IBISOGLU and TURAN v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
IBISOGLU and TURAN v. TURKEY (CtEDO, 2002)
DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND DECIZIA nr. 42121/98, de către Hatice İBİȘOδLU și Fatma TURAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 21 noiembrie 2002 ca cameră compusă din Președintele Cabral Barreto Caflesch Kūris Türmen Zupančič dna H.S. Greve, judecători și V. Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 20 mai 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Hatice İbișoğlu și dna Fatma Turan, sunt cetățeni turci, care s-au născut în 1927 și, respectiv, în 1935, locuiesc în Ankara. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl G.Ç. Ekșioğlu, avocat care practică în Ankara. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl. K. Gür, Director General Adjunct al Consiliului Europei și Drepturilor Omului, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü), parcele expropriate de terenuri aparținând reclamanților din Pursaklar, Solfasol și Bağlum, Ankara, pentru a construi o autostradă. Expropriații au avut loc între februarie 1993 și mai 1995. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren aparținând fiecăruia dintre solicitanți și compensarea le-a fost plătită individual atunci când a avut loc expropiarea. În urma cererilor de compensare sporită ale reclamanților, instanța de primă instanță le-a acordat compensații suplimentare plus dobânzi la rata legală de 30% pe an, și anume rata aplicabilă la data hotărârii instanței.Data de funcționare a ratei statutare de dobânzi a fost stabilită de instanță în ceea ce privește fiecare solicitant. Reclamanții au apelat și Curtea de Casație a susținut hotărârile instanței de primă instanță. În ianuarie și februarie 1998, administrația a plătit reclamanților compensația suplimentară acordată acestora împreună cu dobânda. Dobânzile privind compensarea suplimentară au fost calculate la rata legală aplicabilă între data hotărârii Curții de Casație în favoarea fiecărui reclamant și 31 decembrie 1997, și anume 30%. În ceea ce privește perioada după 1 ianuarie 1998, dobânzile au fost calculate la rata aplicabilă, respectiv 50%. Între 1993 și 1999 rata inflației a fost medie de 81,7% pe an. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că rata dobânzii aplicată pentru calculul compensației suplimentare acordate pentru expropriarea terenurilor lor era prea scăzută. De asemenea, s-au plâns de întârzierile în obținerea compensației lor. La 13 decembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantelor, dna Hatice İbișoğlu și dna Fatma Turan, am luat în considerare declarația guvernului Republicii Turciei că sunt dispuși să facă o exgrație în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cauzei care au apărut în cererea nr. 42121/98, după cum urmează: 35.000 USD (între cinci mii SUA) din această sumă se achită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curtea ... și soldul în termen de șase luni de la data notificării hotărârii Curții. Această sumă acoperă orice daune și costuri pecuniare și morale, precum și cheltuieli juridice legate de caz. După consultarea în mod corespunzător a reclamanților, accept propunerea și acestea, în consecință, renunțe la toate celelalte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii ... Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluției prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamanții, am atins.” La 6 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească exgrația reclamanților, dna Hatice İbișoğlu și dna Fatma Turan, o sumă totală de 70.000 de dolari americani (70.000 de dolari americani) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii lor înregistrate în temeiul nr. 42121/98. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuieli juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în dolari americani la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător, după cum urmează: 35.000 USD (treizeci și cinci mii de dolari SUA) în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții ... și soldul în termen de șase luni de la notificarea deciziei. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei ...” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți. Este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă) Convenția și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții. În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să dispună de cererile nos 41949/98, 41985/98, 41988/98, 42125/98, 421228/98, 42129/98, 42131/98, 42135/98, 42441/98 și 42446/98; decide să decidă aplicarea din lista cazurilor sale. Președintele grefierului Georg Ress