ZARAKOLU et AUTRES contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 26971/95 și 37933/97 prezentate de Aysenur ZARAKOLU și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la decembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B.

Baka Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen judecători Gölcüklü, judecător ad-hoc, Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererile sus-menționate introduse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 13 martie 1995 și 9 septembrie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererile, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA cererii nr 26971/95 a fost introdusă de domnul Ayșenur Zarakolu, acționând în numele său și în numele societății de ediție belgiană Uluslararas… Ca urmare a decesului acesteia din 28 ianuarie 2002, moștenitorii săi, soțul ei, Rag..p.

Zarakolu, precum și cei doi fii ai săi, Cihan Deniz (născut în 1975) și Sinan Savaș Zarakolu (născut în 1977), și-au exprimat decizia de a continua acțiunile. Din motive practice, prezenta decizie va continua să o numească pe dna Zarakolu reclamantă. Recurenta este reprezentată în fața Curții de către domnul Muller, avocatul Proiectului kurd pentru drepturile omului, organizație neguvernamentale cu sediul la Londra. Circumstanțele din jurul speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Zarakolu, director și proprietar al societății de ediție belgiană Uluslararas (BUY) a publicat o carte intitulată "Notre Ferhat, laanatomia unei crime." Această carte este o carte despre articole de autor, K.K., care raportau uciderea lui Ferhat Tepe, jurnalist zilnic Özgür Gündem (Programul Liber).

12 octombrie 1994, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Õ Õ … A se vedea, de exemplu, art. 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului și art. 36 din Codul penal. La 19 octombrie 1994, în conformitate cu procedura în acest domeniu, instanța de securitate a respins în unanimitate această opoziție. La 12 octombrie 1994 a fost introdusă o procedură penală împotriva dlui Zarakolu în calitate de proprietar al edițiilor BUY și editor al cărții incriminate. În fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, reclamanta a respins acuzațiile și a făcut să se susțină că a publicat lucrarea în discuție: că nu conținea nimic care să justifice măsurile de represalii. În plus, Comisia a susținut în special că frazele în litigiu, reproduse în actul de acuzare, nu pot fi considerate propagandă separatistă și că ar fi putut fi văzută chiar și o critică la fața locului a regimului actual al statului, aceasta ar fi dreptul oricărui cetățean.

Prin hotărârea din 29 decembrie 1995, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a condamnat-o, în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Legea nr. 3713, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4126 privind combaterea terorismului, la o pedeapsă cu închisoarea de șase luni și la o amendă de 50 de milioane de lire turce (TRL). Ținând cont de circumstanțele atenuante, instanța a redus pedeapsa cu închisoarea la cinci luni și a transformat această pedeapsă într-o amendă de 42 de milioane TRL. De asemenea, a ordonat confiscarea la locul de muncă. Curtea a constatat că cartea conținea o propagandă separatistă…

Încălcările drepturilor omului în Kurdistan și Turcia, torturile comise în timpul evacuării satelor, precum și numărul execuțiilor extrajudiciare, sporesc acuzațiile aduse de pagina 6: După cum demonstrează evoluțiile recente, acest sistem, care nu vede în el decât dreptul de a trăi în această țară, acordându-le Kurzilor acest drept numai în măsura în care servilitatea lor, care le impune prin forța de a nu-și folosi dreptul de a-și menține cultura și limba maternă, nu va putea supraviețui mult timp Pagina 10: Cei care, astăzi, în Kurdistan, bombardează satele, ard câmpurile, ucid copiii în pătuțurile lor, încearcă să-i exmatriculeze pe oamenii din provinciile lor, îi torturează, trag în ei în ambuscade, în noaptea întunecată răpesc și ucid oamenii care nu au decât o grijă: libertatea, știu ei în ce pagini ale istoriei se vor găsi?

(...) Pagina 14: Închisorile sunt pline de forțe revoluționare, de kurzi care încearcă să promoveze lupta lor națională și de intelectuali care încearcă să-i informeze pe oameni cu ajutorul panei lor. Prin hotărârea din 11 martie 1997, Curtea de Casație a respins recursul introdus de reclamantă. Dreptul intern relevant Constituția Articolele relevante ale Constituției se citesc astfel: art. 26 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare și de a-și divulga în mod individual sau colectiv ideile și opiniile prin intermediul cuvântului, la glazură, la glazură sau prin alte mijloace. Acest drept include libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice.

(...) art. 28 alineatul (5) Oricine scrie, tipărește, tipărește sau comunică orice tip de informație sau articol care afectează securitatea internă sau externă și integritatea indivizibilă a teritoriului său și a națiunii sale sau care se referă la penetrarea cu privire la aceste infracțiuni, la rebeliune sau la insurgență sau cu privire la informațiile secrete legate de statul respectiv este considerat răspunzător în temeiul legislației privind aceste infracțiuni. Difuzarea poate fi împiedicată cu titlu preventiv printr-o hotărâre pronunțată de judecător sau, în cazul în care există un pericol în continuare, într-un ordin al autorității abilitate în mod expres de lege. Autoritatea informează judecătorul competent cu privire la decizia sa în termen de 24 de ore.

În cazul în care judecătorul competent nu confirmă decizia respectivă în termen de 48 de ore, aceasta este considerată nulă (...) Codul penal la art. 36 alineatul (1) din Codul penal se citește astfel În caz de condamnare, instanța sesizează și confiscă obiectul care a servit la comiterea sau la pregătirea infracțiunii sau a infracțiunii (...) Codul de procedură penală La art. 86 din Codul de procedură penală prevede că publicațiile pot fi sesizate cu privire la deciziile judecătorului după deschiderea unei anchete sau a unei urmăriri penale din cauza infracțiunilor prevăzute de lege. Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului la art. 8 alineatul (1), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, se citește astfel Propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului membru al Republicii Turcia sau unității indivizibile a națiunii sunt interzise.

Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de la unu la trei ani de închisoare și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești. În caz de recidivă, pedepsele nu se convertesc în amenzi. În cazul în care infracțiunea de propagandă menționată la primul paragraf este comisă prin intermediul revistelor menționate la art. 3 din Legea nr. 5680 în presă, editorul este, de asemenea, condamnat la o amendă egală cu 90 la sută din valoarea medie a vânzărilor din luna precedentă, dacă intervalul de publicare a revistei este mai mic de o lună. Cu toate acestea, nu poate fi mai mic de 100 de milioane de lire turcești. Editorul-șef al revistei menționate este condamnat la jumătate de lună de închisoare.

Atunci când infracțiunea de propagandă menționată la primul paragraf este comisă prin mijloace de comunicare în masă sau prin mijloace de comunicare în masă, altele decât revistele menționate la al doilea paragraf, autorii responsabili și proprietarii mijloacelor de comunicare în masă sunt condamnați la o pedeapsă de șase luni la doi ani de închisoare, precum și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești (...) GRIFS Recurenta susține că confiscarea cărții publicate de societatea de ediție, al cărei proprietar și director era, precum și condamnarea sa în temeiul articolului 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului au încălcat art. 10 din convenție. În această privință, recurenta se plânge că, spre deosebire de art. 6 din convenție, cauza sa nu ar fi fost ascultată de o instanță independentă și imparțială.

În această privință, aceasta arată că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi nu este asigurată, se afla în cadrul instanței de securitate a statului. În plus, aceasta se plângea de durata procedurii în fața Curții de Casație. În ceea ce privește confiscarea cărții, invocând art. 13 din convenție, recurenta se plânge de lipsa unei autorități în fața căreia să prezinte o cauză care are o șansă de a face acest lucru. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge, de asemenea, că introducerea pe cartea în cauză a adus atingere dreptului său de a respecta bunurile sale. Susținând o practică administrativă de discriminare pe motive de origine etnică, aceasta invocă încălcarea articolului 14 din convenție.

În sfârșit, recurenta se plânge de o încălcare a articolului 18 din convenție și susține în această privință că restricțiile impuse exercitării libertății sale de exprimare nu urmăresc obiectivele prevăzute de convenție și constituie un În ceea ce privește cererea de radiere a rolului domnului Rag Electroluxp Zarakolu și cei doi fii ai săi au informat Curtea cu privire la interesul lor material și moral de a finaliza procedura introdusă de soția și mama lor. În observațiile sale din 1 În iunie 2002, guvernul a pledat pentru eliminarea rolului cauzei pe motiv că moștenitorii recurentei nu ar avea un interes personal în continuarea procedurii.

Curtea a arătat deja că, atunci când un reclamant moare în curs de desfășurare în instană, moștenitorii săi pot, în principiu, să se abțină la rândul lor Curtea constată că reclamanta a fost condamnată de instanțele interne pentru propagandă separatistă prin publicație și consideră că văduvul și fiii lui M. Zarakolu are un interes legitim să constate că condamnarea sa de către Curtea de Securitate a statului a avut loc în necunoașterea drepturilor pe care le-a invocat (a se vedea Dalban c. România, Hotărârea din 28 septembrie 1999, CEDH 1999-VI, § 39) Prin urmare, cererea guvernului de a radia rolul cauzei trebuie respinsă. Curtea recunoaște domnului Zarakolu și fiilor săi calitate pentru a înlocui acum reclamanta.

Cu privire la încălcarea cu privire la art. 6 din Convenție Recurenta denunță o dublă încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Pe de o parte, ea a declarat că nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar printre judecătorii Curții de Securitate a statului care l-a judecat și condamnat. Pe de altă parte, ea se plânge de durata procedurii în fața Curții de Casație. În partea sa relevantă, art. 6 alin. (1) se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) și într-un termen rezonabil de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei.

(...) Despre imparțialitatea și independența instanței de securitate a statului Citând dispozițiile Constituției turce, guvernul susține că cursurile de securitate ale statului nu sunt tribunale de excepție, ci instanțe penale specializate, introduse pentru a judeca infracțiunile împotriva integrității statului, inclusiv un judecător militar printre membrii efectivi și membrii supleanți ai acestora. Guvernul susține că reclamanta a fost condamnată de către șeful de propagandă separatistă care a încălcat integritatea indivizibilă a la … Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998-IV), Curtea își reiterează argumentul potrivit căruia aceste cursuri nu sunt independente și imparțiale. După ce a efectuat o examinare preliminară a faptelor și argumentelor părților, Curtea consideră că acest motiv ridică întrebări de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii și necesită o examinare pe fond a cauzei.

Prin urmare, acesta nu poate fi declarat în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe durata procedurii Guvernul susține că durata totală a procedurii în cauză poate fi considerată rezonabilă. Recurenta susține că Curtea de Casație a avut nevoie de 15 luni pentru a-și pronunța hotărârea. Potrivit acesteia, autoritățile competente nu au arătat diligența și celeritatea necesare. Curtea arată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 octombrie 1994, data la care instanța în cauză a emis o ordonanță cu privire la confiscarea cărții în litigiu și că aceasta s-a încheiat la 11 octombrie 1994 martie 1997, data hotărârii Curții de Casație; prin urmare, aceasta a durat trei ani și cinci luni, din care 15 luni în fața Curții de Casație.

Curtea consideră că, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, este necesar să se respingă acest spătar pentru neajunsuri vădite de fond în sensul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Cu privire la încălcarea temeiului articolelor 10 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. Recurenta invocă o încălcare a articolului 10 din Convenție care rezultă din condamnarea sa la penalitate pentru publicarea unei cărți care comentează o problemă de actualitate.

De asemenea, aceasta susține că măsura de sechestrare pronunțată în instanță de Curtea de Securitate a Uniunii Europene a încălcat articolele 10 din Convenție și 1 din Protocolul nr. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanta se plânge, de asemenea, că nu a avut la dispoziție o acțiune efectivă în fața unui tribunal național pentru a examina legalitatea și fondul măsurii în cauză. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță.

(...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.

art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul susține că confiscarea cărții constituie o măsură preventivă, definită în mod clar de art. 28 din Constituție pentru a împiedica comiterea de infracțiuni.

În acest sens, acesta subliniază că necesitatea acestei măsuri a fost aprobată în cadrul procedurii penale inițiate împotriva recurentei. Guvernul susține că condamnarea pentru publicarea cărții în litigiu constituie o măsură prevăzută de lege. și a urmărit obiective legitime, și anume protecția ordinii publice, a securității naționale și a integrității teritoriale a statului. Limitele criticii acceptabile ar fi fost depășite și cartea ar fi avut ca scop stimularea cetățenilor de origine kurdă la violență și la dușmănie între diferitele componente ale societății. Ea susține că noțiunea de integritate a statului, așa cum este menționată la art. 8 din Legea privind combaterea terorismului, este atât de vagă, încât condamnarea sa în temeiul acestei dispoziții nu era previzibilă.

Condamnarea sa ca urmare a opiniilor exprimate în carte nu ar găsi nicio justificare, nici în ceea ce privește convenția, nici în ceea ce privește dreptul intern. În urma unei examinări preliminare a faptelor și argumentelor părților, Curtea consideră că acest motiv ridică întrebări de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii și necesită o examinare pe fond a cauzei. Prin urmare, acesta nu poate fi declarat în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Cu privire la presupusa încălcare a articolelor 7, 13 coroborate cu art. 6, 14 și 18 din Convenție Reprezentantul recurentei, în observațiile sale ca răspuns la cele ale guvernului, reduce încălcarea articolelor 7 și 13 coroborate cu art. 6 din Convenție în ceea ce privește durata procedurii.

Curtea consideră că această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni, în sensul articolului 35 alineatul (1). În ceea ce privește declaraia de încălcare a articolelor 14 și 18 din Convenie, Curtea arată că aceste obiecii, astfel cum au fost ridicate, reieșite fără temei și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenie. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declar admisibili, toate mijloacele de fond rezervate, obiecțiunile recurentei cu privire la o presupusă încălcare a libertății sale de exprimare, a dreptului său la respectarea bunurilor, lipsa de imparțialitate și de independență a instanței de securitate a statului, precum și faptul că nu a putut beneficia de o cale de atac eficientă pentru a-și exercita obiecțiunile cu privire la măsura în cauză Declara cererile inadmisibile pentru surplus.

Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

des requêtes n os 26971/95 et 37933/97 présentée par Ayșenur ZARAKOLU et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 10 décembre 2002 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa , président , A.B.

Baka , Gaukur Jörundsson , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me W. Thomassen , juges , M. F. Gölcüklü, juge ad hoc, et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu les requêtes susmentionnées introduites devant la Commission européenne des Droits de l’Homme les 13 mars 1995 et 9 septembre 1997, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner les requêtes, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requête n o 26971/95 a été introduite par M me Ayșenur Zarakolu, agissant en son propre nom et en celui de la société d’édition Belge Uluslararası Yayıncılık , ayant son siège à Istanbul, dont elle était la directrice et propriétaire au moment des faits.

La requête n o 37933/97 a été introduite par M me Ayșenur Zarakolu en son nom propre. Suite au décès de cette dernière le 28 janvier 2002, ses héritiers, à savoir son mari, Ragıp Zarakolu, ainsi que ses deux fils, Cihan Deniz (né en 1975) et Sinan Savaș Zarakolu (né en 1977), ont fait part de leur décision de poursuivre les requêtes. Pour des raisons d’ordre pratique, la présente décision continuera d’appeler M me Zarakolu la « requérante ». La requérante est représentée devant la Cour par M e M. Muller, avocat du Projet kurde pour les droits de l’homme, organisation non gouvernementale ayant son siège à Londres. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

M me Zarakolu, directrice et propriétaire de la société d’édition Belge Uluslararası Yayıncılık (BUY) publia un livre intitulé « Notre Ferhat, l’anatomie d’un meurtre ». Ce livre est un recueil d’articles d’un auteur, K.K., qui relataient le meurtre de Ferhat Tepe, journaliste au quotidien Özgür Gündem (Programme libre). Le 12 octobre 1994, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul (« la cour de sûreté de l’Etat ») demanda qu’il soit statué sur la saisie de l’ouvrage en question. Toujours le même jour, le juge assesseur de la cour de sûreté de l’Etat rendit une ordonnance de référé sur la saisie du livre. Il requit notamment l’application des articles 8 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme et 36 du code pénal.

Le 19 octobre 1994, selon la procédure en la matière, l’intéressée fit opposition contre l’ordonnance du 12 octobre 1994 devant la cour de sûreté de l’Etat. Par décision du 21 octobre 1994, la cour de sûreté de l’Etat, à l’unanimité, rejeta cette opposition. Une procédure pénale fut introduite contre M me Zarakolu en tant que propriétaire des éditions BUY et éditrice du livre incriminé. Devant la cour de sûreté de l’Etat, la requérante réfuta les accusations et fit valoir qu’elle avait publié l’ouvrage en cause estimant qu’il ne contenait rien qui justifiât des mesures de répression. En outre, elle plaida notamment que les phrases litigieuses, reproduites dans l’acte d’accusation, ne sauraient aucunement passer pour de la propagande séparatiste, et qu’à supposer même que l’on pût y voir une critique à l’endroit du régime actuel de l’Etat, celle-ci serait du droit de tout citoyen.

Par un arrêt du 29 décembre 1995, la cour de sûreté de l’Etat la condamna, en application de l’article 8 § 2 de la loi n o 3713 modifié par la loi n o 4126 relative à la lutte contre le terrorisme, à une peine d’emprisonnement de six mois et à une amende de 50 millions de livres turques (TRL). Tenant compte des circonstances atténuantes, la cour réduisit la peine d’emprisonnement à cinq mois et commua cette peine en une amende de 42 millions TRL. Elle ordonna également la confiscation de l’ouvrage litigieux. La cour constata que le livre contenait une propagande séparatiste.

Elle cita notamment : Page 5 : « (...) les violations des droits de l’homme au Kurdistan et en Turquie, des tortures infligées lors de l’évacuation des villages et le nombre des exécutions extrajudiciaires fait accroître le dossier d’accusation de l’Etat ». Page 6 : « Comme le démontre d’ailleurs les évolutions récentes, ce système, qui ne voit en lui que le droit de vivre dans ce pays, octroyant aux Kurdes ce droit que dans la mesure de leur servilité, qui leur impose par la force de ne pas utiliser leur droit pour maintenir leur culture et leur langue maternelle, ne pourra pas survivre longtemps » Page 10 : « Ceux qui, aujourd’hui, au Kurdistan, bombardent les villages, brûlent les champs, tuent les bébés dans leurs berceaux, essaient d’expulser les gens de leurs provinces, les torturent, tirent sur eux en tendant des embuscades, dans la nuit noire kidnappent et tuent les personnes qui n’ont qu’un souci : la liberté, savent-ils dans quelles pages de l’histoire ils se trouveront ? (...) ». Page 14 : « Les prisons sont remplies de forces révolutionnaires, des Kurdes qui essaient de promouvoir leur lutte nationale et des intellectuels qui essaient d’informer les gens à l’aide de leur plume.

» Par un arrêt du 11 mars 1997, la Cour de cassation rejeta le pourvoi introduit par la requérante. B. Le droit interne pertinent