CtEDO 14.11.2002 AI

TEMEL et TASKIN contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
14.11.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TEMEL et TASKIN contre la TURQUIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

cererii nr. 40159/98

prezentate de Agit TEMEL și Musa TAȘKIN

împotriva Turciei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), în ședință din 14 noiembrie 2002, într-o cameră compusă din

Doamna F. Tulkens, președintă,

Dl. R. Türmen,

Dl. P. Lorenzen,

Doamna N. Vajić,

Dl. E. Levits,

Dl. A. Kovler,

Dl. V. Zagrebelsky, judecători,

și din Dl. S. Nielsen, grefier adjunct de secțiune,

Având în vedere cererea menționată mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 3 februarie 1998,

Având în vedere art. 5 § 2 al Protocolului nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea,

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de reclamanti,

După deliberare, adoptă următoarea decizie:

Reclamantii, Dna și Dl. Agit Temel și Musa Tașkın, sunt cetățeni turci, născuți respectiv în 1967 și 1943 și locuind la Hakkari. Primul este paznic de sat, cel de-al doilea muncitor. Sunt reprezentați în fața Curții de Doamna Tahir Elçi, avocat la Diyarbakır.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 19 aprilie 1994, Musa Tașkın a fost arestat de polițiștii direcției de siguranță din Adana în cadrul unei investigații declanșate în urma declarațiilor unei anumite persoane care afirmase că cumpărase arme prin intermediul reclamantilor. Ulterior, la 25 aprilie 1994, Agit Temel s-a predat direcției de siguranță din Hakkari. În cursul anchetei, în urma declarațiilor Dl. Temel, cinci arme de foc de tip Kalașnikov și munitie au fost confiscate la locul pe care l-a indicat. De asemenea, la domiciliul Dl. Tașkın a fost găsit un revolver.

În cadrul aceleiași investigații, arme de foc, munitie, două lansatoare de rachete și 900 de grame de droguri au fost confiscate la domiciliul unei anumite persoane.

La 2 mai 1994, reclamantii au fost prezentati judecătorului de pace din Hakkari care a ordonat plasarea lor în detenție preventivă.

La 3 mai 1994, reclamantii au format opposition împotriva acestei ordonnante. Din dosarul cauzeii rezultă că această opposition a fost transmisă procuraturii lângă curtea de securitate de stat din Diyarbakır care, după spusele reclamantilor, a respinge-o printr-o decizie al cărei dată nu a fost comunicată Curții.

Printr-un act de acuzare depus la 3 iunie 1994, procurorul Republicii lângă curtea de securitate de stat a inculpat patru persoane, inclusiv reclamantii, de trafic de arme de foc, infracțiune prevăzută de lege, precum și de sprijin acordat unei bande armate. O persoană a fost judecată în absență, în timp ce altul nu a fost niciodată plasat în detenție preventivă.

La audiența din 29 iulie 1994, curtea de securitate de stat a ascultat reclamantii. În apărarea lor făcută prin intermediul unui interpret, Dl. Temel a afirmat că s-a predat de bunăvoie poliției și că, în cursul minutei sale, polițiștii l-au supus unor constrângeri fizice și psihologice. În plus, cererea sa de asistență din partea unui interpret nu a fost luată în considerare de polițiștii care au luat declarația. Cu privire la armele confiscate la locurile pe care le-a indicat, a susținut că le-a cumpărat pentru a asigura apărarea familiei și satului său împotriva atacurilor PKK. A acceptat parțial declarațiile sale luate de procuror și de judecătorul de instrucție. În ceea ce privește Dl. Tașkın, a negat toate acuzațiile aduse împotriva lui și a afirmat că a fost supus unor constrângeri în cursul minutei sale. Având în vedere starea dovezilor și natura infracțiunii, curtea a ordonat menținerea reclamantilor în detenție și a ordonat luarea declarației unei persoane dintr-o altă localitate prin comisie rogatorie.

La 17 octombrie 1994, curtea de securitate de stat a ținut a doua audiență la care avocatul reclamantilor a cerut eliberarea clienților săi cu motiv că dovezile fuseseră deja strânse. Curtea a ascultat inculpații și a constatat că declarația celui de-al treilea inculpat și raportul de expertiza al armelor confiscate fuseseră adăugate dosarului. A decis să ceară din nou declarația și a ordonat menținerea reclamantilor în detenție ținând cont de starea dovezilor și natura infracțiunii.

Ulterior, curtea de securitate de stat a ordonat menținerea reclamantilor în detenție preventivă în următorul mod:

- la șaptesprezece audiențe ținute între 28 noiembrie 1994 și 19 ianuarie 1998, a examinat din oficiu menținerea reclamantilor în detenție preventivă și a prelungit-o ținând cont de starea dovezilor și natura infracțiunii;

- la audiențele ținute în anumite date, avocatul reclamantilor a cerut eliberarea lor cu referire, printre altele, la durata detenției preventive. Curtea a respins cererile ținând seama întotdeauna de starea dovezilor și natura infracțiunii.

La audiența din 6 februarie 1995, curtea de securitate de stat a ordonat o expertiza suplimentară a armelor și munițiilor confiscate și a reînnoit cererea sa privind obținerea declarației unei persoane.

La diverse audiențe, curtea a constatat că nici declarația celei persoane și nici raportul de expertiza suplimentară nu fuseseră adăugate dosarului.

La audiența din 16 aprilie 1996, curtea de securitate de stat a constatat că raportul de expertiza fusese adăugat dosarului, în timp ce declarația celei persoane nu fusese încă obținută prin comisie rogatorie. De asemenea, la audiențele din 27 mai și 2 iulie 1996, s-a constatat că declarația în cauză nu fusese încă adăugată dosarului.

În sfârșit, la 9 septembrie 1996, la audiența ținută în aceeași zi, curtea a constatat că declarația persoanei în cauză fusese adăugată dosarului.

La audiența din 21 octombrie 1996, procurorul Republicii a pronunțat requisitoriul și a cerut achitarea acuzaților de sprijin acordat unei bande armate și condamnarea lor de trafic de arme. La cererea avocatului reclamantilor, curtea a acordat o perioada pentru pregătirea apărării.

La audiența din 9 decembrie 1996, avocatul reclamantilor a cerut o perioada suplimentară pentru pregătirea apărării pe care curtea a acordat-o de asemenea.

La audiența din 20 ianuarie 1997, avocatul reclamantilor a prezentat apărarea. A explicat că, deși nu aveau autorizație, clienții săi dețineau arme ale căror origini rămân necunoscute și a cerut aplicarea legii în cauză.

La audiența din 18 martie 1997, procurorul a reînnoit requisitoriul din 21 octombrie 1996 și a expus că, dintre armele găsite, figura un lansator de rachete care necesita aplicarea agravată a legii. Curtea a decis să acorde o perioada suplimentară reclamantilor pentru a-și prezenta apărarea, deoarece era vorba de un element de dovadă nou. Curtea a acordat o perioada suplimentară avocatului.

La audiența din 23 iunie 1997, consilul reclamantilor a estimat că dosarul era complet. Procurorul a reînnoit requisitoriul din 21 octombrie 1996 și curtea a amânat audiența.

La audiența din 8 septembrie 1997, procurorul a cerut curții o perioada suplimentară pentru pregătirea observațiilor sale asupra meritului cazului, ceea ce i s-a acordat. Curtea a amânat audiența.

Audiența din 29 decembrie 1997 a fost dedicată citirii proceselor-verbale ale audiențelor. Apoi, procurorul a reînnoit requisitoriul din 21 octombrie 1996 și curtea a amânat audiența.

La audiența din 19 ianuarie 1998, procurorul a reînnoit requisitoriul. Acuzații și-au prezentat apărarea și au protestat împotriva acuzațiilor. Curtea a închis dezbaterile.

În sentința pronunțată în aceeași zi, 19 ianuarie 1998, curtea de securitate de stat, compusă din doi judecători civili și un judecător militar, a achitat reclamantii de sprijin acordat unei bande armate și i-a găsit vinovați de trafic de arme. I-a condamnat pe fiecare la o peană de închisorare de zece ani și la o amendă. Având în vedere peana pronunțată, a ordonat de asemenea menținerea lor în detenție preventivă. Cu privire la ceilalți doi coaccuzați, a achitat pe unul dintre ei. În ceea ce privește celălalt, a decis disjungerea dosarului din procedura în cauză.

Pentru a stabili vinovăția reclamantilor, curtea a luat în considerare întregul dosar și a estimat că acuzația de sprijin acordat unei bande armate trebuia să fie respinge, deoarece se baza exclusiv pe declarațiile luate în cursul investigației preliminare.

La 20 ianuarie 1998, consilul reclamantilor a format opposition împotriva deciziei privind menținerea detenției preventive pronunțată la 19 ianuarie 1998. A expus că clienții săi fuseseră condamnați la zece ani de închisoare, în timp ce, conform legii privind executarea pedepselor, durata efectivă a pedepsei era de patru ani. Clienții săi se găseau în detenție preventivă de trei ani și zece luni. Presupunând că sentința de primă instanță ar fi fost confirmată de Curtea de Casație care ar putea pronunța sentința sa în termen de unu sau unu și jumătate an, clienții săi ar fi victime ale unei detențiuni prelungite. A susținut că o asemenea practică ar încălca legislația în materie precum și art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

La 21 ianuarie 1998, consilul reclamantilor a prezentat o nouă cerere de eliberare și a avansat aceleași argumente.

La 22 și 23 ianuarie 1998, curtea de securitate de stat a respins cererile de eliberare din punct de vedere al pedepsei pronunțate.

La 6 mai 1998, reclamantii au fost eliberați.

La 14 mai 1998, Curtea de Casație a confirmat sentința din 19 ianuarie 1998.

art. 112

"În cursul investigației preliminare, atât timp cât durează detenția preventivă a acuzatului și la un interval de cel mult treizeci de zile, judecătorul de pace examinează, la cererea procurorului, dacă este sau nu necesar să se mențină interessatul în detenție.

Acuzatul poate, de asemenea, cere, în perioada prevăzută în paragraful anterior, ca tribunalul să se pronunțe asupra detenției sale preventive.

În cursul procesului unui acuzat în detenție preventivă, tribunalul decide din oficiu, la fiecare audiență sau, dacă circumstanțele o impun, între audiențe, dacă este necesar să se prelungească detenția preventivă a interessatului."

art. 219

"Audiența se desfășoară fără întrerupere în prezența părților. (...)"

art. 222

"Nu se poate întrerupe o audiență pentru mai mult de opt zile, decât în caz de necesitate. Atunci când acuzații se află în detenție preventivă, întreruperea nu poate depăși treizeci de zile, chiar dacă există un caz de necesitate."

art. 299 §§ 2 și 3

"(...) examinarea opozițiilor introduse împotriva deciziilor și ordonnantelor pronunțate de judecătorul de pace revine președintelui sau unui judecător al tribunalului de prima instanță din același circumscripție (...).

"(...) examinarea opozițiilor introduse împotriva deciziilor și ordonnantelor pronunțate de acest tribunal revine camerei al cărei număr urmează (...), dacă nu există decât o singură cameră, este curtea cu juri cea mai apropiată care este competentă să cunoască opozița (...)"

Conform articolului 13 al Legii nr. 2845 din 16 iunie 1983, dacă o detenție preventivă este ordonată de un judecător asessor al unei curți de securitate de stat, acesteia îi revine să se pronunțe asupra opozției formulate împotriva ordonnantei în cauză. Este altfel atunci când este vorba de o decizie de menținere a detenției preventive ordonată de camera de judecată a curții de securitate de stat. În acest caz, dacă curtea de securitate de stat este compusă din mai multe camere, conform articolului 18 al Legii nr. 2845, citit în legătură cu art. 299 § 3 al codului de procedură penală, camera al cărei număr urmează este competentă să cunoască opozția; dacă există doar o singură cameră, curtea de securitate de stat din circumscripția cea mai apropiată se pronunță.

"Vor fi compensate de stat prejudiciile suferite de orice persoană:

În măsura în care reclamantii se plâng de durata detenției preventive, Curtea va examina acest grief sub aspectul articolului 5 § 3 al Convenției.

Privitor la alte tratamente pretinse a fi incompatibile cu art. 3 al Convenției, Curtea constată că reclamantii se rezumă la a declara, în mod sumar și general, că au suferit acestea în cursul minutei lor, fără a produce cel mai mic element sau început de dovadă în sprijinul acuzațiilor lor.

De asemenea, ținând cont de concluzia de mai sus, grievul enunțat la acest sens nu este "apărabil" pentru scopurile articolului 13 al Convenției.

În aceste circumstanțe și având în vedere elementele din dosar, Curtea constată că trebuie să respingă această parte a cererii din lipsă de temei manifest, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Curtea observă mai întâi că reclamantii nu se plâng de durata minutei lor în contextul articolului 5 § 3 al Convenției. În acest caz, nu este necesar să se pronunțe asupra excepțiilor Guvernului și asupra argumentelor sale privind durata minutei, inclusiv aplicarea derogatei notificate de Turcia conform articolului 15 al Convenției.

a) Durata detenției preventive

În partea sa pertinentă, art. 5 § 3 al Convenției este redactat după cum urmează:

"Orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de §1 c) al acestui articol (...) are dreptul să fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Eliberarea poate fi subordonată unei garanții care să asigure comparația interessatului la audiență."

i. Privitor la neepuizarea căilor de atac interne

Guvernul ridică o excepție bazată pe neepuizarea căilor de atac interne, susținând că reclamantii ar fi trebuit să formeze opposition, pe baza articolului 299 al codului de procedură penală, împotriva deciziei judecătorului de pace din Hakkari privind plasarea lor în detenție preventivă.

El susține de asemenea că, conform Legii nr. 466, orice persoană deținută în contradicție cu legea are dreptul de a fi despăgubită de stat.

Reclamantii contestă tezele Guvernului și consideră că au epuizat căile de atac interne. Ei indică în special că s-au opus ordonnantei de plasare în detenție pronunțate la 2 mai 1994 de judecătorul de pace din Hakkari. Cu toate acestea, curtea de securitate de stat din Diyarbakır a respins opozția lor. Cu privire la posibilitatea de a cere reparație pentru durata excesivă a detenției conform prevederilor Legii nr. 466, ei explică că această posibilitate le-ar fi deschisă doar în caz de achitare, ceea ce nu este cazul aici.

Privitor la calea de atac oferită de art. 299 al codului de procedură penală, Curtea observă mai întâi că autoritățile penale de primă instanță sunt obligate să examineze din oficiu, conform articolului 112 al codului de procedură penală, necesitatea de a menține detenția preventivă la fiecare treizeci de zile sau la fiecare audiență, intervalul între aceste audiențe neputând depăși treizeci de zile.

Curtea constată că, până la data introducerii prezentei cereri, curtea de securitate de stat a examinat de douăzeci și șapte de ori, fie din oficiu fie la cerere, menținerea reclamantilor în detenție și a refuzat eliberarea lor preventivă. Rezultă că autoritățile interne aveau posibilitatea să pună capăt detenției pretinse ca fiind excesivă. De asemenea, privitor la posibilitatea de a forma opposition conform articolului 299 al codului de procedură penală, Curtea constată că reclamantii s-au opus. Cu toate acestea, din dosar rezultă că această cerere a fost examinată de curtea de securitate de stat în cadrul cererilor de eliberare formulate de reclamanti.

În sfârșit, privitor la posibilitatea de a cere reparație aplicând Legea nr. 466, Curtea observă că această prevedere vizează cazuri de reparație pentru privații de libertate care încalcă legea – ipoteză străină prezentei cauze – sau cazul persoanelor deținute în mod regulat care beneficiază ulterior de o încetare a urmăririi, de o sentință care le scutește de o peană sau de o achitare. Curtea observă că această ultimă ipoteză nu este nici ea pertinentă, întrucât condamnarea reclamantilor a fost confirmată de Curtea de Casație la 14 mai 1998. Cu toate acestea, Curtea constată că interessații se plâng de durata pretinse ca fiind excesivă a detenției și nu de absența căilor de drept pentru a obține o despăgubire pentru detenție. Grievul reclamantilor se încadrează deci sub art. 5 § 3 al Convenției, în timp ce calea de atac invocată de Guvern privește numai art. 5 § 5. Rezultă că excepția Guvernului nu are temei.

ii. Privitor la fond

Guvernul susține că reclamantii erau acuzați de trafic de arme, infracțiune prevăzută de lege și pedepsită cu o peană de închisoare de cinci la opt ani, precum și de sprijin acordat unei bande armate, infracțiune pedepsită de lege și pedepsită cu o peană de închisoare de trei la cinci ani. Faptele reprochate reclamantilor fac obiectul unei pene de închisoare mai mare de șapte ani. Conform lui, curtea de securitate de stat nu a putut răspunde favorabil cererilor de eliberare formulate de reclamanti.

Reclamantii se opun tezelor Guvernului și explică că mai multe audiențe au avut loc în cursul procesului, la care au prezentat întotdeauna cereri de eliberare. Cu toate acestea, curtea de securitate de stat a ordonat menținerea lor în detenție folosind aproape întotdeauna formule identice, cum ar fi "având în vedere natura crimei reprochate și starea dovezilor".

Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest grief ridică serioase întrebări de fapt și drept care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererii, ci necesită un examen pe fond; rezultă că acest grief nu poate fi declarat manifest nefondat, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Nu a fost identificat niciun alt motiv de inadmisibilitate.

b) Durata procedurii penale

Conform Guvernului, procedura în cauză a implicat mulți inculpați, dintre care mai mulți au fost judecați în absență. Aceste persoane au fost acuzate de comiterea mai multor infracțiuni de diferite naturi. Audiențele au fost amânate de mai multe ori la cererea reclamantilor și a procurorului. Procedura a durat mult din cauza comportamentului reclamantilor.

Reclamantii susțin că cauza nu era complexă și că acuzația de sprijin acordat unei bande armate nu se baza pe nicio dovadă concretă. De asemenea, enumeră actele efectuate de curt: la 17 octombrie 1994, declarația unei persoane a fost luată, raportul privind examinarea balistică a armelor găsite a fost citit la audiența din 16 aprilie 1996. Acest raport de expertiza a fost pregătit în termen de doi ani. De asemenea, declarația unei persoane citate în dosarul de instrucție nu a putut fi obținută într-un termen rezonabil.

Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest grief ridică serioase întrebări de fapt și drept care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererii, ci necesită un examen pe fond; rezultă că acest grief nu poate fi declarat manifest nefondat, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Nu a fost identificat niciun alt motiv de inadmisibilitate.

a) În măsura în care reclamantii se plâng de deficiența independenței și imparțialității curții de securitate de stat care i-a condamnat, Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest grief ridică serioase întrebări de fapt și drept care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererii, ci necesită un examen pe fond. Rezultă că acest grief nu poate fi declarat manifest nefondat, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Nu a fost identificat niciun alt motiv de inadmisibilitate.

b) În măsura în care grievurile reclamantilor se referă la absența asistării de avocat și interpret în stadiul preliminar, precum și la neacordarea de timp și facilități necesare pentru pregătirea apărării, Curtea observă că, așa cum cere §3 al articolului 6 al Convenției, acestea se analizează ca aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de §1. Ca urmare, ea va examina succesiv grievurile reclamantilor sub aspectul paragrafelor 3 b), c) și e) fără a le deconecta de trunchiul comun căruia se conectează.

În prezenta cauză, presupunând că reclamantii au ridicat aceste grievuri în fața autorităților turce, trebuie să se constate că nimic din dosar nu permite să se stabilească că consilii reclamantilor care i-au reprezentat pe toată durata procesului în fața autorităților interne sau chiar reclamantii au fost lipsiți de timp pentru pregătirea apărării. Într-adevăr, cererile de obținere a perioadelor suplimentare în acest scop din 21 octombrie, 9 decembrie 1996 și 18 martie 1997 au fost acceptate. Privitor la absența unui avocat și interpret în cursul investigației, Curtea observă că, pe de o parte, reclamantii au fost asistenți de consilii de alegerea lor în cursul procedurii în fața autorităților interne și au avut ocazia să conteste declarațiile lor luate în stadiul anterior. Pe de altă parte, Dl. Temel, care susținea că nu cunoaște destul de bine limba turcă pentru a urmări procesul, a beneficiat de asistența unui interpret în acest scop.

De asemenea, Curtea acordă o importanță deosebită în special liniei de apărare a acuzaților care, se pare, au recunoscut acuzațiile pentru cât vreme au privit deținerea ilegală de arme și munitie, în timp ce au contestat calificarea faptelor reprochate. De asemenea, curtea de securitate de stat i-a găsit vinovați de acest fapt și i-a achitat de acuzația de sprijin acordat unei organizații ilegale, bazată în principal pe declarațiile reclamantilor luate în stadiul preliminar.

Curtea consideră deci că reclamantii nu au dovedit că nu au beneficiat de un proces echitabil pentru a se decide asupra acuzațiilor penale aduse împotriva lor. Rezultă că această parte a cererii este manifest nefondat și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

admisibile, cu rezerva pe fond, grievurile reclamantilor bazate pe durata detenției preventive și pe procedura penală angajată împotriva lor, precum și pe deficiența independenței și imparțialității curții de securitate de stat din Diyarbakır care i-a condamnat;

Declară

cererea inadmisibilă pentru surplus.

Søren Nielsen

Françoise Tulkens

Grefier adjunct

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-02-04
0,95
TEMEL ET AUTRES contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 36203/97 présentée par Sabri TEMEL et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 4 février 2003 en une chambre c
CtEDO 2004-06-24
0,95
S.B. et H.T. contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 54430/00 présentée par S.B. et H.T. contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 juin 2004 en une chambre composée de
CtEDO 2003-09-25
0,95
TEKIN ET AUTRES contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 41063/98 présentée par Ali Serdar TEKİN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 25 septembre 2003 en une cha
CtEDO 2002-10-24
0,95
TASKIN contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 49517/99 présentée par Hüseyin TAŞKIN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 octobre 2002 en une chambre comp
CtEDO 2003-12-04
0,95
AYDIN ET AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46263/99 présentée par Mustafa AYDIN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 4 décembre 2003 en une chambr
Sursă