CASE OF POLOVKA v. SLOVAKIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF POLOVKA v. SLOVAKIA (CtEDO, 2003)
CAUZUL CU POLOVKA v. SLOVAKIA (Declararea nr. 41783/98) JUGUL (Resoluție în mod sincer) STRASBOURG 21 ianuarie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Polovka v. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), ședința în calitate de camera compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpäää Pastor Ridruejo dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle, care s-a deliberat în privat la 17 decembrie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 41783/98) împotriva Republicii Slovace depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național slovac, dl František Polovka („reclamantul”), la 9 aprilie 1998. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Vršanský, agentul lor. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii civile. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit nouului capitol al patrulea compus. La 14 mai 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. La 22 mai 2002, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 17 septembrie 2002 și, la 26 septembrie 2002, respectiv, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. La 19 martie 1993, reclamantul a contestat legalitatea concediării unui loc de muncă și a solicitat compensații în fața Curții de district Poprad. La 15 aprilie 1993, Curtea de district a suspendat procedura. Decizia a declarat că la 5 februarie 1993, reclamantul a fost acuzat de o infracțiune și că decizia instanței penale a fost relevantă atunci când a determinat acțiunile civile de mai sus ale reclamantului. 10. La 3 mai 1993, reclamantul a apelat împotriva deciziei de suspendare a procedurii. La 31 mai 1993, dosarul a fost depus Curții Regionale Košice pentru o decizie privind recursul reclamantului. August 1993 Curtea Regională a returnat dosarul Curții de District. Curtea Regională a calificat argumentele reclamantei ca o procedură și a susținut că aceasta va fi hotărâtă de Curtea de District. 11. La 27 august 1993, Curtea de District Poprad a invitat reclamantul să prezinte informații suplimentare în ceea ce privește depunerea sa din 3 mai 1993. Reclamantul nu a răspuns și la 29 noiembrie 1993 Curtea de District a prezentat din nou dosarul la Curtea Regională Košice. La 23 septembrie 1994, Curtea Regională Košice a remis cazul la Curtea de District și a ordonat acesteia să hotărească cererea reclamantului. 12. La 10 octombrie 1994, Curtea de District a programat o audiere pentru 16 Noiembrie 1994. La 2 noiembrie 1994, reclamantul a solicitat suspendarea cazului până la eliberarea unei decizii privind petiția sa de plângere în interesul legii care urmează să fie depusă în numele său în cadrul procedurii penale. 13. La 9 ianuarie 1995, 2 iunie 1995, 2 octombrie 1995 și la 4 ianuarie 1996, Curtea de district Poprad a întrebat dacă s-a pronunțat o decizie cu privire la remedierea extraordinară în cadrul procedurii penale. La 20 ianuarie 1995, 12 iunie 1995, 5 octombrie 1995 și, respectiv, la 11 ianuarie 1996, reclamantul a răspuns că Ministerul Justiției nu a decis încă pe petiția sa. 14. La 5 martie 1996, dosarul penal cu privire la cazul reclamantului a fost reîntoars la Curtea de District Poprad. La 2 aprilie 1996, reclamantul a solicitat Curtea de District să ia noi dovezi în cadrul procedurii privind acțiunea sa. 15. La 17 aprilie 1996, Curtea de district Poprad a respins acțiunea. Reclamantul a făcut apel la 27 mai și la 4 iunie 1996. La 28 iunie 1996, dosarul a fost depus Curtea Regională Košice. 16. La 14 octombrie 1997, reclamantul a fost convocat să apară la o audiere în fața Curții Regionale Košice programată pentru 31 octombrie 1997. În ultima dată, reclamantul și avocatul său au fost informați că audierea s-a desfășurat în absența părților și că recursul a fost respins la 21 octombrie 1997. Hotărârea Curții Regionale s-a desfășurat la 2 februarie 1998. 17. Într-o scrisoare din 31 martie 1998 președintele Curții regionale Košice a admis că plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii a fost parțial justificată. Scrisoarea a declarat în continuare că reclamantul nu a fost convocat la ședința din 21 octombrie 1997 din cauza unei greșeli administrative. 18. Între timp, la 16 februarie 1998, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme. La 26 mai 1998, acesta a anulat hotărârea instanței de apel din cauza faptului că reclamantul nu a fost convocat în mod corespunzător la ședința din 21 octombrie 1997. Dosarul de procedură a fost remis la Curtea Regională la 15 iunie 1998. 19. O audiere în fața Curții Regionale a fost programată pentru 23 de ani. La 22 noiembrie 1999, avocatul reclamantului a informat Curtea Regională că nu mai a reprezentat reclamantul. Întrucât reclamantul nu a fost notificat în persoana audierii, cazul a fost suspendat. O altă audiere programată pentru 14 decembrie 1999 a trebuit să fie suspendată în timp ce reclamantul a fost bolnav. 20. La 15 februarie 2000, Curtea Regională Košice a susținut hotărârea Curții de District Poprad din 17 aprilie 1996. 21. La 30 martie 2000, reclamantul a depus un recurs în privința punctelor de drept în fața Curții Supreme. La 19 aprilie 2000, acesta a trimis recursul în fața Curții Poprad pentru o acțiune suplimentară. La 28 aprilie 2000, Curtea de District a invitat reclamantul să numească un avocat care să-l reprezinte în cadrul procedurii în fața Curții Supreme în termen de 15 zile. Reclamantul nu a răspuns. Dosarul a fost depus Curții Supreme la 7 iunie 2000. 22. La 27 iunie 2000, Curtea Supremă a întrerupt procedura deoarece reclamantul nu a respectat cerințele formale. La 26 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cauzei menționate mai sus, Guvernul Republicii Slovace oferă să plătească 150.000 (150 mii) de coruna slovacă în favoarea dlui František Polovka. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu solicite ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 24. La 17 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Am remarcat că guvernul Republicii Slovace sunt dispus să-mi plătească suma de 150.000 (o sută cincizeci de mii) de coruna slovacă care acoperă prejudiciu material și moral și costuri în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Republicii Slovace în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 25. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții. 26. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 ianuarie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.