KÜLEKCI and OTHERS v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KÜLEKCI and OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2002)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE nr. 39330/98, de către Levent KÜLEKÇİ și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 12 decembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis, dna Tulkens Türmen Lorenzen, dna Vajić Levits Kovler, judecători și dl S. Nielsen, secretarul de secțiune adjunctă având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 10 octombrie 1997, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamanții, dl Levent Külekçi, dl Yavuz Șimșek și dl Ömür Özdemir, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1972, 1978 și, respectiv, 1974 și trăiesc în Samsun. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl K. Genç, avocat practicant la Ankara. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl E. İșcan, director general adjunct pentru Consiliul Europei și Drepturile Omului. Faptele prezentului caz, astfel cum au fost depuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 decembrie 1996, polițiștii din cadrul sediului Poliției Samsun au arestat reclamanții și le-au pus în custodie în Samsun. În timp ce în custodie reclamanții au fost împachetate cu ochi, furnizat cu apă rece, bătut și amenințat cu moartea de către polițiști. Au pus la îndoială reclamanții despre implicarea lor într-o organizație armată ilegală, Mișcarea Revoluției Comuniste (Komünist Devrim Hareketi La 27 decembrie 1996, Curtea Magistratului Samsun a ordonat ca reclamanții să fie reținuți la închidere. Mai târziu, în aceeași zi, reclamanții, care erau acum în închisoare, au solicitat să fie examinați de un medic din Institutul Forensic de Medicină. La 3 ianuarie 1997, administrația închisorii a trimis reclamanții la Institutul Forensic unde au fost examinați de un medic. Medicul a elaborat un raport pentru fiecare dintre solicitanți. Medicul a remarcat prezența vânătăilor și scaburilor în diferite părți ale corpurilor reclamanților. El a considerat că rănile găsite nu sunt amenințatoare de viață, dar ar împiedica reclamanții să lucreze timp de cinci zile în cazul primului reclamant și de trei zile în cazul celui de-al doilea și al treilea reclamant. Reclamanții au depus cereri la biroul procurorului public din Samsun. Ei s-au plâns că au fost torturați de polițiști la sucursala Anti-Terror al Direcției de Securitate a Samsunului, în vederea extragerii mărturisirilor. Biroul procurorului public a deschis o anchetă preliminară și a interogat polițiștii de la Hotărârea de Securitate în legătură cu acuzațiile reclamanților. La 20 ianuarie 1997, procurorul public Samsun a hotărât că nu ar trebui să fie interzisă urmărirea penală împotriva polițiștilor de la Hotărârea de Securitate, din cauza faptului că nu existau alte dovezi decât acuzațiile nedeclarate ale reclamanților de faptul că au fost tratate sau amenințate. Procurorul a constatat, de asemenea, că reclamanții nu au putut identifica polițiștii care le-au tratat rău și că rapoartele medicale nu au menționat nici un semn de tortură. La 10 martie 1997, reclamanții au depus obiecții la Curtea de Assize de Çarșamba împotriva hotărârii procurorului public din 20 ianuarie 1997. La 1 mai 1997, Curtea Çarșamba Assize a respins obiecția reclamanților, decizia care a fost acordată reclamantului la 11 iulie 1997. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 3 din Convenție că au fost torturați în timpul detenției lor în custodie de poliție, susținând că au fost bătut și amenințați cu moarte în vederea extragerii lor. DREPTUL din 25 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul regretă apariția unor cazuri individuale de maltrat de către autoritățile persoanelor deținute în custodie, ca și în cazul reclamanților, în pofida legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de acțiuni. Se acceptă faptul că recurgerea la maltratamente, după cum se pretinde în acest caz, și faptul că nu a efectuat investigații eficace au constituit o încălcare a articolului 3 din Convenție. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că interzicerea acestor acțiuni – inclusiv obligația de a efectua investigații efective, astfel cum este prevăzut la articolele 3 și 13. În acest context, se observă că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au condus, printre altele, la investigații mai eficiente privind cazurile de maltrat în circumstanțe similare cu cele ale cererii instantanee. Declar că Guvernul Turciei propune să plătească exgrație reclamanților, dl. Levent Külekçi, dl Yavuz Șimșek și dl Ömür Özdemir, o sumă totală de 66.000 EUR (sex-six mii de euro) (2,000 EUR două-două mii pentru fiecare dintre solicitanți) în cererea lor înregistrată în temeiul nr. 39330/98. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro unui cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Se acordă un dobânzi implicite de 7,25% de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontare. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului.” La 26 iunie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamanților, dl Levent Külekçi, dl Yavuz Șimșek și dl Ömür Özdemir, observ că guvernul Turciei sunt dispuși să facă reclamanților o exgrație plată totală de 66.000 EUR (sext-six mii de euro) (2,000 EUR douăzeci și doi mii de euro pentru fiecare dintre solicitanți), în cerere nr. 39330/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea deciziei Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenție. După consultarea în mod corespunzător a reclamanților, accept această ofertă și, în consecință, renunțe la toate celelalte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost de la originea cererii. Declarăm că cazul a fost încheiat cu siguranță și retragerea cererii în fața Curții.” Curtea ia act de acordul atins între părți și este convinsă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzi a Convenției). Prin urmare, cazul ar trebui eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine aplicarea din lista de cazuri. Søren Nielsen Președintele adjunct al grefierului Christos Rozakis