SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 77837/01 prezentate de Ricardo SAEZ MAESO împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 19 noiembrie 2002 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Pellonpäääs Pastor Ridruejo Strážnická dnii Maruste Pavlovski Garlicki judecători și Elens Passos graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 octombrie 2001, după ce a intenționat aceasta, pronunță următoarea decizie: reclamantul, dl Ricardo Saez Maeso, este un cetățean spaniol, născut în 1961 și rezident în Valencia. El este reprezentat în fața Curții de către Salvador Castelll Castellano, avocat în baroul Valencia.
Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 ianuarie 1989, reclamantul a solicitat la Universitatea din Valencia eliberarea diplomei de profesor de învățământ primar ca urmare a studiilor pe care le-a urmat la începutul anilor '80. În sprijinul cererii sale, reclamantul a prezentat certificatul oficial eliberat de către școala de formare a profesorilor din învățământul primar în care se declara că reclamantul a reușit toate materiile. Printr-o decizie din 23 octombrie 1989, Universitatea din Valencia a respins cererea reclamantului pe motiv că, în procesul verbal al rezultatelor testelor, s-a arătat că reclamantul nu a reușit să facă matematica.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a prezentat o acțiune în instanță în instanță în instanță în instanță în instanță. Printr-o hotărâre contradictorie din 17 decembrie 1992, tribunalul a respins recursul pe motivul că Universitatea a acționat în cadrul competențelor sale și respectarea legalității refuzând eliberarea diplomei solicitate. Instanța a constatat că refuzul de a acorda diploma a fost datorat faptului că a fost constatat că atestarea oficială prezentată de solicitant și care conținea rezultatele obținute în cursul studiilor sale a fost în mod evident retușată în ceea ce privește rezultatul obținut în matematică prin utilizarea unor tipuri mecanografice diferite de cele referitoare la alte materiale.
Tribunalul a considerat că Universitatea a comparat pe bună dreptate rezultatul contestat cu procesele-verbale ale examinărilor efectuate în timpul testelor din 1984, unde reiese că reclamantul nu era prezentat, la sesiunea din iunie, la examinarea matematicii și că, în cadrul sesiunii din septembrie, nu a reușit să examineze. În concluzie, tribunalul consideră că Universitatea a acționat corect refuzând să-i acorde diploma solicitată numai pe baza declarației prezentate de solicitant. Împotriva acestei hotărâri, recurentul a formulat un recurs în casare în fața Tribunalului Suprem în care se plângea în special de faptul că lanul original al procesului-verbal care conținea rezultatul testelor de matematică nu a fost prezentat Tribunalului în pofida cererilor sale repetate.
printr-o decizie din 10 iunie 1993, Tribunalul Suprem a declarat admisibil recursul. După admisibilitate, Universitatea Valencia și-a depus memoriul împotriva recursului la 9 iulie 1993. printr-o hotărâre din 26 iunie 2000, Tribunalul Suprem a respins recursul din următoarele motive: Recursul în casare ar fi trebuit să fie declarat inadmisibil în cadrul procedurii d . Într-adevăr, caracterul extraordinar al recursului în casare obligă reclamantul la îndeplinirea riguroasă a anumitor cerințe a căror neajuns duce la consecințele respective [la .] Jurisprudența acestei camere a fost deosebit de riguroasă, deja în etapa de prezentare a recursului (pentru toate hotărârile anterioare, a se vedea Hotărârea din 28 martie a prezentei camere) pe baza obligației de a preciza motivul pe care se întemeiază recursul cu invocare în scris de la paragraful relevant al articolului 95 din Legea privind soluționarea litigiilor.
În plus, în cazul în care este întemeiat pe alineatul (4), trebuie menționat standardul juridic sau jurisprudența pe care l-am considerat încălcată sau neaplicată de către instanță. În cele din urmă, este vorba despre punerea în aplicare a ordinului menționat la art. 99.1 din această lege pe care o va atrage neobservarea prevăzută la art. 100 alineatul (2). Pe de altă parte, această rigoare în ceea ce privește cerințele formale (a se vedea Hotărârea acestei camere din 6 martie 1999 și celelalte menționate în aceasta) nu poate fi temperată de principiul pro acțiune care, în casare, nu îmbracă forța care îi este recunoscută în cadrul accesului la căile de atac judiciare.
În această privință, simpla citire a memoriului depus în sprijinul recursului în Casație escrito de interposición ), arată că, sub rubrica referitoare la motivele recursului, sunt invocate în mod expres ca motiv principal, în primul rând, încălcarea articolului 110 din Legea privind procedura administrativă din 17 iulie 1958 și a articolului 24 din Constituție și ca al doilea motiv, și că încălcarea articolului 131.1 din Legea jurisdicțională Fără nicio referire la art. 95 din această lege sau la art. 95 litera (b) din dispoziția în cauză, pe care motivele de rupere se află în sprijinul și, prin urmare, fără a preciza care dintre motivele care ar putea fi încălcate sunt în joc.
Acționând astfel, reclamantul nu a îndeplinit obligația de procedură pe care legea i-o impune cu scopul sancțiunii (...) de a face inadmisibil recursul în temeiul articolului 100.2 menționat anterior - nerespectarea cerințelor articolului 96. După cum am afirmat în hotărârile noastre din 29 mai și din 2 iunie, o astfel de concluzie nu poate fi invalidată de faptul că, în scrisul său, se introduce recursul (preparación del recurso) ), reclamantul a invocat art. 95.1, §4 din Legea judiciară, deoarece este vorba despre cerințe procedurale care se aplică în momente de procedură diferite, care trebuie îndeplinite în fiecare etapă a procedurii.
În acest sens, defectele de formalităi comise în cadrul memoriului prezentat în sprijinul recursului în casare nu pot fi corectate în lumina coninutului de la . . În cele din urmă, recursul în casare este formulat ca siil sil sil si . (...) Având în vedere cele de mai sus, recursul în cassation trebuie declarat inadmisibil, ceea ce, în această etapă a procedurii, se transformă într-o respingere a recursului. (...). invocând dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil garantat prin art. 24 din Constituția spaniolă, recurentul a formulat o cale de atac în fața Tribunalului Constituțional. În acțiunea sa, reclamantul s-a plâns în primul rând că Tribunalul Suprem și-a declarat inadmisibil recursul în Casație fără a-i fi acordat posibilitatea, în conformitate cu Legea privind instanța contencioasă-administrativă (LJCA) din 1956, de a repara deficiențele de formalități constatate.
Reclamantul susținea că, în multe cazuri, Tribunalul Suprem a luat în considerare motivele prezentate în actul de sesizare în vederea completării memoriului depus ulterior în sprijinul recursului. Reclamantul s-a plâns că aplicarea de către Tribunalul Suprem a cerințelor de procedură era prea riguroasă, având în vedere atât explicațiile suscitate care rezultă atât din declarația inițială de admisibilitate a recursului său, cât și din întârzierea cu care a fost pronunțată hotărârea finală prin care se declară recursul în cele din urmă inadmisibil (la mai mult de șapte ani de la decizia privind admisibilitatea). Prin hotărârea din 20 aprilie 2001, Curtea Supremă a declarat acțiunea inadmisibilă pentru nefondare.
În ceea ce privește primul motiv invocat, Curtea Supremă se pronunță astfel. Cu condiția ca reclamantul să submineze încălcarea articolului 24.1 din Constituția spaniolă din cauza unei respingeri excesiv de riguroase și disproporționate a persoanei care privează de o decizie cu privire la fondul pretențiilor sale, acțiunea este în mod evident lipsită de conținut motivând o hotărâre pe fond a acestui Tribunal [constituțional] (...). Potrivit jurisprudenței constante a acestui Tribunal [constituțional], nici principiul pro actione (nu penal) și nici art. 24.1 din Constituția spaniolă (n mai) nu se obligă să se decidă în favoarea celui mai favorabil motiv al reclamantului (Oprirea 160/1997 pentru alte hotărâri).
În consecință, o interpretare a cerințelor procedurale referitoare la modalitățile de admisibilitate a recursului în cazație nerațională, ne arbitrară sau vădit eronată (a se vedea. Hotărârea 160/1996, 295/2000) nu contravine articolului 24.1 invocat, care este mai mult atunci când hotărârea criticată este motivată și expune în mod întemeiat motivele reținute în acord cu propria jurisprudență a camerei fără logică (...). În ceea ce privește motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii în fața Tribunalului Suprem, Înalta Instană l-a respins pentru neobosirea căilor de atac prealabile, recurentul care a omis să se plângă la tribunal a quo Dreptul și practica internă relevantă art. 24 alineatul (1) din Constituia spaniolă Orice persoană are dreptul de a obține protecția efectivă a judecătorilor și a tribunalelor pentru exercitarea drepturilor și intereselor sale legitime, fără ca aceasta să poată fi pusă în nici un caz în dreptul de a se apăra.
Legea privind jurisdicția contencioasă-administrativă (LJCA) din 1956 Titlul III, Capitolul II: privind revendicările părților art. 43 alineatul (2) (...) în cazul în care, în momentul pronunțării hotărârii sale, instanța consideră că problema supusă examinării sale ar fi putut să nu fie apreciată în mod corespunzător de către părți (...), fără a aduce atingere deciziei definitive, acestea vor fi informate cu privire la aceasta și li se va acorda un termen de zece zile pentru a formula afirmațiile pe care le consideră oportune (...). Titlul IV, Secțiunea II : Cu privire la recursul în Casație art. 95 Recursul în Casație va trebui să se bazeze pe unul sau următoarele motive (...) încălcarea formelor esențiale ale procesului din cauza încălcării normelor de reglementare a hotărârilor judecătorești și a celor care reglementează actele și garanțiile procedurale, cu condiția ca, în acest din urmă caz, să fi fost încălcate în mod material dreptul la apărare.
Încălcarea dispozițiilor legale sau a jurisprudenței aplicabile soluționării chestiunilor care fac obiectul dezbaterii. (...) Art. 96 alin. Recursul în Casație se va pregăti pe lângă organul judiciar care a pronunțat decizia atacată (...) prin intermediul unui document în care reclamantul va trebui să-și exprime intenția de a prezenta recursul prin intermediul unei expuneri succinte a condițiilor necesare. (...) art. 97 alineatul (1) (1) În cazul în care în scris prezentat îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul precedent (...), camera contencioasă-administrativă a □ Audiencia nacional sau a instanței superioare de justiție (...) va pune în întârziere părțile pentru a se prezenta, cu condiția să se confeseze, în termen de 30 de zile, în fața camerei contencioasă-administrative a Tribunalului Suprem.
(...) Art. 99 alin. (1) În termenul acordat, reclamantul va trebui să se prezinte în fața instanței și să depună la camera contencioasă-administrativă a Tribunalului Suprem memoriul în sprijinul recursului său în care va fi expus în mod rațional motivul (motivele) recursului citând dispozițiile sau jurisprudența pe care aceasta consideră că a fost încălcată. art. 100 alineatul (2) În cazul în care motivul sau motivele invocate în memoriul în susținerea recursului (escrito de interpozición) nu fac parte din cele stabilite la art. 95 … ; în cazul în care dispozițiile menționate anterior nu au nici o legătură cu problemele discutate sau în cazul în care, având în vedere faptul că au fost puse în întârziere să repare informațiile constatate, nu se face nici o referire la acestea.
c. În cazul în care recursul este în mod clar lipsit de temei sau în cazul în care alte acțiuni similare în esență au fost respinse în fond. În acest caz și înainte de a face decizia da … În cazul în care recursul este declarat admisibil din unul sau mai multe motive, o copie a recursului va fi prezentată părții sau părților pârâte pentru a-și prezenta memoriul împotriva recursului (...). În cazul în care este declarat că un act de la o parte la alta nu îndeplinește cerințele prevăzute de prezenta lege, aceasta va putea repara lipsa de formalitate în cauză în termen de 10 zile (...). În cazul în care Tribunalul constată din oficiu că există un defect de formalitate prevăzut la alineatul precedent, acesta va face o decizie cu privire la acestea și termenul menționat anterior va fi acordat pentru a se remedia lipsa de formalitate (...).
(...) GRIEFS Reclamantul subliniază că refuzul de a-i elibera diploma solicitată a împiedicat să devină profesor în domeniul public sau privat. Acesta se plânge în special de respingerea recursului său în casare ca fiind inadmisibilă în timp ce Tribunalul Suprem recunoaște în decizia sa că cerințele formale cerute erau îndeplinite în cadrul la … Acest lucru este cu atât mai surprinzător cu cât recursul a fost declarat admisibil în etapa de examinare a admisibilității printr-o decizie din 10 iunie 1993. Or, în conformitate cu legislația aplicabilă, acesta avea dreptul de a obține o examinare a fondului litigiului. Acesta subliniază, de asemenea, că Tribunalul Suprem și-a anulat prima decizie privind admisibilitatea după mai mult de șapte ani de la data respectivă, fără ca acesta să aibă posibilitatea de a prezenta eventualele sale afirmații.
Pe de altă parte, reclamantul subliniază existența unei jurisprudențe constante a Tribunalului Suprem care permite luarea în considerare a recursului și a memoriului în sprijinul acestui recurs pentru a îndeplini cerințele formale ale acestuia. Comitetul consideră că interpretarea extrem de riguroasă și disproporționată făcută de Tribunalul Suprem și de Tribunalul Constituțional a dispozițiilor care reglementează recursul în Casație laa privat de dreptul de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 alin. (1) din Convenție. Reclamantul se plânge, de asemenea, de durata excesivă a procedurii în fața Tribunalului Suprem, care a întârziat mai mult de șapte ani pentru a-și declara recursul inadmisibil.
Recurentul consideră că interpretarea extrem de riguroasă făcută de Tribunalul Suprem și de Tribunalul Constituțional a dispozițiilor care reglementează recursul în casație este complet disproporționată și că dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din Convenție este privat de dreptul de a avea acces la o instanță în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenția a cărei parte relevantă se citește după cum urmează: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea, în stadiul actual al dosarului, consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură.
Reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii în fața Tribunalului Suprem, care a întârziat mai mult de șapte ani pentru a-și declara recursul inadmisibil. Curtea amintește că, în sistemul juridic spaniol, orice persoană care consideră că procedura la care este parte suferă de termene excesive poate, după sine, să fie reclamată în mod pe deplin în fața instanței responsabile cu cauza, să sesizeze Tribunalul Constituțional cu privire la o cale de atac la amgaro în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Constituție. În plus, articolele 292 și următoarele din Legea organică privind sistemul judiciar oferă posibilitatea, după încheierea procedurii, de a sesiza Ministerul Justiției cu privire la o cerere de despăgubire pentru funcționarea anormală a justiției.
Aceasta arată că, potrivit jurisprudenței administrative în acest domeniu (Gonzalez Marínc. Spania (dec.) 39521/98, CEDO 1999-VII) durata excesivă a procedurii este asimilată unei funcționări anormale a administrației justiției și constată, de asemenea, că decizia ministrului poate face obiectul unei acțiuni în fața instanțelor administrative. În consecință, Comisia consideră că calea de drept în cauză prezintă un grad suficient de accesibilitate și de eficacitate pentru justițiabili și constituie, prin urmare, o cale de atac care ar trebui să fie exercitată. În speță, Curtea constată că, în ceea ce privește calea de atac disponibilă în dreptul intern pentru a remedia durata excesivă a procedurii, Tribunalul Constituțional a respins cauza recurentului pentru neobosirea căilor de atac interne, recurentul care a omis să se plângă în prealabil la Tribunalul Suprem.
În plus, din dosar nu reiese că reclamantul a utilizat a doua posibilitate care decurge din articolele 292 și următoarele din Legea organică privind sistemul judiciar. În aceste condiții și din cauza faptului că reclamantul a epuizat în mod eficient căile de atac interne care îi erau oferite în temeiul dreptului intern, acesta trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. În măsura în care recurentul: art. 6 alineatul (3) din Convenție, Curtea constată că procedura în litigiu nu se referă la materie penală astfel încât dispoziia în cauză nu este aplicabilă.
Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind incompatibilă raională cu Convenia în temeiul articolului 35 alineatul (3). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amânează examinarea ui ui ui rii reclamantului întemeiat pe lipsa de acces la o instană din cauza recursului său în casare de către Tribunalul Suprem [art. 6 alineatul (1) din Convenie] Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Francoise Elens-Passos Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte
de la requête n o 77837/01 présentée par Ricardo SAEZ MAESO contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 19 novembre 2002 en une chambre composée de Sir Nicolas Bratza , président , MM. M. Pellonpää , A. Pastor Ridruejo , M me V. Strážnická , MM. R. Maruste , S. Pavlovschi , L. Garlicki , juges , et de M me F. Elens Passos , greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 26 octobre 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ricardo Saez Maeso, est un ressortissant espagnol, né en 1961 et résidant à Valence. Il est représenté devant la Cour par M e Salvador Castell Castellano, avocat au barreau de Valence.
A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 24 janvier 1989, le requérant sollicita auprès de l’Université de Valence la délivrance du diplôme de professeur de l’enseignement primaire suite à des études qu’il avait suivies au début des années 80. A l’appui de sa demande, le requérant présenta l’attestation officielle délivrée par l’Ecole de formation des professeurs de l’enseignement primaire dans laquelle il était consigné que le requérant avait réussi toutes les matières. Par une décision du 23 octobre 1989, l’Université de Valence rejeta la demande du requérant au motif que dans le procès verbal des résultats des épreuves, il était porté que le requérant n’avait pas réussi la matière de mathématiques.
Contre cette décision, le requérant présenta un recours contentieux-administratif auprès du tribunal supérieur de justice de Valence. Par un jugement contradictoire du 17 décembre 1992, le tribunal rejeta le recours au motif que l’Université avait agi dans le cadre de ses compétences et le respect de la légalité en refusant la délivrance du diplôme sollicité. Le tribunal observa que le refus de délivrance du diplôme était dû au fait qu’il avait été constaté que l’attestation officielle soumise par le requérant et contenant les résultats obtenus durant ses études avait été manifestement retouchée pour ce qui est du résultat obtenu en mathématiques en utilisant des types mécanographiques différents de ceux relatifs aux autres matières.
Le tribunal estima que l’Université avait à juste titre comparé le résultat contesté avec les procès-verbaux des examens dressés lors des épreuves en 1984 d’où il ressortait que le requérant ne s’était pas présenté, à la session de juin, à l’examen de mathématiques et que, lors de la session de septembre, il n’avait pas réussi l’examen. En conclusion, le tribunal estima que l’Université avait agi correctement en refusant de lui délivrer le diplôme sollicité sur la seule base de l’attestation apportée par le requérant. Contre ce jugement, le requérant forma un pourvoi en cassation devant le Tribunal suprême dans lequel il se plaignait notamment de ce que l’original du procès-verbal contenant le résultat des épreuves de mathématiques n’avait pas été soumis au tribunal en dépit de ses demandes réitérées.
Par une décision du 10 juin 1993, le Tribunal suprême déclara recevable le pourvoi. Après la recevabilité, l’université de Valence déposa son mémoire à l’encontre du pourvoi le 9 juillet 1993. Par un arrêt du 26 juin 2000, le Tribunal suprême rejeta le pourvoi pour les motifs suivants : « Le pourvoi en cassation aurait dû être déclaré irrecevable dans le cadre de la procédure d’irrecevabilité. En effet, le caractère extraordinaire du pourvoi en cassation oblige le requérant à l’accomplissement rigoureux de certaines exigences dont le défaut entraîne la conséquence précitée [ l’irrecevabilité ]. La jurisprudence de cette chambre a été spécialement rigoureuse, déjà au stade de la présentation du pourvoi (pour tous les arrêts précédents, voir l’arrêt de la présente chambre du 28 mars dernier) sur l’obligation de préciser le motif sur lequel se fonde le pourvoi avec invocation expresse de l’alinéa pertinent de l’article 95 de la Loi juridictionnelle l’étayant.
En outre, s’il est fondé sur l’alinéa 4, il faut citer la norme juridique ou la jurisprudence que l’on considère violée ou inappliquée par le jugement. En définitive, il s’agit de mettre en œuvre l’injonction contenue à l’article 99.1 de cette loi dont l’inobservation entraînera l’irrecevabilité prévue par l’article 100.2. Par ailleurs, cette rigueur quant aux exigences formelles (cf., arrêt de cette chambre du 6 mars 1999 et les autres qui y sont citées) ne saurait être tempérée par le principe pro actione qui, en cassation, ne revêt pas la force qui lui est reconnue dans le cadre de l’accès aux voies de recours juridictionnelles.
A cet égard, la simple lecture du mémoire déposé à l’appui du pourvoi en cassation «( escrito de interposición ), montre que sous la rubrique concernant les motifs du pourvoi, sont expressément invoquées comme motif premier « la violation de l’article 110 de la loi sur la procédure administrative du 17 juillet 1958 et de l’article 24 de la Constitution » et comme deuxième motif, « la violation de l’article 131.1 de la Loi juridictionnelle » sans une référence quelconque à l’article 95 de cette loi ni à l’alinéa de la disposition en question sur lesquels les motifs de cassation trouvent appui et, partant, sans préciser lequel des motifs susceptibles de cassation est en jeu.
En agissant de la sorte, le requérant n’a pas rempli l’obligation de procédure que la loi lui impose avec pour sanction (...) de rendre irrecevable le pourvoi en application de l’article 100.2 précité -inobservation des exigences de l’article 96. Comme nous l’avons exprimé dans nos arrêts du 29 mai dernier et du 2 juin actuel, une telle conclusion ne saurait être invalidée par le fait que dans son écrit d’introduction du pourvoi ( preparación del recurso ), le requérant invoqua l’article 95.1, alinéa 4 de la Loi juridictionnelle car il s’agit d’exigences de procédure exigibles à des moments de procédure différents, qui doivent être remplies à chaque stade de la procédure. A cet égard, les défauts de formalités commis dans le cadre du mémoire présenté à l’appui du pourvoi en cassation ne sauraient être corrigés à la lumière du contenu de l’écrit d’introduction du pourvoi.
En définitive, le pourvoi en cassation est formulé comme s’il s’agissait de moyens d’appel. (...) Compte tenu de ce qui précède, le pourvoi en cassation doit être déclaré irrecevable, ce qui au présent stade de la procédure, se transforme en un rejet du pourvoi. (...). » Invoquant le droit à un procès équitable dans un délai raisonnable garanti par l’article 24 de la Constitution espagnole, le requérant forma un recours d’ amparo devant le Tribunal constitutionnel. Dans son recours, le requérant se plaignait en premier lieu que le Tribunal suprême avait déclaré irrecevable son pourvoi en cassation sans lui avoir donné l’occasion, conformément à la Loi sur la juridiction contentieuse-administrative (LJCA) de 1956, de réparer les défauts de formalités constatés.
Le requérant faisait valoir que, dans de nombreux cas, le Tribunal suprême avait pris en compte les moyens soumis dans l’écrit d’introduction du pourvoi en cassation afin de compléter le mémoire déposé postérieurement à l’appui du pourvoi. Le requérant se plaignait que l’application faite par le Tribunal suprême des exigences de procédure était par trop rigoureuse, eu égard tant aux expectatives suscitées résultant tant de la déclaration initiale de recevabilité de son pourvoi que de la tardiveté avec laquelle l’arrêt final déclarant le pourvoi finalement irrecevable fut rendu (plus de sept ans après la décision sur la recevabilité). Le requérant allégua également la durée déraisonnable de la procédure devant le Tribunal suprême.
Par une décision du 20 avril 2001, la haute juridiction déclara le recours irrecevable pour défaut de fondement. S’agissant du premier grief soulevé, la haute juridiction se prononça ainsi : « Pour autant que le requérant allègue la violation de l’article 24.1 de la Constitution espagnole en raison d’un rejet excessivement rigoureux et disproportionné le privant d’une décision sur le fond de ses prétentions, le recours est dépourvu manifestement de contenu justifiant un arrêt sur le fond de la part de ce Tribunal [constitutionnel] (...). Selon la jurisprudence constante de ce Tribunal [constitutionnel], ni le principe pro actione n’atteint le même degré d’intensité s’agissant du droit à un recours (non pénal), ni l’article 24.1 de la Constitution espagnole n’oblige à se décider en faveur de l’alternative la plus favorable au requérant (Arrêt 160/1997 pour d’autres arrêts).
En conséquence, une interprétation des exigences procédurales concernant les modalités de recevabilité du pourvoi en cassation non déraisonnable, non arbitraire, ni manifestement erronée (cf. arrêts 160/1996, 295/2000) n’est pas contraire à l’article 24.1 invoqué qui plus est lorsque la décision critiquée est motivée et expose de manière fondée les raisons retenues en accord avec la propre jurisprudence de la chambre non dépourvue de logique (...).
» Quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure devant le Tribunal suprême, la haute juridiction le rejeta pour non-épuisement des voies de recours préalable, le requérant ayant omis de s’en plaindre auprès du tribunal a quo . B. Le droit et la pratique internes pertinents Article 24 § 1 de la Constitution espagnole « Toute personne a le droit d’obtenir la protection effective des juges et des tribunaux pour exercer ses droits et ses intérêts légitimes, sans qu’en aucun cas elle puisse être mise dans l’impossibilité de se défendre.
» Loi sur la juridiction contentieuse-administrative (LJCA) de 1956 Titre III, Chapitre II : sur les prétentions de parties Article 43 § 2 « (...) si au moment de rendre son arrêt, le tribunal considère que la question soumise à son examen aurait pu ne pas être dûment appréciée par les parties (...), sans que cela ne préjuge la décision définitive, celles-ci en seront informées et un délai de dix jours leur sera accordé afin qu’elles formulent les allégations qu’elles considèrent opportunes (...). » Titre IV, Section II : sur le pourvoi en cassation Article 95 « 1. Le pourvoi en cassation devra se fonder sur l’un ou les motifs suivants : (...) 3. la violation des formes essentielles du procès en raison de l’infraction des normes régulatrices des jugements et de celles régissant les actes et garanties de procédure pour autant que, dans ce dernier cas, il y ait eut atteinte matérielle aux droits de la défense.
4. Infraction aux dispositions de l’ordonnancement juridique ou à la jurisprudence applicables à la résolution des questions objet du débat. (...) Article 96 § 1 «1. Le pourvoi en cassation se préparera auprès de l’organe juridictionnel ayant rendu la décision attaquée (...) moyennant un écrit dans lequel le requérant devra exprimer son intention de présenter le pourvoi au moyen d’un exposé succinct des conditions requises. (...) » Article 97 § 1 « 1. Lorsque l’écrit présenté remplit les conditions requises prévues au paragraphe précédent (...), la chambre contentieuse-administrative de l’ Audiencia nacional ou du tribunal supérieur de justice (...) mettra en demeure les parties pour qu’elle comparaissent, moyennant avoué, dans le délai de trente jours, devant la chambre contentieuse-administrative du Tribunal suprême.
(...) » Article 99 § 1 « 1. Dans le délai accordé, le requérant devra comparaître devant le tribunal et déposer auprès de la chambre contentieuse-administrative du Tribunal suprême le mémoire à l’appui de son pourvoi dans lequel seront exposés de manière raisonnée le ou les motifs du pourvoi en citant les dispositions ou à la jurisprudence qu’il considère avoir été enfreints. » Article 100 § 2 « 2. La chambre prononcera une décision d’irrecevabilité dans les cas suivants : (...) b. Lorsque le motif ou les motifs invoqués dans le mémoire à l’appui du pourvoi ( escrito de interposición ) ne font pas partie de ceux établis à l’article 95 ; lorsque les dispositions réputées enfreintes ne sont pas citées ; lorsque les dispositions citées n’ont pas un rapport quelconque avec les questions débattues ou lorsque, ayant été mis en demeure de réparer l’informalité constatée, l’intéressé ne s’est pas manifesté.
c. Lorsque le pourvoi est manifestement dépourvu de fondement ou lorsque d’autres recours semblables en substance ont été rejetés au fond. Dans ce cas, et avant de rendre la décision d’irrecevabilité, la partie requérante sera entendue dans un délai de dix jours en l’informant au préalable de manière succincte de l’éventuel motif d’irrecevabilité. (...) » Article 101 § 1 « Lorsque le pourvoi est déclaré recevable pour un ou plusieurs motifs, une copie du pourvoi sera remise à la ou aux parties défenderesses pour que, après avoir comparu, elles présentent leur mémoire à l’encontre du pourvoi (...). (...) » Titre IV, Chapitre V : dispositions communes, Section III : incidents et nullité des actes de procédure Article 129 «1. Lorsqu’il est allégué qu’un acte de l’une des parties ne remplit pas les exigences prescrites par la présente loi, l’intéressé pourra réparer le défaut de formalité en question dans le délai de dix jours (...).
2. Lorsque le Tribunal constate d’office l’existence de l’un des défauts de formalité énoncés au paragraphe précédent il rendra une décision les exposant et le délai précité sera accordé afin que le défaut de formalité soit réparé (...). (...) » GRIEFS Le requérant fait observer d’emblée que le refus de lui délivrer le diplôme sollicité l’a empêché d’exercer en tant que professeur dans l’enseignement public ou privé. Il se plaint notamment du rejet de son pourvoi en cassation comme étant irrecevable alors même que le Tribunal suprême reconnaît dans sa décision que les exigences formelles requises étaient remplies dans le cadre de l’écrit d’introduction du pourvoi ( escrito de preparación ). Cela est d’autant plus surprenant que le pourvoi avait été déclaré recevable au stade de l’examen de la recevabilité par une décision du 10 juin 1993. Or, conformément à la législation applicable, il avait le droit d’obtenir un examen du fond du litige.
Il souligne en outre que le Tribunal suprême a annulé sa première décision sur la recevabilité plus de sept ans après cette dernière sans qu’il ait la possibilité de soumettre ses éventuelles allégations. Au demeurant, le requérant souligne l’existence d’une jurisprudence constante du Tribunal suprême permettant de prendre en compte et l’écrit d’introduction du pourvoi et le mémoire postérieur à l’appui de ce pourvoi afin de remplir les exigences formelles dudit pourvoi. Il estime que l’interprétation extrêmement rigoureuse et disproportionnée faite par le Tribunal suprême et par le Tribunal constitutionnel des dispositions régissant le pourvoi en cassation l’a privé du droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 de la Convention.
Le requérant se plaint également de la durée excessive de la procédure devant le Tribunal suprême, qui a tardé plus de sept ans pour déclarer son pourvoi irrecevable. Il invoque l’article 6 § 1. Le requérant invoque également l’article 6 § 3 de la Convention s’agissant du rejet de sa demande de preuve devant le tribunal supérieur de justice de Valence.
EN DROIT 1. Le requérant estime que l’interprétation extrêmement rigoureuse faite par le Tribunal suprême et par le Tribunal constitutionnel des dispositions régissant le pourvoi en cassation est tout à fait disproportionnée et l’a privé du droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 de la Convention dont la partie pertinente se lit comme suit : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » La Cour, en l’état actuel du dossier, ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief, et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations, conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2. Le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure devant le Tribunal suprême, qui a tardé plus de sept ans pour déclarer son pourvoi irrecevable. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention. La Cour rappelle que, dans le système juridique espagnol, toute personne estimant que la procédure à laquelle elle est partie souffre de délais excessifs peut, après s’être vainement plainte auprès de la juridiction chargée de l’affaire, saisir le Tribunal constitutionnel d’un recours d’ amparo sur le fondement de l’article 24 § 2 de la Constitution. Par ailleurs, les articles 292 et suivants de la Loi organique relative au pouvoir judiciaire offrent la possibilité, une fois la procédure terminée, de saisir le ministère de la Justice d’une demande en réparation pour fonctionnement anormal de la justice.
Elle relève que selon la jurisprudence administrative en la matière ( Gonzalez Marín c. Espagne (déc.) n o 39521/98, CEDH 1999-VII) la durée déraisonnable de la procédure est assimilée à un fonctionnement anormal de l’administration de la justice. Elle observe par ailleurs que la décision du ministre peut faire l’objet d’un recours contentieux devant les juridictions administratives. En conséquence, elle considère que la voie de droit en question présente un degré suffisant d’accessibilité et d’effectivité pour les justiciables et constitue dès lors un recours qui devait être exercé. En l’espèce, la Cour constate que, s’agissant de la voie de recours disponible en droit interne pour remédier à la durée excessive de la procédure, le Tribunal constitutionnel a rejeté le grief du requérant pour non-épuisement des voies de recours internes, le requérant ayant omis de s’en plaindre au préalable auprès du Tribunal suprême.
En outre, il ne ressort pas du dossier que le requérant ait utilisé la seconde possibilité découlant des articles 292 et suivants de la Loi organique relative au pouvoir judiciaire. Dans ces conditions et faute pour le requérant d’avoir épuisé efficacement les voies de recours internes qui lui étaient offertes en droit interne, le grief doit être rejeté conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 3. Pour autant que le requérant invoque l’article 6 § 3 de la Convention, la Cour note que la procédure litigieuse ne porte pas sur la matière pénale de sorte que la disposition invoquée n’est applicable.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant incompatible ratione materiae avec la Convention en application de l’article 35 § 3. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant tiré du défaut d’accès à un tribunal en raison de l’irrecevabilité de son pourvoi en cassation par le Tribunal suprême (article 6 § 1 de la Convention) Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Francoise Elens-Passos Nicolas Bratza Greffière adjointe Président