CtEDO 10.12.2002 Auto

PIETRZAK v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
10.12.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PIETRZAK v. POLAND (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Reclamantul, Jerzy Wacław Pietrzak, este un național polonez, care s-a născut în 1934 și locuiește în Koszalin, Polonia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1978 a fost expropriată o parcelă de teren, deținută inițial de părinții reclamantului. Compensarea pentru proprietate a fost depusă la o instanță, deoarece organul administrativ responsabil pentru expropriarea nu a stabilit adresa proprietarilor (de fapt au murit înainte de expropriare). Reclamantul nu a fost satisfăcut cu suma compensației. La 20 februarie 1991, reclamantul a obținut o decizie judecătorească declarându-i singurul moștenitor al proprietății părinților rătăciți. La 16 iunie 1992, reclamantul a depus Biroului de District Warszawa Praga-Północ (Urzād Dzielnicy Gminy Warszawa Praga-Północ) o cerere de redeschidere a procedurii privind compensarea, susținând că nu a participat la procedura din 1978, deoarece el nu a fost informat despre acestea și că decizia finală a fost bazată pe documente false. La 9 septembrie 1993, șeful Oficiului de District din Varșovia (Kierownik Urzędu Rejonowego) a refuzat cererea reclamantului. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 22 noiembrie 1993, apelul său a fost respins de Guvernatorul din Varșovia (Wojewoda), astfel cum a fost depus din termenul stabilit. Reclamantul a depus Curtea Supremă Administrativă (Naccelny Sād Administracyjny) un recurs împotriva hotărârii guvernatorului. La 20 aprilie 1995, Curtea Administrativă Supremă a anulat hotărârile din 9 septembrie și 22 noiembrie 1993, având în vedere faptul că reclamantul și-a depus cererea de a redeschide procedura într-o zi după primirea textului deciziei de expropriare din 1978, astfel în termenul limită. La 15 noiembrie 1996, șeful Oficiului de District din Varșovia a redeschis procedurile privind compensarea pentru expropriarea din 1978. La 25 martie 1997, în cursul procedurii, șeful Oficiului de District din Varșovia a declarat că decizia din 1978 a fost eliberată în încălcarea Codului de Procedură Administrativă. Cu toate acestea, decizia nu a putut fi anulată deoarece mai mult de cinci ani au trecut de la data eliberării acesteia. Reclamantul a depus la Guvernatorul din Varșovia un recurs împotriva deciziei șefului biroului de district din Varșovia. La 3 iulie 1997, Guvernatorul din Varșovia a anulat decizia din 15 noiembrie 1996 și a remis cazul de reexaminare. Guvernatorul a ordonat șefului Oficiului de District din Varșovia să stabilească dacă a fost vina reclamantului că nu a participat la procedura din 1978. La 1 ianuarie 1998 a intrat în vigoare o nouă lege, conform căreia guvernatorii au devenit organele de primă instanță în cazurile de expropiere și compensare în acest sens. La 2 decembrie 1998, guvernatorul din Varșovia a respins apelul reclamantului și a refuzat să anuleze decizia din 1978. Guvernatorul a declarat că nu există nici o indicație că documentele sunt false. De asemenea, el a constatat că faptul că reclamantul nu a participat la procedura din 1978 a avut ca rezultat propria sa vină, deoarece, în conformitate cu legea, ar fi trebuit să informeze în mod prompt autoritățile relevante cu privire la moartea părinților săi și la faptul că a moștenit proprietatea. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii către Președintele Oficiului pentru Locație și Dezvoltare Urzędu Mieszkalnictwa i Rozwoju Miast. La 12 august 1999, Președintele Oficiului pentru Locație și Dezvoltare Urbană a respins apelul reclamantului. Se pare că reclamantul nu a depus apel la Curtea Administrativă Supremă împotriva acestei decizii. La 10 iulie 1992, reclamantul a depus la șeful Oficiului de District din Varșovia o cerere de reevaluare a compensației acordate în cursul procedurii de expropriare din 1978. La 29 septembrie 1992, reclamantul a depus la Curtea Supremă Administrativă o plângere cu privire la inactivitatea din partea organelor administrative, care, în ciuda cererilor sale, nu a eliberat nicio decizie. La 2 iunie 1993, instanța a pronunțat o hotărâre în care a obligat șeful Oficiului de District din Varșovia să elibereze o decizie cu privire la reevaluare. La 7 septembrie 1995, șeful Oficiului de District din Varșovia a decis să reevalueze compensația. După aceea, la 27 septembrie 1995, reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii, deoarece el nu a fost satisfăcut cu suma compensației și a contestat motivele juridice ale reevaluării. La 12 decembrie 1995, guvernatorul din Varșovia și-a respins apelul, a anulat decizia șefului Oficiului de District și a refuzat reevaluarea compensației. Guvernatorul a considerat că compensația nu a putut fi reevaluată, deoarece a fost plătită într-adevăr sub formă de așa-numită „plăți înlocuitoare”, și anume, a fost depusă la o instanță. art. 35 din Codul de Procedură Administrativă din 1960 stabilește termene care variază între 1 lună și 2 luni pentru a se ocupa de un caz pe calea unei autorități administrative. În cazul în care aceste termene nu au fost respectate, autoritatea trebuie, în conformitate cu art. 36 din Codul, să informeze părțile cu privire la acest fapt, să explice motivele întârzierii și să stabilească un nou termen. În conformitate cu art. 37 § 1, dacă cazul nu a fost tratat în termenele menționate la articolele 35 și 36, o parte în procedurile administrative poate depune recurs autorității superioare, susținând inactivitatea. În cazul în care acuzațiile de inactivitate sunt bine fundamentate, autoritatea superioară stabilește un nou termen pentru gestionarea cazului și ordonă o anchetă pentru a determina motivele inactivității și pentru a identifica persoanele responsabile pentru întârziere. Dacă este necesar, autoritatea poate ordona aplicarea măsurilor de prevenire a acestor întârzieri în viitor. La 1 octombrie 1995, a intrat în vigoare o nouă Lege a Curții Supreme de Administrație din 11 mai 1995 („Legea 1995”). În conformitate cu dispozițiile articolului 17 din Legea 1995, o parte la procedurile administrative poate, în orice moment, depune la Curtea Supremă o plângere cu privire la inactivitatea din partea unei autorități obligate să elibereze o decizie administrativă. art. 26 din Lege prevede: „Când o plângere care susține inactivitate din partea unei autorități administrative este bine fondată, Curtea Supremă Administrativă obligă autoritatea respectivă să emită o decizie sau să efectueze un act specific sau să confirme, să declare sau să recunoască un drept sau o obligație prevăzut de lege.” În conformitate cu art. 30 din Lege, decizia Curții Supreme de Administrație ordonă autorității de a pune capăt inactivității sale este obligatorie juridică autorității în cauză. În cazul în care autoritatea nu a respectat decizia, instanța poate, în temeiul articolului 31 din Legea de 1995, impune o amendă și poate însuși să decidă despre dreptul sau obligația în cauză.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă