SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 73239/01 prezentate de Elvira Rafaelovna SARKISOVA împotriva Georgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 septembrie 2005, într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și M. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 2 iunie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei, domnul Elvira Rafaelovna Sarkisova, este resortisant georgian, născută în 1961 și rezidentă în Tbilisi. În fața Curții, aceaceasta este reprezentată de M. Labadze, avocat la Tbilisi. Guvernul a fost reprezentat de domnul L. Tchelidzé și apoi de domnul T. Bourjaliani, căruia i-a succedat, începând cu 9 august 2004, domnul Gurechidze, reprezentant general al guvernului georgian pe lângă Curte. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În 1983, reclamanta i-a împrumutat domnului R. Sarkisov, fratele și vecinul său, o sumă de 12 500 ruble sovietice. Timp îndelungat, acesta nu a plătit datoria. La 16 ianuarie 1997, fie după dezintegrarea lairesului și introducerea lariului, moneda georgiană, domnul Sarkisov a recunoscut în scris că a fost în continuare dator în fața surorii sale. La 8 mai 1997, reclamanta laassign în justiție. Tribunalul de Primă Instanță din Cchougoréthi a depus o cerere la Banca Națională a Georgiei pentru a putea converti suma de 12 500 ruble sovietice în laris. În august și 17 septembrie 1998, Banca Națională i-a trimis două scrisori care să ateste că, în 1983, 74,25 ruble sovietice echivalau cu 100 de dolari americani și că, până la 16 septembrie 1998, 1 dolar american era egal cu 1,352 lari. Totuși, ea a declarat că convertirea a 12 500 de ruble sovietice din 1983 în laris din 1998 nu era de competența sa. Între timp, care răspundea cererii instanței, departamentul de departament al departamentului de statistică la mai 1997 din 29 mai 1997 că, până la 1 mai 1997, 12 500 de ruble sovietice din 1983 au fost echivalente, ținând cont de rata inflației, la 8 250 laris. La 12 ianuarie 1999, tribunalul a primit un raport de competență conform căruia 12 500 de ruble sovietice din 1983 erau egale, în ceea ce privește puterea de cumpărare, 17 În conformitate cu scrisoarea din data de 29 iulie 1999, 17 000 laris (valoarea din septembrie 1998) se ridica la 21 001 laris. La 19 august 1999, pe baza acestui raport de competență și a scrisorii din 29 iulie 1999 menționate anterior, instanța a dispus plata a 21 001 laris în favoarea reclamantei. La 13 decembrie 1999, Curtea Regională din Tbilisi a infirmat această decizie și a demisionat reclamanta din motive de prescripție. Recurenta s-a ocupat de casare. La 21 martie 2000, Curtea Supremă a considerat că judecătorii de recurs nu au identificat corect momentul de la care începea să curgă termenul de prescripție de trei ani. La 5 iulie 2000, formarea de trimitere a Curții Regionale a stat din nou și a confirmat decizia primilor judecători din 19 august 1999. Debitorul s-a asigurat în casație și s-a plâns că judecătorii din fond nu au indicat în conformitate cu care lege au indexat valoarea datoriei asupra costului vieții. Referindu-se la scrisoarea din partea departamentului de statistică din 29 mai 1997, el a declarat că este gata să ramburseze surorii sale 8250 laris. Ca urmare a unei hotărâri din 8 decembrie 2000, Curtea Supremă a amintit mai întâi că noul cod civil privind litigiile apărute după intrarea sa în vigoare în noiembrie 1997 și a considerat că fostul cod civil sovietic din 1964, în vigoare la data la care a avut loc operațiunea de landuri, se aplica în speță. În conformitate cu articolele 174 și 393 din acest cod, care interzice eligibilitatea împrumuturilor efectuate între persoane fizice cu dobândă și indexare de orice tip, Curtea Supremă concluzionează că reclamanta nu era întemeiată să solicite debitorului suma imputabilă datoriei. Având în vedere voința debitorului, gata să își recunoască datoria și să ramburseze 8 250 laris, Curtea Supremă a dispus plata unei sume de 8 242 laris în beneficiul recurentei. Dreptul intern relevant Codul de procedură civilă art. 409 În limitele cererii părților, instanța de casare are competența de a reforma decizia judecătorilor.art. 411 În cazul în care circumstanțele de fapt sunt stabilite de judecătorii de apel fără încălcarea normelor de procedură și în cazul în care nu este necesară căutarea unor dovezi suplimentare. Noul Cod civil art. 1504 Codul civil al Georgiei intră în vigoare la 25 noiembrie 1997. art. 1507 alineatul (1) și (3) Prezentul cod civil se aplică drepturilor și obligațiilor născute după intrarea sa în vigoare. Drepturilor și obligațiilor care decurg din actele normative abolite odată cu intrarea în vigoare a acestui cod li se aplică în continuare aceleași acte, cu excepția cazului în care părțile doresc ca drepturile și obligațiile lor să fie reglementate de prezentul cod sau, în cazul în care acesta prevede noi norme privind bunurile imobile. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge că, în hotărârea sa din 8 decembrie 2000, Curtea Supremă s-a opus în mod clar documentelor care figurează în dosar și a pus partea pârâtă într-o poziție mult mai privilegiată. Întrucât a respins din considerația sa raportul de competență din 12 ianuarie 1999, precum și informațiile conținute în scrisoarea departamentului de statistică din 29 iulie 1999, Curtea Supremă ar fi luat în considerare numai elementele care favorizează interesele părții adverse. Necunoașterea faptului legal stabilit de organismele inferioare că, chiar și în afara inflației, datoria era mai mare de 8 242 laris, Curtea Supremă a Uniunii Europene ar fi pus într-o situație de dezavantaj net în favoarea adversarului său. În plus, reclamanta pune în discuție aplicarea de către această instanță a Codului civil din 1964. Aceasta susține că părțile doreau ca noul cod din 1997 să reglementeze litigiul lor [art. 1507 alineatul (3) din noul cod civil]. VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta se plânge de necunoașterea dreptului său la un proces echitabil de către Curtea Supremă a Georgiei și Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Teze ale părților Guvernul consideră că Curtea Supremă a examinat cauza cu respectarea deplină a principiului egalității armelor. Contrar afirmațiilor recurentei, judecătorii nu ar fi neglijat documentele prezentate de aceasta pentru a-și fundamenta concluziile numai pe poziția părții pârâte. Articolele 174 și 393 din vechiul cod civil, excluzând orice indexare a datoriei contractate între particulari, Curtea Supremă ar fi alocat recurentei o sumă echivalentă datoriei de care îi era dator fratele său și pe care acesta era dispus, de altfel, să o plătească. În ceea ce privește aplicarea codului civil din 1964 la litigiul în cauză, guvernul arată că Guvernul arată că nu a fost încheiat niciun acord între părți cu privire la aplicarea noului cod civil din 1964 și că, prin urmare, nu era necesar să se aplice noul cod, astfel cum se prevede la art. 1507 alineatul (3) din acesta, recurenta se opune tezei guvernului. Comisia consideră că acest lucru este contrar principiului egalității armelor pentru o instanță de a-și limita concluziile la acceptarea de către pârât a pretențiilor părții reclamante, iar acest lucru nu ar fi prevăzut de nicio dispoziție din Codul de procedură civilă. În ceea ce privește aplicarea fostului cod civil, recurenta amintește că cele două părți și-au întemeiat raționamentele respective pe dispozițiile noului cod, ceea ce, în opinia sa, a reprezentat acordul dintre părți în conformitate cu art. 1507 alineatul (3) din acesta. Curtea reamintește că aceasta are ca sarcină, în temeiul articolului 19 din Convenție, de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenția pentru statele contractante. Acesta revine în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor, instanțelor de judecată și de aplicare a dreptului intern (a se vedea, printre multe altele, Rotaru România [GC], n 28341/95, § 53 CEDH 2000 Kopp Elveția , Hotărârea din 25 martie 1998, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1998 II, § 59. Acesta nu face parte din Curtea a Uniunii Europene. În caz contrar, aceasta s-ar afla într-o instanță de a treia sau de a patra instanță și ar încălca limitele misiunii sale (Ghidi c. Italia (dec.), n 37755/97, 7 noiembrie 2000 Contal France (dec.), n 67603/01, 3 Septembrie 2000). Curtea are ca funcție unică, în temeiul articolului 6 din Convenție, de a examina acțiunile care pretind că instanțele naționale nu au respectat garanțiile procedurale specifice prevăzute de această dispoziție sau că procedura în ansamblul său nu a garantat un proces echitabil reclamantului. Examinând cazul din speță în lumina acestor principii, Curtea consideră că nu este de competența sa să se pronunțe sau să stabilească dacă Curtea Supremă ar fi trebuit să își bazeze concluziile pe documentele invocate de recurentă sau pe aplicarea de către această instanță a noului cod civil în locul celui vechi. În plus, Curtea nu descoperă nimic în dosarul care să permită să se creadă că Curtea Supremă a luat o hotărâre derbitrară prin luarea unei hotărâri în detrimentul persoanei în cauză. 3 și prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle J.-P. Costa grefier Președinte
de la requête n
o
73239/01
présentée par Elvira Rafaelovna SARKISOVA
contre la Géorgie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 septembre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 2 juin 2001,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Elvira Rafaelovna Sarkisova, est une ressortissante géorgienne, née en 1961 et résidant à Tbilissi. Devant la Cour, elle est représentée par M
e
Labadzé, avocat à Tbilissi. Le Gouvernement était représenté par M.
me
août 2004, M
me
E.
Gouréchidzé, représentante générale du gouvernement géorgien auprès de la Cour.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 1983, la requérante prêta à M. R. Sarkisov, son frère et voisin, une somme de 12
500 roubles soviétiques. Pendant longtemps, celui-ci ne remboursa pas la dette. Le 16 janvier 1997, soit après la désintégration de l’URSS et l’introduction du lari, monnaie géorgienne, M. Sarkisov reconnut par écrit qu’il était toujours redevable devant sa sœur. Le 8 mai 1997, la requérante l’assigna en justice.
Le tribunal de première instance de Tchougouréthi diligenta une requête auprès de la Banque nationale de Géorgie afin de pouvoir convertir la somme de 12
500 roubles soviétiques en laris. Les 20
août et 17 septembre 1998, la Banque nationale lui fit parvenir deux lettres attestant qu’en 1983, 74,25 roubles soviétiques équivalaient à 100 dollars américains et que, pour le 16 septembre 1998, 1 dollar américain équivalait à 1,352 lari. Toutefois, elle déclara que la conversion de 12
500 roubles soviétiques de 1983 en laris de 1998 ne relevait pas de sa compétence.
Entre-temps, répondant à la demande du tribunal, le Département d’Etat des statistiques l’informa le 29 mai 1997 que, pour le 1
er
mai 1997, 12
500
roubles soviétiques de 1983 équivalaient, compte tenu du taux d’inflation, à 8
250 laris.
Le 12 janvier 1999, le tribunal reçut un rapport d’expertise selon lequel 12
500 roubles soviétiques de 1983 égalaient, en terme de pouvoir d’achat, 17
000 laris. Aux termes de la lettre du Département d’Etat des statistiques, datée du 29 juillet 1999, 17
000 laris (valeur de septembre 1998) équivalaient, au 1
er
juillet 1999, à 21
001 laris.
Le 19 août 1999, s’appuyant sur ce rapport d’expertise et la lettre du 29
juillet 1999 précitée, le tribunal ordonna à l’égard de M. Sarkisov le versement de 21
001 laris au profit de la requérante.
Le 13 décembre 1999, la cour régionale de Tbilissi infirma cette décision et débouta la requérante pour cause de prescription. La requérante se pourvut en cassation. Le 21 mars 2000, la Cour suprême estima que les juges d’appel n’avaient pas correctement identifié le moment à partir duquel commençait à courir le délai de prescription de trois ans. Elle cassa l’arrêt d’appel et renvoya l’affaire.
Le 5 juillet 2000, la formation de renvoi de la cour régionale statua à nouveau et confirma la décision des premiers juges du 19 août 1999.
Le débiteur se pourvut en cassation et se plaignit que les juges du fond n’avaient pas indiqué en application de quelle loi ils avaient indexé le montant de la dette sur le coût de la vie. Faisant référence à la lettre du Département d’Etat des statistiques du 29 mai 1997, il se dit prêt à rembourser à sa sœur 8
250 laris.
Statuant par un arrêt du 8 décembre 2000, la Cour suprême rappela d’abord que le nouveau code civil s’appliquait aux litiges nés après son entrée en vigueur en novembre 1997 et considéra que l’ancien code civil soviétique de 1964, en vigueur au moment de l’opération de l’emprunt, trouvait à s’appliquer en l’espèce. Les articles 174 et 393 de ce code interdisant l’exigibilité des prêts opérés entre les particuliers avec intérêts et indexation de tout type, la Cour suprême conclut que la requérante n’était pas fondée à exiger de son débiteur le montant indexé de la dette. Compte tenu de la volonté du débiteur, prêt à reconnaître sa dette et à rembourser 8
250 laris, la Cour suprême ordonna le versement d’une somme de 8
242
laris au profit de la requérante.
B.
Le droit interne pertinent
1.
Code de procédure civile
Article 409
«
Dans les limites de la demande des parties, l’instance de cassation a la compétence de réformer la décision des juges d’appel.
»
Article 411
«
L’instance de cassation statue elle-même sur le fond de l’affaire si les circonstances de fait sont établies par les juges d’appel sans violation des normes de procédure et si la recherche de preuves complémentaire n’est pas nécessaire.
»
2.
Nouveau code civil
Article 1504
«
Le code civil de Géorgie entre en vigueur le 25 novembre 1997.
»
Article 1507 §§ 1 et 3
«
Le présent code civil s’applique aux droits et obligations nés après son entrée en vigueur.
Aux droits et obligations nés sur le fondement des actes normatifs abolis avec l’entrée en vigueur de ce code, continuent de s’appliquer ces mêmes actes, sauf si les parties souhaitent que leurs droits et obligations soient régis par le présent code ou, lorsque celui-ci prévoit de nouvelles règles quant aux biens immeubles.
»
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint que, dans son arrêt du 8 décembre 2000, la Cour suprême alla manifestement à l’encontre des documents figurant au dossier et plaça la partie adverse dans une position nettement plus privilégiée. Ayant écarté de sa considération le rapport d’expertise du 12 janvier 1999, ainsi que les informations contenues dans la lettre du Département d’Etat des statistiques du 29 juillet 1999, la Cour suprême aurait pris en compte seuls les éléments favorisant les intérêts de la partie adverse. Ayant méconnu le fait juridiquement établi par les instances inférieures que, même en dehors de l’inflation, la dette équivalait à une somme supérieure à 8
242 laris, la Cour suprême l’aurait placée dans une situation de net désavantage au profit de son adversaire. En outre, la requérante met en cause l’application par cette juridiction du code civil de 1964. Elle affirme que les parties souhaitaient que le nouveau code de 1997 régisse leur litige (article 1507 § 3 du nouveau code civil).
VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
La requérante se plaint de la méconnaissance de son droit à un procès équitable par la Cour suprême de Géorgie et invoque l’article 6 § 1 de la Convention dont les dispositions pertinentes sont ainsi libellées
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
1.
Thèses des parties
Le Gouvernement estime que la Cour suprême examina l’affaire dans le respect total du principe de l’égalité des armes. Contrairement aux affirmations de la requérante, les juges n’auraient pas négligé les pièces produites par elle pour fonder leurs conclusions uniquement sur la position de la partie adverse. Les articles 174 et 393 de l’ancien code civil excluant toute indexation de la dette contractée entre des particuliers, la Cour suprême aurait alloué à la requérante une somme équivalente à la dette dont son frère lui était redevable et que celui-ci était d’ailleurs prêt à verser.
Quant à l’application du code civil de 1964 au litige en question, le Gouvernement relève qu’aucun accord entre les parties quant à l’application du nouveau code civil n’était intervenu et conclut que, de ce fait, il n’y avait pas lieu d’appliquer le nouveau code tel que le prévoit son article 1507 § 3.
La requérante s’oppose à la thèse du Gouvernement. Elle qualifie de contraire au principe de l’égalité des armes le fait pour une cour de limiter ses conclusions à l’acceptation par la partie défenderesse des prétentions de la partie requérante. Ceci ne serait par ailleurs prévu par aucune disposition du code de procédure civile. Quant à l’application de l’ancien code civil, la requérante rappelle que les deux parties avaient fondé leurs raisonnements respectifs sur les dispositions du nouveau code, ce qui, à ses yeux, équivalait à l’accord entre les parties conformément à son article 1507 § 3.
2.
Appréciation de la Cour
La Cour rappelle qu’elle a pour tâche, aux termes de l’article 19 de la Convention, d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Etats contractants. Il incombe au premier chef aux autorités nationales, et notamment aux tribunaux, d’interpréter et d’appliquer le droit interne (voir, parmi beaucoup d’autres,
Rotaru
c.
Roumanie
[GC], n
o
‑
V
;
Kopp
c.
Suisse
, arrêt du 25 mars 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
II, § 59). Il n’appartient pas à la Cour d’apprécier elle-même les éléments de fait ayant conduit une juridiction nationale à adopter telle décision plutôt que telle autre, sous réserve de l’examen de compatibilité avec les dispositions de la Convention. Sinon, elle s’érigerait en une cour de troisième ou quatrième instance et elle méconnaîtrait les limites de sa mission (
Guidi c. Italie
(déc.), n
o
37755/97, 7 novembre 2000
;
Contal
c.
France
(déc.), n
o
67603/01, 3
septembre 2000). La Cour a pour seule fonction, au regard de l’article 6 de la Convention, d’examiner les requêtes alléguant que les juridictions nationales ont méconnu des garanties procédurales spécifiques énoncées par cette disposition ou que la conduite de la procédure dans son ensemble n’a pas garanti un procès équitable au requérant.
Examinant le cas d’espèce à la lumière de ces principes, la Cour estime qu’il ne lui appartient de se prononcer ni sur la question de savoir si la Cour suprême aurait dû baser ses conclusions sur les documents invoqués par la requérante ni sur l’application par cette juridiction du nouveau code civil à la place de l’ancien. Le simple désaccord de la requérante avec l’arrêt litigieux ne saurait suffire à conclure que la procédure en cassation n’a pas été équitable. De surcroît, la Cour ne décèle rien dans le dossier qui permettrait de croire que la Cour suprême a pêché d’arbitraire en statuant au détriment de l’intéressée.
Il s’ensuit que la requête s’assimile à une «
quatrième instance
» et doit être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article
35
§§
3 et
4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
S.
Dollé
J.-P. Costa
Greffière
Président