SECȚIUNEA I DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 74989/01 prezentate de OURANIO TOXO și de alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 5 decembrie 2002 într-o cameră compusă din Tulkens președinta dnii C.L Rozakis Lorenzen mes Vajić Bototarova dnii Kovler Zagrebelsky, judecători S. Nielsen grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 11 martie 2001, după ce a deliberat, face următoarea decizie: "În fapt, reclamanții sunt partidul politic Ouranio Toxo și Pavlos Voskopoulos și Petros Vasiliadis, doi resortisanți greci, născuți în 1964 și, respectiv, 1960 și care își au reședința în Florina.
Ei sunt reprezentați în fața Curții de către I. Kurtovik, avocată la Atena. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: Partidul politic Ouranio Toxo există din 1994 și participă în mod regulat la alegeri de la acea dată. Unul dintre obiectivele declarate ale partidului este apărarea minorității macedonene care locuiește în Grecia. Ceilalți doi solicitanți sunt membri ai Secretariatului politic al partidului. În septembrie 1995, partidul a instalat birourile partidului în orașul Florina, în spații pe care le închiriază. Reclamanții au pus la balconul biroului un panou cu numele partidului în cele două limbi folosite în regiune, și anume în greacă și macedoneană.
Potrivit reclamanților, deschiderea biroului și închiderea panoului au declanșat un val de violență din partea locuitorilor orașului, fără ca poliția să-și asume responsabilitatea de a-i proteja împotriva atacurilor de orice tip pe care l-au făcut. În special, reclamanții susțin că inaugurarea biroului a avut loc la începutul lunii septembrie. La 12 septembrie 1995, preoții din lacul Florina au făcut o declarație, publicată în presa locală, în care reclamanții au fost calificați Vom chema oamenii să protesteze împotriva dușmanilor Greciei care atârnă în mod arbitrar panouri cu inscripții anti-elenice și vom cere deportarea lor. La 13 septembrie 1995, consiliul municipal al Florinei s-ar fi reunit informal și printr-o decizie, publicată în presa locală, el a decis să organizeze un protest împotriva reclamanților.
În aceeași zi, polițiștii au ridicat panoul partidului fără să dea o declarație. Potrivit reclamanților, în aceeași zi, grupurile de oameni s-au adunat în fața biroului partidului, printre care reclamanții ar fi recunoscut primarul, primarul adjunct și unii consilieri municipali, și au început să amenințe reclamanții, care se aflau în birou, și să strige insulte astfel trădători La 14 septembrie 1995, în jurul orei 1:30, un grup de oameni ar fi atacat biroul și, după ce au spart ușa, ar fi început să lovească pe cei din interiorul biroului și ar fi cerut să li se dea panoul, ceea ce au făcut reclamanții. În jurul orei 4:00, un alt grup a intrat în birou, a aruncat pe fereastră tot echipamentul și mobila acestuia și i-a dat foc.
Pe toată durata acestor incidente, reclamanții ar fi sunat de mai multe ori la secția de poliție, dar polițiștii le-ar fi răspuns că nu dispuneau de suficiente mijloace pentru a interveni la fața locului. În schimb, s-au început urmăriri penale împotriva a patru dintre membrii partidului, inclusiv a reclamanților. Ei au fost acuzați de instigare a cetățenilor, pe baza articolului 192 din Codul penal, deoarece, potrivit actului de acuzare, Ei ar fi atârnat pe biroul partidului un panou pe care era înscris, printre altele, și într-un idiot slav, cuvintele La 15 septembrie 1998 a avut loc tribunalul corecțional din Florina, format dintr-un judecător, care i-a judecat pe reclamanți (judecată nr. 979/1998).
Tribunalul recunoscut că a avut loc un grup de mulțimi în fața biroului partidului și a bătut pe unul dintre inculpați și a constatat că au existat, de asemenea, căi de fapt care au dus la incendierea biroului. La 5 decembrie 1995, patru dintre membrii partidului, inclusiv cei doi reclamanți, au depus plângeri împotriva protagoniștilor acestor incidente pentru următoarele încălcări: : incitarea cetățenilor la discordie (art. 192 din Codul penal), tulburarea păcii publice (art. 189 din același cod), distrugerea proprietății (art. 381), fapt (art. 330), tulburarea păcii acasă (art. 334), amenințare (art. 333), insultă (art. 361) și incendiere (art. 264). La 24 noiembrie 1999, camera de judecată a tribunalului corecțional din Florina a considerat că nu există suficiente dovezi împotriva persoanelor împotriva cărora reclamanții au depus plângere și a decis să nu le dea în judecată.
Reclamanții au formulat un apel împotriva acestei hotărâri, dar camera de judecată a Tribunalului de apel din Macedonia de Vest l-a respins la 4 aprilie 2000. Reclamanții au luat măsuri împotriva acestei decizii, dar judecătorul raportor a propus încetarea urmăririi penale din motive de prescripție. Într-adevăr, la 13 septembrie 2000, infracțiunile de care a avut loc au intrat sub incidența prescripției pe termen lung. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Codului Penal se citesc astfel Tulburarea păcii publice art. 189 (1) Cel care participă la o agresiune, care (...) comite acte de fapt împotriva persoanelor sau bunurilor, sau invadează case aparținând altora, locuințe sau alte clădiri, este pedepsit cu o pedeapsă cu închisoarea din închisoare până la doi ani.
(2) Instigatorii și cei care au comis acte de fapt sunt pedepsiți cu o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin trei luni. (3) Aceste pedepse se pedepsesc în cazul în care actul nu este pedepsit mai aspru în temeiul unei alte dispoziții. Cel care, în mod public și în orice mod, îi provoacă sau îi incită pe cetățeni să comită acte de fapt sau să semene discordie între ei, tulburănd astfel pacea publică, este pedepsit cu o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani, cu excepția cazului în care o altă dispoziție impune o pedeapsă mai severă. Invocând art. 5 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de ceea ce nu au fost protejați de poliție în timpul incidentelor. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng că procedura deschisă în urma plângerii lor nu a fost judecată într-un termen rezonabil.
Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng că procedura inițiată în urma plângerii lor nu a fost judecată de o instanță imparțială. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng de ceea ce autoritățile ar fi permis demonstranților să intre în biroul partidului și să-l distrugă. Invocând art. 10 din Convenție, reclamanții se plâng că libertatea lor de exprimare a fost împiedicată de închiderea biroului lor, de obstacolele pe care le implică folosirea limbii lor, de organizarea unor incidente împotriva lor, de participarea clerului și a autorităților municipale la incidente și de trimiterea lor la judecată. Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la libertatea de asociere.
Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de distrugerea biroului lor și de la care au ajuns pentru a obține o prestație. Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții se plâng că au făcut obiectul unui tratament discriminatoriu bazat pe limbă și pe originea națională. ÎN Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Reclamanții susțin că durata procedurii referitoare la plângerea lor a fost excesivă, deoarece a durat patru ani până când s-a luat o primă decizie și, în cele din urmă, au fost prevăzute infracțiuni. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură.
Reclamanții invocă o încălcare a articolelor 8 (dreptul la respectarea domiciliului), 10 (dreptul la libertatea de exprimare) și 11 (dreptul la libertatea de asociere), luate separat și combinate cu art. 14 (interdicia de discriminare) din Convenie. Mai precis, ei se plâng că dreptul lor la libertatea de asociere a fost încălcat deoarece au fost urmăriți pentru că au fondat un partid politic și birourile partidului devastat fără ca autoritățile să fi luat măsurile necesare pentru a-i împiedica pe autorii căilor de fapt să acționeze sau să-i aresteze după acestea. Aceștia susțin că această atitudine din partea autorităților era datorată originii naționale a întreprinderilor din fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, limbii lor și faptului că aparțin unei minorități naționale din Grecia.
În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. 1 (dreptul la respectarea bunurilor). Curtea ia notă de faptul că instanțele nu au epuizat căile de atac interne împotriva acestor obiecții referitoare la art. 6 alin. (1) din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, deoarece nu le-au invocat în plângerea lor. În consecință, aceste obiecții trebuie respinse pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenție. De asemenea, reclamanții invocă o încălcare a art. 5 alin. (1) din Convenție, deoarece autoritățile au încălcat dreptul reclamanților la securitate prin refuzul de a-i proteja în timpul atacurilor la care au fost supuși autorii tulburărilor.
Curtea reamintește că art. 5 alin. (1) garantează dreptul persoanelor de a nu fi arestate și deținute arbitrar și nu dreptul de a asigura securitatea persoanelor care fac obiectul căilor de fapt de către protestatari. În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amânarea examinării obiecțiilor reclamanților de la articolele 6 alineatul (1) (durata procedurii) 8, 10, 11 și 14 din convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
de la requête n o 74989/01 présentée par OURANIO TOXO et autres contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 5 décembre 2002 en une chambre composée de M me F. Tulkens , présidente , MM. C.L. Rozakis , P. Lorenzen , M mes N. Vajić , S. Botoucharova , MM. A. Kovler , V. Zagrebelsky, juges , et de M. S. Nielsen , greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 11 mars 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, sont le parti politique Ouranio Toxo et M. Pavlos Voskopoulos et M. Petros Vasiliadis, deux ressortissants grecs, nés respectivement en 1964 et 1960 et résidant à Florina. Ils sont représentés devant la Cour par M e I. Kourtovik, avocate à Athènes.
A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le parti politique Ouranio Toxo existe depuis 1994 et prend part aux élections régulièrement depuis cette date. Un des buts déclarés de ce parti est la défense de la minorité macédonienne qui habite en Grèce. Les deux autres requérants sont membres du secrétariat politique du parti. En septembre 1995, le parti installa les bureaux du parti dans la ville de Florina, dans des locaux qu’il loua. Les requérants accrochèrent au balcon du bureau un panneau avec le nom du parti dans les deux langues employées dans la région, à savoir le grec et le macédonien. Selon les requérants, l’ouverture du bureau et l’accrochage du panneau déclenchèrent une vague de violence de la part des habitants de la ville, sans que la police assume ses responsabilités pour les protéger contre les attaques de tout type dont ils ont fait l’objet.
En particulier, les requérants affirment que l’inauguration du bureau eut lieu au début du mois de septembre. Le 12 septembre 1995, les prêtres de l’église de Florina émirent une déclaration, publiée dans la presse locale, dans laquelle les requérants étaient qualifiés « d’amis de Skopje », animés par des « sentiments anti-helléniques et de traîtrise ». La déclaration ajoutait : « nous appellerons le peuple à une manifestation de protestation contre les ennemis de la Grèce qui accrochent arbitrairement des panneaux avec des inscriptions anti-helléniques et nous exigerons leur déportation ». Le 13 septembre 1995, le conseil municipal de Florina se serait réuni de manière informelle et par une décision, publiée dans la presse locale, il fut décider d’organiser une protestation contre les requérants.
Le même jour, des policiers décrochèrent le panneau du parti sans donner d’explication. Les requérants accrochèrent alors un nouveau panneau. Selon les requérants, le soir du même jour des groupes d’hommes se rassemblèrent devant le bureau du parti, parmi lesquels les requérants auraient reconnu le maire, le maire adjoint et certains conseillers municipaux, et se mirent à menacer les requérants, qui se trouvaient dans le bureau, et crier des insultes telles « traîtres », « chiens », « mort aux chiens de Skopje », « vous allez mourir », « nous allons tout brûler » ; ils auraient aussi exigé que les requérants leur donnent le panneau. Le 14 septembre 1995, vers 1h30, un groupe d’homme aurait attaqué le bureau et, après avoir cassé la porte, ils se seraient mis à frapper ceux qui se trouvaient à l’intérieur du bureau et auraient exigé qu’on leur donne le panneau, ce que les requérants firent.
Vers 4h, un autre groupe pénétra dans le bureau, jeta par la fenêtre tout l’équipement et le mobilier de celui-ci et y mirent le feu. Pendant toute la durée de ces incidents, les requérants auraient à plusieurs reprises téléphoné à la station de police, mais les policiers leur auraient répondu qu’ils ne disposaient pas d’effectifs suffisants pour intervenir sur place. Les requérants soulignent qu’aucune poursuite ne fut engagée par le parquet contre ceux qui participèrent aux incidents. En revanche, des poursuites furent engagées contre quatre des membres du parti, dont les requérants.
Ils furent accusés d’incitation de citoyens à la discorde, sur le fondement de l’article 192 du code pénal, car, d’après l’acte d’accusation, « ils auraient accroché au bureau du parti un panneau sur lequel était inscrit, entre autres, et dans un idiome slave, les mots « Lerinski Komitet », qui avaient semé la discorde parmi les habitants de la région (...) ». Les requérants furent renvoyés en jugement. L’audience eut lieu le 15 septembre 1998 devant le tribunal correctionnel de Florina, composé d’un juge, qui acquitta les requérants (jugement n o 979/1998). Le tribunal reconnut qu’il y avait eu groupement de foule devant le bureau du parti et passage à tabac d’un des requérants et constata qu’il y avait eu aussi des voies de fait qui avaient abouti à l’incendie du bureau.
Le 5 décembre 1995, quatre des membres du parti, dont les deux requérants, portèrent plainte contre les protagonistes de ces incidents pour les infractions suivantes : incitation de citoyens à la discorde (article 192 du code pénal), trouble de la paix publique (article 189 du même code), destruction de propriété (article 381), voies de fait (article 330), trouble de la paix du domicile (article 334), menace (article 333), insulte (article 361) et incendie criminelle (article 264). Le 24 novembre 1999, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Florina considéra qu’il n’y avait pas suffisamment de preuves contre les personnes à l’encontre desquelles les requérants avaient porté plainte et décida de ne pas les poursuivre.
Les requérants interjetèrent appel contre cette décision, mais la chambre d’accusation de la cour d’appel de Macédoine de l’Ouest le rejeta le 4 avril 2000. Les requérants se pourvurent en cassation contre cette décision, mais le juge rapporteur proposa l’arrêt des poursuites pour cause de prescription. En effet, le 13 septembre 2000, les infractions dont il s’agissait tombaient sous le coup de la prescription quinquennale. B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes du code pénal se lisent ainsi : « Trouble de la paix publique Article 189
1.Celui qui participe à un attroupement, qui (...) commet des voies de fait contre des personnes ou des biens, ou envahit des maisons appartenant à autrui, des domiciles ou d’autres immeubles, est puni d’une peine d’emprisonnement jusqu’à deux ans.
2.Les instigateurs et ceux qui ont commis des voies de fait sont punis d’une peine d’emprisonnement de trois mois au moins.
3.Ces peines sont infligées si l’acte n’est pas puni plus sévèrement en vertu d’une autre disposition. » Article 192 « Celui qui, publiquement et de quelque manière que ce soit, provoque ou incite les citoyens à commettre des voies de fait ou à semer la discorde entre eux, troublant ainsi la paix publique, est puni d’une peine d’emprisonnement jusqu’à deux ans, sauf si une autre disposition impose une peine plus sévère. » GRIEFS 1. Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de ce qu’ils n’ont pas été protégés par la police lors des incidents. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que la procédure ouverte suite à leur plainte n’a pas été jugée dans un délai raisonnable. 3. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que la procédure ouverte suite à leur plainte n’a pas été jugée par un tribunal impartial.
4.Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que les autorités auraient permis aux manifestants de pénétrer dans le bureau du parti et de le détruire.
5.Invoquant l’article 10 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que leur liberté d’expression a été obstruée par la fermeture de leur bureau, par les obstacles apportés à l’emploi de leur langue, par l’organisation d’incidents à leur encontre, par la participation du clergé et des autorités municipales aux incidents et par leur renvoi en jugement.
6.Invoquant l’article 11 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit à la liberté d’association.
7.Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, les requérants se plaignent de la destruction de leur bureau et de l’impossibilité dans laquelle se sont trouvés d’obtenir une indemnité.
8.Invoquant l’article 14 de la Convention, les requérants se plaignent qu’ils ont fait l’objet d’un traitement discriminatoire fondé sur la langue et l’origine nationale. EN DROIT 1. Les requérants allèguent un dépassement du délai raisonnable de la procédure, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » Les requérants soutiennent que la longueur de la procédure relative à leur plainte fut excessive, car il fallut quatre ans avant qu’une première décision soit prise et finalement les infractions dénoncées furent prescrites. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Les requérants allèguent une violation des articles 8 (droit au respect du domicile), 10 (droit à la liberté d’expression) et 11 (droit à la liberté d’association), pris isolément et combiné avec l’article 14 (interdiction de discrimination) de la Convention. Plus précisément, ils se plaignent de ce que leur droit à la liberté d’association a été violé car ils ont été poursuivis pour avoir fondé un parti politique et les bureaux du parti saccagés sans que les autorités aient pris les mesures nécessaires pour empêcher les auteurs des voies de fait d’agir ou de les arrêter après celles-ci. Ils soutiennent que cette attitude de la part des autorités était due à l’origine nationale des requérants – de l’ex-République Yougoslave de Macédoine –, à leur langue et au fait qu’ils appartiennent à une minorité nationale en Grèce. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 3. Les requérants allèguent également la violation de l’article 6 § 1 (impartialité des tribunaux) de la Convention et 1 du Protocole n o 1 (droit au respect des biens). La Cour note que les requérants n’ont pas épuisé les voies de recours internes à l’égard de ces griefs relatifs aux articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, car ils ne les ont pas invoqués dans leur plainte. Il s’ensuit que ces griefs doivent être rejetés pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 4. Les requérants allèguent également une violation de l’article 5 § 1 de la Convention, car les autorités ont méconnu le droit des requérants à la sécurité en refusant de les protéger lors des attaques dont ils ont fait l’objet des auteurs des troubles. La Cour rappelle que l’article 5 § 1 garantit le droit des individus de ne pas être arrêtés et détenus arbitrairement et non le droit d’assurer la sécurité des personnes faisant l’objet des voies de fait par des manifestants. Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs des requérants tirés des articles 6 § 1 (durée de la procédure) 8, 10, 11 et 14 de la Convention ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Søren Nielsen Françoise Tulkens Greffier adjoint Présidente