CtEDO 21.11.2002 Auto

YILMAZ and OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
21.11.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
YILMAZ and OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 42135/98 de către Fatma YILMAZ și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 21 noiembrie 2002 în calitate de Cameră compusă din Președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič dna H.S. Greve, judecători și V. Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 25 mai 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După deliberare, hotărăsc după cum urmează: Fatma Yılmaz, Hatice Kabaskal, Sadullah Yılmaz, Reyhan Gök, Mehmet Yılmaz, Fatma Yüksel, Melek Öner, Ayșe Kabaskal și Kezban İncesu sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1951, 1969, 1973, 1971, 1967, 1937, 1935 și, respectiv, 1953 în Ankara. Acestea au fost reprezentate în fața Curții de către dl G.Ç. Eksioğlu, avocat care practică în Ankara. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl K. Gür, director general adjunct al Consiliului Europei și Drepturilor Omului, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü), parcele expropriate de terenuri aparținând reclamanților din Pursaklar, Solfasol și Bağlum, Ankara, pentru a construi o autostradă. Expropriații au avut loc între februarie 1993 și mai 1995. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren aparținând fiecăruia dintre solicitanți și compensarea le-a fost plătită individual atunci când a avut loc expropiarea. În urma cererilor de compensare sporită ale reclamanților, instanța de primă instanță le-a acordat compensații suplimentare plus dobânzi la rata legală de 30% pe an, și anume rata aplicabilă la data hotărârii instanței.Data de funcționare a ratei statutare a dobânzii a fost stabilită de instanța internă în ceea ce privește fiecare solicitant. Reclamanții au apelat și Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. În ianuarie și februarie 1998, administrația a plătit reclamanților compensația suplimentară acordată acestora împreună cu dobânda. Dobânzile privind compensarea suplimentară au fost calculate la rata legală aplicabilă între data hotărârii Curții de Casație în favoarea fiecărui reclamant și 31 decembrie 1997, și anume 30%. În ceea ce privește perioada după 1 ianuarie 1998, dobânzile au fost calculate la rata aplicabilă, respectiv 50%. Între 1993 și 1999 rata inflației a fost medie de 81,7% pe an. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că rata dobânzii aplicată pentru calculul compensației suplimentare acordate pentru expropriarea terenurilor lor era prea scăzută. De asemenea, s-au plâns de întârzierile în obținerea compensației lor. La 13 decembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamant: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantelor, dna Fatma Yılmaz, dna Hatice Kabaskal, dna Sadullah Yılmaz, dna Reyhan Gök, dna Mehmet Yılmaz, dna Fatma Yüksel, dna Melek Öner, dna Ayșe Kabaskal și dna „Kezban İncesu” [Dl. Hazım İncesu, dl Nevzat İncesu, dl Mustafa İncesu, dna Emine Lale İncesu, dna Seyit Haksever İncesu și dl Yunus İncesu], am luat în considerare declarația Guvernului Republicii Turciei că sunt pregătite să facă o ex-gratie plată totală de 50.000 de dolari americani (50 mii de dolari americani) în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului care a fost originat în cererea nr. 42135/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuieli juridice legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea deciziei emise de Curtea ... După consultarea în mod corespunzător a reclamanților, accept propunerea și acestea, în consecință, renunțe la toate celelalte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii ... Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluției prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamanții, am atins.” La 6 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că guvernul Republicii Turciei propun să plătească exgrația reclamanților, dna Fatma Yılmaz, dna Hatice Kabaskal, dna Sadullah Yılmaz, dna Reyhan Gök, dna Mehmet Yılmaz, dna Fatma Yüksel, dna Melek Öner, dna Ayșe Kabaskal și dna “Kezban İncesu” [dl. Hazım İncesu, dl. Nevzat İncesu, dl. Mustafa İncesu, dna Emine Lale İncesu, dna Seyit Haksever İncesu și dl Yunus İncesu], o cantitate totală de 50.000 de dolari (cinci mii) americani (USD) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii lor înregistrate în temeiul nr. 42135/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuieli juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în dolari americani unui cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții ... Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei ...” Curtea constată că reclamantul, dna Kezban İncesu, a murit după depunerea cererii sale la Curte și că moștenitorii ei legali au informat că au vrut să continue procedura în fața Curții. Prin urmare, Curtea concluzionează că moștenitorii reclamantului au un interes legitim în continuarea procedurii. Curtea ia act de acordul atins între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzi a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate de excludere a cererilor nr. 41949/98, 41985/98, 41987/98, 41988/98, 42121/98, 42125/98, 42128/98, 42129/98, 42129/98, 42131/98, 42131/98, 42441/98 și 42446/98; decide să excludă aplicarea din lista cazurilor sale. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă