CtEDO 17.12.2002 Auto

BOIS contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
17.12.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BOIS contre la FRANCE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 55758/00 prezentate de Marie-Jeanne BOIS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 decembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka, președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și grefier adjunct al secțiunii T.L. Early Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 18 februarie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentă, dl Marie-Jeanne Bois, este resortisant francez, născută în 1936 și rezidentă în Marsilia. La 5 iulie 1991, recurenta, acționând în calitate de reprezentant al unui grup de dansatori, a încheiat cu Batalionul Marinarilor Pompieri din orașul Marsilia un contract în vederea anihilării unei seri. La 26 octombrie 1991, în ziua spectacolului, un incendiu a afectat costumele și accesoriile. Prin ordonanța din 20 octombrie 1992, recurenta obține desemnarea unui expert însărcinat cu numărătoarea prejudiciilor materiale și financiare. În această evaluare, expertul a luat în considerare în special o lipsă de câștig, pe baza unui contract încheiat între reclamant și un alt organizator. Pe baza acestei expertize, recurenta, prin acte de punere în aplicare din 25 și 29 martie 1994, a atribuit Batalionul Marinarilor Pompieri din Marsilia și compania sa de asigurare în fața Tribunalului de Mare Instanță din Marsilia, ca plată a anumitor sume pentru prejudiciul material și financiar cauzat de dezastrul în cauză. Prin actul executoriu din 13 iulie 1994, Batalionul Marinarilor Pompieri din Marsilia a chemat în discuție firma de brokeraj de asigurări B.N. de la care fusese subscrisă o asigurare pe durata spectacolului. Această cerere în cauză a fost anexată la procedura principală prin ordonanța de punere în aplicare din 3 ianuarie 1995. Prin ordonanța din 13 aprilie 1995, magistratul însărcinat cu punerea în funcțiune, informat cu privire la existența contractului care a servit ca bază pentru evaluarea lipsei de câștig a reclamantei, a încredințat reclamantului o misiune suplimentară pentru a determina din nou prejudiciul suferit de reclamantă. Prin decizia din 27 mai 1997, Tribunalul de Mare Instanță din Marsilia, reținând responsabilitatea Batalionului Marinarilor Pompieri din Marsilia și cea a cabinetului de brokeraj B.N., a acceptat parțial cererile recurentei. La 8 iulie 1997, firma de brokeraj B.N. a interjetat această decizie în fața instanței de apel din Aix-en-Provence. Prin hotărârea din 7 februarie 2002, Curtea de apel din Aix-en-Provence a confirmat hotărârea de primă instanță și a respins cererile incidente ale recurentei. Recurenta se ocupa în casation. L În scrisoarea sa din data de 30 august 2002, Comisia se plânge, pe aceeași bază, de faptul că procedura în fața Tribunalului de apel din Aix-en-Provence a fost afectată de numeroase nereguli și încălcări ale legii și că judecătorii au manifestat părtinire. Plângerea reclamantei cu privire la durata procedurii în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. În acest sens, el subliniază că recurenta avea posibilitatea de a-și supune travaliu întemeiat pe durata procedurii instanțelor franceze în cadrul unei acțiuni în răspundere întemeiate pe articolul L. O evoluție recentă a jurisprudenței interne ar demonstra caracterul mai efectiv al unei astfel de acțiuni. Recurenta susține că a epuizat căile de atac interne prin depunerea unei cereri la Ministerul Justiției, astfel încât să se pună capăt decăderii justiției a cărei cauză a făcut obiectul acesteia. Comisia se plânge de neajunsul acestei cereri și că nu a fost informată cu privire la drepturile sale de către autoritățile competente care ar priva astfel de acțiunea internă în temeiul articolului L. 781-1 din Codul de organizare judiciară. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și a trebuit deja să se pronunțe cu privire la articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară în raport cu această cerință. Având în vedere evoluția juridică a guvernului, Curtea a statuat că acțiunea întemeiată pe art. 781-1 din Codul Organizației Judiciare permite remedierea unei încălcări prezumate a dreptului său de a-și vedea cauza audiată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Giummarra și alții c. Franța (dec.), nr. 61166/00, 12 iunie 2001), indiferent de stadiul procedurii interne (Mifsud c. Franța [GC] (dec.), nr. 57220/00, 11 September 2002) a precizat că această acțiune a dobândit, la data de 20 noiembrie 2002. Septembrie 1999, gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și de a fi utilizat în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție, ajungând astfel la concluzia că orice litigiu întemeiat pe durata unei proceduri judiciare, introdus în fața ei după 20 septembrie 1999 fără a fi fost supus în prealabil instanțelor interne în cadrul unei acțiuni întemeiate pe art. L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară este, în principiu, inadmisibilă, indiferent de stadiul procedurii pe plan intern. În speță, recurenta a sesizat Curtea la 18 februarie 2000 fără să fi exercitat în prealabil această acțiune. Prin urmare, aceasta nu a epuizat căile de atac interne în ceea ce privește cauza sa întemeiat pe durata procedurii în litigiu. În consecință, acest aspect trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge de părtinirea judecătorilor și a lacului procedurii în fața instanței judecătorești din Aix-en-Provence care a condus la hotărârea din 7 februarie 2002. Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la dacă faptele prezentate de recurentă revelează aspectul unei încălcări a convenției. Aceasta reiterează că, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Or, Comisia reamintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, întrebarea dacă un proces este în conformitate cu cerințele articolului 6 alineatul (1) litera (a) apreciază pe baza unei examinări a întregii proceduri și nu a unui element izolat (a se vedea Delta c. Franța, Hotărârea din 19 decembrie 1990, seria A n 191-A, p. 15, § 35; Hotărârea din 16 decembrie 1992, seria A n 47-B, p. 34-35, § 33-34; Imbrioscia c. Elveția , Hotărârea din 24 noiembrie 1993, seria A n 275, pp. 13-14, § 38 ; Miailhe c. Franța , Hotărârea din 26 septembrie 1996, Recueire a hotărârilor și deciziilor 1996-IV, p. 1338, § 43. Prin urmare, aprecierea echității procesului nu poate fi reținută decât după încheierea acestuia. Or, procedura este în continuare pendinte în fața Curții de Casație. Prin urmare, acest aspect trebuie respins și pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. T.L. Early A.B. Baka grefier adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă