- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 ianuarie 2003
- Stat pârât
- SVK
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Polovka împotriva Slovaciei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU POLOVKA v. SLOVAKIA (Declararea nr. 41783/98) JUGUL (Resoluție în mod sincer) STRASBOURG 21 ianuarie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Polovka v. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), ședința în calitate de camera compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpäää Pastor Ridruejo dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle, care s-a deliberat în privat la 17 decembrie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
41783/98) împotriva Republicii Slovace depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național slovac, dl František Polovka („reclamantul”), la 9 aprilie 1998. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Vršanský, agentul lor. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii civile. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit nouului capitol al patrulea compus.
La 14 mai 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. La 22 mai 2002, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 17 septembrie 2002 și, la 26 septembrie 2002, respectiv, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. La 19 martie 1993, reclamantul a contestat legalitatea concediării unui loc de muncă și a solicitat compensații în fața Curții de district Poprad. La 15 aprilie 1993, Curtea de district a suspendat procedura. Decizia a declarat că la 5 februarie 1993, reclamantul a fost acuzat de o infracțiune și că decizia instanței penale a fost relevantă atunci când a determinat acțiunile civile de mai sus ale reclamantului.
10. La 3 mai 1993, reclamantul a apelat împotriva deciziei de suspendare a procedurii. La 31 mai 1993, dosarul a fost depus Curții Regionale Košice pentru o decizie privind recursul reclamantului. August 1993 Curtea Regională a returnat dosarul Curții de District. Curtea Regională a calificat argumentele reclamantei ca o procedură și a susținut că aceasta va fi hotărâtă de Curtea de District. 11. La 27 august 1993, Curtea de District Poprad a invitat reclamantul să prezinte informații suplimentare în ceea ce privește depunerea sa din 3 mai 1993. Reclamantul nu a răspuns și la 29 noiembrie 1993 Curtea de District a prezentat din nou dosarul la Curtea Regională Košice. La 23 septembrie 1994, Curtea Regională Košice a remis cazul la Curtea de District și a ordonat acesteia să hotărească cererea reclamantului.
12. La 10 octombrie 1994, Curtea de District a programat o audiere pentru 16 Noiembrie 1994. La 2 noiembrie 1994, reclamantul a solicitat suspendarea cazului până la eliberarea unei decizii privind petiția sa de plângere în interesul legii care urmează să fie depusă în numele său în cadrul procedurii penale. 13. La 9 ianuarie 1995, 2 iunie 1995, 2 octombrie 1995 și la 4 ianuarie 1996, Curtea de district Poprad a întrebat dacă s-a pronunțat o decizie cu privire la remedierea extraordinară în cadrul procedurii penale. La 20 ianuarie 1995, 12 iunie 1995, 5 octombrie 1995 și, respectiv, la 11 ianuarie 1996, reclamantul a răspuns că Ministerul Justiției nu a decis încă pe petiția sa. 14. La 5 martie 1996, dosarul penal cu privire la cazul reclamantului a fost reîntoars la Curtea de District Poprad.
La 2 aprilie 1996, reclamantul a solicitat Curtea de District să ia noi dovezi în cadrul procedurii privind acțiunea sa. 15. La 17 aprilie 1996, Curtea de district Poprad a respins acțiunea. Reclamantul a făcut apel la 27 mai și la 4 iunie 1996. La 28 iunie 1996, dosarul a fost depus Curtea Regională Košice. 16. La 14 octombrie 1997, reclamantul a fost convocat să apară la o audiere în fața Curții Regionale Košice programată pentru 31 octombrie 1997. În ultima dată, reclamantul și avocatul său au fost informați că audierea s-a desfășurat în absența părților și că recursul a fost respins la 21 octombrie 1997. Hotărârea Curții Regionale s-a desfășurat la 2 februarie 1998. 17. Într-o scrisoare din 31 martie 1998 președintele Curții regionale Košice a admis că plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii a fost parțial justificată.
Scrisoarea a declarat în continuare că reclamantul nu a fost convocat la ședința din 21 octombrie 1997 din cauza unei greșeli administrative. 18. Între timp, la 16 februarie 1998, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme. La 26 mai 1998, acesta a anulat hotărârea instanței de apel din cauza faptului că reclamantul nu a fost convocat în mod corespunzător la ședința din 21 octombrie 1997. Dosarul de procedură a fost remis la Curtea Regională la 15 iunie 1998. 19. O audiere în fața Curții Regionale a fost programată pentru 23 de ani. La 22 noiembrie 1999, avocatul reclamantului a informat Curtea Regională că nu mai a reprezentat reclamantul. Întrucât reclamantul nu a fost notificat în persoana audierii, cazul a fost suspendat.
O altă audiere programată pentru 14 decembrie 1999 a trebuit să fie suspendată în timp ce reclamantul a fost bolnav. 20. La 15 februarie 2000, Curtea Regională Košice a susținut hotărârea Curții de District Poprad din 17 aprilie 1996. 21. La 30 martie 2000, reclamantul a depus un recurs în privința punctelor de drept în fața Curții Supreme. La 19 aprilie 2000, acesta a trimis recursul în fața Curții Poprad pentru o acțiune suplimentară. La 28 aprilie 2000, Curtea de District a invitat reclamantul să numească un avocat care să-l reprezinte în cadrul procedurii în fața Curții Supreme în termen de 15 zile. Reclamantul nu a răspuns. Dosarul a fost depus Curții Supreme la 7 iunie 2000. 22. La 27 iunie 2000, Curtea Supremă a întrerupt procedura deoarece reclamantul nu a respectat cerințele formale.
La 26 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cauzei menționate mai sus, Guvernul Republicii Slovace oferă să plătească 150.000 (150 mii) de coruna slovacă în favoarea dlui František Polovka. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.
Guvernul se angajează, de asemenea, să nu solicite ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 24. La 17 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Am remarcat că guvernul Republicii Slovace sunt dispus să-mi plătească suma de 150.000 (o sută cincizeci de mii) de coruna slovacă care acoperă prejudiciu material și moral și costuri în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Republicii Slovace în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului.
Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 25. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții. 26. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 ianuarie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
FOURTH SECTION
CASE OF POLOVKA v. SLOVAKIA (Application no. 41783/98) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 21 January 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Polovka v. Slovakia, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr M. Pellonpää , Mr A. Pastor Ridruejo , Mrs V. Strážnická , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 17 December 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 41783/98) against the Slovak Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovakian national, Mr František Polovka (“the applicant”), on 9 April 1998.
The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by Mr P. Vršanský, their Agent.
The applicant complained about the length of civil proceedings.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed Fourth Section.
On 14 May 2002, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application partially admissible.
On 22 May 2002, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 17 September 2002 and on 26 September 2002 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
On 19 March 1993 the applicant challenged the lawfulness of his dismissal from a job and claimed compensation before the Poprad District Court.
On 15 April 1993 the District Court suspended the proceedings. The decision stated that on 5 February 1993 the applicant had been accused of an offence and that the criminal court’s decision was relevant when determining the applicant’s above civil action.
On 3 May 1993 the applicant appealed against the decision to suspend the proceedings. On 31 May 1993 the case file was submitted to the Košice Regional Court for a decision on the applicant’s appeal. On 24 August 1993 the Regional Court returned the case file to the District Court. The Regional Court qualified the applicant’s submissions as a procedural motion and held that it was to be decided upon by the District Court.
On 27 August 1993 the Poprad District Court invited the applicant to submit further information as regards his submission of 3 May 1993. The applicant did not reply and on 29 November 1993 the District Court again submitted the case file to the Košice Regional Court. On 23 September 1994 the Košice Regional Court returned the case to the District Court and instructed the latter to decide on the applicant’s request.
On 10 October 1994 the District Court scheduled a hearing for 16 November 1994. On 2 November 1994 the applicant requested that the case be adjourned until the delivery of a decision on his petition for a complaint in the interest in the law to be lodged on his behalf in the criminal proceedings.
On 9 January 1995, 2 June 1995, 2 October 1995 and on 4 January 1996 the Poprad District Court inquired whether a decision had been delivered on the above extraordinary remedy in the criminal proceedings. On 20 January 1995, 12 June 1995, 5 October 1995 and on 11 January 1996 respectively the applicant replied that the Ministry of Justice had not yet decided on his petition.
On 5 March 1996 the criminal file concerning the applicant’s case was returned to the Poprad District Court. On 2 April 1996 the applicant requested the District Court to take further evidence in the proceedings concerning his action.
On 17 April 1996 the Poprad District Court dismissed the action. The applicant appealed on 27 May and on 4 June 1996. On 28 June 1996 the case file was submitted to the Košice Regional Court.
On 14 October 1997 the applicant was summoned to appear at a hearing before the Košice Regional Court scheduled for 31 October 1997. On the latter date the applicant and his lawyer were informed that the hearing had been held in the absence of the parties and that the appeal had been dismissed on 21 October 1997. The Regional Court’s judgment was served on 2 February 1998.
In a letter of 31 March 1998 the president of the Košice Regional Court admitted that the applicant’s complaint about the length of the proceedings was partially justified. The letter further stated that the applicant had not been summoned to the hearing held on 21 October 1997 due to an administrative mistake.
In the meantime, on 16 February 1998, the applicant lodged an appeal on points of law with the Supreme Court. On 26 May 1998 the latter quashed the appellate court’s judgment on the ground that the applicant had not been duly summoned to the hearing of 21 October 1997. The case file was returned to the Regional Court on 15 June 1998.
A hearing before the Regional Court was scheduled for 23 November 1999. On 22 November 1999 the applicant’s lawyer informed the Regional Court that he no longer represented the applicant. As the applicant had not been notified in person of the hearing, the case was adjourned. Another hearing scheduled for 14 December 1999 had to be adjourned as the applicant was ill.
On 15 February 2000 the Košice Regional Court upheld the Poprad District Court’s judgment of 17 April 1996.
On 30 March 2000 the applicant filed an appeal on points of law to the Supreme Court. On 19 April 2000 the latter sent the appeal on points of law to the Poprad District Court for further action. On 28 April 2000 the District Court invited the applicant to appoint a lawyer to represent him in the proceedings before the Supreme Court within fifteen days. The applicant did not reply. The case file was submitted to the Supreme Court on 7 June 2000.
On 27 June 2000 the Supreme Court discontinued the proceedings as the applicant had failed to comply with the formal requirements. THE LAW
On 26 September 2002 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case, the Government of the Slovak Republic offer to pay 150,000 (one hundred and fifty thousand) Slovakian korunas to Mr František Polovka. This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court pursuant to the Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 17 September 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of the Slovak Republic are prepared to pay me the sum of 150,000 (one hundred and fifty thousand) Slovakian korunas covering pecuniary and non ‑ pecuniary damage and costs with a view to securing a friendly settlement of the above ‑ mentioned case pending before the European Court of Human Rights. I accept the proposal and waive any further claims against the Slovak Republic in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached. I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 21 January 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President