, M. David Assanidzé. Le gouvernement défendeur est représenté par M. Lacha Tchélidzé, représentant général du gouvernement géorgien auprès de la Cour européenne des Droits de l’Homme.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant fut maire de la ville de Batoumi, chef-lieu de la République autonome (RA) d’Adjarie, Géorgie, et député du Conseil suprême de la RA d’Adjarie. Il fut arrêté le 4 octobre 1993. Accusé du chef de manipulation financière au sein de la « Manufacture de tabac de Batoumi », une société à responsabilité limitée (SARL), ainsi que du port illégal et du recel d’armes, le 28 novembre 1994, le requérant fut condamné à huit ans d’emprisonnement ferme avec confiscation des biens, ainsi qu’au remboursement des pertes emportées par la Manufacture. Le 27 avril 1995, ce jugement fut confirmée quant à la manipulation financière et annulée dans l’autre partie.

Le 1

er

octobre 1999, statuant par ordonnance n

o

1 200, le Président de la République gracia le requérant en prononçant un sursis simple sur la peine résiduelle de deux ans.

Comme le gouvernement défendeur informa la Cour, le 11 octobre 1999, le Procureur général de Géorgie mit en mouvement l’action publique contre les autorités chargées de la cellule d’instruction préparatoire de Batoumi (notamment, MM. Méskhichvili, I. Dirbariani et E. Djincharadzé) pour abus de pouvoir et incarcération illégale du requérant.

Le 11 novembre 1999, la Cour suprême de la RA d’Adjarie déclara l’ordonnance présidentielle n

o

1 200 illégale et le requérant demeura en détention dans la cellule d’instruction préparatoire du ministère local de la Sécurité. Par décision du 28 décembre 1999, la Cour suprême de Géorgie annula l’arrêt du 11 novembre 1999.

Entre-temps, le 11 décembre 1999, le requérant fut formellement mis en détention préventive dans le cadre d’une nouvelle procédure pénale (voir

infra

, le point 2).

Par ailleurs, considérant que l’ordonnance présidentielle n

o

1 200 était entachée d’illégalité, la SARL « Manufacture de tabac de Batoumi » l’attaqua devant le collège des affaires administratives et fiscales de la Cour d’appel de Tbilissi. Elle soutint notamment que l’acte en question était contraire à l’Ordonnance présidentielle du 13 mai 1998 portant les règles de l’usage du droit de grâce, et que le requérant n’avait pas encore dédommagé l’entreprise du préjudice matériel.

Par décision du 24 mars 2000, la cour d’appel de Tbilissi rejeta la requête de la SARL pour défaut de fondement. Elle dit que les vices de forme relevés par la SARL (absence de l’avis de la Commission des grâces, ainsi que du repentir du requérant) n’étaient pas de nature à entraîner l’illégalité de l’ordonnance présidentielle, le droit de grâce étant un droit constitutionnel et absolu, reconnu au Président de la République. La cour rappela d’une part que la grâce ne portant pas sur l’indemnisation du dommage matériel, peine accessoire, la SARL pouvait éventuellement engager à cet égard une autre procédure prévue par la loi, et que pour le reste, elle n’était pas fondée à remettre en cause l’opportunité de la grâce ou la légalité de l’ordonnance présidentielle. D’autre part, la cour rappela que la SARL ne pouvait pas légalement requérir le renouvellement de la poursuite pénale contre le requérant.

Dans sa conclusion, la cour d’appel fit référence à l’article 5 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme selon lequel, nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas et selon les voies prévus par la loi, et fit constat du caractère illégal de la détention du requérant depuis le

1

er

octobre 1999.

Le 11 juillet 2000, la Cour suprême de Géorgie rejeta le recours en cassation de la SARL pour défaut de fondement. Elle précisa entre autres que l’ordonnance du 13 mai 1998 contenait des règles et principes de travail de la Chancellerie d’Etat étant au service de la Présidence de la République, et que leur inobservation ne sauraient aucunement entraver l’exercice du droit de grâce par le Président de la République.

Même après le 11 juillet 2000, le pouvoir local de la République autonome d’Adjarie maintint le requérant en détention dans la prison d’instruction préparatoire du ministère local de la Sécurité, à Batoumi.

Le 11 décembre 1999, le requérant, maintenu en détention malgré la grâce présidentielle du 1

er

octobre 1999, fut accusé du chef de contribution à l’organisation d’un groupe de malfaiteurs en 1993 et d’enlèvement d’un haut fonctionnaire du service déconcentré du ministère de l’Intérieur en Adjarie. Le 28 décembre 1999, le tribunal de première instance de Batoumi ordonna formellement son placement en détention préventive. Le 2 octobre 2000, le collège des affaires pénales de la Cour suprême de la RA d’Adjarie condamna le requérant à douze ans d’emprisonnement ferme. Le requérant se pourvut en cassation devant la Cour suprême de Géorgie. Les autorités centrales entreprirent plusieurs démarches en vue de son transfert de Batoumi à Tbilissi pour le jour de l’audience. Le ministre de la Justice de Géorgie par l’intermédiaire du ministre de la sécurité d’Etat de Géorgie, ainsi que la Médiateur de la République prièrent en vain les autorités adjares d’assurer le transfert du requérant vers la capitale.

Le 29 janvier 2001, la chambre des affaires pénales de la Cour suprême de Géorgie statua en absence du requérant, cassa le jugement du

2 octobre 2000 et acquitta le requérant. La Cour explicita dans sa décision que le requérant avait le droit d’engager une procédure en compensation du dommage, causé par la violation de ses droits lors de la conduite de son affaire. La Cour ordonna également la libération immédiate du requérant.

Or, le pouvoir local de la RA d’Adjarie n’exécuta pas cette décision. Maintes fois, le Parquet général de Géorgie, la Médiateur de la République, le ministère de la Justice de Géorgie, le Comité des affaires juridiques du Parlement géorgien dénoncèrent la détention illégale du requérant. Demandant sa libération immédiate, ils s’adressèrent aux autorités locales de la République autonome d’Adjarie.

Par les lettres des 20 avril et 22 mai 2001, le Parquet général informait l’épouse du requérant

:

«

(...) en réponse à votre lettre, je tiens à vous informer que le Parquet général de Géorgie déploie ses efforts en vue d’obtenir l’exécution de l’arrêt de la Cour suprême de Géorgie du 29 janvier 2001, et de mettre fin à la détention illégale de M. Ténguiz Assanidzé

».

Par lettre du 20 avril 2001, le Vice-président de la Cour suprême de Géorgie informa l’épouse du requérant que l’arrêt d’acquittement du

29 janvier 2001 avait été envoyé le jour même par télécopie pour exécution au ministre de la Justice de Géorgie, au chef du Département central chargé du système pénitentiaire, ainsi qu’au chef de la prison d’instruction préparatoire du ministère adjare de la Sécurité et au chef de la maison d’arrêt du ministère adjare de la Sécurité. Dans la lettre, il était également précisé que le 9 février 2001, la Cour suprême avait reçu l’accusé de réception signé par le chef de la maison d’arrêt du ministère adjare de la Sécurité, chargé de l’établissement où le requérant était détenu.

Le 8 mai 2001, la Médiateur de la République (

ombudsperson

) s’adressait directement à M. Aslane Abachidzé, président du Conseil suprême de la République autonome d’Adjarie

:

«

(...) ma recommandation précédente en date du 31 janvier 2001 demeure jusqu’à ce jour sans réaction de la part de vos autorités, alors que M. T. Assanidzé, en violation flagrante de la loi, reste maintenu en détention dans la prison du ministère de la Sécurité. (...) en vertu de la loi relative au Médiateur de la République, le non-respect de ses recommandations, de nature à entraver son activité, constitue une infraction administrative, aussi bien que pénale. (...) Je vous prie donc de bien vouloir donner suite aux revendications légales du Médiateur de la République et de mettre en cause la responsabilité du chef de la prison d’instruction préparatoire du ministère adjare de la Sécurité, ainsi que du ministre lui-même

».

Le 10 mai 2001, s’adressant au Procureur général de Géorgie, le président du Comité des affaires juridiques du Parlement géorgien écrivit

:

«

... par décision du 29 janvier 2001, la Cour suprême de Géorgie acquitta M. T. Assanidzé. Or, celui-ci continue de purger sa peine dans la cellule d’instruction préparatoire du ministère de la Sécurité de la République autonome d’Adjarie. (...) Ceci constitue une violation grave de (...) l’article 5 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales. (...) Je vous prie donc de prendre des mesures nécessaires en vue de la poursuite pénale des personnes responsables de la non-exécution de la décision de justice susmentionnée

».

Le 7 juin 2001, le président du département pénitentiaire du ministère de la Justice de Géorgie, faisant suite à la lettre de l’épouse du requérant, explicitait que le requérant avait pleinement le droit d’introduire une requête à la Cour européenne des Droits de l’Homme devant laquelle l’Etat géorgien serait partie défenderesse. «

Or, nous considérons que les autorités de la République autonome d’Adjarie commettent une violation flagrante de la loi et des Droits de l’Homme

», précisa-t-il dans sa lettre.

Les démarches du pouvoir central en vue de la libération du requérant n’aboutirent pas. A ce jour, le requérant demeure en détention dans la prison du ministère local de la Sécurité, lieu de détention destiné aux accusés lors de l’instruction préparatoire.

Dans ses observations, le gouvernement défendeur informa la Cour que le 3 septembre 2001, le Parquet militaire de Géorgie avait déclenché l’action publique contre certains fonctionnaires du ministère adjare de la Sécurité chargés de l’affaire du requérant. Le 3 décembre 2001, cette affaire pénale aurait été jointe à l’affaire des trois autres fonctionnaires du 11 octobre 1999 (voir

supra

p. 2) et leur examen serait en cours.

Par lettre du 8 janvier 2002, le représentant du requérant informa la Cour de la détérioration de la santé du requérant. Selon le certificat médical daté du 4 décembre 2001, le requérant souffre de gastrite, d’insuffisance cardiaque, ainsi que du reflux de l’œsophage. Ceci lui cause de graves problèmes de nutrition et nécessite en urgence des soins médicaux appropriés.

Par lettre du 30 juillet 2002, le gouvernement défendeur informa la Cour que la commission du Parlement de Géorgie, chargée du contrôle de la légalité des activités des fonctionnaires, prit sous son contrôle l’affaire Assanidzé. Le gouvernement s’engagea à informer la Cour du résultat du travail de la commission.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 2 § 3 de la Constitution du 24 août 1995 se lit ainsi

:

«

L’organisation territoriale de la Géorgie sera définie par une loi constitutionnelle selon le principe de la séparation des compétences après le plein rétablissement de la juridiction de la Géorgie sur l’ensemble du territoire».

L’article 3 § 3 de la Constitution tel qu’amendé par la Loi constitutionnelle du 20 avril 2000 dispose

:

«

Le contenu du statut de la République autonome d’Adjarie est défini par une Loi constitutionnelle

».

L’article 73 § 1 de la Constitution est ainsi stipulé

:

«

Le président de la République

: (...)

o). dispose d’un droit de grâce

; (...)

Les dispositions pertinentes de l’Ordonnance présidentielle n

o

1 200 en date du 1

er

octobre 1999 se lisent ainsi :

«

(...) que soient graciés

:

1

et 45 du code pénal et condamné, le 28 novembre 1994,

à huit ans d’emprisonnement par la Cour suprême de l’Adjarie; qu’il soit sursis sur les deux ans résiduels de la peine. (...)

».

L’article 9 de la Loi organique relative à la Cour suprême de Géorgie en date du 12 mai 1999

définit la compétence des chambres de la Cour suprême, dont la chambre des affaires pénales :

«

La chambre (...) de la Cour suprême est une instance de cassation, qui (...) examine les pourvois en cassation contre les décisions des cours régionales d’appel, des Cours suprêmes des Républiques autonomes d’Abkhazie et d’Adjarie et du collège des affaires pénales de la Cour suprême

».

L’article 602 § 2 du code de procédure pénale dispose

:

«

Le jugement doit être diligenté pour exécution au plus tard dans les sept jours suivant la date où il est devenu exécutoire

».

L’article 604 du code de procédure pénale se lit ainsi

:

«

(...)

»

GRIEFS

er

octobre 1999, et acquitté suite à l’arrêt du

29 janvier 2001 de la

Cour suprême de Géorgie, il reste, à ce jour, maintenu en détention. Deuxièmement, le requérant se plaint d’être détenu, depuis déjà neuf ans, dans une cellule du ministère de la Sécurité de la RA d’Adjarie et de ne pas avoir été transféré, même après le jugement

du 2 octobre 2000, dans un établissement d’exécution des peines. Troisièmement, le requérant expose qu’en tant que député du corps législatif local, il bénéficiait de l’immunité. Or, le 4 octobre 1993, il avait été arrêté sans que, sur décision de la majorité des députés, cette immunité lui soit retirée.

o

4 sans toutefois fournir d’arguments à cet égard.

EN DROIT

Le requérant estime que son arrestation en 1993 fut illégale, puisqu’en tant qu’élu, il bénéficiait de l’immunité parlementaire. Il se plaint également d’avoir été illégalement maintenu en détention entre le 1

er

octobre 1999, date de la grâce présidentielle, et le 28 décembre 1999, date de sa seconde accusation. Le requérant dénonce le fait que, malgré son acquittement du 29 janvier 2001 par la Cour suprême de Géorgie, il n’a jamais été libéré par les autorités adjares. En outre, le requérant conteste sa détention dans un endroit illégal, cellule d’isolement du ministère adjare de la Sécurité, alors qu’aussitôt après le jugement, les condamnés doivent être transférés dans un établissement d’exécution des peines.

Invoquant l’article 5 §§ 1, 3 et 4 séparément, ainsi qu’en combinaison avec l’article 13 de la Convention, le requérant soutient qu’il ne dispose d’aucun recours effectif devant une instance nationale afin d’obtenir sa libération. Le requérant considère que les éléments soumis par le gouvernement défendeur sont corrects. Il expose que, selon une source fiable, le gouvernement défendeur informa les autorités adjares de l’introduction de la requête et leur envoya les questions posées par la Cour aux autorités centrales. Le requérant s’étonne dès lors que, dans ses observations, le gouvernement défendeur n’ait pas rendu compte des réponses données par les autorités adjares.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’impossibilité de faire exécuter la décision de son acquittement par les autorités adjares. Il conteste en outre son absence devant la Cour suprême à l’audience du 29 janvier 2001. Le requérant allègue également la violation de ses droits garantis par l’article 2 du Protocole n

o

4.

Le requérant soutient que la violation de l’article 10 § 1 de la Convention résulte de la méconnaissance des exigences de l’article 5 de la Convention à son égard.

Dans ses observations, le gouvernement défendeur précisa certains faits, mais ne se prononça pas sur la recevabilité et le bien-fondé des griefs soulevés par le requérant.

Les dispositions pertinentes de l’article 5 §§ 1, 3 et 4 de la Convention se lisent ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté. Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales

:

a)

s’il est détenu régulièrement après condamnation par un tribunal compétent

; (...)

c)

s’il a été arrêté et détenu en vue d’être conduit devant l’autorité judiciaire compétente, lorsqu’il y a des raisons plausibles de soupçonner qu’il a commis une infraction ou qu’il y a des motifs raisonnables de croire à la nécessité de l’empêcher de commettre une infraction ou de s’enfuir après l’accomplissement de celle-ci

; (...).

3.

Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe

1

c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.

4.

Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale.

»

L’article 6 § 1 de la Convention dispose

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

L’article 10 § 1 de la Convention est ainsi libellé :

« 1.

Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...).

»

L’article 13 de la Convention est ainsi

rédigé :

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

Les dispositions pertinentes de l’article 2 du Protocole n

o

4 sont ainsi rédigées

:

«

1.

Quiconque se trouve régulièrement sur le territoire d’un Etat a le droit d’y circuler librement et d’y choisir librement sa résidence.

2.

Toute personne est libre de quitter n’importe quel pays, y compris le sien.

»

La Cour rappelle que la Convention est entrée en vigueur à l’égard de la Géorgie le 20 mai 1999. Il s’ensuit que le grief du requérant tiré de son arrestation illégale en 1993 est incompatible

ratione temporis

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article

35 §

3 et doit être rejeté en application de l’article

35 §

4.

En ce que le même grief concerne le maintien en détention illégal du requérant du 1

er

octobre au 28 décembre 1999, ainsi que depuis le 29 janvier 2001 jusqu’à ce jour, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour estime qu’il doit faire l’objet d’un examen au fond. Il en va de même pour les griefs tirés des articles 5 §§ 3 et 4, 6 § 1, 10 et 13 de la Convention et de l’article 2 du Protocole n

o

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

irrecevable le grief du requérant tiré de son arrestation prétendument illégale;

Déclare

la requête recevable pour le surplus.

S. Dollé

J.-P. Costa

Greffière

Président