AFFAIRE SC PLASTIK ABC SA c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.02.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE SC PLASTIK ABC SA c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CERINȚA SC PLASTIK ABC SA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 32299/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 februarie 2008 DEFINITIVF 07/05/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă În cauza SC Plastik ABC SA c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecători și Santiago Quesada grefier de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 17 ianuarie 2008, Întocmirea hotărârii adoptate la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 32299/03) îndreptată împotriva României și a cărei societate comercială românească, SC Plastik ABC SA ( Recurenta este reprezentată de domnul L. D. Adorean, avocat la Timișoara. Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl R. H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 8 noiembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Societatea reclamantă este o societate comercială pe acțiuni cu sediul la Timișoara. La 22 aprilie 1994, poliția din Timișoara a pus sub sechestru câteva mii de cartușe de țigări care fuseseră cumpărate de reclamantă de la societatea S., pe motiv că acestea proveneau din comisia pentru mai multe infracțiuni de contrabandă și de falsificare de către aceasta din urmă și de către alte persoane. La 8 iunie 1994, autoritățile fiscale și de poliție au confirmat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile legale atunci când a cumpărat țigările. Cu toate acestea, Parchetul a ordonat distrugerea țigaretelor care au devenit inutilizabile și comercializarea altora. Prin hotărârea din 31 mai 1999, Curtea de Apel de la Timișoara a primit recursul formulat de recurentă, care a intervenit în procedură la data de 6 decembrie 1995, pentru a fi remediat prejudiciul suferit ca urmare a confiscării țigărilor de către poliție, și a trimis doar partea civilă a cauzei penale în fața instanței de primă instanță, astfel încât statul, de către Ministerul de Finanțe, să fie introdus în procedură. După trimiterea componentei civile a cauzei, printr-o hotărâre din 12 aprilie În cele din urmă, Curtea de Apel din Timișoara a respins recursul formulat de Ministerul de Finanțe, care susținea că condițiile prevăzute la art. 1000 (3) din Codul civil pentru angajarea răspunderii civile în speță nu erau îndeplinite și l-a condamnat să plătească recurentei 2 270 245 059 lei românești (ROL) pentru daune-interese, reprezentând prețul țigaretelor confiscate actualizate până în mai 2000. 2003, Curtea Supremă de Justiție a anulat partea din dispozitivul hotărârii din 12 aprilie 2001 menționată anterior privind obligația Ministerului Finanțelor de a plăti despăgubiri reclamantei. Comisia a considerat că condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile a Ministerului nu erau îndeplinite în absența unui raport de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă și infracțiunile comise de inculpați, în măsura în care recurenta putea acționa în justiție împotriva poliției în fața instanțelor civile, și că instanțele care au examinat cauza nu au introdus ministerul în procedură în termenul prevăzut de Codul de procedură penală. II. DREPTUL INTERN PERTINENT După ce a precizat în mod expres și limitativ, în primul său alineat, cazurile în care procurorul general putea formula o acțiune în anulare împotriva unei decizii definitive, art. 410 (2) din Codul de procedură penală (CPP) , astfel cum a fost redactat la momentul faptelor, prevedea că celelalte decizii definitive pot face obiectul unei acțiuni în anulare numai dacă acestea erau în conformitate cu legea . Legea 576/2004, intrată în vigoare la 23 decembrie 2004, a abrogat dispozițiile CPP privind acțiunea în anulare. CU PRIVIRE LA VIOLAȚII ALE ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ȘI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 10, recurenta se plânge de încălcarea principiului securității rapoartelor juridice din cauza anulării hotărârii definitive din 12 aprilie 2001 de Curtea Supremă de Justiție, în urma unei acțiuni în anulare a procurorului general și a necunoașterii principiului egalității armelor, având în vedere faptul că procurorul general a sprijinit prin acțiunea sa poziția Ministerului de Finanțe și se plânge de durata excesivă a procedurii penale în care s-a constituit parte civilă. Pe de altă parte, aceasta se plânge că a fost privată, în urma acțiunii în anulare, de creanța sa recunoscută prin hotărârea definitivă menționată anterior. recurenta invocă articolele 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum au fost formulate în părțile relevante ale acestora, art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod evident nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea arată, de asemenea, că ele nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 12. Guvernul își reiterează argumentele invocate în cauze similare cu privire la acțiuni în anulare. În special, acesta susține că Curtea Supremă de Justiție a utilizat acțiunea în anulare pe motiv că instanțele interne au angajat răspunderea civilă a Ministerului de Finanțe pentru fapte care nu au fost comise de inculpații săi și subliniază că dispozițiile CPP privind acțiunea în anulare au fost abrogate. Pe de altă parte, consideră că recurenta a beneficiat de egalitate de arme și că durata procedurii în cauză a fost rezonabilă; în cele din urmă, susține că intervenția în dreptul de proprietate al recurentei era prevăzută de lege, avea un scop legitim și respecta condiția proporționalității. 13. Recurenta contestă argumentele guvernului și susține în special că a fost privată de bunurile sale prin intermediul autorităților, fără a exista un scop legitim. 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a contestarii soluției date definitiv unui litigiu, inclusiv privarea reclamantului de dreptul de a beneficia de dreptul de a beneficia de acesta în urma unei acțiuni în anulare formulate de procurorul general (a se vedea, printre altele, Brumarescu c. România [GC], n 28342/95, § 61, 77 și 80, CEDH 1999-VII, Masinexport Import Industrial Group SA c. România , n 22687/03, § 32 și 46-47, 1 decembrie 2005 și Piata Bazar Dorobanti SRL c. România, n 37513/03, § 23 și 33, 4 octombrie 2007). 15. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită. În special, aceasta arată că, în speță, acțiunea în anulare a fost formulată de procurorul general împotriva unei hotărâri din 12 aprilie 2001 a Curții de Apel de la Timișoara, care a pronunțat, în ultimă instanță, cu privire la singura parte civilă a unei proceduri penale, astfel încât nu există niciun motiv pentru a distinge prezenta cauză de cauzele menționate anterior, care priveau primirea favorabilă de către Curtea Supremă de Justiție a acțiunilor în anulare formulate în cadrul procedurilor civile. 16. Având în vedere cele de mai sus și elementele dosarului, Curtea concluzionează că anularea de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 12 aprilie 2001 a încălcat principiul securității rapoartelor juridice, care aduce atingere dreptului recurentei la un proces echitabil, precum și dreptul persoanei interesate de a-și respecta bunurile. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 18 și a articolului 1 din Protocolul nr. 18, având în vedere concluziile menționate anterior, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat obiecțiunile recurentei bazate pe durata excesivă a procedurii în cauză și pe nerespectarea egalității armelor ; Aceste obiecțiuni constituie, într-adevăr, doar aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil consacrat la art. 6 alineatul (1) cu privire la care Curtea a constatat deja o încălcare (a se vedea mutatis mutandis Masinexport Import Industrial Group SA citată anterior, punctul 39 și Popea c. România, nr. 6248/03, § 38, 5 octombrie 2006). II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 19. În cele din urmă, reclamantul se plânge de o încălcare a articolelor 6 alineatul (1) și 13 din convenție și de la 2 la 4 din Protocolul nr. 7, care denunță interpretarea dispozițiilor legale de către Curtea Supremă de Justiție 20. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio aparență de încălcare a articolului 6 alineatul (1), luată singur și combinată cu art. 13 din convenție, ca urmare a interpretării de către Curtea Supremă de Justiție a dispozițiilor juridice interne. 21. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt în mod evident nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenția nr. 22. 7, pe care recurenta nu a susținut-o, Curtea constată că persoana în cauză nu a fost acuzată sau condamnată în cadrul unei proceduri penale, ci s-a constituit parte civilă într-o procedură penală îndreptată împotriva unor terți. cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Susținând că instanțele interne au estimat că valoarea țigaretelor confiscate era de 111 009 USD, ceea ce reprezenta 2 270 245 059 ROL în mai 2000, reclamanta a solicitat 255 700 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, sumă calculată pe baza ratei inflației indicate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru perioada ulterioară lunii martie 1994; în plus, aceasta solicită 20 000 EUR pentru prejudiciul moral pentru suferința cauzată de încălcările constatate de Curte 25. Guvernul consideră că, în ceea ce privește prejudiciul material, recurenta ar avea dreptul numai la suma stabilită de instanțele interne, actualizată pe baza indicelui prețurilor de consum stabilit de INS pentru perioada cuprinsă între 12 aprilie 2001, data hotărârii definitive în cauză, și mai 2007. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația juridică a statului pârât, în temeiul convenției, de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia. În cazul în care dreptul intern permite să se șteargă doar în mod impecabil consecințele acestei încălcări, art. 41 din Convenție conferă Curții competența de a acorda o despăgubire părții vătămate de actul sau omisiunea cu privire la care a fost constatată o încălcare a Convenției. În exercitarea acestei competențe, aceasta dispune de o anumită libertate; adjectivul membru al propoziției mai întâi, dacă este cazul. 27. În circumstanțele cauzei, Curtea consideră că plata creanței recunoscute recurentei prin hotărârea definitivă din 12 aprilie 2001 a Curții de Apel de la Timișoara, actualizată la data prezentei hotărâri în funcție de indicele prețurilor de consum, care, potrivit INS, este în legătură directă cu rata inflației pentru perioada respectivă, ar plasa persoana interesată cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 6 alineatul (1) din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu fuseseră necunoscute (a se vedea mutatis mutandis Suciu Arama c. România, n 25603/02, § 36, 9 noiembrie 2006). În această privință și având în vedere elementele dosarului, Curtea consideră că este necesar să se aloce recurentei 140 000 EUR pentru prejudiciul material 28. În plus, Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral ca urmare a anulării hotărârii definitive din 12 aprilie 2001 de către Curtea Supremă de Justiție, pentru care suma de 2 500 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă. 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, care furnizează o copie a unui contract de asistență judiciară, în care suma menționată anterior este înscrisă ca "taxă în caz de succes" 30. Guvernul subliniază că costurile suportate trebuie să fie dovedite, necesare și să aibă o legătură cu cauza și că recurenta nu a demonstrat plata efectivă a sumei solicitate, care, în orice caz, este exagerată, având în vedere că cauza în cauză urmează o jurisprudență bine stabilită. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, având în vedere elementele aflate în posesia sa, criteriile menționate anterior și gradul relativ redus de complexitate a prezentei cauze, care urmează unei jurisprudențe deja bine stabilite, hotărând în echitate, Curtea consideră rezonabilă alocarea către reclamant a 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată prezentate în cadrul procedurii în fața Curții. Interese moratoriu 32. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă privind obiecțiunile formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind securitatea rapoartelor juridice, respectarea egalității de arme și durata excesivă a procedurii și al articolului 1 din Protocolul 1 și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza nerespectării principiului securității rapoartelor juridice și a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume 140 000 EUR (cota 40 000 EUR) pentru daune materiale ii. 500 EUR (două mii cinci sute EUR) pentru daune morale iii. 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iv. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 februarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan domnul Zupančič Moduler