Decizia nr. 42441/98 de către Feriha CANER și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 21 noiembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič dna H.S. Greve și dl V. Berger Având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 12 iunie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții dnei Feriha Caner, dna Kamile Özer, dna Șerife Tuncer, dl Akif Özer, dl Necati Özer, dl Mehmet Özer și dna Halime Sobacı (Özer), sunt cetățeni turci, care s-au născut în 1933, 1918, 1948, 1935, 1945, 1939 și 1957, respectiv, și trăiesc în Ankara, cu excepția doamnei Sobacı, care locuiesc în Istanbul. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl G.Ç. Ekșioğlu, avocat practicant la Ankara. Guvernul interzis a fost reprezentat de dl E. İșcan, director general adjunct al Consiliului Europei și Drepturilor Omului, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü), parcele expropriate de terenuri aparținând reclamanților din Pursaklar, Solfasol și Bağlum, Ankara, pentru a construi o autostradă. Expropriații au avut loc între februarie 1993 și mai 1995. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren aparținând fiecăruia dintre solicitanți și compensarea le-a fost plătită individual atunci când a avut loc expropiarea. În urma cererilor de compensare sporită ale reclamanților, instanța de primă instanță le-a acordat compensații suplimentare plus dobânzi la rata legală de 30% pe an, și anume rata aplicabilă la data hotărârii instanței.Data de funcționare a ratei statutare a dobânzii a fost stabilită de instanța internă în ceea ce privește fiecare solicitant. Reclamanții au apelat și Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. În ianuarie și februarie 1998, administrația a plătit reclamanților compensația suplimentară acordată acestora împreună cu dobânda. Dobânzile privind compensarea suplimentară au fost calculate la rata legală aplicabilă între data hotărârii Curții de Casație în favoarea fiecărui reclamant și 31 decembrie 1997, și anume 30%. În ceea ce privește perioada după 1 ianuarie 1998, dobânzile au fost calculate la rata aplicabilă, respectiv 50%. Între 1993 și 1999 rata inflației a fost medie de 81,7% pe an. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că rata dobânzii aplicată pentru calculul compensației suplimentare acordate pentru expropriarea terenurilor lor era prea scăzută. De asemenea, s-au plâns de întârzierile în obținerea compensației lor. La 13 decembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: „În calitatea mea de reprezentant al reclamanților, dna Feriha Caner, dna Kamile Özer, dna Șerife Tuncer, dl Akif Özer, dl Necati Özer, dl Mehmet Özer și dna Halime Sobacı (Özer), am luat în considerare declarația Guvernului Republicii Turciei că sunt pregătite să efectueze o plată totală de 8 500 (opt mii cinci sute) dolari americani (USD) în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului care a fost originat în cererea nr. 42441/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuieli juridice legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea deciziei emise de Curtea ... După consultarea în mod corespunzător a reclamanților, accept propunerea și acestea, în consecință, renunțe la toate celelalte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii ... Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluției prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamanții, am atins.” La 25 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească exgrația Dna Feriha Caner, dna Kamile Özer, dna Șerife Tuncer, dl Akif Özer, dl Necati Özer, dl Mehmet Özer și dna Halime Sobacı (Özer), o sumă totală de 8.500 (opt mii cinci sute) de dolari americani (USD) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii lor înregistrate în temeiul nr. 42441/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuieli juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în dolari americani unui cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții ... Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei ...” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectul drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din lista. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să dispună de cererea de la cererile nr. 41949/98, 41985/98, 41988/98, 42121/98, 421225/98, 42128/98, 42129/98, 42131/98, 42135/98, 42135/98 și 42446/98; decide să decidă aplicarea din lista cazurilor sale. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress
Application no. 42441/98
by Feriha CANER and Others
against Turkey
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 21 November 2002 as a Chamber composed of
Mr
G.
Ress
,
President
,
Mr
I.
Cabral Barreto
,
Mr
L.
Caflisch
,
Mr
P.
Kūris
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
B.
Zupančič
,
Mrs
H.S.
Greve
,
judges
,
and Mr. V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 12 June 1998,
Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants Ms Feriha Caner, Ms Kamile Özer, Ms Șerife Tuncer, Mr
Akif Özer, Mr Necati Özer, Mr Mehmet Özer and Mrs Halime Sobacı (Özer), are Turkish nationals, who were born in 1933, 1918, 1948, 1935, 1945, 1939 and 1957 respectively and live all in Ankara except for Mrs Sobacı who lives in Istanbul. They were represented before the Court by Mr G.Ç. Ekșioğlu, a lawyer practising in Ankara. The respondent Government were represented by Mr E. İșcan, Deputy Director General for the Council of Europe and Human Rights, Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The General Directorate of National Roads and Highways (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü), expropriated plots of land belonging to the applicants in Pursaklar, Solfasol and Bağlum, Ankara in order to build a motorway. Expropriations took place between February 1993 and May 1995. A committee of experts assessed the value of the plots of land belonging to each of the applicants and compensation was paid to them individually when the expropriation took place.
Following the applicants’ requests for increased compensation, the first instance court awarded them additional compensation plus interest at the statutory rate of 30% per annum, namely the rate applicable at the date of the court’s decision. The date for the running of the statutory rate of interest was fixed by the domestic court in respect of each applicant. The applicants appealed and the Court of Cassation upheld the decision of the first instance court. In January and February 1998 the administration paid the applicants the additional compensation awarded to them together with interest. The interest on the additional compensation was calculated at the statutory rate applicable between the date of the decision of the Court of Cassation in favour of each applicant and 31 December 1997, namely 30%. As regards the period after 1 January 1998 the interest was calculated at the then applicable rate, namely 50%.
Between 1993 and 1999 the rate of inflation averaged 81.7% per annum.
The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the rate of interest applied to the calculation of the additional compensation granted to them for the expropriation of their land was too low. They also complained of the delays in obtaining their compensation.
On 13 December 2001 the Court received the following declaration signed by the applicants’ representative:
“In my capacity as the representative of the applicants, Ms Feriha Caner, Ms Kamile Özer, Ms Șerife Tuncer, Mr Akif Özer, Mr Necati Özer, Mr Mehmet Özer and Mrs
Halime Sobacı (Özer), I have taken cognizance of the declaration of the Government of the Republic of Turkey that they are prepared to make an
ex gratia
all-inclusive payment of 8,500 (eight thousand five hundred) United States dollars (USD) with a view to concluding a friendly settlement of the case that originated in application no. 42441/98. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal expenses connected with the case, will be paid in accordance with the terms stipulated in the said declaration within three months after the notification of the decision delivered by the Court ...
Having duly consulted the applicants, I accept the proposal and they, in consequence, waive all other claims against Turkey in respect of the matters that were at the origin of the application ...
This declaration is made within the scope of the friendly settlement which the Government and I, in agreement with the applicants, have reached.”
On 25 September 2002 the Court received the following declaration from the Government:
“I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicants, Ms Feriha Caner, Ms Kamile Özer, Ms Șerife Tuncer, Mr Akif Özer, Mr Necati Özer, Mr Mehmet Özer and Mrs Halime Sobacı (Özer), an all-inclusive amount of 8,500 (eight thousand five hundred) United States dollars (USD) with a view to securing a friendly settlement of their application registered under no.
42441/98. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in United States dollars to a bank account named by the applicants and / or their duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision ... This payment will constitute the final settlement of the case ...”
The Court takes note of the agreement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1
in fine
of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to disjoin the application from applications nos. 41949/98, 41985/98, 41987/98, 41988/98, 42121/98, 42125/98, 42128/98, 42129/98, 42131/98, 42135/98 and 42446/98;
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Registrar
President