Decizia nr. 4887/98 a Consiliului Ali ÖZCAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 21 noiembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Cabral Barreto Cafrisch Kūris Türmen Zupančič dna H.S. Greve, judecători și dl V. Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 3 aprilie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Ali Özcan, este un național turc, care s-a născut în 1948 și locuiește în Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl G.Ç. Ekșioğlu, un avocat practicant în Ankara. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl K. Gür, Director General Adjunct al Consiliului Europei și Drepturilor Omului, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü), parcele expropriate de terenuri aparținând reclamantului din Pursaklar, Solfasol și Bağlum, Ankara, pentru a construi o autostradă. Expropriații au avut loc între februarie 1993 și mai 1995. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren aparținând reclamantului și compensarea a fost plătită atunci când a avut loc expropriarea. În urma cererilor de compensare sporită ale reclamantului, instanța de primă instanță i-a acordat compensații suplimentare plus dobânzi la rata legală de 30% pe an, și an, respectiv rata aplicabilă la data hotărârii instanței. Data executării ratei statutare a dobânzii a fost stabilită de către instanță în ceea ce privește reclamantul. Reclamantul și Curtea de Casație au susținut hotărârile instanței de primă instanță. În ianuarie și februarie 1998, administrația a plătit reclamantului compensația suplimentară acordată împreună cu dobânzi. Dobânzile privind compensarea suplimentară au fost calculate la rata legală aplicabilă între data hotărârii Curții de Casație în favoarea reclamantului și 31 decembrie 1997, și anume 30%. În ceea ce privește perioada după 1 ianuarie 1998, dobânzile au fost calculate la rata aplicabilă, respectiv 50%. Între 1993 și 1999 rata inflației a fost medie de 81,7% pe an. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că rata dobânzii se aplică calculului compensației suplimentare acordate pentru expropriarea terenurilor sale este prea scăzută. De asemenea, s-a plâns de întârzierile în obținerea compensației sale. La 13 decembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, dl Ali Özcan, am luat în considerare declarația Guvernului Republicii Turciei că sunt pregătiți să facă o exgrație plata totală de 5.000 (cincă mii) de dolari americani (USD) în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului care a fost originat în cererea nr. 4187/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuieli juridice legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții ... După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept propunerea și, în consecință, el renunțe la toate celelalte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii ... Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluției prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamantul, am atins.” La 6 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Republicii Turciei propun să plătească exgrația reclamantului, dl Ali Özcan, o sumă totală de 5.000 (cincă mii de dolari americani (USD) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 4187/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuieli juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în dolari americani (USD) unui cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții ... Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei ...” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectul drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din lista. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să dispună de cererea de la cererile nr. 41949/98, 41985/98, 42121/98, 42125/98, 42128/98, 42129/98, 42131/98, 42135/98, 4214/98, 42441/98 și 42446/98; decide să excludă aplicarea din lista cazurilor sale. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress
Application no. 41987/98
by Ali ÖZCAN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 21
November 2002 as a Chamber composed of
Mr
G.
Ress
,
President
,
Mr
I.
Cabral Barreto
,
Mr
L.
Caflisch
,
Mr
P.
Kūris
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
B.
Zupančič
,
Mrs
H.S.
Greve,
judges
,
and Mr V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 3 April 1998,
Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Ali Özcan, is a Turkish national, who was born in 1948 and lives in Ankara. He was represented before the Court by Mr G.Ç. Ekșioğlu, a lawyer practising in Ankara. The respondent Government were represented by Mr K. Gür, Deputy Director General for the Council of Europe and Human Rights, Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The General Directorate of National Roads and Highways (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü), expropriated plots of land belonging to the applicant in Pursaklar, Solfasol and Bağlum, Ankara in order to build a motorway. Expropriations took place between February 1993 and May 1995. A committee of experts assessed the value of the plots of land belonging to the applicant and compensation was paid to him when the expropriation took place.
Following the applicant’s requests for increased compensation, the first instance court awarded him additional compensation plus interest at the statutory rate of 30% per annum, namely the rate applicable at the date of the court’s decision. The date for the running of the statutory rate of interest was fixed by the court in respect of the applicant. The applicant appealed and the Court of Cassation upheld the decisions of the first instance court. In January and February 1998 the administration paid the applicant the additional compensation awarded to him together with interest. The interest on the additional compensation was calculated at the statutory rate applicable between the date of the decision of the Court of Cassation in favour of the applicant and 31 December 1997, namely 30%. As regards the period after 1 January 1998 the interest was calculated at the then applicable rate, namely 50%.
Between 1993 and 1999 the rate of inflation averaged 81.7% per annum.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the rate of interest applied to the calculation of the additional compensation granted to him for the expropriation of his land was too low. He also complained of the delays in obtaining his compensation.
On 13 December 2001 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative:
“In my capacity as the representative of the applicant, Mr Ali Özcan, I have taken cognizance of the declaration of the Government of the Republic of Turkey that they are prepared to make an
ex gratia
all-inclusive payment of 5,000 (five thousand) United States dollars (USD) with a view to concluding a friendly settlement of the case that originated in application no. 41987/98. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal expenses connected with the case, will be paid in accordance with the terms stipulated in the said declaration within three months of notification of the Court’s decision ...
Having duly consulted the applicant, I accept the proposal and he, in consequence, waives all other claims against Turkey in respect of the matters that were at the origin of the application ...
This declaration is made within the scope of the friendly settlement which the Government and I, in agreement with the applicant, have reached.”
On 6 March 2002 the Court received the following declaration from the Government:
“I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicant, Mr Ali Özcan, an all-inclusive amount of 5,000 (five thousand) United States dollars (USD) with a view to securing a friendly settlement of his application registered under no. 41987/98. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in United States dollars (USD) to a bank account named by the applicant and / or his duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision ... This payment will constitute the final settlement of the case ...”
The Court takes note of the agreement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1
in fine
of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to disjoin the application from applications nos. 41949/98, 41985/98, 41988/98, 42121/98, 42125/98, 42128/98, 42129/98, 42131/98, 42135/98, 42441/98 and 42446/98;
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Registrar
President