CtEDO 17.12.2002 Auto

PEREZ contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
17.12.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PEREZ contre la FRANCE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 54875/00 prezentate de Laurent PEREZ împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 decembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka, președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 12 noiembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, având în vedere observațiile suplimentare prezentate de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Laurent Perez, este un resortisant francez cu reședința la Paris. Este reprezentat în fața Curții de către domnul A.-V. Fargepallet, avocat la Paris. Angajat la 19 martie 1990 în calitate de reprezentant comercial de către societatea L., reclamantul a fost concediat la 8 ianuarie 1996 pe motiv că rezultatele sale erau insuficiente. Reclamantul sesizează consiliul de prud februarie 1996 și a fost decăzut din toate cererile sale prin hotărârea din 12 mai 1997, notificată la 10 iulie 1997; la 22 iulie 1997 a făcut apel la această decizie. Instanța de apel din Versailles, prin hotărârea din 8 februarie 2001, a infirmat hotărârea pud Reclamantul se plânge de durata procedurii în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. În acest sens, acesta subliniază că reclamantul avea posibilitatea de a-și supune travaliu întemeiat pe durata procedurii instanțelor franceze în cadrul unei acțiuni în răspundere întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară. O evoluție recentă a jurisprudenței interne ar demonstra caracterul mai efectiv al unei astfel de acțiuni. Reclamantul consideră că trimiterea la o singură hotărâre în care statul francez ar fi fost condamnat din cauza duratei excesive a procedurii nu demonstrează existența și eficiența unui curent jurisprudențial în acest sens. Inter alia , că o cerință a epuizării de către instanțe a unei noi acțiuni întârzie controlul de către Curte ; acest lucru ar fi cu atât mai adevărat cu cât hotărârea întemeiată pe aplicarea art. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară este el însuși susceptibil de a introduce căi de atac (acuzare, recurs în casație) și, în opinia sa, nimic nu ar permite să se presupună că această procedură va fi examinată într-un termen mai rezonabil decât cel al procedurii principale. 781-1 menționat anterior nu prezintă încă un grad suficient de certitudine și nu este în practică o acțiune efectivă. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și a trebuit deja să se pronunțe cu privire la articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară în raport cu această cerință. Având în vedere evoluția juridică a guvernului, Curtea a statuat că acțiunea întemeiată pe art. 781-1 din Codul Organizației Judiciare permite remedierea unei încălcări prezumate a dreptului său de a-și vedea cauza audiată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Giummarra și alții c. Franța (dec.), nr. 61166/00, 12 iunie 2001), indiferent de stadiul procedurii interne (Mifsud c. Franța [GC] (dec.), nr. 57220/00, 11 September 2002) a precizat că această acțiune a dobândit, la data de 20 noiembrie 2002. Septembrie 1999, gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și de a fi utilizat în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție, ajungând astfel la concluzia că orice litigiu întemeiat pe durata unei proceduri judiciare, introdus în fața ei după 20 septembrie 1999 fără a fi fost supus în prealabil instanțelor interne în cadrul unei acțiuni întemeiate pe art. L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară este, în principiu, inadmisibilă, indiferent de stadiul procedurii pe plan intern. În speță, reclamantul a sesizat Curtea la 12 noiembrie 1999 fără să fi exercitat în prealabil această acțiune. Prin urmare, nu a epuizat căile de atac interne în ceea ce privește cauza sa întemeiat pe durata procedurii în litigiu. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. T.L. Early A.B. Baka Modululer Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă