S.C. Zorina International S.R.L. împotriva României

Publicat la 21 martie 2022 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 15553/15 S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. împotriva României depusă la 23 martie 2015 comunicat la 20 noiembrie 2019 și 1 martie 2022 DECLARAREA FACTELOR Societatea reclamantă este o societate limitată românească a căror sediul social este în Constanța. A fost reprezentat în fața Curții de către dl. În conformitate cu art. 36 din Regulamentul de procedură, Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, cel mai recent doamna Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 martie 2013, Inspectoratul de Finanță Constanța ( Garda Financiară ) a efectuat o inspecție la magazinul în care societatea reclamantă își desfășoară activitățile comerciale.

În urma inspecției, autoritatea fiscală a elaborat un raport care indică faptul că societatea reclamantă nu a eliberat chitanțe pentru o sumă de RON 179 (aproximativ 40 de euro – EUR) și că nici o explicație pentru acest eșec nu a fost furnizată de reprezentantul societății, dl C ålin Dumitru, care a fost prezent în timpul inspecției. În conformitate cu art. 10 litera (b), art. 11 § 1 litera (b) și art. 11 § 3 din Ordinul de urgență nr. 28/1999 („GEO nr. 28/1999” – a se vedea paragrafele de mai jos), societatea reclamantă a fost amendată RON 8 000 (aproximativ 1.900 EUR) și suma RON 179 au fost confiscate; de asemenea, autoritatea fiscală a ordonat suspendarea activităților societății reclamante pentru o perioadă de trei luni, pe baza dispozițiilor articolului 2 din GEO nr. 28/1999 (a se vedea punctul 16 mai jos).

Societatea reclamantă a contestat raportul autorității fiscale în fața Curții de Primă Instanță de Constanța. În primul rând, a susținut că valoarea RON 179 nu reprezintă valoarea bunurilor care au fost vândute, dar au fost păstrate în registrul de numerar, astfel încât să poată avea o modificare suficientă pentru clienții. Acest lucru a fost confirmat de raportul de hârtie al registrului de numerar, deși a fost încețoșat cu cerneală roșie, deoarece rolul de pana a rămas fără hârtie la punctul relevant. În al doilea rând, societatea reclamantă a susținut că sancțiunile aplicate au fost disproporționat slab în ceea ce privește suma considerată nejustificată și că aceste sancțiuni au pus în pericol activitățile sale comerciale, care se bazează în principal pe vânzarea de bunuri periculoase (alimentare și produse similare).

La 7 octombrie 2013, instanța a respins acțiunea societății reclamante și a constatat că acuzațiile sale cu privire la motivul pentru care suma RON 179 au fost găsite în registrul de numerar nu au putut fi dovedit, în măsura în care raportul autorității fiscale a fost semnat ca atare de reprezentantul societății, care în acel moment nu a putut să furnizeze nicio explicație pentru banii în cauză (a se vedea punctul 4 de mai sus); în plus, raportul de hârtie al registrului de numerar a avut mărci roșii imprimate pe el, făcându-l ilegibil. În plus, instanța a considerat că sancțiunile impuse în raportul fiscal erau corecte și proporționale, având în vedere faptul că amenzile impuse reprezentau suma minimă prevăzută de lege (a se vedea punctul 13 mai jos) și, de asemenea, faptul că comportamentul societății reclamante a fost unul din negarea constantă a comis infracțiunii.

Societatea reclamantă a apelat împotriva deciziei din 7 octombrie 2013; a reiterat argumentele sale anterioare (a se vedea punctul 6 de mai sus). În calitate de alternativă, a solicitat instanței să înlocuiască amendă cu un avertisment și, în general, să reevalueze sancțiunile impuse, care, luate împreună, au fost disproporționat de greu. În acest sens, societatea reclamantă a prezentat exemple relevante de jurisprudență internă în care alte instanțe au înlocuit sancțiunile aplicate în circumstanțe similare cu măsuri mai liniștite. La 24 septembrie 2014, Tribunalul County Constanța a respins recursul și a susținut hotărârea instanței inferioare. Curtea a susținut că rolul sancțiunilor impugnate este preventiv și educativ, și nu unul de reparare.

Legislativul a optat să penalizeze acte precum cele comise de societatea reclamantă prin impunerea unor amenzi ridicate, tocmai deoarece statisticile oficiale au dezvăluit o creștere remarcabilă a infracțiunilor fiscale. Acesta a urmat faptul că ceea ce era în joc nu a fost suma de bani găsită în registrul de numerar al societății reclamante care nu a fost contabilizată de chitanțe, ci valoarea socială protejată de dispozițiile juridice aplicabile. Faptul că au existat alte instanțe naționale care, în situații similare, au reexaminat sancțiunile generale impuse societăților și le-a atenuat nu poate constitui un argument care sprijină cererile societății reclamante, având în vedere particularitățile situației sale, care nu justifică o astfel de mijloace.

Ordonanța de urgență guvernamentală n. 28/1999 și amendamentele sale suplimentare GEO nr. 28/1999 reglementează obligația comercianților de a utiliza registrele de numerar și cadrul de punere în aplicare pentru această obligație. art. 10 litera (b) în vigoare la momentul respectiv, cu condiția, printre altele, , faptul că nu a eliberat chitanțe pentru toate bunurile vândute și serviciile furnizate constituie o infracțiune fiscală, pentru care va fi impusă o amendă, valoarea corespunzătoare a amenzii variază de la minimum 8 000 RON până la 10.000 RON, astfel cum se prevede la art. 11 § 1 litera (b). art. 11 § 3 a afirmat că suma de bani pentru care nu au fost emise chitanțe este sub rezerva confiscării.

14. art. 12 § 3 prevede că dispozițiile GEO nr. 28/1999 au fost completate cu dispozițiile legislației generale privind infracțiunile administrative, și anume Ordinea Guvernamentală nr. 2/2001 („GO nr. 2/2001” – a se vedea punctul 18 de mai jos). 15. Începând cu 30 decembrie 2014, versiunea articolului 12 adoptată la data respectivă prevăzută la alineatul (5) care, prin derogare de la dispozițiile articolului 7 § 3 din GO nr. 2/2001 (a se vedea punctul 18 de mai jos), nu s-a putut aplica sancțiunile de avertizare pentru, printre altele , infracțiunile comise în încălcarea articolului 10 litera (b). art. 14 § 2 a afirmat că infracțiunile fiscale descrise în temeiul articolului (b) a declanșat, de asemenea, suspendarea activităților societății pentru o perioadă de trei luni.

art. 14 § 2 a fost abrogat la 30 decembrie 2014, însă sancțiunile au rămas în vigoare în temeiul articolului 11, cu noile dispoziții care indică faptul că suspendarea ar putea fi aplicată pentru o perioadă de între o și trei luni, în funcție de severitatea infracțiunii. Aceste dispoziții au fost modificate la 8 mai 2015 în sensul că neemiterea de chitanțe a fost pedepsită prin intermediul unui avertisment în cazul în care suma care nu a fost contabilizată se ridică la mai puțin de RON 300. În plus, orice suspendare a activităților infractorului a fost pentru o perioadă de treizeci de zile și va fi aplicată numai a doua dată când a fost comisă infracțiunile fiscale. Dispozițiile modificate prevede că pentru orice alte infracțiuni, instanța nu poate înlocui amendă cu un avertisment.

Ordonanța guvernamentală N 2/2001 din 12 iulie 2001 În temeiul articolelor 32 și 33 din GO nr. 2/2001, care constituie dreptul general care reglementează infracțiunile administrative, instanțele interne au dreptul de a evalua licența, precum și necesitatea și proporționalitatea sancțiunilor aplicate. art. 5 § 5 și art. 3 cu condiția ca sancțiunile aplicate să fie proporționale cu gradul de pericol social al infracțiunii, ținând seama în mod corespunzător de circumstanțele specifice ale fiecărei cazuri. art. 7 prevede sancțiunile de avertizare, care ar putea fi aplicate în cazul în care infracția comisă este minoră, iar alineatul (3) din acest articol prevede că acest lucru ar putea fi făcut și atunci când lex specialis În conformitate cu dispozițiile GO nr. 2/2001, tribunalele ar putea înlocui sancțiunile aplicate cu sancțiuni mai liniștite, cu excepția cazului în care lex specialis a exclus această posibilitate.

Societatea reclamantă s-a plâns că sancțiunile impuse pentru că nu au eliberat chitanțe sunt disproporționate și, prin urmare, nu au avut un echilibru echitabil între interesul public și drepturile sale de proprietate, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1. A existat o interferență cu bucuria pașnică a bunurilor societății reclamante, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 2836/02, în cazul în care este cazul, că interferența necesară pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general (a se vedea, mutatis mutandis, Griphorst v. Franța , nr. 28336/02, 26 februarie 2009; Patrikova v. Bulgaria , nr. 71835/01, 4 martie 2010; Andonoski c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 16225/08, 17 septembrie 2015;) sau pentru a asigura plata sancțiunilor în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. 1? având în vedere dreptul intern aplicabil, în special articolele 14 din GEO 28/1999, precum și dispozițiile GO 2/2001, ca în vigoare în momentul respectiv, au dispus instanțelor interne să aplice sancțiuni mai liniștite în ceea ce privește infracțiunile provocate de societatea reclamantă în acest caz, prin, de exemplu, de sub pragul minim (RON 8.000) prescris de lege pentru amenzi și/sau prin variarea sau anularea unei sau a tuturor sancțiunilor aplicate?

În acest sens, infracțiunile comise de societatea reclamantă ar putea fi considerate drept „o infracțiune minoră”, în sensul articolului 7 din GO nr. 2/2001? Părțile sunt invitate să prezinte informații relevante și practică internă privind abordarea instanțelor în proceduri similare celor reclamate în acest caz, și anume, în cazul în care sancțiunile aplicate în temeiul articolului 10 litera (b), art. 11 § 1 litera (b), art. 11 § 3 și art. 2 au fost reconsiderate de către instanțe și au fost aplicate sancțiuni mai lenționate sau, din contră, au fost refuzate reclamanților respectivi.

Published on 21 March 2022

FOURTH SECTION

Application no. 15553/15

S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L.

against Romania lodged on 23 March 2015 communicated on 20 November 2019 and 1 March 2022

STATEMENT OF FACTS

1. The applicant company is a Romanian limited company whose registered office is in Constanța. It was represented before the Court by Mr Cǎlin Dumitru, who was granted leave to represent the applicant company in accordance with Rule 36 of the Rules of Court. 2. The Government were represented by their Agent, most recently Ms O. Ezer, of the Ministry of Foreign Affairs. 3. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. TAX Inspection and contravention report 4 . On 26 March 2013 the Constanța Finance Inspectorate ( Garda Financiară ) conducted an inspection at the store where the applicant company carried out its commercial activities.

Following the inspection, t he tax authority drew up a report indicating that the applicant company had failed to issue receipts for an amount of RON 179 (approximately 40 euros – EUR), and that no explanation for that failure had been provided by the company’s representative, Mr Cǎlin Dumitru, who was present during the inspection. 5 . Pursuant to Article 10 (b), Article 11 § 1 (b) and Article 11 § 3 of Government Emergency Ordinance no. 28/1999 (“GEO no. 28/1999” – see paragraphs 12 - 13 below), the applicant company was fined RON 8,000 (approximately EUR 1,900) and the sum of RON 179 was confiscated; moreover, the tax authority ordered that the applicant company’s activities be suspended for a period of three months, on the basis of the provisions of Article 14 § 2 of GEO no. 28/1999 (see paragraph 16 below).

Proceedings before the domestic courts Constanța First-Instance Court 6 . The applicant company challenged the tax authority’s report before the Constanța First-Instance Court. Firstly, it argued that the amount of RON 179 did not represent the value of goods that had been sold, but had been money kept in the cash register so as to enable it to have sufficient change available for customers. This was confirmed by the paper report of the cash register, although it was blurred with red ink, as the till roll had run out of paper at the relevant point. Secondly, the applicant company submitted that the sanctions applied had been disproportionately harsh in relation to the amount found to be unjustified, and that those sanctions had seriously endangered its commercial activities, which were based mainly on the sale of perishable goods (food and the like).

7. On 7 October 2013 the court dismissed the applicant company’s action. It found that its allegations concerning the reason why the sum of RON 179 had been found in the cash register could not be proved, in so far as the report of the tax authority had been signed as such by the company’s representative, who at that time had been unable to provide any explanation for the money in question (see paragraph 4 above); moreover, the paper report of the cash register had red marks printed on it, making it illegible. 8 . The court further considered that the sanctions imposed in the tax report were fair and proportionate, having regard to the fact that the fine imposed represented the minimum amount prescribed by law (see paragraph 13 below) and also to the fact that the applicant company’s conduct had been one of constant denial of having committed the offence.

Constanța Court of Appeal 9 . The applicant company appealed against the decision of 7 October 2013; it reiterated its previous arguments (see paragraph 6 above). As an alternative, it requested the court to replace the fine with a warning and, in general, to reassess the sanctions imposed, which, taken together, were disproportionately harsh. In that vein, the applicant company submitted relevant examples of domestic case-law in which other courts had replaced the sanctions applied in similar circumstances with more lenient measures. 10 . On 24 September 2014 the Constanța County Court dismissed the appeal and upheld the lower court’s judgment. The court held that the role of the impugned sanctions was preventive and educational in nature, and not one of reparation.

The legislature had opted to penalise acts such as that committed by the applicant company by imposing high fines precisely because official statistics revealed a noticeable upsurge in tax offences. It followed that what was at stake was not the amount of money found in the applicant company’s cash register that was not accounted for by receipts, but the social value protected by the applicable legal provisions. 11 . The fact that there had been other national courts which in similar situations had reconsidered the overall sanctions imposed on companies and alleviated them could not constitute an argument supporting the requests of the applicant company, in view of the particularities of its situation, which did not justify any such alleviation.

RELEVANT LEGAL FRAMEWORK AND PRACTICE

Government emergency ordinance n o . 28/1999 and its further amendments 12 . GEO no. 28/1999 regulates the obligation on traders to use cash registers and the implementation framework for that obligation. 13 . Article 10 (b), as in force at the relevant time, provided, inter alia , that failure to issue receipts for all goods sold and services provided constituted a tax offence, for which a fine would be imposed. The corresponding amount of the fine ranged from a minimum of RON 8,000 up to RON 10,000, as set out in Article 11 § 1 (b). Article 11 § 3 stated that the amount of money for which no receipts had been issued was subject to confiscation. 14. Article 12 § 3 provided that the provisions of GEO no. 28/1999 were complemented by the provisions of the general law relating to administrative offences, namely Government Ordinance no. 2/2001 (“GO no. 2/2001” – see paragraph 18 below).

15. As of 30 December 2014, the version of Article 12 adopted on that date provided in paragraph 5 that by way of derogation from the provisions of Article 7 § 3 of GO no. 2/2001 (see paragraph 18 below), the sanction of a warning could not be applied for, inter alia , offences committed in breach of Article 10 (b). 16 . Article 14 § 2 stated that the tax offence described under Article 10 (b) also triggered the suspension of the company’s activities for a period of three months. Article 14 § 2 was repealed on 30 December 2014, but the sanction remained in place under Article 11, with the new provisions stating that the suspension could be applied for a period of between one and three months, depending on the severity of the offence.

17 . Those provisions were amended on 8 May 2015 to the effect that failure to issue receipts was punishable by means of a warning if the sum that was unaccounted for amounted to less than RON 300. Moreover, any suspension of the offender’s activities was for a period of thirty days and would only be applied the second time that the tax offence had been committed. The amended provisions set out that for any other offences, the courts could not replace the fine with a warning. Government Ordinance N o . 2/2001 of 12 July 2001 Governing administrative offences 18 . Under Articles 32 and 33 of GO no. 2/2001, which constituted the general law governing administrative offences, the domestic courts were entitled to assess the lawfulness, as well as the necessity and the proportionality, of the sanctions applied.

Article 5 § 5 and Article 21 § 3 provided that the sanction applied had to be proportionate to the degree of social danger of the offence, due account of the specific circumstances of each case being taken. Article 7 provided for the sanction of a warning, which could be applied if the offence committed was minor, and paragraph 3 of that Article specified that this could also be done when the lex specialis did not explicitly make mention of that particular sanction. 19 . Under the provisions of GO no. 2/2001, the courts could replace the sanctions applied with more lenient penalties, unless the lex specialis excluded that possibility. COMPLAINT The applicant company complained that the sanctions imposed on it for having failed to issue receipts were disproportionate and thus did not strike a fair balance between the public interest and its property rights, as provided in Article 1 of Protocol No. 1.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has there been an interference with the applicant company’s peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? 2. If so, was that interference necessary to control the use of property in accordance with the general interest (see, mutatis mutandis, Grifhorst v. France , no. 28336/02, 26 February 2009; Patrikova v. Bulgaria , no. 71835/01, 4 March 2010; Andonoski v. the former Yugoslav Republic of Macedonia , no. 16225/08, 17 September 2015;) or to secure the payment of penalties within the meaning of the second paragraph of Article 1 of Protocol No. 1? 3. Having regard to the applicable domestic law, in particular Articles 10 ‑ 14 of the GEO 28/1999, as well as the provisions of GO 2/2001, as in force at the relevant time, did the domestic courts have discretion to apply more lenient sanctions in relation to offences as the ones challenged by the applicant company in the present case, by for instance going below the minimum threshold (RON 8,000) prescribed by the law for the fines and/or by varying or annulling one or all of the sanction(s) applied?

In that connection, could the offence committed by the applicant company be considered as a “minor offence”, within the meaning of Article 7 of the GO No. 2/2001? 4. The parties are invited to submit relevant information and domestic practice concerning the courts’ approach in proceedings similar to those complained of in the present case, namely, where the sanctions applied pursuant to Article 10 (b), Article 11 § 1 (b), Article 11 § 3 and Article 14 § 2 were re-considered by the courts and more lenient sanctions were applied or, on the contrary, denied to the respective claimants.