- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 noiembrie 2002
- Stat pârât
- SVK
- Articole
- Articolul 37
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Varga împotriva Slovaciei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU VARGA v. SLOVAKIA (Derogare nr. 41384/98) JUGUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 26 noiembrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Varga v. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Pastor Ridruejo dna Palm Strážnická Fischbach Casadevill Maruste judecători și dl M. O’Boyle Secția de grefier Așând deliberat în privat la 5 noiembrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 41384/98) împotriva Republicii Slovace depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național slovac, dl Štefan Varga („reclamantul”), la 13 ianuarie 1998. Reclamantul, care a fost acordat asistență juridică, a fost reprezentat de dl. A. Fuchs, avocat practicant în Košice.
Guvernul Republicii Slovace (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Vršanský, agentul lor. Reclamantul s-a plâns, printre altele, despre durata procedurilor penale și că nu a avut niciun remediu eficace la dispunerea sa în acest sens. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit nou compus la secțiunea a patra. La 14 mai 2002, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. La 30 iulie 2002, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție.
La 8 august 2002 și, la 13 august 2002, respectiv, Guvernul și reclamantul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. La 6 iulie 1990 investigatorul de poliție a acuzat reclamantul de furt și de încălcare a vieții private interne. La 7 iulie 1990, Procurorul public Košice a hotărât să încarce reclamantul în custodie începând cu 5 iulie 1990. La 4 ianuarie 1991, reclamantul a fost inculpat pentru mai multe infracțiuni. 10. La 16 mai 1991, Curtea Supremă a hotărât că acest caz este sub jurisdicția Curții Regionale Košice 11. La 3 iulie 1991, Curtea Regională Košice a trimis procesul penal al reclamantului la procurorul public în vederea unei anchete suplimentare.
12. La 31 decembrie 1991, reclamantul a fost eliberat de la detenție la înaintare. 13. La 13 aprilie 1992, a fost depusă o nouă acuzație la Tribunalul Orașului Košice. La 27 mai 1992, acesta a înaintat cazul Curții Regionale Košice din motive de competență. 14. La 10 august 1992, Curtea Regională Košice a returnat cazul procurorului public pentru anchete suplimentare. 15. La 9 februarie 1993, procurorul de district Košice 1 a depus un nou acuzație împotriva reclamantului la Curtea de district Košice 1. La 3 martie 1993, Curtea de district a transferat cazul la Curtea Regională Košice din motive de jurisdicție. La 1 iunie 1993, procurorul public a retras acuzarea. 16. La 6 mai 1994, procurorul de district Košice 1 a inculpat din nou reclamantul în fața Curții de district Košice 1. La 16 mai 1994, procurorul a retras acuzația.
17. La 5 octombrie 1994, procurorul din districtul Košice 1 a depus un nou acuzație în fața Curții din districtul Košice 1. La 30 iunie 1995, acesta a returnat cazul procurorului public și a ordonat investigații suplimentare în acest caz. La 9 noiembrie 1995, Curtea Regională Košice a ordonat Curții de District să decidă în acest caz pe baza acuzației depuse la 5 octombrie 1994. 18. La 15 și 22 ianuarie 1996, Curtea de District a suspendat cazul după ce a constatat că reclamantul nu a putut participa pentru că a fost reținut în cadrul procedurilor diferite. 19. Audieri în fața Curții de District au fost desfășurate la 14, 26 și 29 februarie 1996. 20. La 29 aprilie 1996, reclamantul a solicitat numirea unui alt avocat care să-l reprezinte în cadrul procedurii.
Cererea sa a fost acordată. Audieri suplimentare au avut loc la 22 mai 1996 și la 10 iunie 1996. 21. La 1 iulie 1996, cazul a fost suspendat, deoarece martorii nu au apărut. Curtea a procedut cu cazul la 11 și 16 septembrie 1996. În ultima dată, Curtea de District a pronunțat o hotărâre în care a condamnat reclamantul pentru șasezeci și nouă de conturi de furturi și tentative de furt, pentru încălcarea vieții private interne și pentru a dauna proprietatea altor persoane. 22. La 30 septembrie 1997, Curtea Regională Košice a acordat recursul și a impus o sentință consolidată de trei ani de închisoare. 24. Între timp, la 5 mai 1997, reclamantul a solicitat Curții de District să își restaureze cartea de economii, care a fost luată de la el în etapa preliminară a procedurii.
25. La 5 noiembrie 1997, Curtea de district Košice 1 a emis o hotărâre, în contextul procedurii penale de mai sus, prin care a confiscat cartea de economii de la reclamant. La 18 februarie 1998, Curtea Regională Košice a respins plângerea reclamantului împotriva acestei decizii. HOTĂRÂREA 26. La 8 august 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Agentul Guvernului: „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, Guvernul Republicii Slovace oferă să plătească 130.000 de coroane slovace în favoarea dlui Štefan Varga. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 27. La 13 august 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Republicii Slovace sunt dispuși să-mi plătească suma de 130.000 (o sută treizeci mii) de coruna slovacă care acoperă prejudiciu material și moral și costuri, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Republicii Slovace în ceea ce privește faptele acestei cereri.
Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 28. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții. 29. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, Curtea UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 noiembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
FOURTH SECTION
CASE OF VARGA v. SLOVAKIA (Application no. 41384/98) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 26 November 2002 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Varga v. Slovakia, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr A. Pastor Ridruejo , Mrs E. Palm , Mrs V. Strážnická , Mr M. Fischbach , Mr J. Casadevall , Mr R. Maruste , judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 5 November 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 41384/98) against the Slovak Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovakian national, Mr Štefan Varga (“the applicant”), on 13 January 1998.
The applicant, who had been granted legal aid, was represented by Mr A. Fuchs, a lawyer practising in Košice. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by Mr P. Vršanský, their Agent.
The applicant complained, inter alia , about the length of criminal proceedings and that he had no effective remedy at his disposal in that respect.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed Fourth Section.
On 14 May 2002, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application partially admissible.
On 30 July 2002, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 8 August 2002 and on 13 August 2002 the Government and the applicant respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
On 6 July 1990 the police investigator accused the applicant of theft and of breach of domestic privacy. On 7 July 1990 the Košice Public Prosecutor decided to remand the applicant in custody as from 5 July 1990.
On 4 January 1991 the applicant was indicted for several offences.
On 16 May 1991 the Supreme Court decided that the case was within the jurisdiction of the Košice Regional Court .
On 3 July 1991 the Košice Regional Court sent the applicant’s criminal case back to the Public Prosecutor for further investigation.
On 31 December 1991 the applicant was released from detention on remand.
On 13 April 1992 a new indictment was filed with the Košice City Court. On 27 May 1992 the latter referred the case to the Košice Regional Court for reasons of jurisdiction.
On 10 August 1992 the Košice Regional Court returned the case to the Public Prosecutor for further investigation.
On 9 February 1993 the Košice 1 District Prosecutor filed a new indictment against the applicant to the Košice 1 District Court. On 3 March 1993 the District Court transferred the case to the Košice Regional Court for reasons of jurisdiction. On 1 June 1993 the public prosecutor withdrew the indictment.
On 6 May 1994 the Košice 1 District Prosecutor again indicted the applicant before the Košice 1 District Court. On 16 May 1994 the prosecutor withdrew the indictment.
On 5 October 1994 the Košice 1 District Prosecutor filed a new indictment with the Košice 1 District Court. On 30 June 1995 the latter returned the case to the public prosecutor and ordered further investigation into the case. On 9 November 1995 the Košice Regional Court ordered the District Court to decide on the case on the basis of the indictment filed on 5 October 1994.
On 15 and 22 January 1996 the District Court adjourned the case after it had found that the applicant could not attend because he was detained in the context of different proceedings.
Hearings before the District Court were held on 14, 26 and 29 February 1996.
On 29 April 1996 the applicant requested that a different lawyer be appointed to represent him in the proceedings. His request was granted. Further hearings were held on 22 May 1996 and on 10 June 1996.
On 1 July 1996 the case was adjourned as witnesses did not appear. The court proceeded with the case on 11 and 16 September 1996. On the latter date the District Court delivered a judgment in which it convicted the applicant on sixty-nine counts of theft and attempted theft, of violation of domestic privacy and of damaging other persons’ property.
The Public Prosecutor appealed and claimed that the court should have imposed a consolidated sentence on the applicant.
On 30 September 1997 the Košice Regional Court granted the appeal and imposed a consolidated three years’ prison sentence.
In the meantime, on 5 May 1997, the applicant requested the District Court to restore his savings book which had been taken away from him at the preliminary stage of the proceedings.
On 5 November 1997 the Košice 1 District Court issued a decision, in the context of the above criminal proceedings, by which it seized the savings book from the applicant. On 18 February 1998 the Košice Regional Court dismissed the applicant’s complaint against this decision. THE LAW
On 8 August 2002 the Court received the following declaration from the Agent of the Government: “I declare that, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case, the Government of the Slovak Republic offer to pay 130,000 (one hundred and thirty thousand) Slovakian korunas to Mr Štefan Varga. This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court pursuant to the Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 13 August 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “I note that the Government of the Slovak Republic are prepared to pay me the sum of 130,000 (one hundred and thirty thousand) Slovakian korunas covering pecuniary and non-pecuniary damage and costs with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. I accept the proposal and waive any further claims against the Slovak Republic in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached. I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 26 November 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President