Külekci și alții împotriva Turciei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE nr. 39330/98, de către Levent KÜLEKÇİ și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 12 decembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis, dna Tulkens Türmen Lorenzen, dna Vajić Levits Kovler, judecători și dl S. Nielsen, secretarul de secțiune adjunctă având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 10 octombrie 1997, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamanții, dl Levent Külekçi, dl Yavuz Șimșek și dl Ömür Özdemir, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1972, 1978 și, respectiv, 1974 și trăiesc în Samsun.

Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl K. Genç, avocat practicant la Ankara. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl E. İșcan, director general adjunct pentru Consiliul Europei și Drepturile Omului. Faptele prezentului caz, astfel cum au fost depuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 decembrie 1996, polițiștii din cadrul sediului Poliției Samsun au arestat reclamanții și le-au pus în custodie în Samsun. În timp ce în custodie reclamanții au fost împachetate cu ochi, furnizat cu apă rece, bătut și amenințat cu moartea de către polițiști. Au pus la îndoială reclamanții despre implicarea lor într-o organizație armată ilegală, Mișcarea Revoluției Comuniste (Komünist Devrim Hareketi La 27 decembrie 1996, Curtea Magistratului Samsun a ordonat ca reclamanții să fie reținuți la închidere.

Mai târziu, în aceeași zi, reclamanții, care erau acum în închisoare, au solicitat să fie examinați de un medic din Institutul Forensic de Medicină. La 3 ianuarie 1997, administrația închisorii a trimis reclamanții la Institutul Forensic unde au fost examinați de un medic. Medicul a elaborat un raport pentru fiecare dintre solicitanți. Medicul a remarcat prezența vânătăilor și scaburilor în diferite părți ale corpurilor reclamanților. El a considerat că rănile găsite nu sunt amenințatoare de viață, dar ar împiedica reclamanții să lucreze timp de cinci zile în cazul primului reclamant și de trei zile în cazul celui de-al doilea și al treilea reclamant. Reclamanții au depus cereri la biroul procurorului public din Samsun.

Ei s-au plâns că au fost torturați de polițiști la sucursala Anti-Terror al Direcției de Securitate a Samsunului, în vederea extragerii mărturisirilor. Biroul procurorului public a deschis o anchetă preliminară și a interogat polițiștii de la Hotărârea de Securitate în legătură cu acuzațiile reclamanților. La 20 ianuarie 1997, procurorul public Samsun a hotărât că nu ar trebui să fie interzisă urmărirea penală împotriva polițiștilor de la Hotărârea de Securitate, din cauza faptului că nu existau alte dovezi decât acuzațiile nedeclarate ale reclamanților de faptul că au fost tratate sau amenințate. Procurorul a constatat, de asemenea, că reclamanții nu au putut identifica polițiștii care le-au tratat rău și că rapoartele medicale nu au menționat nici un semn de tortură.

La 10 martie 1997, reclamanții au depus obiecții la Curtea de Assize de Çarșamba împotriva hotărârii procurorului public din 20 ianuarie 1997. La 1 mai 1997, Curtea Çarșamba Assize a respins obiecția reclamanților, decizia care a fost acordată reclamantului la 11 iulie 1997. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 3 din Convenție că au fost torturați în timpul detenției lor în custodie de poliție, susținând că au fost bătut și amenințați cu moarte în vederea extragerii lor. DREPTUL din 25 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul regretă apariția unor cazuri individuale de maltrat de către autoritățile persoanelor deținute în custodie, ca și în cazul reclamanților, în pofida legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de acțiuni.

Se acceptă faptul că recurgerea la maltratamente, după cum se pretinde în acest caz, și faptul că nu a efectuat investigații eficace au constituit o încălcare a articolului 3 din Convenție. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că interzicerea acestor acțiuni – inclusiv obligația de a efectua investigații efective, astfel cum este prevăzut la articolele 3 și 13. În acest context, se observă că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au condus, printre altele, la investigații mai eficiente privind cazurile de maltrat în circumstanțe similare cu cele ale cererii instantanee. Declar că Guvernul Turciei propune să plătească exgrație reclamanților, dl. Levent Külekçi, dl Yavuz Șimșek și dl Ömür Özdemir, o sumă totală de 66.000 EUR (sex-six mii de euro) (2,000 EUR două-două mii pentru fiecare dintre solicitanți) în cererea lor înregistrată în temeiul nr. 39330/98.

Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro unui cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Se acordă un dobânzi implicite de 7,25% de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontare.

Această plată va constitui soluționarea finală a cazului.” La 26 iunie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamanților, dl Levent Külekçi, dl Yavuz Șimșek și dl Ömür Özdemir, observ că guvernul Turciei sunt dispuși să facă reclamanților o exgrație plată totală de 66.000 EUR (sext-six mii de euro) (2,000 EUR douăzeci și doi mii de euro pentru fiecare dintre solicitanți), în cerere nr. 39330/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea deciziei Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenție.

După consultarea în mod corespunzător a reclamanților, accept această ofertă și, în consecință, renunțe la toate celelalte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost de la originea cererii. Declarăm că cazul a fost încheiat cu siguranță și retragerea cererii în fața Curții.” Curtea ia act de acordul atins între părți și este convinsă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzi a Convenției). Prin urmare, cazul ar trebui eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine aplicarea din lista de cazuri. Søren Nielsen Președintele adjunct al grefierului Christos Rozakis

FIRST SECTION

DECISION Application no. 39330/98 by Levent KÜLEKÇİ and Others against Turkey The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 12 December 2002 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr R. Türmen , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler, judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 10 October 1997, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr Levent Külekçi, Mr Yavuz Șimșek and Mr Ömür Özdemir, are Turkish nationals, who were born in 1972, 1978 and 1974 respectively and live in Samsun.

They were represented before the Court by Mr K. Genç, a lawyer practising in Ankara. The respondent Government were represented by Mr E. İșcan, Deputy Director General for Council of Europe and Human Rights. The facts of the present case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. On 25 December 1996 policemen from the Anti-Terror branch of Samsun Police Headquarters arrested the applicants and placed them in custody in Samsun. While in custody the applicants were blindfolded, hosed with cold water, beaten and threatened with death by policemen. They questioned the applicants about their involvement in an illegal armed organisation, the Communist Revolution Movement ( Komünist Devrim Hareketi ). On 27 December 1996 the Samsun Magistrate’s Court ordered the applicants to be detained on remand.

Later the same day the applicants, who were now in prison, requested to be examined by a doctor from the Forensic Medicine Institute. On 3 January 1997 the prison administration sent the applicants to the Forensic Institute where they underwent a doctor’s examination. The doctor drew up a report for each of the applicants. The doctor noted the presence of bruises and scabs on various parts of the applicants’ bodies. He considered that the injuries found were not life threatening but would prevent the applicants from working for five days in the case of the first applicant and three days in the case of the second and third applicants. The applicants filed petitions with the Public Prosecutor’s office in Samsun.

They complained that they had been tortured by policemen at the Anti-Terror branch of the Samsun Security Directorate with a view to extracting confessions. The Public Prosecutor’s office opened a preliminary investigation and questioned the policemen at the Security Directorate in connection with the applicants’ allegations. On 20 January 1997 the Samsun Public Prosecutor decided that no prosecution should be brought against policemen at the Security Directorate, on the grounds that there was no evidence other than the applicants’ unsubstantiated allegations that they had been ill-treated or threatened. The Prosecutor also found that the applicants could not identify the policemen who had ill-treated them and that the medical reports did not mention any signs of torture.

On 10 March 1997 the applicants filed an objection with the Çarșamba Assize Court against the Public Prosecutor’s decision of 20 January 1997. On 1 May 1997 the Çarșamba Assize Court dismissed the applicants’ objection. This decision was served on the applicants on 11 July 1997. COMPLAINT The applicants complained under Article 3 of the Convention that they were subjected to torture in the course of their detention in police custody. They submit that they were beaten and threatened with death with a view to extracting confessions from them. THE LAW On 25 September 2002 the Court received the following declaration from the Government: “1. The Government regret the occurrence of individual cases of ill-treatment by the authorities of persons detained in custody, as in the case of the applicants, notwithstanding existing Turkish legislation and the resolve of the Government to prevent such actions.

It is accepted that the recourse to ill-treatment, as claimed in the present case, and the failure to conduct effective investigations constituted a violation of Article 3 of the Convention. The Government undertake to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures to ensure that the prohibition of such actions – including the obligation to carry out effective investigations as required by Articles 3 and 13 is respected. It is noted in this connection that new legal and administrative measures have been adopted which have resulted in, among other things, more effective investigations into cases of ill-treatment in circumstances similar to those of the instant application.

2. I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia to the applicants, Mr Levent Külekçi, Mr Yavuz Șimșek and Mr Ömür Özdemir, an all-inclusive amount of EUR 66,000 (sixty-six thousand euros) (EUR 22,000 twenty-two thousand euros to each of the applicants) in their application registered under no. 39330/98. This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros to a bank account named by the applicants and/or their duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of the notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 of the European Convention on Human Rights.

A default interest of 7,25% shall be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement. This payment will constitute the final settlement of the case.” On 26 June 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “In my capacity as the representative of the applicants, Mr Levent Külekçi, Mr Yavuz Șimșek and Mr Ömür Özdemir, I note that the Government of Turkey are prepared to make to the applicants an ex gratia all-inclusive payment of EUR 66,000 (sixty-six thousand euros) (EUR 22,000 twenty-two thousand euros to each of the applicants), in application no. 39330/98. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, will be paid in accordance with the terms stipulated in the said declaration within three months after notification of the Court’s decision delivered pursuant to Article 37 of the Convention.

Having duly consulted the applicants, I accept that offer and they, in consequence, waive all other claims against Turkey in respect of the matters that were at the origin of the application. We declare that the case has been definitely settled and withdraw the application before the Court.” The Court takes note of the agreement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention). Accordingly, the case should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President