PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE FABBRINI c. ITALIA (Declarația nr. 33115/96) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 15 noiembrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Fabbrinic c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintă Doamna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Judecătorilor Kovler Raimondi, judecătorul ad hoc și dl Fribergh Grefierul Secțiunii care a deliberat în privat la 24 octombrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 33115/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Alberto Fabrini („reclamantul”), la 12 iunie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dl G. Viligiardi, avocat practicant la Florența. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea sa prelungită – prin lipsa de asistență poliție – de a recupera posesia apartamentului său și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 25 mai 2000, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 23 septembrie 2002, iar la 9 octombrie 2002, reclamantul și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTILE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat A.B. Într-o scrisoare înregistrată din 26 martie 1984, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului de 30 de ani. 10. La 8 aprilie 1986, el a servit un anunț pentru a renunța la chiriaș, dar a refuzat să plece. 11. Într-un anume anunț servit la chiriaș la 22 aprilie 1986, reclamantul a reiterat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Florenței. 12. Prin decizia din 2 mai 1986, care a fost făcută executivă la 7 iulie 1986, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie evacuate până la 30 iunie 1988. 13. La 13 iulie 1988 și din nou la 13 mai 1989, reclamantul a notificat chiriașului care l-a solicitat să părăsească sediul. 14. La 2 mai 1989, reclamantul a făcut o declarație legală că a solicitat urgent cazare pentru el însuși. 15. La 17 iunie 1989, a notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 7 august 1989. 16. Între 7 august 1989 și 15 octombrie 1996, judecătorul a făcut cincisprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 17. La 7 aprilie 1997, reclamantul a reușit sediul. LEI 18. La 9 octombrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 2,200 (2 mii două sute) de euro domnului Alberto Fabrini, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 33115/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 19. La 23 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 2.200 (2.000 două sute) euro care acoperă prejudiciu material și costuri morale pentru dl Alberto Fabrini, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 33115/96 pe care le aștepta Curtea. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 20. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 21. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. A făcut în limba engleză și a notificat în scris la 15 noiembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis
FIRST SECTION
FABBRINI v. ITALY
(Application no. 33115/96)
(Friendly settlement)
STRASBOURG
15 November 2002
This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Fabbrini v. Italy,
The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
C.L.
Rozakis
,
President
,
Mrs
F.
Tulkens
,
Mr
P.
Lorenzen
,
Mrs
N.
Vajić
,
Mr
E.
Levits
,
Mr
A.
Kovler
,
judges
,
Mr
G.
Raimondi,
ad hoc
judge
,
and Mr
E.
Fribergh
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 24 October 2002,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no.
33115/96) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr Alberto Fabbrini (“the applicant”), on 12 June 1996.
2.
The applicant was represented by Mr G. Viligiardi, a lawyer practising in Florence. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr
V.
Esposito.
3.
The applicant complained about his prolonged inability – through lack of police assistance – to recover possession of his apartment and about the duration of the eviction proceedings.
4.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
5.
On 25 May 2000, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
6.
On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed First Section.
7.
On 23 September 2002 and on 9 October 2002 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.
8.
The applicant is the owner of an apartment in Florence, which he had let to A.B.
9.
In a registered letter of 26 March 1984, the applicant informed the tenant that he intended to terminate the lease on expiry of the term on 30
June 1986 and asked him to vacate the premises by that date.
10.
On 8 April 1986, he served a notice to quit on the tenant, but he refused to leave.
11.
In a writ served on the tenant on 22 April 1986, the applicant reiterated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Florence Magistrate.
12.
By a decision of 2 May 1986, which was made enforceable on 7 July 1986, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 June 1988.
13.
On 13 July 1988 and again on 13 May 1989, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
14.
On 2 May 1989 the applicant made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for himself.
15.
On 17 June 1989 he served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 7 August 1989.
16.
Between 7 August 1989 and 15 October 1996, the bailiff made fifteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
17.
On 7 April 1997, the applicant repossessed the premises.
18.
On 9 October 2002 the Court received the following declaration from the Government:
“I declare that the Government of Italy offer to pay 2,200 (two thousand two hundred)
Euros to Mr
Alberto Fabbrini with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 33115/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.
This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.
The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
19.
On 23 September 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant:
“I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 2,200 (two thousand two hundred)
Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr
Alberto Fabbrini with a view to securing a friendly settlement of application no.
33115/96 pending before the Court.
I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached.
I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
20.
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1
in fine
of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
21.
Accordingly, the case should be struck out of the list.
1.
Decides
to strike the case out of the list;
2.
Takes note
of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.
Done in English, and notified in writing on 15 November 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Registrar
President