AFFAIRE ENGBER c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.12.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ENGBER c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ENGER c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 4632/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2007 DEFINITIVF 06/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Engber c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemel, judecătorii mei, și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2007, Rend hotărârea adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 4632/03) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți germani, dl Brigitte Engber și dl Andreas Engber (inclusiv les . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ofițerul său este reprezentat de domnul Horatiu-Radu Răzvan, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 27 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Guvernul german, invitat să prezinte observații scrise, nu și-a exprimat dorința de a exercita acest drept [art. 36 alineatul (1) din convenție]. CIRCONSTANȚELE SPĂLĂTORILOR S-au născut în 1933 și, respectiv, 1930 și au locuit în München, Germania. Prin două decizii din 15 martie și 15 august 1978, proprietatea imobiliară situată la n 39 de strada Mihai Viteazul din Tălmaciu, compus dintr-o casă cu două apartamente (și 250 m2 de teren anterior acordat de stat cu titlu uzual) a făcut obiectul unei confiscări. În momentul confiscării, statul octoya reclamantei domnul Brigitte Engber o compensație de 9000 lei românești ( 112/1995, statul a vândut cele două apartamente care constituiau casa în litigiu unor terțe persoane care îl ocupau în calitate de chiriași. În 2001, reclamanții au formulat o acțiune în revendicare a casei lor, solicitând instanțelor să șteargă inscripțiile făcute în registru . De asemenea, ei au solicitat anularea contractelor de vânzare încheiate în favoarea chiriașilor. Prin hotărârea din 25 iunie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Sibiu a acordat parțial dreptul la acțiunea reclamanților, a constatat nulitatea ordinelor de confiscare și a înscrierilor în registrul funciar efectuate în favoarea statului, dar a respins cererea de anulare a contractelor de vânzare pe motiv că chiriașii fuseseră de bună credință în momentul încheierii contractelor. Primii judecători au considerat că măsura de confiscare fusese ilegală, deoarece contrar Constituției în vigoare la data faptelor și dispozițiilor Codului civil privind dreptul de proprietate. Instanța a solicitat, de asemenea, reclamanților să restituie 12 537 111 ROL (adică 481 EUR) Pentru despăgubirea primită de reclamanta Brigitte Engber în momentul confiscării bunurilor lor. Părțile au răspuns la apelul acestei hotărâri. Prin hotărârea din 27 noiembrie 2001, tribunalul departamental din Sibiu a respins apelul reclamanților și a primit apelul terților care au cumpărat apartamentele. Recunoscând nulitatea decretelor de confiscare (inițial constatate de instanța de primă instanță), tribunalul departamental a respins cererea de rectificare a înscrierilor în registrul funciar, pe motiv că o astfel de modificare trebuia să se facă împotriva drepturilor proprietarilor actuali și nu împotriva statului, care nu mai era proprietarul bunului. Or, potrivit instanței, proprietarii actuali erau de bună credință în momentul încheierii contractelor de vânzare. La 17 septembrie 2002, instanța de apel din Alba Iulia a confirmat temeinicia acestei hotărâri. După adoptarea Legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind restituirea bunurilor naționalizate în mod abuziv, reclamanților li s-a cerut să fie compensați pentru pierderea bunurilor lor rezultate din vânzare, în conformitate cu dispozițiile legii, în măsura în care valoarea de piață a bunului este egală cu valoarea de piață a bunurilor. Până în prezent, reclamanții nu au fost despăgubiți. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ 12. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Strain c. România din 21 iulie 2005 (n 57001/00, §§ 19-26, CEDO 2005- VII) și în Hotărârea Taub c. România (58612/00, §§ 36-37, 12 octombrie 2006). 13. Dispozițiile legale și jurisprudența internă descrise în Hotărârea Brumărescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luată în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de compensații pecuniare echivalente cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 15. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată) astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 se citesc astfel art. 1 Clădirile pe care statul le-a aplicat în mod abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și cele luate de stat în temeiul Legii 139/1940 privind rechiziționările și care nu au fost încă restituite vor face obiectul unei restituiri în natură. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, trebuie adoptate măsuri de reparație prin echivalență. Aceasta poate fi compensația prin alte bunuri sau servicii (...), cu acordul reclamantului, sau o compensație pecuniară acordată în conformitate cu dispozițiile speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziționate în mod abuziv. (...) art. 10 În cazul în care clădirile căzute în patrimoniul statului într-un mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru clădirile care nu au fost demolate, în timp ce măsurile reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate.... Valoarea construcțiilor pe care statul le-a aplicat în mod abuziv va fi determinată în funcție de valoarea lor comercială la momentul deciziei de acordare, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare și în conformitate cu informațiile disponibile evaluatorilor. Valoarea terenurilor și a construcțiilor care nu au fost demolate, care nu pot fi restituite în natură, vor fi determinate în funcție de valoarea lor comercială la momentul deciziei de acordare, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. În cazul în care bunul imobil nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi, reclamanții care au primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură a bunului respectiv, cu obligația de a restitui despăgubirile primite inițial, majorate în funcție de rata inflației. În cazul în care bunul imobil a fost vândut în conformitate cu Legea nr. 112/1995 (...), reclamantul are dreptul de a primi măsuri reparatorii prin echivalență pentru valoarea de piață a bunului, terenului și construcțiilor, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. În cazul în care reclamantul a primit despăgubiri în temeiul legii nr. 112/1995, el are dreptul la diferență între compensația primită, mărită în funcție de rata inflației, și valoarea bunului. (...) art. 45 Orice act de dispoziție, inclusiv cele realizate în cursul procesului de privatizare, care vizează bunuri imobile care fac obiectul prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate în conformitate cu legile în vigoare în momentul încheierii lor. (...) 16. Dispozițiile relevante din Legea nr. 245/2005 sunt descrise în Hotărârea Porteanu c. România 4596/03, § 24, 16 februarie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 17. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng că au suferit o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor, ca urmare a hotărârii din 27 noiembrie 2001 a Tribunalului Districtual din Sibiu, confirmată prin Hotărârea din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel din Alba Iulia. Aceste hotărâri ar fi validat vânzarea de către statul bunului în litigiu, în timp ce aceleași instanțe au constatat ilegalitatea confiscării bunului. art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, îl declară admisibil. În primul rând, guvernul observă că obiectul prezentei cereri se referă numai la dreptul de proprietate al reclamanților asupra casei menționate anterior și nu pe terenul aferent de 250 m2 pe care reclamanții aveau doar un drept de utilizare. 20. Guvernul consideră că, în situații complexe, cum ar fi în cazul de față, în care legislația are un impact economic asupra întregii țări, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o putere discreționară nu numai pentru a alege măsurile de asigurare a respectării drepturilor patrimoniale, ci și pentru a le pune în aplicare. CESE reamintește că ultima reformă în acest domeniu, și anume Legea nr. 247/2005, stabilește principiul acordării de despăgubiri echitabile și nelimitate, stabilite printr-o decizie a Comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, și accelerează procedura de restituire sau de despăgubire. În cele din urmă, guvernul consideră că o eventuală întârziere în acordarea despăgubirilor nu ar fi de natură să rupă echilibrul corect dintre protecția dreptului de proprietate și cerințele interesului general 21. Potrivit reclamanților, constatarea, de către instanțele interne, a nelegalității confiscării casei lor, urmată de confirmarea contractelor de vânzare încheiate în favoarea chiriașilor, este echivalentă cu o încălcare a dreptului lor de proprietate asupra bunurilor lor. 22. În primul rând, Curtea constată că dreptul de proprietate al reclamanților se referea numai la cele două apartamente care constituiau casa în litigiu și nu la terenul aferent de 250 m2, pe care aveau doar un drept de utilizare, în conformitate cu legislația în vigoare la momentul faptelor. 23. Curtea consideră că constatarea ilegalității confiscării bunurilor, precum și absența unui titlu de stat asupra aceluiași bun, au ca efect recunoașterea, indirect și retroactivă, a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil și nu a fost nici contestat, nici infirmat până în prezent 24. Având în vedere aceste elemente și având în vedere jurisprudența sa, Curtea concluzionează că, în cazul de față, problema existenței unui bun nu este controversată (a se vedea mutatis mutandis, Sebastian Taub c. România, citată anterior, §§ 36-37). 25. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea mutatis mutandis Gabriel România, nr 35951/02, § 27-32, 8 martie 2007). 26. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun altora unor terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al altora, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, contravine articolului 1 din Protocolul nr 1 (Strain, citată anterior, § 39, 43 și 59). 27. În ceea ce privește indemnizația primită de recurenta Brigitte Engber atunci când statul a preluat clădirea, Curtea constată că aceasta se ridica în 1978 la 9 Prin hotărârea din 25 iunie 2001 a Tribunalului de Primă Instanță din Sibiu, reclamanților li s-a solicitat să restituie suma actualizată a acestei indemnizații (12 537 111 lei românești ( Curtea constată că aceasta este o obligație impusă reclamanților în temeiul unei hotărâri definitive și executorii de către autoritățile naționale. În orice caz, valoarea celor două apartamente, potrivit expertizei prezentate de guvern, fiind de 77 636 EUR, nu poate fi susținut faptul că reclamanții au atins o despăgubire care reflectă valoarea reală a bunului ( Konnerth România) , nr. 21118/02, § 76, 12 octombrie 2006). 28. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, anularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra celor două apartamente care compun casa în litigiu, coroborată cu lipsa unei despăgubiri de aproape șase ani, le-a supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 În cazul de față, a existat o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 29. 2002 de la vânzarea apartamentelor la chiriași a condus la imposibilitatea de a obține înapoierea bunurilor lor confiscate ilegal de către stat, ceea ce a lipsit de la prevederile art. 6 din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile sale și obligațiile de natură civilă (...) Cu privire la admisibilitate 30. Curtea constată că motivul nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 31. Curtea consideră, ținând seama de concluziile sale prevăzute la alineatele 24-27 de mai sus, că nu este necesar să se pronunțe asupra fondului acestei plângeri (a se vedea, printre altele, Enciu și Lega c. România, nr. 9292/05, § 36, 8 februarie 2007 și Barcanescu c. România, nr. 75261/01, §§ 36-37, 12 octombrie 2006). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită restituirea în natură a celor două apartamente care alcătuiesc clădirea în litigiu, precum și terenul aferent. Ei nu au prezentat niciun raport de expertiză tehnică imobiliară, dar consideră valoarea de piață a casei lor la mai mult de 200 000 EUR. În ceea ce privește lipsa de acoperire, ei solicită 60 000 de euro ( 34. Guvernul contestă sumele solicitate de solicitanți și consideră că valoarea totală a celor două apartamente care compun casa în litigiu este de 77 636 EUR și oferă expertiză tehnică imobiliară (aviz) în acest sens. În ceea ce privește suma reprezentând lipsa de câștig, consideră că, în principiu, Curtea nu ar trebui să speculeze cu privire la posibilitatea și randamentul unei închirieri a casei în cauză și invocă jurisprudența Buzătu c. România 3442, § 18, 27 ianuarie 2005). În ceea ce privește prejudiciul moral, acesta afirmă că hotărârea ar putea constitui, în sine, o despăgubire satisfăcătoare a prejudiciului moral suferit. În sfârșit, guvernul adaugă că reclamanții nu au restituit încă suma indicată în hotărârea din 25 iunie 2001 a Tribunalului de Primă Instanță din Sibiu 35. Curtea reamintește că a încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat a două apartamente care alcătuiesc casa la nr. 39 de pe strada Mihai Viteazul la Tălmaciu către terți. Curtea constată că constatarea încălcării nu se referă la cele 250 m2 de teren aferente. 36. Curtea consideră, în circumstanțele speței, că restituirea celor două apartamente situate la nr. 39 din strada Mihai Viteazul, la Tâlmaciu, ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 37. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească reclamanților, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a acestor bunuri. 38. Curtea constată că singurul raport de expertiză efectuat la dosar este cel realizat la cererea guvernului care estimează valoarea apartamentelor la 77 636 EUR. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de guvern, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 80 000 EUR. 39. În ceea ce privește sumele solicitate pentru chiriile necolectate pentru apartamentele în cauză, Curtea nu poate aloca o sumă în acest sens, ținând seama, pe de o parte, de faptul că a dispus restituirea bunului ca reparație în temeiul articolului 41 din convenție și, pe de altă parte, de faptul că acordarea unei sume în acest sens ar avea în speță un caracter speculativ, posibilitatea și randamentul unei închirieri fiind în funcție de mai multe variabile. Cu toate acestea, Comisia va ține seama de privarea de proprietate suferită de solicitanți cu ocazia reparării prejudiciului moral (a se vedea mutatis mutandis Radu c. România, nr 13309/03, § 49, 20 iulie 2006 și Penescu c. România, n 13075/03, § 41, 5 octombrie 2006). 40. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza reclamanților o stare de incertitudine și suferință care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. Curtea consideră că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de solicitanți. 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne; acestea nu prezintă nicio factură în cazul căreia nota de plată. 42. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor, cu condiția ca acestea să fie justificate, necesare și rezonabile; în acest caz, guvernul amintește că reclamanții nu au depus nicio justificare în acest sens. 43. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 44. Curtea constată că pretențiile reclamanților pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată nu sunt însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, este necesar să se excludă cererea acestora. Interesele moratoriu 45. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 39 de pe strada Mihai Viteazul din Tălmaciu, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 80 000 EUR (patruzeci de mii EUR) pentru daune materiale că, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților 2 000 EUR (două mii EUR) pentru prejudicii morale care trebuie adăugate la sumele menționate anterior orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit și că sumele în cauză vor fi convertite în lei noi (RON) la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 6 decembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele