KATIC v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
KATIC v. CROATIA (CtEDO, 2002)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 9552/02 de Igor KATIδ împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 28 noiembrie 2002 în calitate de ședință compusă din președintele C.L. Rozakis Dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și dl S. Nielsen grefierul adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 22 noiembrie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Igor Katić, este un cetățean croat, care s-a născut în 1929 și trăiește în Zadar, Croația. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Într-un timp în toamna anului 1991 armata croată a confiscat un vehicul aparținând reclamantului. La 15 iulie 1992, vehiculul a fost returnat la solicitant, dar a fost grav deteriorat. La 5 ianuarie 1995, reclamantul a instituit proceduri civile în fața Curții municipale de Zagreb ( Općinski sud u Zagreb ) împotriva Republicii Croația, Ministerul Apărării, cerând daune pentru vehiculul său. La 10 martie 1998, instanța a pronunțat o hotărâre care a atribuit cererea reclamantului și se pare că Republica Croația a interzis hotărârea. La 6 noiembrie 1999, Parlamentul a introdus o schimbare a Legii privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile împotriva Republicii Croației privind acțiunile de prejudiciu care rezultă din acțiunile membrilor armatei sau poliției croate în timpul Războiului intern din Croația ar trebui să fie renunțate. În conformitate cu legea de mai sus, la 4 aprilie 2000, Curtea Municipală de Zagreb a continuat procesul. Reclamantul a depus o plângere constituțională care a contestat decizia de a rămâne în procedură cu privire la cererile sale de daune. La 11 decembrie 2000, Curtea Constituțională a respins plângerea ca fiind inadmisibilă. La 27 martie 2001, reclamantul a depus o plângere constituțională care a contestat constituționalitatea legislației din 1999. Acuzația este pe calea Curții Constituționale. Legea internă relevantă Secțiunea 184 litera (a) din Legea privind modificările obligațiilor civile (Zcazon o dopunama Zakonu o obveznim odnosima , Gazette Oficial nr. 112/1999) prevede că toate procedurile inițiate împotriva Republicii Croația pentru daune cauzate de membrii armatei croate sau de poliție atunci când acționează în calitate oficială în timpul Războiului Intern din Croația de la 7 august 1990 la 30 iunie 1996 trebuie să fie păstrate. De asemenea, legea impune guvernului obligația de a prezenta Parlamentului legislație specială, reglementând responsabilitatea pentru astfel de daune, cel târziu în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a Actului. COMPLAINTĂ Reclamantul susține că pronunțarea legislației din 1999 a Parlamentului interferează cu dreptul său la un proces echitabil. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că dreptul său la proprietate a fost încălcat deoarece vehiculul său a fost confiscat de la el și a revenit grav deteriorat De asemenea, în temeiul articolului 14 din Convenție se plânge că a fost împiedicat să obțină compensații pentru vehiculul său din cauza originii sale sârbe. Reclamantul se plânge, în primul rând, că modificările Legii privind obligațiile civile din 1999 care l-au împiedicat să primească cererile de daune decise de instanța internă și-a încălcat dreptul la un proces echitabil, se bazează pe art. 6§ 1 din Convenție, al căror parte relevantă afirmă după cum urmează: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ... " Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. În al doilea rând, reclamantul se plânge că prin confiscarea vehiculului său și a prejudiciului său, precum și pentru că nu este în măsură să obțină nicio compensație în acest sens, autoritățile interne au încălcat dreptul la proprietate, în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 1, care afirmă după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea reiterează că, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general, Convenția reglementează numai, pentru fiecare parte contractantă, faptele ulterioare intrării în vigoare în ceea ce privește această parte (a se vedea, de exemplu, X. c. Portugalia, cererea nr. 9453/81, Decizia Comisiei din 13 decembrie 1982, Deciziile și rapoartele (DR) 31 p. 204, 208 și Kadikis c. Letonia (dec.), nr. 47634/99, 29 iunie 2000). Curtea reamintește că Croația a recunoscut competența Curții de a primi cereri “de la orice persoană, organizație neguvernamentală sau grup de persoane care pretind că sunt victime de o încălcare de către Croația a drepturilor recunoscute în convenție prin orice act, hotărâre sau eveniment care are loc după 5 noiembrie 1997”. Prin urmare, Curtea nu este competentă să examineze prezenta cerere, în măsura în care se referă la faptele care au loc înainte de data ratării convenției. Curtea remarcă că vehiculul reclamantului a fost confiscat în 1991, înainte de ratificarea Croației Convenției. Curtea consideră că acesta a fost un act instantaniu de privare a proprietăților care nu a creat nicio situație continuă. Curtea observă, de asemenea, că, deși interferența legislativă a avut loc după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește Croația, aceaceasta a fost atât de strâns legată de evenimentele care au susținut afirmația reclamantului că divorțarea celor două ar constitui un efect retroactiv asupra Convenției, care ar fi contrar principiilor generale ale dreptului internațional. În același timp , aceasta ar face declarația Croației care recunoaște competența Curții de a primi cereri nugatorii individuale (a se vedea Kadikis c. Letonia , citată mai sus , și Hotărârea Stamulakatos c. Grecia din 30 septembrie 1993, Serie A nr. 271, p. 14, § 33). În urma acestei plângeri este incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respins în conformitate cu art. 35 Reclamantul se plânge în continuare că a fost discriminat pentru că nu este în măsură să obțină nicio compensație pentru vehiculul său din cauza originii sale sârbe, bazată pe art. 14 din Convenție, care citește după cum urmează: „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în [] Convenția este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau altă parte, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” Curtea reamintește că o posibilă încălcare a articolului 14 dintr-o convenție trebuie să implice o diferență de tratament pe baza unuia dintre motivele stabilite în mod expres în textul acestei dispoziții. În ceea ce privește cazul în cauză, Curtea constată că nu a existat nici o indicație a diferenței de tratament în ceea ce privește reclamantul pe orice motiv în care legislația în cauză a fost aplicată în mod egal tuturor persoanelor aflate în poziția reclamantului, prin care această plângere este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului că a fost privat de dreptul său la un proces echitabil; declara restul cererii inadmisibil. Søren Nielsen Christos R OZAKIS Președintele adjunct al grefierului