SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49019/99 prezentate de EUCONE d.o.o. împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 28 noiembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Cabral Barreto Kūris Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska Traja judecători Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 16 martie 1999, După ce a deliberat în acest sens, face ca următoarea decizie, Eucone d.o.o. družba z omejeno odgovornostjo - societate cu răspundere limitată, să fie o societate de drept slovenă, fondată în 1995 și al cărei sediu se află la Maribor. Aceasta este reprezentată de domnul Pintar, directorul acesteia. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Prima procedură Ca urmare a cererii societății Inter-Rex din 4 februarie 1997, tribunalul d 291,00 tolari (SIT). La 12 februarie 1997, recurenta a contestat această decizie. La 27 februarie 1997, creditorul a solicitat o măsură provizorie, și anume blocarea contului recurentei. La data de 30 aprilie 1997, tribunalul districtual a infirmat parțial decizia sa din 10 februarie 1997, în ceea ce privește autorizarea executării, și a decis să soluționeze cauza în conformitate cu procedura ordinară în fața tribunalului districtual Okrožno sodišče din Maribor. La 12 mai 1997, recurenta a contestat decizia privind măsura provizorie. Ulterior, recurenta a formulat o acțiune ierarhică (nadzorstvena pritožba) la Ministerul Justiției, pentru a se plânge de durata procedurii. La 17 iulie 1998, el a primit un răspuns din partea Ministerului, cu privire la starea celor trei proceduri, pe baza raportului pregătit de tribunalul din Québec. Judecătorul tribunalului din Québec însărcinat cu cauza este imma que a actionat în conformitate cu legea și că durata procedurii se datora numărului mare de cauze. La 4 iunie 1999, tribunalul din Québec a separat prelucrarea cererii în măsură provizorie de procedura principală. La 14 septembrie 2000, tribunalul de district a organizat o ședință în procedura principală. La 26 septembrie 2000, recurenta a formulat o nouă acțiune judiciară la Ministerul Justiției, pentru a se plânge de durata procedurilor. La 11 octombrie 2000, tribunalul din Maribor (Okrajno sodišče) a infirmat decizia din 30 aprilie 1997 privind blocarea contului și a respins cererea din partea Inter-Rex. Aceasta din urmă a contestat această decizie. După o altă ședință în cadrul procedurii principale, la 16 noiembrie 2000, Tribunalul de District a pronunțat o hotărâre, infirmând restul deciziei de punere în aplicare din 10 februarie 1997 și respingând cererea din partea Inter-Rex. Această ultimă interjeta recurs. La 21 noiembrie 2000, Ministerul Justiției i-a răspuns reclamantei că instanța din Ecuador a decis, la 11 octombrie 2000, cu privire la cererea de măsuri provizorii și că Õ va lua măsurile necesare pentru deblocarea mijloacelor financiare după ce această decizie a dobândit forța de lucru judecat. La 15 ianuarie 2002, Tribunalul Superior din Maribor (Višje sodišče) ) a respins recursul la decizia din 11 octombrie 2000 privind măsura provizorie. Procedura privind cererea principală este pendinte în fața instanței superioare. 2. A doua procedură În urma cererii din 12 februarie 1997, din 12 februarie 1997, în urma unei decizii din 16 ianuarie 1997 pronunțată în cadrul unei proceduri pe fond, Tribunalul Districtual Maribor a pronunțat la 20 februarie 1997 o decizie de punere în aplicare privind eliberarea spațiilor ocupate de recurentă. La 26 februarie 1997, recurenta a contestat decizia din 20 februarie 1997. La 11 martie 1997, instanța a informat reclamanta că un aprod de justiție ar goli spațiile întreprinderii. La 17 martie 1997, reclamanta a solicitat suspendarea executării până când decizia de executare devine definitivă. La 15 aprilie 1997, instanța a respins contestația reclamantei. La 16 aprilie 1997, aprilie 1997, Tribunalul a respins, de asemenea, cererea recurentei în așteptarea executării. Recurenta nu a recurs la aceste două hotărâri. Ulterior, la 21 aprilie 1997, o altă societate, Greinitz (al cărei director este, de asemenea, directorul societății Eucone), a contestat decizia de executare. La 29 aprilie 1997, Inter-Rex a răspuns la contestații. aprilie 1997, Tribunalul a respins contestația lui Greinitz. Potrivit recurentei, aceasta din urmă a luat cuvântul în apel. Cu toate acestea, din răspunsul Ministerului Justiției din 17 iulie 1998 (a se vedea mai sus) reiese că decizia din 30 aprilie 1997, prin care Greinitz a respins contestația, a devenit definitivă la 15 mai 1997. Între timp, la 28 aprilie 1997, tribunalul a informat reclamanta că executarea va avea loc la 7 mai 1997, ceea ce s-a întâmplat. Ulterior, recurenta a formulat un recurs ierarhic la Ministerul Justiției, pentru a se plânge de durata procedurii. La 3 septembrie 1999, Greinitz a dat faliment. La 25 ianuarie 2001, aceasta a fost eliminată din registrul comerțului și al societăților. Potrivit informațiilor furnizate de reclamantă, instanța superioară nu ar fi luat în considerare cererea Greinitz. 3. A treia procedură La 27 februarie 1997, Inter-Rex a prezentat o altă cerere de executare, pe baza unei facturi de sine stătătoare la 668 776,50 SIT, împotriva reclamantei la tribunalul din Maribor, pentru recuperarea unei creanțe. În aceeași zi, societatea a solicitat, de asemenea, o măsură provizorie, în special blocarea contului reclamantei. La 30 aprilie 1997, Tribunalul a autorizat executarea. Pe baza acestei decizii și a celei de autorizare a măsurii provizorii, pronunțată la 30 aprilie 1997 în cadrul primei proceduri, banca a blocat contul recurentei. La 12 mai 1997, recurenta a contestat decizia de executare, susținând, printre altele, că instanța nu a pronunțat cu privire la cererea de măsură provizorie în cadrul acestei proceduri. La 22 mai 1998, instanța a modificat conținutul deciziei din 30 aprilie 1997 care a acceptat, de asemenea, cererea de măsură provizorie formulată de Inter-Rex. La 3 iunie 1998, recurenta a răspuns la apelul de a introduce o nouă hotărâre, și nu de a pronunța o hotărâre. Ulterior, recurenta a formulat o acțiune ierarhică (nadzorstvena pritožba) la Ministerul Justiției, pentru a se plânge de durata procedurii. La 17 iulie 1998, a primit un răspuns din partea Ministerului, care solicitase în prealabil informații de la instanțe, cu privire la starea celor trei proceduri (a se vedea secțiunea privind prima procedură). Judecătorul însărcinat cu dosarul a răspuns la 17 iunie 1998 ministrului că partea din dosarul privind măsura provizorie ar fi separată de cererea principală și că instanța va decide cu privire la contestarea recurentei în ceea ce privește autorizarea executării La 2 februarie 1999, tribunalul din Québec a trimis dosarul instanței superioare, astfel încât să se poată pronunța asupra recursului reclamantei la hotărârea pronunțată la 22 mai 1998. La 26 septembrie 2000, reclamanta a formulat o altă acțiune în justiție. În răspuns, reclamanta a fost informată de Ministerul Justiției că dosarul se afla în fața instanței superioare. La 20 februarie 2001, tribunalul superior a trimis cauza instanței judecătorești din Ecuador, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 12 martie 2001, judecătorul curant a trimis contestația recurentei, formulată la 3 iunie 1998, la Inter-Rex și i-a cerut, de asemenea, să prezinte comentariile sale. Prin urmare, procedura privind cererea provizorie este în curs de desfășurare în fața instanței judecătorești din Ecuador. Potrivit recurentei, din luna iulie 2001, un alt judecător ar fi însărcinat cu cazul. Procedura principală este, de asemenea, pendinte în fața instanței judecătorești din statul membru în cauză. GRIFS În ceea ce privește toate cele trei proceduri principale și cele două proceduri privind cererile de măsuri provizorii, recurenta invocă o încălcare a articolului 6 din convenție. În primul rând, Comisia se plânge de caracterul inechitabil al procedurii, pe baza articolelor 22 și 23 din Constituția slovenă, care garantează o protecție egală a drepturilor în cursul procedurii și o protecție judiciară și se plânge de durata excesivă a procedurilor și de nerespectarea tratamentului prioritar solicitat. Fără a invoca dispozițiile Convenției, Comisia consideră, de asemenea, că dreptul său la mijloacele juridice protejate prin art. 33 din Constituție a fost încălcat, dat fiind că nu a putut să accelereze examinarea procedurilor și, prin urmare, a declarat în esență încălcarea art. 13 din Convenție. În plus, Comisia se plânge că instanța nu i-a notificat o decizie în cadrul primei proceduri și că nu a putut utiliza căile de atac care i-au fost deschise în dreptul sloven. Prin urmare, dreptul său la protecția proprietății sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ar fi fost, de asemenea, violată, având în vedere că aceasta a suferit daune materiale semnificative. În special, ea se plânge de blocarea contului său. ÎN Pe de altă parte, recurenta se plânge de încălcarea dreptului său la o cale de atac eficientă în temeiul articolului 13 din Convenție și de încălcarea dreptului său la protecția proprietății sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) la art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În partea sa relevantă, art. 1 din Protocolul nr. 1 este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. (...) În ceea ce privește procedura principală, inițiată la 4 februarie 1997, Curtea nu consideră, în stadiul actual al dosarului, în măsură să se pronunțe asupra admisibilității punerii în aplicare a art. 6 alin. (1) din Convenția privind durata procedurii și a punerii în aplicare a art. 13 privind eficiența acțiunilor interne care îi permit să se plângă de durata procedurii principale. Comisia consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește litigiul formulat pe teren la art. 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aceasta reamintește că garanțiile prevăzute în art. 13 se elimină în fața celor menționate în art. 6 alin. (1) și că, în lumina întregii proceduri, echitatea unei proceduri este apreciată, prin urmare, că căile de atac interne nu au fost epuizate conform prevederilor art. 35 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge și de durata și de durata celei de-a doua proceduri de executare în vederea eliberării spațiilor ocupate de societatea reclamantă. Această procedură a început la 12 februarie 1997 și s-a încheiat, în ceea ce o privește pe reclamantă, la 16 aprilie 1997. Spațiile au fost eliberate la 7 mai 1997. Pe de altă parte, recurenta consideră că dreptul său la o cale de atac efectivă în temeiul articolului 13 din convenție și al dreptului său la protecția proprietății sale, protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, au fost încălcate. Curtea consideră că decizia internă definitivă, în sensul articolului 35 alineatul (1) a fost pronunțată la 16 aprilie 1997, adică cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea, la 16 martie 1999. În orice caz, localurile au fost eliberate de recurentă la 7 mai 1997, sau cu mai mult de șase luni înainte de depunerea cererii. În consecință, această parte a cererii a fost primită cu întârziere, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și trebuie respinsă în conformitate cu articolul în cele din urmă, recurenta se plânge, invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, durata și caracterul inechitabil al procedurii principale, începută la 27 februarie 1997 și în prezent pendinte în fața tribunalului din Maribor. Pe de altă parte, Comisia se plânge de încălcarea dreptului său la o cale de atac eficientă în temeiul articolului 13 din Convenție și de încălcarea dreptului său la protecția proprietății sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr În ceea ce privește procedura principală, inițiată la 27 februarie 1997, Curtea nu consideră, în stadiul actual al dosarului, în măsură să se pronunțe asupra admisibilității Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ art. 6 alin. (1) din Convenția privind durata procedurii și a Õ Õ Õ art. 13 privind eficiența acțiunilor interne. Ea consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. (b) Regulamentului său de procedură. În ceea ce privește litigiul formulat pe teren la art. 6 alineatul (1) din Convenia privind echitatea procedurii principale, Curtea ia notă de faptul că această procedură este pendinte în fața instanei superioare și reamintește că echitatea unei proceduri s Curtea constată că, prin urmare, căile de atac interne nu au fost epuizate conform prevederilor articolului 35 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta se plânge de durata și de durata procedurii în care se solicită o măsură provizorie, în special blocarea contului societății reclamante, inițiată la 27 februarie 1997, în cadrul primei proceduri principale, începută la 4 februarie 1997. În plus, recurenta se plânge, în ceea ce privește art. 6 alineatul (1), de durata și caracterul inechitabil al unei alte proceduri în cerere de măsură provizorie, începută, de asemenea, la 27 februarie 1997, în paralel cu cea de a treia procedură principală, începută la 27 februarie 1997 și pendinte în prezent în fața tribunalului din Maribor. Curtea reamintește că art. 6 alin. (1) nu se aplică procedurilor în care pot fi luate decât măsuri preliminare sau provizorii care nu au legătură cu fondul cauzei sau în care nu se soluționează o cauză (a se vedea Wiot c. Franța (dec.), nr. 43722/98, 15 martie 2001 și Jaffredou c. Franța (dec.), nr. 39843/98, 15 decembrie 1998). În consecință, această parte a cererii este rațională materială incompatibilă cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție, și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână (durata procedurii) și 13 din convenție, referitoare la prima și a treia procedură principală Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress modulier Președinte
de la requête n
o
49019/99
présentée par EUCONE d.o.o.
contre la Slovénie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 28 novembre 2002 en une chambre composée de
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
P.
Kūris
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
M.
K.
Traja
,
juges
,
et
de
M.
V.
Berger
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 mars 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, Eucone d.o.o.
(
družba z omejeno odgovornostjo
- société à responsabilité limitée), est une société de droit slovène, fondée en 1995 et dont le siège se trouve à Maribor. Elle est représentée par M. Pintar, son directeur.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Suite à la demande de la société Inter-Rex du 4 février 1997, le tribunal d’arrondissement (
Okrajno sodišče
) de Maribor rendit, le 10 février 1997, une décision d’exécution
(sklep
o izvršbi
) sur la base d’une facture s’élevant à 669
291,00 tolars (SIT). Le 12 février 1997, la requérante contesta cette décision.
Le 27 février 1997, le créancier demanda une mesure provisoire, à savoir le blocage du compte de la requérante.
Le 30 avril 1997, le tribunal d’arrondissement infirma partiellement sa décision du 10 février 1997, en ce qui concerne l’autorisation de l’exécution, et décida de juger l’affaire selon la procédure ordinaire devant le tribunal de district
(
Okrožno sodišče)
de Maribor.
Le même jour, le tribunal d’arrondissement ordonna également le blocage du compte. Le 12 mai 1997, la requérante contesta la décision relative à la mesure provisoire.
Par la suite, la requérante forma un recours hiérarchique (
nadzorstvena pritožba
) auprès du ministère de la Justice, afin de se plaindre de la durée de la procédure. Le 17 juillet 1998, il reçut une réponse du ministère, concernant l’état des trois procédures, se basant sur le rapport préparé par le tribunal d’arrondissement. La juge du tribunal d’arrondissement chargée du dossier estima qu’elle avait agi en conformité avec la loi et que la durée de la procédure était due au nombre important d’affaires.
Le 4 juin 1999, le tribunal d’arrondissement sépara le traitement de la demande en mesure provisoire de la procédure principale.
Le 14 septembre 2000, le tribunal de district tint une audience dans la procédure principale.
Le 26 septembre 2000, la requérante forma un nouveau recours hiérarchique auprès du ministère de la Justice, afin de se plaindre de la durée des procédures.
Le 11 octobre 2000, le tribunal d’arrondissement de Maribor (
Okrajno sodišče
) infirma la décision du 30 avril 1997 concernant le blocage du compte et rejeta la demande d’Inter-Rex. Cette dernière contesta cette décision.
Après une autre audience dans le cadre de la procédure principale, le 16
novembre 2000, le tribunal de district rendit un jugement, infirmant le reste de la décision d’exécution du 10 février 1997 et rejetant la demande d’Inter-Rex. Cette dernière interjeta appel.
Le 21 novembre 2000, le ministère de la Justice répondit à la requérante que le tribunal d’arrondissement avait statué, le 11 octobre 2000, sur la demande de mesure provisoire et qu’il prendrait des mesures nécessaires pour le déblocage des moyens financiers une fois que cette décision aura acquis la force de chose jugée.
Le 15 janvier 2002, le tribunal supérieur de Maribor (
Višje sodišče
) rejeta l’appel de la décision du 11 octobre 2000 relative à la mesure provisoire.
La procédure relative à la demande principale est pendante devant le tribunal supérieur.
Suite à la demande d’Inter-Rex du 12 février 1997, se basant sur une décision du 16 janvier 1997 rendue dans le cadre d’une procédure au fond, le tribunal de district de Maribor rendit le 20 février 1997 une décision d’exécution tendant à libérer les locaux occupés par la requérante.
Le 26 février 1997, la requérante contesta la décision du 20 février 1997.
Le 11 mars 1997, le tribunal informa la requérante qu’un huissier de justice viderait les locaux de l’entreprise.
Le 17 mars 1997, la requérante demanda le sursis de l’exécution jusqu’à ce que la décision d’exécution devienne définitive.
Le 15 avril 1997, le tribunal rejeta la contestation de la requérante. Le 16
avril 1997, le tribunal rejeta également la demande de la requérante en sursis de l’exécution. La requérante n’interjeta pas appel de ces deux décisions.
Par la suite, le 21 avril 1997, une autre société, Greinitz (dont le directeur est également le directeur de la société
Eucone),
contesta la décision d’exécution. Le 29 avril 1997, Inter-Rex répondit aux contestations. Le 30
avril 1997, le tribunal rejeta la contestation de Greinitz.
D’après la requérante, cette dernière a interjeté appel. Toutefois, il ressort de la réponse du ministère de la Justice du 17 juillet 1998 (voir ci
‑
dessus) que la décision du 30 avril 1997, rejetant la contestation de Greinitz, devint définitive le 15 mai 1997.
Entre-temps, le 28 avril 1997, le tribunal informa la requérante que l’exécution aurait lieu le 7 mai 1997, ce qui fut le cas.
Par la suite, la requérante forma un recours hiérarchique auprès du ministère de la Justice, afin de se plaindre de la durée de la procédure. Le 17
juillet 1998, elle reçut une réponse du ministère, concernant l’état des trois procédures (voir la partie concernant la première procédure).
Le 3 septembre 1999, Greinitz
fit faillite. Le 25
janvier 2001, elle fut rayée du registre du commerce et des sociétés.
Selon les informations fournies par la requérante, le tribunal supérieur n’aurait pas statué sur l’appel de Greinitz
jusqu’à son extinction.
Le 27 février 1997, Inter-Rex présenta une autre demande en exécution, sur la base d’une facture s’élevant à 668
776,50 SIT, contre la requérante auprès du tribunal d’arrondissement de Maribor, afin de recouvrer une créance. Le même jour, la société demanda également une mesure provisoire, notamment le blocage du compte de la requérante.
Le 30 avril 1997, le tribunal autorisa l’exécution. Sur la base de cette décision et celle autorisant la mesure provisoire, rendue le 30 avril 1997 dans le cadre de la première procédure, la banque bloqua le compte de la requérante.
Le 12 mai 1997, la requérante contesta la décision d’exécution, alléguant entre autres que le tribunal n’avait pas statué sur la demande de mesure provisoire dans le cadre de cette procédure.
Le 22 mai 1998, le tribunal modifia la teneur de la décision du 30
avril
1997, faisant droit également à la demande de mesure provisoire formulée par Inter-Rex. Le 3 juin 1998, la requérante interjeta appel, estimant qu’il s’agissait d’une nouvelle décision et non pas d’une rectification.
Par la suite, la requérante forma un recours hiérarchique (
nadzorstvena pritožba
) auprès du ministère de la Justice, afin de se plaindre de la durée de la procédure. Le 17 juillet 1998, il reçut une réponse du ministère, ayant préalablement demandé des renseignements aux tribunaux, concernant l’état des trois procédures (voir la partie concernant la première procédure). La juge chargée du dossier répondit le 17 juin 1998 au ministère que la partie du dossier relatif à la mesure provisoire serait séparée de la demande principale et que le tribunal déciderait de la contestation de la requérante en ce qui concerne l’autorisation de l’exécution et transférerait le dossier au tribunal de district afin que l’affaire pût être jugée selon la procédure ordinaire.
Le 2 février 1999, le tribunal d’arrondissement envoya le dossier au tribunal supérieur, afin qu’il pût statuer sur l’appel de la requérante de la décision rendue le 22 mai 1998.
Le 26 septembre 2000, la requérante formula un autre recours hiérarchique. En réponse, la requérante fut informée par le ministère de la Justice que le dossier se trouvait devant le tribunal supérieur.
Le 20 février 2001, le tribunal supérieur renvoya l’affaire au tribunal d’arrondissement, estimant qu’il s’agissait d’une contestation, devant être jugée par le tribunal de première instance, et non pas d’un appel relevant de sa compétence. Il précisa, d’ailleurs, que le tribunal d’arrondissement devrait statuer sur la contestation de la requérante formulée le 12 mai 1997.
Le 12 mars 2001, le juge traitant envoya la contestation de la requérante, formulée le 3 juin 1998, à Inter-Rex et lui demanda également de soumettre ses commentaires. La procédure relative à la demande provisoire est donc pendante devant le tribunal d’arrondissement.
Selon la requérante, depuis le mois d’avril 2001, une autre juge serait chargée du dossier. La procédure principale est également pendante devant le tribunal d’arrondissement.
En ce qui concerne toutes les trois procédures principales et les deux procédures concernant les demandes en mesures provisoires, la requérante allègue une violation de l’article 6 de la Convention. En premier lieu, elle se plaint du caractère inéquitable de la procédure, en s’appuyant sur les articles 22 et 23 de la Constitution slovène garantissant une égale protection des droits au cours de la procédure et une protection judiciaire. En outre, elle se plaint de la durée excessive des procédures et du non-respect du traitement prioritaire demandé.
Sans invoquer de disposition de la Convention, elle estime également que son droit aux moyens juridiques protégé par l’article 33 de la Constitution a été violé, étant donné qu’elle n’a pas pu faire accélérer l’examen des procédures. Elle allègue donc en substance la violation de l’article 13 de la Convention. De plus, elle se plaint que le tribunal ne lui a pas notifié une décision dans le cadre de la première procédure et qu’elle n’a pas pu utiliser des voies de recours qui lui avait été ouvertes en droit slovène.
Par conséquent, son droit à la protection de sa propriété, au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1, aurait également été violé, vu qu’elle a subi d’importants dommages matériels. En particulier, elle se plaint du blocage de son compte.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée et de l’iniquité de la première procédure principale, commencée le 4
février 1997 et actuellement pendante devant le tribunal supérieur.
Par ailleurs, la requérante se plaint de la violation de son droit à un recours effectif au regard de l’article 13 de la Convention et de la violation de son droit à la protection de sa propriété, garanti par l’article 1 du Protocole n
o
1.
L’article 6 § 1 de la Convention dispose dans sa partie pertinente
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
L’article 13 de la Convention se lit comme suit
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la présente Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
Dans sa partie pertinente, l’article 1 du Protocole n
o
1 est ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
(...)
»
a)
En ce qui concerne la procédure principale, entamée le 4 février 1997, la Cour ne s’estime pas, en l’état actuel du dossier, en mesure de se prononcer sur la recevabilité du grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention relatif à la durée de la procédure et du grief tiré de l’article 13 relatif à l’effectivité des recours internes lui permettant de se plaindre de la durée de la procédure principale. Elle juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l’article
54
§
3
b) de son règlement.
b)
Quant au grief formulé sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention concernant l’iniquité de la procédure principale et l’absence de notification d’une décision au regard de l’article 13 de la Convention, la Cour note que la procédure en question est pendante devant le tribunal supérieur. Elle rappelle que les garanties de l’article 13 s’effacent devant celles de l’article 6 § 1 et que l’équité d’une procédure s’apprécie à la lumière de l’ensemble de cette procédure. Elle constate que les voies de recours internes n’ont donc pas été épuisées comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
2.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint également de la durée et de l’iniquité de la deuxième procédure d’exécution tendant à libérer des locaux occupés par la société requérante. Cette procédure a commencé le 12 février 1997 et s’est terminée, en ce qui concerne la requérante, le 16 avril 1997. Les locaux ont été libérés le 7
mai
1997.
Par ailleurs, la requérante estime que son droit à un recours effectif au vu de l’article 13 de la Convention et de son droit à la protection de sa propriété, protégé par l’article 1 du Protocole n
o
1, ont été violés.
La Cour considère que la décision interne définitive, au sens de l’article
35 § 1, a été rendue le 16 avril 1997, soit plus de six mois avant la date de l’introduction de la requête, le 16 mars 1999. En tout état de cause, les locaux ont été libérés par la requérante le 7 mai 1997, soit également plus de six mois avant l’introduction de la requête.
Il
s’ensuit que cette partie de la requête a été reçue tardivement, au regard de l’article 35 § 1, et doit être rejetée en application de l’article
35
§
4.
3.
Enfin, la requérante se plaint, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, de la durée et du caractère inéquitable de la procédure principale, commencée le 27 février 1997 et actuellement pendante devant le tribunal d’arrondissement de Maribor. Par ailleurs, elle se plaint de la violation de son droit à un recours effectif au regard de l’article 13 de la Convention et de la violation de son droit à la protection de sa propriété, garanti par l’article 1 du Protocole n
o
1.
a)
En ce qui concerne la procédure principale, entamée le 27
février
1997, la Cour ne s’estime pas, en l’état actuel du dossier, en mesure de se prononcer sur la recevabilité du grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention relatif à la durée de la procédure et du grief tiré de l’article 13 relatif à l’effectivité des recours internes. Elle juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l’article
54
§
3
b) de son règlement.
b)
Quant au grief formulé sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention concernant l’équité de la procédure principale, la Cour note que cette procédure est pendante devant le tribunal supérieur et rappelle que l’équité d’une procédure s’apprécie à la lumière de l’ensemble de cette procédure. La Cour constate que les voies de recours internes n’ont donc pas été épuisées comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article
35
§
4 de la Convention.
4.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée et de l’iniquité de la procédure en demande de mesure provisoire, notamment le blocage du compte de la société requérante, entamée le 27
février 1997, dans le cadre de la première procédure principale, commencée le 4 février 1997.
En outre, la requérante se plaint, au regard de l’article 6 § 1, de la durée et du caractère inéquitable d’une autre procédure en demande de mesure provisoire, entamée également le 27 février 1997 parallèlement avec la troisième procédure principale, commencée le 27
février 1997 et actuellement pendante devant le tribunal d’arrondissement de Maribor.
La Cour rappelle que l’article 6 § 1 ne s’applique pas aux procédures dans lesquelles ne peuvent être prises que des mesures préliminaires ou provisoires qui n’affectent pas le fond de l’affaire ou dans lesquelles une «
contestation
» n’est pas tranchée (voir
Wiot c. France
(déc.), n
o
43722/98, 15 mars 2001, et
Jaffredou c. France
(déc.), n
o
39843/98, 15
décembre
1998).
Il s’ensuit que cette partie de la requête est
ratione materiae
incompatible avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs de la requérante tirés des articles 6 § 1 (durée de la procédure) et 13 de la Convention, relatifs aux première et troisième procédures principales
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président