AFFAIRE HOLLITZER c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

10.01.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE HOLLITZER c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA HOLLITZER c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 24175/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 ianuarie 2008 DEFINIF 10/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Hollitzer c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din Boštjan Zupančič președinte, Corneliu Biersan Elisabet Fura-Sandström Alvina Gyulumyan Egbert Myjer David Thór Björgvinsson Isabelle Berro-Lefevre judecători, și de Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 decembrie 2007, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (n 24175/03) îndreptat împotriva României, dintre care doi cetățeni germani, dl Paul Hollitzer și dl Catinca Hollitzer, au sesizat Curtea la 27 iunie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( A fost reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 27 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Guvernul german, invitat să prezinte observații scrise, nu și-a exprimat dorința de a exercita acest drept [art. 36 alineatul (1) din Convenție]. CIRCONSTANȚE DE LÃSPECE Reclamanții s-au născut în 1926 și, respectiv, 1933 și locuiesc în Heidelberg, Germania. În 1986, bunul imobil situat la nr. 41 de pe strada Gheorghe Adămescu, la București, care a aparținut reclamanților, a făcut obiectul unei confiscări. Acest bun era compus dintr-o casă și din terenul aferent. La 20 noiembrie 1996, în conformitate cu Legea nr. La 27 octombrie 2000, aceștia au vândut proprietatea imobiliară către P.V. și P.M. În 2001, reclamanții au formulat o acțiune în revendicare a casei lor, solicitând tribunalelor să anuleze ordinul de confiscare și contractele de vânzare privind proprietatea lor. Printr-o hotărâre din 14 mai 2002, Tribunalul de Primă Instanță din București, după ce a judecat că confiscarea bunurilor fusese legală, a respins acțiunea reclamanților ca fiind nefondată. Tribunalul a hotărât apoi că tribunalul nu avea nici o calitate pentru a acționa în cadrul unei cereri de anulare a contractelor de vânzare privind bunul în litigiu. La 2 decembrie 2002, tribunalul județ din București a dat dreptul la recursul reclamanților și a modificat parțial hotărârea din 14 mai 2002. Instanța a considerat că ordinul de confiscare fusese ilegal, dat fiind că nu a fost niciodată comunicat celor interesați și contrar Constituției în vigoare la momentul respectiv. Tribunalul a judecat în plus că nu a avut nici un motiv să anuleze contractele de vânzare încheiate în favoarea terțelor persoane, din cauza bunei lor credințe. 10. Prin hotărârea din 18 aprilie 2003, Curtea de Apel de la București a confirmat temeinicia deciziei din 2 decembrie 2002 a tribunalului departamental. 11. După adoptarea legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind restituirea bunurilor naționalizate abuziv, reclamanților li s-a cerut să fie compensați pentru pierderea bunurilor rezultate din vânzare, în limita valorii de vânzare a bunurilor, conform cerințelor legii menționate anterior. Până în prezent, acestea nu au fost despăgubite. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 12. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Strain c. România din 21 iulie 2005 (n 57001/00, §§ 19-26, CEDO 2005- VII) și Sebastian Taub c. România (58612/00, § 36 - 37, 12 octombrie 2006). 13. Dispozițiile legale și jurisprudența internă descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-44) sunt, de asemenea, relevante în prezenta cauză. 14. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luate în mod abuziv de către stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire, permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de compensații pecuniare echivalente cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 15. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, se citesc astfel art. 1 Clădirile pe care statul (...) s . . este adecvat în mod abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și cele pe care le-a luat statul în temeiul Legii nr. 139/1940 privind rechiziționările și care nu au fost încă restituite vor face obiectul unei restituiri în natură. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, este necesar să se adopte măsuri reparatorii prin echivalență. Poate fi vorba despre compensarea prin alte bunuri sau servicii (...), cu acordul reclamantului, sau o despăgubire pecuniară acordată în conformitate cu dispozițiile speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziționate în mod abuziv. (...) art. 10 În cazul în care clădirile care au căzut în patrimoniul statului într-un mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru clădirile care nu au fost demolate, în timp ce măsurile reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate. (...) Valoarea construcțiilor pe care le-au demolat în mod abuziv este adecvată și care au fost demolate în funcție de valoarea lor medie în ziua în care administrația decide asupra cererii, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare pe baza informațiilor aflate la dispoziția evaluatorilor. Valoarea construcțiilor care nu au fost demolate și a terenurilor aferente că statul membru este în mod abuziv adecvat și care nu pot fi restituite în natură se stabilește în funcție de valoarea lor medie în ziua în care administrația decide asupra cererii, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. art. 20 Persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot, cu excepția cazului în care proprietatea a fost vândută [ unor terți] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, în sarcina acestora, pentru a rambursa suma primită pentru despăgubiri, ajustată în funcție de rata inflației. În cazul în care proprietatea a fost vândută [a unor terți] în condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 (...), reclamantul are dreptul la măsuri de reparare prin echivalență, în limita valorii de vânzare a terenului și a construcțiilor, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. Când reclamantul a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, el are dreptul la diferența dintre valoarea de piață a bunurilor și suma primită pentru aceste despăgubiri, corectată în funcție de rata inflației. (...) 16. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 245/2005 sunt descrise în Hotărârea Porteanu c. România 4596/03, § 24, 16 februarie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL N 17. Invocând în esență art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng că au suferit o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile, din cauza deciziei din 2 decembrie 2002 a tribunalului departamental din București, confirmată prin Hotărârea din 18 aprilie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță de la București, care a validat vânzarea de către statul de proprietate, în timp ce aceleași instanțe au constatat că este vorba despre confiscare. 1 dispune de orice persoană fizică sau juridică care are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 18. Curtea constată că nu există niciun motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, pe de altă parte, că aceasta nu se confruntă cu niciun temei juridic și, prin urmare, îl declară admisibil. Pe fond 19. Guvernul subliniază dificultățile legate de reglementarea chestiunii clădirilor naționalizate și face o prezentare a legilor adoptate succesiv de către statul membru după 1989 în acest domeniu. 247/2005 prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, dreptul la despăgubiri se va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (proprietatea) ), în conformitate cu valoarea bunului stabilit prin expertiză. Guvernul concluzionează că dreptul la despăgubiri prevăzut de legislația română îndeplinește cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 și că întârzierea înregistrată în acordarea despăgubirii recurentei nu rupe echilibrul corect care trebuie între interesele în prezența acestora. 20. În cazul în care se consideră că o astfel de măsură nu poate fi considerată drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) litera (c) din TFUE, aceasta nu poate fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. Curtea consideră că constatarea de acuarelă a confiscării bunului, precum și lipsa unui titlu de la la ë t asupra aceluiași bun, au ca efect recunoașterea, indirect și cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil și nu a fost nici contestat, nici infirmat până în prezent. 22. Având în vedere aceste elemente și având în vedere jurisprudența sa, Curtea concluzionează că, în speță, problema existenței unui bun nu este controversată (a se vedea mutatis mutandis, Sebastian Taub c. România, citată anterior, §§ 36-37). 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea mutatis mutandis Gabriel România, nr 35951/02, § 27-32, 8 martie 2007). 24. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul membru al unui bun de sine, către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al celui de al treilea stat, sa . O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, menționat anterior, § 39, 43 și 59 25). Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, punerea în eșec a dreptului de proprietate al reclamanților asupra casei în litigiu, combinată cu absența unei despăgubiri de aproape patru ani, le-a făcut să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din protocol Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 26. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 27. Reclamanții solicită restituirea casei. Fără a prezenta un raport de competență, ei consideră că valoarea de piață a bunului ar fi de aproximativ 200 000 EUR (adică 200 000 EUR) ei nu solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral. 28. Guvernul susține, pe de o parte, că valoarea de piață a bunului compus din casa și terenul aferent este de 54 052 EUR și prezintă un raport de expertiză în acest sens. Pe de altă parte, guvernul observă că tribunalele nu au depus la dosar nici o expertiză tehnică imobiliară. 29. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție din cauza vânzării de către statul membru al binelui reclamanților către terți, combinată cu absența totală a despăgubirii. 30. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea casei situat la nr. 41 de strada Gheorghe Adamescu, la București, precum și a terenului aferent, ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 31. În lipsa unei astfel de restituiri, Curtea decide că trebuie să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 32. Curtea constată că singurul raport de competență depus la dosar este cel realizat la cererea guvernului care estimează valoarea apartamentului de 54 052 EUR. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de guvern, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 60 000 EUR. Comisioane și cheltuieli de judecată 33. Reclamanții solicită, de asemenea, 2 533 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne. Ei au plătit la dosar amenzile și facturile aferente cheltuielilor de judecată. 34. Registrul precis nu se referă la alocarea către solicitanți a unei sume corespunzătoare cheltuielilor de judecată reale, dovedite, necesare și rezonabile în ceea ce privește nivelul lor de drept intern și în fața Curții. Cu toate acestea, Tribunalul amintește că reclamanții au avut posibilitatea de a solicita rambursarea acestor costuri în fața instanțelor interne. În cele din urmă, guvernul constată că reclamanții nu au depus la dosar o copie a contractului de asistență judiciară în temeiul căruia au fost efectuate aceste plăți. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 533 EUR și acordul pe care îl acordă reclamanților. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L că statul pârât trebuie să restituie reclamanților casa situată la nr. 41 de pe strada Gheorghe Adamescu, la București, precum și terenul aferent, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție că, în absența unei astfel de restituiri, Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 60 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune materiale pe care statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 2 533 EUR (două mii cinci sute treizeci și trei de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care trebuie adăugate la sumele menționate anterior, orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și că sumele respective vor fi convertite în lei noi (RON) la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 10 ianuarie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele