Petrolexportimport S.A. împotriva României

A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 49284/99 de către PETROLEXPORTIMPORT S.A. împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 26 noiembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka, Gaukur Jörundsson Loucaide Bîrsan Ugrekhelidze Mularoni judecători S. Dolle, graffière de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 26 martie 1999 și înregistrată la 2 iulie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Petrolexportimport S.A., este o societate comercială fondată în 1948 și având sediul social la București. Ea este reprezentată în fața Curții de către maestrul D. Bajan, avocat în baroul București.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 și 5 martie 1997, Garda financiară (denumită în continuare "garda"), un corp de control financiar subordonat Ministerului Finanțelor, a efectuat un control al legalității tranzacțiilor efectuate de reclamantă cu privire la motorină. La 7 martie 1997, custodia, bazată pe articolul IV n 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 (denumită în continuare "ordonanța" privind măsurile de sporire a disciplinei financiare a agenților economici), i-a aplicat o amendă amendală de 1 344 979 469 lei, adică 173 680,20 USD. verbal de amendă, custodia susținea că, în 1994, societatea exportase 11,5,2 tone de motorină, al cărei preț nu fusese încă încasat.

Or, potrivit cu custodia, acest lucru a condus la o reducere a profitului realizat de reclamantă în 1994 de 306 892 913 lei și o lipsă de câștig pentru statul 116 619 307 lei, în ceea ce privește impozitele pe profiturile nerealizate. La 19 martie 1996, recurenta a depus la Tribunalul de Primă Instanță din București o plângere împotriva procesului-verbal de amendă. Prin hotărârea din 8 decembrie 1997, instanța a acceptat cererea sa și a anulat procesul-verbal de amendă. La o dată nespecificată, garda a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. La tribunalul din 25 mai 1998, recurenta a ridicat excepția de neconstituționalitate din articolul IV nr. 7 din ordonanță. Prin hotărârea definitivă din 28 septembrie 1998, tribunalul județ din București a primit recursul formulat de gardă și a considerat că plângerea recurentei împotriva procesului-verbal de amendă era lipsită de temei.

În plus, judecătorii au declarat că Curtea Constituțională era deja pronunțată, prin două decizii din 24 ianuarie 1995 și 25 iunie 1998 privind constituționalitatea ordonanței în ansamblu și, în special, a art. IV n 7. În aceste condiții, instanța a considerat că nu i se putea ordona, în temeiul art. 23 din Legea nr. 47/1992, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la excepția care îi revine reclamantei. La 2 octombrie 1998, recurenta a introdus la tribunalul județ din București o contestație în anulare a acestei hotărâri. Aceasta se referă la faptul că, prin respingerea excepției de neconstituționalitate a ordonanței, instanța își depășise competența materială. Prin hotărârea definitivă din 17 decembrie 1998, instanța și-a respins cererea.

El a considerat că art. 23 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale fusese interpretat și aplicat în mod corect. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta consideră că cauza sa nu a fost judecată în mod echitabil, în special din cauza faptului că instanța a respins excepția de neconstituționalitate a anumitor articole din ordonanță. De asemenea, aceasta invocă o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor, în sensul primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în ceea ce privește dreptul la respectarea bunurilor, în temeiul articolului 7 din ordonanță. Comisia consideră că valoarea acestei amenzi este exorbitantă și vădit disproporționată cu scopul urmărit.

La 11 decembrie 2001, Curtea a informat guvernul, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, și l-a invitat să prezinte observații în scris, ceea ce a făcut la 11 martie 2002. Prin scrisoarea din 18 martie 2002, aceste observații au fost transmise recurentei, care a fost invitată să își prezinte observațiile ca răspuns în termen de 29 aprilie 2002. September 2002, Curtea a amintit recurentei că termenul acordat era mai scurt și a fost înștiințat că, în cazul în care nu ar fi fost luate în considerare, Curtea ar putea concluziona că nu mai avea competența de a-și menține cererea și de a o anula din rol. Cu toate acestea, reclamanta nu a prezentat și nici nu a prezentat observații, nici nu a solicitat o prelungire a termenului acordat.

Curtea observă că reclamanta nu a răspuns la observațiile guvernului, în pofida a două reamintiri prin care a fost informată că cererea sa ar putea fi retrasă de la rolul său. Curtea apreciază în consecință, având în vedere atitudinea recurentei, că aceasta din urmă nu mai dorește să mențină cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenție și a protocoalelor sale n mai degrabă la continuarea examinării cererii în temeiul art. 37 alin. (1) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol.

Dolle J.-P. Costa Modululer Președinte

DEUXIEME SECTION

DÉCISION Requête n o 49284/99 par PETROLEXPORTIMPORT S.A. contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 26 novembre 2002 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka, Gaukur Jörundsson , L. Loucaides , C. Bîrsan , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni , juges , et de M me S. Dollé, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 26 mars 1999 et enregistrée le 2 juillet 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, Petrolexportimport S.A., est une société commerciale fondée en 1948 et ayant son siège social à Bucarest. Elle est représentée devant la Cour par maître D. Bajan, avocat au barreau de Bucarest.

Les faits de la cause, tels que présentés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Les 4 et 5 mars 1997, la « garde financière » (ci-après « la garde »), un corps de contrôle financier subordonné au ministère des Finances, effectua un contrôle de la légalité des transactions effectuées par la requérante portant sur du gasoil. Le 7 mars 1997, la garde, s’appuyant sur l’article IV n os 3 et 7 de l’ordonnance du Gouvernement n o 18/1994 (ci-après « l’ordonnance ») relative aux mesures destinées à accroître la discipline financière des agents économiques, lui infligea une amende contraventionnelle de 1 344 979 469 lei, soit 173 680,20 USD. Dans le procès ‑ verbal de contravention, la garde faisait valoir qu’en 1994, la société avait exporté 1150,2 tonnes de gasoil, dont le prix n’avait pas été encore encaissé.

Or, selon la garde, cela avait entraîné une diminution du profit réalisé par la requérante en 1994 de 306 892 913 lei et un manque à gagner pour l’Etat de 116 619 307 lei, au titre des impôts sur les bénéfices non réalisés. Le 19 mars 1996, la requérante introduisit auprès du tribunal de première instance de Bucarest une plainte à l’encontre du procès-verbal de contravention. Par jugement du 8 décembre 1997, le tribunal fit droit à sa demande et ordonna l’annulation du procès-verbal de contravention. A une date non précisée, la garde forma un recours contre ce jugement. A l’audience du 25 mai 1998, la requérante souleva l’exception d’inconstitutionnalité de l’article IV n o 7 de l’ordonnance.

Par arrêt définitif du 28 septembre 1998, le tribunal départemental de Bucarest accueillit le recours formé par la garde et estima que la plainte de la requérante contre le procès-verbal de contravention était dépourvue de fondement. Les juges relevèrent en outre que la Cour Constitutionnelle s’était déjà prononcée, par deux décisions des 24 janvier 1995 et 25 juin 1998, sur la constitutionnalité de l’ordonnance dans son ensemble et, plus particulièrement, de son article IV n o 7. Dans ces conditions, le tribunal jugea qu’il ne lui était pas loisible, en vertu de l’article 23 de la loi n o 47/1992, de saisir la Cour Constitutionnelle de l’exception soulevée par la requérante. Le 2 octobre 1998, la requérante introduisit auprès du tribunal départemental de Bucarest une contestation en annulation de cet arrêt.

Elle estimait qu’en rejetant l’exception d’inconstitutionnalité de l’ordonnance, le tribunal avait outrepassé sa compétence matérielle. Par jugement définitif du 17 décembre 1998, le tribunal rejeta sa demande. Il jugea que l’article 23 § 4 de la loi n o 47/1992 relative à l’organisation et au fonctionnement de la Cour Constitutionnelle avait été correctement interprété et appliqué. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante estime que sa cause n’a pas été jugée équitablement, en raison notamment de ce que le tribunal a rejeté l’exception d’inconstitutionnalité de certains articles de l’ordonnance. 2. Elle invoque aussi une atteinte au droit au respect des biens, au sens du premier alinéa de l’article 1 er du Protocole n o 1 à la Convention, eu égard à l’amende contraventionnelle qu’elle s’est vu infliger en vertu de l’article IV n o 7 de l’ordonnance.

Elle estime que le montant de cette amende est exorbitant et manifestement disproportionné au but poursuivi.

LA PROCEDURE

Le 11 décembre 2001, la Cour a donné connaissance de la requête au gouvernement, selon l’article 54 § 2 du règlement de la Cour, et l’a invité à soumettre par écrit des observations, ce qu’il a fait le 11 mars 2002. Par lettre du 18 mars 2002, ces observations ont été transmises à la requérante, qui a été invitée à présenter ses observations en réponse dans un délai échéant le 29 avril 2002. Par deux lettres, l’une du 18 juin 2002, et l’autre, recommandée avec avis de réception, du 27 septembre 2002, la Cour a rappelé à la requérante que le délai imparti était échu et l’a avertie qu’à défaut d’observations de sa part, la Cour pourrait conclure qu’elle n’avait plus l’intention de maintenir sa requête et rayer celle-ci du rôle.

Toutefois, la requérante n’a ni présenté d’observations, ni demandé de prorogation du délai imparti. EN DROIT La Cour observe que la requérante n’a pas répondu aux observations du Gouvernement, malgré deux rappels par lesquels elle a été avertie que sa requête pourrait être rayée du rôle. La Cour estime en conséquence, compte tenu de l’attitude de la requérante, que celle-ci n’entend plus maintenir la requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. La Cour estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président