CtEDO 17.12.2002 Auto

LES CUIRS MERCEDES contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
17.12.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
LES CUIRS MERCEDES contre la FRANCE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 54890/00, nr. 55221/00 și nr. 55225/00 prezentate de CUIRS MERCEDES împotriva Franței La Curtea Europeană a Drepturilor L'pe (secțiunea a doua), care are loc la 17 decembrie 2002 într-o cameră compusă din A.B. Baka președintele dnii J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători T.L. Early grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la 10 și 12 ianuarie și 2 februarie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Recurenta, Mercedes, este o societate franceză, al cărei sediu social este la Paris. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Fargepallet, avocat la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. N. Lambert și dl Gerard, apoi, la 16 martie 1998, la cel al dlui H. Misel. Aceștia din urmă au sesizat Consiliul Prud Lambert și Gerard și la 23 septembrie 1999 pentru domnul Misel, Consiliul a considerat că concedierile contestate erau lipsite de cauză reală și gravă pentru nerespectarea obligației de a fi revocate și a condamnat societatea reclamantă să plătească foștilor angajați pentru concediere abuzivă sumele respective de 40.000 de franci, 40.357,20 Sinceritate și 50.000 de franci. Consiliul a ordonat ca aceste hotărâri să fie însoțite de executarea provizorie, ceea ce permite art. 515 din noul Cod de procedură civilă. Societatea reclamantă îl sesizează pe prim-președintele Tribunalului de Primă Instanță al Reims, pentru a obține suspendarea executării provizorii, ale cărei două hotărâri din 1 martie 1999 au fost asortate, până când instanța de apel a lui Reims s-a pronunțat asupra apelului său interimat la 12 martie 1999. Societatea reclamantă a subliniat în această privință că termenele dintre înrolare și încuviințarea unei cauze în fața camerei sociale a tribunalului de apel al lui Reims sunt de ordinul a 3-4 ani. În conformitate cu o ordonanță din 28 aprilie 1999, prim-președintele Tribunalului de apel al Reims, care hotărăște cu privire la aceasta, a respins cererile de suspendare a executării provizorii, societatea reclamantă a luat în considerare, având în vedere acest dublu refuz, că nu era necesar să se repete această cerere pentru hotărârea din 23 septembrie 1999. Prin urmare, societatea reclamantă a procedat la regulamentele eșalonate ale sumelor la care a fost condamnată. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale noului Cod de procedură civilă, din Decretul nr. 81-500 din 12 mai 1981, se citesc după cum urmează: Execuția provizorie nu poate fi continuată fără a fi ordonată în cazul deciziilor care beneficiază de acest drept. În special, sunt executorii cu titlu provizoriu ordonanțele de rejudecare, deciziile care prevăd măsuri provizorii pentru cursul landului, cele care ordonă măsuri asigurătorii, precum și ordonanțele judecătorului de punere în funcțiune care acordă un provizion creditorului. În afara cazurilor în care este de drept, executarea provizorie poate fi dispusă, la cererea părților sau din oficiu, ori de câte ori consideră că este necesar și compatibil cu natura cauzei, cu condiția ca aceasta să nu fie interzisă prin lege. Ea poate fi pronunțată pentru întreaga sau o parte a condamnării. În nici un caz, aceasta nu poate fi legală pentru cheltuielile de judecată. art. 524 În cazul în care executarea provizorie a fost ordonată, aceasta nu poate fi adoptată, în caz de recurs, decât de primul președinte care hotărăște cu privire la aceasta și în următoarele cazuri: În cazul în care este interzisă prin lege; în cazul în care riscă să producă consecințe vădit excesive. (...) Potrivit statisticilor prezentate de guvern și prezentate de Parchetul General al Tribunalului de Apel Reims, în 1999 și 2000, din 94 și 93 de cereri de arestare sau de amenajare a executării provizorii, 29 și 26 au fost acceptate. GRIEFS Societatea reclamantă se plânge că perioada cuprinsă între 3 și 4 ani între înrolare și încuviințarea unei cauze în fața Camerei sociale a Tribunalului din Reims este incompatibilă cu dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție, care garantează dreptul la un proces echitabil Ca urmare a termenelor, deciziile Consiliului de Prudćme, în funcție de jurisdicția instanței de apel a Reims, în special cele ale Consiliului de Prud Din aceleași motive, cererile de suspendare a acestor măsuri sunt respinse în mod sistematic și, prin urmare, societatea reclamantă consideră că consecințele imediate ale disfuncționalității justiției sunt sancțiunile sistematice ale angajatorului și că, din aceste motive, aceasta nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Consiliului de Prudagins. Termenul de la 3 la 4 ani înainte de examinarea unei inculpări de către instanța de apel a unei societăți solicitante a dreptului său de a fi ascultat într-un termen rezonabil. ÎN Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale, (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În ceea ce privește litigiul referitor la durata procedurii, guvernul invită Curtea să-l respingă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în special deoarece reclamanta nu a încercat acțiunea întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară. recurenta susține că caracterul efectiv al procedurii prevăzute la articolul L. 781-1 nu este sigur și că: în plus, această procedură se adaugă celor impuse pentru epuizarea căilor de atac interne și întârzie din nou controlul Curții. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât hotărârea întemeiată pe aplicarea acestui articol este ea însăși susceptibilă de a introduce căi de atac. În plus, termenii articolului L. 781-1 sunt deosebit de exigente, deoarece responsabilitatea pentru statul membru este asumată numai din cauza unei abateri grave sau a unei denigrari a justiției; or, în starea actuală, aceaceasta este aceeași jurisdicție pe care trebuie să o recunoaștem greșeala grea. În cele din urmă, volumul scăzut de proceduri bazate pe acest articol nu permite încă să se tragă concluzii relevante în această privință. Curtea amintește că, în decizia sa în cauza Guamarra c. Franța din 12 iunie 2001, Curtea a statuat că, având în vedere evoluția jurisprudenței interne, acțiunea întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul organizării judiciare a dobândit la data de 20 septembrie 1999 un grad suficient de certitudine pentru a putea și a fi utilizată în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. Or, în speță, Comisia constată că reclamanta și-a prezentat cererile Curții la 10 și 12 ianuarie 2000 și, prin urmare, la 2 februarie 2000, după data menționată anterior și de la care acțiunea întemeiată pe articolul L. 781-1 era susceptibilă să remedieze situația invocată de aceasta. Prin urmare, acest aspect trebuie respins pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. În ceea ce privește hotărârea referitoare la un proces echitabil ca urmare a aplicării sistematice a executării provizorii, guvernul subliniază că deciziile interne au fost cele care au pronunțat executarea provizorie sau au refuzat să îl aresteze care se află la originea acestei hotărâri. În consecință, în termen de șase luni de la aceste decizii, recurenta trebuia să își introducă acțiunile. Cu toate acestea, aceasta nu a făcut pentru două dintre cele trei proceduri și nu a pronunțat împotriva acestor decizii acțiunile interne de care dispunea. Curtea ia notă, împreună cu guvernul, de faptul că ordonanțele care respingeau cererile dlui Mes Lambert și Gérard și care au intenționat să încuie sau să amenajeze execuția provizorie au fost pronunțate de primul președinte al instanței judecătorești a lui Reims la 28 aprilie 1999 și au fost transmise prin poștă în aceeași zi avocatului reclamantei. Or, reclamanta și-a introdus cererile cu privire la aceste două proceduri la 10 și 12 ianuarie 2000, deci după termenul de șase luni prevăzut în art. 35 alin. (1) din Convenție. În consecință, acest aspect este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. În ceea ce privește procedura referitoare la domnul Misel, Curtea ia notă de faptul că, având în vedere dubla refuz pe care a luat-o pentru ceilalți angajați, că nu era necesar să se repete hotărârea cu privire la acesta. Cu toate acestea, Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia, în cazul în care există îndoieli cu privire la șansele de succes ale unei acțiuni interne, această acțiune trebuie să fie tentată (Botta c. Italia, 21439/93, Decizia Comisiei din 15 ianuarie 1996, Deciziile și rapoartele 84, p. 34. În această privință, Curtea se referă la statisticile prezentate de guvern (a se vedea dreptul intern relevant Prin urmare, acest aspect trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. T.L. Early A.B. Baka grefier adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-12-17
0,93
JUILLARD contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 53622/99 présentée par Colette JUILLARD contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 17 décembre 2002 en une chambre composée de MM
CtEDO 2002-12-17
0,93
PEREZ contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 54875/00 présentée par Laurent PEREZ contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 17 décembre 2002 en une chambre composée de MM. A
CtEDO 2003-01-28
0,93
BURG et AUTRES contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 34763/02 présentée par Brigitte BURG et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 janvier 2003 en une chambre composée
CtEDO 2002-01-29
0,93
KORNBLUM contre la FRANCE
DEUXIEME CHAMBRE DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50267/99 présentée par Yves KORNBLUM contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 29 janvier 2002 en une chambre composée
CtEDO 2003-09-16
0,93
C. et D.L. contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 55052/00 présentée par C. et D.L. contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 16 septembre 2003 en une chambre composée de : MM. A
Sursă