Alevizos, Grapsas, Ioannidis, Prokopidis, Gonidis, Moutopoulos și Tavoularis împotriva Greciei

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 76614/01, nr. 76615/01, nr. 76616/01, nr. 76617/01, n 129427/02, n 13006/02 și n 13008/02 prezentate de Alexios ALEVIZOS, Konstantinos GRAPSAS, Petros IOANNIDIS, Andronikos PROKOPIDIS, Georgios GONIDIS, Christos MOTOULOS și Andreas TAVOULARIS împotriva Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), cu sediul la 12 decembrie 2002 într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii C.L.

Rozakis Bonello Levits Botoutarova Kovler Steiner, judecători S. Nielsen grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererile sus-menționate depuse la 28 octombrie 2001, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: Petros Ioannidis, dl Andronikos Prokopidis (solicitarea prezentată de dl Evangelia Prokopidou, dl Focini Prokopidou, dl Dimitra Prokopidou și dl Thomas Prokopidis, moștenitorii reclamantului), dl Georgios Gonidis (solicitarea prezentată de văduva sa M. Antonia Gonidi), domnul Christos Moutopoulos și domnul Andreas Tavoularis sunt cetățeni greci, născuți în 1924, 1929 și 1934 și reședința în Patras, Lefkada, Atena, Salonic și Amaliada Iliaris. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul I. Ktistakis, avocat la Thiva.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au introdus o acțiune împotriva biroului de securitate socială din cadrul biroului de securitate socială din cadrul biroului de asigurări sociale din cadrul biroului de asigurări sociale din cadrul biroului de asigurări sociale al celui de al patrulea, al celui de al cincilea și al șaselea reclamant la 8 iunie 1986 (al treilea reclamant), 19 decembrie 1989 (primul, al doilea, al patrulea și al șaselea solicitant) și 24 În octombrie 1991 (al șaptelea solicitant), ei au solicitat plata anumitor sume de bani reprezentând indemnizații de pensionare (1 147 243 drahmes primul reclamant, 1 481 826 drahme al doilea, 1 916 290 drahme al treilea, 830 151 drahme al patrulea, 1 171 806 drahme al cincilea, 1 094 329 drahme al șaselea și 601 653 drahme al șaptelea).

Prin hotărârile din 22 iulie 1991 în cazul primului, al doilea și al cincilea reclamant, 31 mai 1989 în cazul celui de-al treilea, al treilea, al 30 august 1991 în cazul celui de-al patrulea, 19 iulie 1991 în cazul celui de-al șaselea și al 28 ianuarie 1993 în cazul celui de-al șaptelea solicitant, Tribunalul administrativ a primit acțiunile acestora. Biroul de Securitate Socială al L.A.A. a făcut apel la aceste hotărâri în fața instanței de apel.

Procedura în fața acesteia a început la 17 decembrie 1991 pentru primul reclamant, la 19 decembrie 1991 pentru al doilea, la 3 ianuarie 1990 pentru al treilea, la 11 decembrie 1991 pentru al patrulea, la 10 decembrie 1991 pentru al cincilea, la 17 decembrie 1991 pentru al șaselea și la 28 mai 1993 pentru al șaptelea și s-a încheiat la 29 iunie 1995, 18 septembrie 1995, 28 martie 1991, 18 iunie 1995, 18 septembrie 1995, 6 septembrie 1995 și 22 februarie 1996. Biroul de Securitate Socială al L .OSE sesizează Consiliul cu privire la aceasta. Procedura în fața Consiliului de Stat a început la 30 iunie 1995 pentru primul reclamant, la 19 septembrie 1995 pentru al doilea, la 30 martie 1991 pentru al treilea, la 12 decembrie 1995 pentru al patrulea, la 15 mai 1996 al cincilea, la 15 mai 1996 al șaselea și la 14 noiembrie 1996 pentru al șaptelea.

În ceea ce-l privește pe primul reclamant, Consiliul a decis la 13 noiembrie 2001 dar nu și-a dat încă decizia. În ceea ce privește al doilea și al treilea reclamant, acesta a deliberat la 12 februarie 2001 și-a dat decizia la 1 octombrie 2001, dar hotărârea nu era încă clară în ziua în care a fost introdusă cererea 25 octombrie 2001). În ceea ce-l privește pe cel de-al patrulea reclamant, a deliberat la 12 februarie 2001, dar nu și-a dat încă hotărârea.

În ceea ce-l privește pe cel de-al cincilea solicitant, el a deliberat la 12 februarie 2001 și a pronunțat hotărârea la 5 noiembrie 2001 în ceea ce-l privește pe cel de-al șaselea solicitant, el a deliberat la 12 februarie 2001 și-a dat hotărârea la 12 noiembrie 2001. În ceea ce-l privește pe cel de-al șaptelea solicitant, a deliberat la 19 martie 2001 și-a dat hotărârea la 22 octombrie 2001. GRIEFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, toți reclamanții se plâng de durata procedurii în fața instanțelor administrative. Invocând art. 13 din Convenție, toți reclamanții se plâng de absența dreptului grecesc a unei căi de atac care să le permită să se plângă de durata excesivă a procedurii.

Invocând art. 1 din Protocolul nr 1, ultimii trei reclamanți au invocat, de asemenea, o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor. Reclamanții invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Reclamanții subliniază că cauza lor nu prezenta nici o complexitate și că au avut o nevoie imediată de a primi această despăgubire care a fost destinată să crească un pic pensia lor redusă pe care urma să o primească pentru pensionare.

În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. De asemenea, recurentele invocă o încălcare a articolului 13 din Convenție, care dispune: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Prin invocarea hotărârii Kudla c. Polonia din 26 octombrie 2000, reclamanții susțin că ordinul juridic grecesc nu le oferă nicio cale de atac eficientă pentru a se plânge de depășirea termenului rezonabil al procedurii.

În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

Pe de o parte, Curtea constată că instanțele nu au susținut acest motiv. Pe de altă parte, Comisia reamintește jurisprudența sa potrivit căreia repercusiunile patrimoniale negative care pot fi cauzate de durata excesivă a procedurii se analizează ca urmare a încălcării dreptului garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție și nu pot fi luate în considerare decât ca urmare a satisfacției echitabile pe care reclamanții le-ar putea obține ca urmare a constatării acestei încălcări ( Prin urmare, acest litigiu trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să abroge în mod corespunzător cererile Amâne examinarea obiecțiunilor reclamanților formulate la articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție Declare Søren Nielsen Francoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

des requêtes n o 76614/01, n o 76615/01, n o 76616/01, n o 76617/01, n o 12942/02, n o 13006/02 et n o 13008/02 présentées par Alexios ALEVIZOS, Konstantinos GRAPSAS, Petros IOANNIDIS, Andronikos PROKOPIDIS, Georgios GONIDIS, Christos MOUTOPOULOS et Andreas TAVOULARIS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 12 décembre 2002 en une chambre composée de M me F. Tulkens , présidente , MM. C.L.

Rozakis , G. Bonello , E. Levits , M me S. Botoucharova , M. A. Kovler , M me E. Steiner, juges , et de M. S. Nielsen , greffier adjoint de section , Vu les requêtes susmentionnées introduites le 28 octobre 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M. Alexios Alevizos, M. Konstantinos Grapsas, M. Petros Ioannidis, M. Andronikos Prokopidis (requête présentée par M me Evangelia Prokopidou, M me Fotini Prokopidou, M me Dimitra Prokopidou et M. Thomas Prokopidis, héritiers du requérant), M. Georgios Gonidis (requête présentée par sa veuve M me Antonia Gonidi), M. Christos Moutopoulos et M. Andreas Tavoularis, sont des ressortissants grecs, nés en 1924, 1929 et 1934 et résidant à Patras, Lefkada, Athènes, Thessalonique et Amaliada Ilias.

Ils sont représentés devant la Cour par M e I. Ktistakis, avocat à Thiva. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Les requérants saisirent le tribunal administratif d’Athènes d’une action contre le bureau de sécurité sociale de l’Organisme des chemins de fer grecs (« OSE ») les 8 juin 1986 (troisième requérant), 19 décembre 1989 (premier, deuxième, quatrième, cinquième et sixième requérants) et 24 octobre 1991 (septième requérant). Ils demandaient le versement de certaines sommes d’argent représentant des indemnités de départ à la retraite (1 147 243 drachmes le premier requérant, 1 481 826 drachmes le deuxième, 1 916 290 drachmes le troisième, 830 151 drachmes le quatrième, 1 171 806 drachmes le cinquième, 1 094 329 drachmes le sixième et 601 653 drachmes le septième).

Par des jugements des 22 juillet 1991 dans le cas des premier, deuxième et cinquième requérants, 31 mai 1989 dans le cas du troisième, 30 août 1991 dans le cas du quatrième, 19 juillet 1991 dans le cas du sixième et 28 janvier 1993 dans le cas du septième requérant, le tribunal administratif accueillit les actions des ceux-ci. Le bureau de sécurité sociale de l’OSE interjeta appel contre ces jugements devant la cour d’appel d’Athènes. La procédure devant celle-ci débuta le 17 décembre 1991 pour le premier requérant, le 19 décembre 1991 pour le deuxième, le 3 janvier 1990 pour le troisième, le 11 décembre 1991 pour le quatrième, le 10 décembre 1991 pour le cinquième, le 17 décembre 1991 pour le sixième et le 28 mai 1993 pour le septième et prit fin respectivement les 29 juin 1995, 18 septembre 1995, 28 mars 1991, 6 juin 1995, 18 septembre 1995, 6 septembre 1995 et 22 février 1996. Le bureau de sécurité sociale de l’OSE saisit alors le Conseil d’Etat.

La procédure devant le Conseil d’Etat débuta le 30 juin 1995 pour le premier requérant, le 19 septembre 1995 pour le deuxième, le 30 mars 1991 pour le troisième, le 12 décembre 1995 pour le quatrième, le 15 mai 1996 le cinquième, le 15 mai 1996 le sixième et le 14 novembre 1996 pour le septième. En ce qui concerne le premier requérant, le Conseil d’Etat délibéra le 13 novembre 2001 mais ne rendit pas encore sa décision. En ce qui concerne les deuxième et troisième requérants, il délibéra le 12 février 2001 et rendit sa décision le 1er octobre 2001, mais l’arrêt n’était pas encore mis au net au jour de l’introduction de la requête 25 octobre 2001). En ce qui concerne le quatrième requérant, il délibéra le 12 février 2001 mais ne rendit pas encore son arrêt.

En ce qui concerne le cinquième requérant, il délibéra le 12 février 2001 et rendit son arrêt le 5 novembre 2001. En ce qui concerne le sixième requérant, il délibéra le 12 février 2001 et rendit son arrêt le 12 novembre 2001. En ce qui concerne le septième requérant, il délibéra le 19 mars 2001 et rendit son arrêt le 22 octobre 2001. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, tous les requérants se plaignent de la durée de la procédure devant les juridictions administratives. 2. Invoquant l’article 13 de la Convention, tous les requérants se plaignent de l’absence en droit grec d’un recours leur permettant de se plaindre de la durée excessive de la procédure. 3. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, les trois derniers requérants allèguent aussi une violation de leur droit au respect des biens.

EN DROIT 1. Les requérants allèguent une violation de l’article 6 § 1 de la Convention qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Les requérants soulignent que leur affaire ne présentait aucune complexité et qu’ils avaient un besoin immédiat de recevoir cette indemnité qui était destinée à augmenter un peu leur maigre pension qu’ils allaient recevoir pour leur retraite. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.

2. Les requérant allèguent aussi une violation de l’article 13 de la Convention qui dispose: « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » En invoquant l’arrêt Kudla c. Pologne du 26 octobre 2000, les requérants soutiennent que l’ordre juridique grec ne leur offre aucun recours efficace pour se plaindre du dépassement du “délai raisonnable” de la procédure. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.

3. Les cinquième, sixième et septième requérants allèguent aussi une violation de l’article 1 du Protocole n o 1, qui se lit ainsi: « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » D’une part, la Cour note que les requérants n’ont pas étayé ce grief.

D’autre part, elle rappelle sa jurisprudence selon laquelle les répercussions patrimoniales négatives éventuellement provoquées par la durée excessive de la procédure s’analysent comme la conséquence de la violation du droit garanti par l’article 6 § 1 de la Convention et ne sauraient être prises en considération qu’au titre de la satisfaction équitable que les requérants pourraient obtenir à la suite du constat de cette violation ( Varipati c. Grèce , n o 38459/97, 26 octobre 1999, non publié). Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Ajourne l’examen des griefs des requérants tirés des articles 6 § 1 et 13 de la Convention ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

Søren Nielsen Françoise Tulkens Greffier adjoint Présidente