S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. v. ROMANIA (CtEDO, 2022)
Publicat la 21 martie 2022 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 15553/15 S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. împotriva României depusă la 23 martie 2015 comunicat la 20 noiembrie 2019 și 1 martie 2022 DECLARAREA FACTELOR Societatea reclamantă este o societate limitată românească a căror sediul social este în Constanța. A fost reprezentat în fața Curții de către dl. În conformitate cu art. 36 din Regulamentul de procedură, Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, cel mai recent doamna Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 martie 2013, Inspectoratul de Finanță Constanța ( Garda Financiară ) a efectuat o inspecție la magazinul în care societatea reclamantă își desfășoară activitățile comerciale. În urma inspecției, autoritatea fiscală a elaborat un raport care indică faptul că societatea reclamantă nu a eliberat chitanțe pentru o sumă de RON 179 (aproximativ 40 de euro – EUR) și că nici o explicație pentru acest eșec nu a fost furnizată de reprezentantul societății, dl C ålin Dumitru, care a fost prezent în timpul inspecției. În conformitate cu art. 10 litera (b), art. 11 § 1 litera (b) și art. 11 § 3 din Ordinul de urgență nr. 28/1999 („GEO nr. 28/1999” – a se vedea paragrafele de mai jos), societatea reclamantă a fost amendată RON 8 000 (aproximativ 1.900 EUR) și suma RON 179 au fost confiscate; de asemenea, autoritatea fiscală a ordonat suspendarea activităților societății reclamante pentru o perioadă de trei luni, pe baza dispozițiilor articolului 2 din GEO nr. 28/1999 (a se vedea punctul 16 mai jos). Societatea reclamantă a contestat raportul autorității fiscale în fața Curții de Primă Instanță de Constanța. În primul rând, a susținut că valoarea RON 179 nu reprezintă valoarea bunurilor care au fost vândute, dar au fost păstrate în registrul de numerar, astfel încât să poată avea o modificare suficientă pentru clienții. Acest lucru a fost confirmat de raportul de hârtie al registrului de numerar, deși a fost încețoșat cu cerneală roșie, deoarece rolul de pana a rămas fără hârtie la punctul relevant. În al doilea rând, societatea reclamantă a susținut că sancțiunile aplicate au fost disproporționat slab în ceea ce privește suma considerată nejustificată și că aceste sancțiuni au pus în pericol activitățile sale comerciale, care se bazează în principal pe vânzarea de bunuri periculoase (alimentare și produse similare). La 7 octombrie 2013, instanța a respins acțiunea societății reclamante și a constatat că acuzațiile sale cu privire la motivul pentru care suma RON 179 au fost găsite în registrul de numerar nu au putut fi dovedit, în măsura în care raportul autorității fiscale a fost semnat ca atare de reprezentantul societății, care în acel moment nu a putut să furnizeze nicio explicație pentru banii în cauză (a se vedea punctul 4 de mai sus); în plus, raportul de hârtie al registrului de numerar a avut mărci roșii imprimate pe el, făcându-l ilegibil. În plus, instanța a considerat că sancțiunile impuse în raportul fiscal erau corecte și proporționale, având în vedere faptul că amenzile impuse reprezentau suma minimă prevăzută de lege (a se vedea punctul 13 mai jos) și, de asemenea, faptul că comportamentul societății reclamante a fost unul din negarea constantă a comis infracțiunii. Societatea reclamantă a apelat împotriva deciziei din 7 octombrie 2013; a reiterat argumentele sale anterioare (a se vedea punctul 6 de mai sus). În calitate de alternativă, a solicitat instanței să înlocuiască amendă cu un avertisment și, în general, să reevalueze sancțiunile impuse, care, luate împreună, au fost disproporționat de greu. În acest sens, societatea reclamantă a prezentat exemple relevante de jurisprudență internă în care alte instanțe au înlocuit sancțiunile aplicate în circumstanțe similare cu măsuri mai liniștite. La 24 septembrie 2014, Tribunalul County Constanța a respins recursul și a susținut hotărârea instanței inferioare. Curtea a susținut că rolul sancțiunilor impugnate este preventiv și educativ, și nu unul de reparare. Legislativul a optat să penalizeze acte precum cele comise de societatea reclamantă prin impunerea unor amenzi ridicate, tocmai deoarece statisticile oficiale au dezvăluit o creștere remarcabilă a infracțiunilor fiscale. Acesta a urmat faptul că ceea ce era în joc nu a fost suma de bani găsită în registrul de numerar al societății reclamante care nu a fost contabilizată de chitanțe, ci valoarea socială protejată de dispozițiile juridice aplicabile. Faptul că au existat alte instanțe naționale care, în situații similare, au reexaminat sancțiunile generale impuse societăților și le-a atenuat nu poate constitui un argument care sprijină cererile societății reclamante, având în vedere particularitățile situației sale, care nu justifică o astfel de mijloace. Ordonanța de urgență guvernamentală n. 28/1999 și amendamentele sale suplimentare GEO nr. 28/1999 reglementează obligația comercianților de a utiliza registrele de numerar și cadrul de punere în aplicare pentru această obligație. art. 10 litera (b) în vigoare la momentul respectiv, cu condiția, printre altele, , faptul că nu a eliberat chitanțe pentru toate bunurile vândute și serviciile furnizate constituie o infracțiune fiscală, pentru care va fi impusă o amendă, valoarea corespunzătoare a amenzii variază de la minimum 8 000 RON până la 10.000 RON, astfel cum se prevede la art. 11 § 1 litera (b). art. 11 § 3 a afirmat că suma de bani pentru care nu au fost emise chitanțe este sub rezerva confiscării. 14. art. 12 § 3 prevede că dispozițiile GEO nr. 28/1999 au fost completate cu dispozițiile legislației generale privind infracțiunile administrative, și anume Ordinea Guvernamentală nr. 2/2001 („GO nr. 2/2001” – a se vedea punctul 18 de mai jos). 15. Începând cu 30 decembrie 2014, versiunea articolului 12 adoptată la data respectivă prevăzută la alineatul (5) care, prin derogare de la dispozițiile articolului 7 § 3 din GO nr. 2/2001 (a se vedea punctul 18 de mai jos), nu s-a putut aplica sancțiunile de avertizare pentru, printre altele , infracțiunile comise în încălcarea articolului 10 litera (b). art. 14 § 2 a afirmat că infracțiunile fiscale descrise în temeiul articolului (b) a declanșat, de asemenea, suspendarea activităților societății pentru o perioadă de trei luni. art. 14 § 2 a fost abrogat la 30 decembrie 2014, însă sancțiunile au rămas în vigoare în temeiul articolului 11, cu noile dispoziții care indică faptul că suspendarea ar putea fi aplicată pentru o perioadă de între o și trei luni, în funcție de severitatea infracțiunii. Aceste dispoziții au fost modificate la 8 mai 2015 în sensul că neemiterea de chitanțe a fost pedepsită prin intermediul unui avertisment în cazul în care suma care nu a fost contabilizată se ridică la mai puțin de RON 300. În plus, orice suspendare a activităților infractorului a fost pentru o perioadă de treizeci de zile și va fi aplicată numai a doua dată când a fost comisă infracțiunile fiscale. Dispozițiile modificate prevede că pentru orice alte infracțiuni, instanța nu poate înlocui amendă cu un avertisment. Ordonanța guvernamentală N 2/2001 din 12 iulie 2001 În temeiul articolelor 32 și 33 din GO nr. 2/2001, care constituie dreptul general care reglementează infracțiunile administrative, instanțele interne au dreptul de a evalua licența, precum și necesitatea și proporționalitatea sancțiunilor aplicate. art. 5 § 5 și art. 3 cu condiția ca sancțiunile aplicate să fie proporționale cu gradul de pericol social al infracțiunii, ținând seama în mod corespunzător de circumstanțele specifice ale fiecărei cazuri. art. 7 prevede sancțiunile de avertizare, care ar putea fi aplicate în cazul în care infracția comisă este minoră, iar alineatul (3) din acest articol prevede că acest lucru ar putea fi făcut și atunci când lex specialis În conformitate cu dispozițiile GO nr. 2/2001, tribunalele ar putea înlocui sancțiunile aplicate cu sancțiuni mai liniștite, cu excepția cazului în care lex specialis a exclus această posibilitate. Societatea reclamantă s-a plâns că sancțiunile impuse pentru că nu au eliberat chitanțe sunt disproporționate și, prin urmare, nu au avut un echilibru echitabil între interesul public și drepturile sale de proprietate, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1. A existat o interferență cu bucuria pașnică a bunurilor societății reclamante, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 2836/02, în cazul în care este cazul, că interferența necesară pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general (a se vedea, mutatis mutandis, Griphorst v. Franța , nr. 28336/02, 26 februarie 2009; Patrikova v. Bulgaria , nr. 71835/01, 4 martie 2010; Andonoski c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 16225/08, 17 septembrie 2015;) sau pentru a asigura plata sancțiunilor în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. 1? având în vedere dreptul intern aplicabil, în special articolele 14 din GEO 28/1999, precum și dispozițiile GO 2/2001, ca în vigoare în momentul respectiv, au dispus instanțelor interne să aplice sancțiuni mai liniștite în ceea ce privește infracțiunile provocate de societatea reclamantă în acest caz, prin, de exemplu, de sub pragul minim (RON 8.000) prescris de lege pentru amenzi și/sau prin variarea sau anularea unei sau a tuturor sancțiunilor aplicate? În acest sens, infracțiunile comise de societatea reclamantă ar putea fi considerate drept „o infracțiune minoră”, în sensul articolului 7 din GO nr. 2/2001? Părțile sunt invitate să prezinte informații relevante și practică internă privind abordarea instanțelor în proceduri similare celor reclamate în acest caz, și anume, în cazul în care sancțiunile aplicate în temeiul articolului 10 litera (b), art. 11 § 1 litera (b), art. 11 § 3 și art. 2 au fost reconsiderate de către instanțe și au fost aplicate sancțiuni mai lenționate sau, din contră, au fost refuzate reclamanților respectivi.