Gass împotriva Franței

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 53302/99 prezentate de Bernard GASS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 decembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și grefier adjunct al secțiunii T.L. Early Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 octombrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Bernard Gass, este un resortisant francez, născut în 1957 și rezident în Nordheim (Alsace).

Graff, avocat în Baroul de la Strasbourg. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 octombrie 1996, reclamantul a atribuit F. în fața tribunalului din Saverne în scopul de a obține condamnarea sa la plata sumei de 120 000 de franci francezi (FRF) cu titlu principal și a celei de 12 000 FRF pentru cheltuielile irepetibile. În sprijinul pretențiilor sale, el susținea că această sumă îi era datorată cu titlu de despăgubire, ca urmare a retragerii F. din grupul agricol comun cu care erau ambii asociați. Printr-o hotărâre din 2 februarie 2000, Tribunalul de Mare Instanță din Saverne l-a desființat pe reclamant de cererile sale. Reclamantul a răspuns la apelul acestei hotărâri.

La cauza este pendinte în fața instanței judecătorești din Colmar. GRIEF Invouchon la art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. Reclamantul se plânge de durata procedurii în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. În acest sens, acesta subliniază că reclamantul avea posibilitatea de a-și supune travaliu întemeiat pe durata procedurii instanțelor franceze în cadrul unei acțiuni în răspundere întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară.

O recentă evoluție a jurisprudenței interne ar demonstra caracterul mai efectiv al unei astfel de căi de atac. Reclamantul contestă această teză. El susține că acțiunea întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară nu constituie o alternativă la măsurile pe care ordinea juridică internă ar fi trebuit să le ofere pentru a preveni întârzierile procedurii. Acesta susține că, având în vedere normele de competență teritorială, ar fi trebuit să se sesizeze cu privire la această acțiune Tribunalul de Mare Instanță din Saverne, care a fost tocmai pus în discuție din cauza termenelor de judecată în cadrul procedurii de fond. În plus față de chestiunea de imparțialitate a acestei instanțe pentru a cunoaște această acțiune, potrivit reclamantului, problema termenelor, având în vedere înjunghierea acestei instanțe.

Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și a trebuit deja să se pronunțe cu privire la articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară în raport cu această cerință.

Având în vedere evoluția juridică a guvernului, Curtea a statuat că acțiunea întemeiată pe art. 781-1 din Codul Organizației Judiciare permite remedierea unei încălcări presupuse a dreptului său de a-și vedea cauza audiată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Giummarra și alții c. Franța (dec.), nr. 61166/00, 12 iunie 2001), indiferent de stadiul procedurii interne (Mifsud c. Franța [GC] (dec), nr. 57220/00, 11 September 2002) a precizat că această acțiune a dobândit, la data de 20 noiembrie 2002. Septembrie 1999, gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și de a fi utilizat în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție, ajungând astfel la concluzia că orice litigiu întemeiat pe durata unei proceduri judiciare, introdus în fața ei după 20 septembrie 1999 fără a fi fost supus în prealabil instanțelor interne în cadrul unei acțiuni întemeiate pe art. L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară este, în principiu, inadmisibilă, indiferent de stadiul procedurii pe plan intern.

În speță, reclamantul a sesizat Curtea la 12 octombrie 1999 fără să fi exercitat în prealabil această acțiune. Prin urmare, nu a epuizat căile de atac interne în ceea ce privește cauza sa întemeiat pe durata procedurii în litigiu. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. T.L. Early A.B. Baka Modululer Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 53302/99 présentée par Bernard GASS contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 17 décembre 2002 en une chambre composée de MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , Gaukur Jörundsson , C. Bîrsan , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni, juges , et de M. T.L. Early , greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 12 octobre 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Bernard Gass, est un ressortissant français, né en 1957 et résidant à Nordheim (Alsace).

Il est représenté devant la Cour par M e S. Graff, avocat au barreau de Strasbourg. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 17 octobre 1996, le requérant assigna F. devant le tribunal de grande instance de Saverne aux fins d’obtenir sa condamnation au paiement de la somme de 120 000 francs français (FRF) à titre principal et celle de 12 000 FRF au titre des frais irrépétibles. A l’appui de ses prétentions, il faisait valoir que cette somme lui était due à titre d’indemnisation, du fait du retrait de F. du groupement agricole commun dont ils étaient tous deux associés. L’audience eut lieu le 25 novembre 1998, à la suite de quoi l’affaire fut mise en délibéré.

Par un jugement du 2 février 2000, le tribunal de grande instance de Saverne débouta le requérant de ses demandes. Le requérant interjeta appel de ce jugement. L’affaire est pendante devant la cour d’appel de Colmar. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure. EN DROIT Le requérant se plaint de la durée de la procédure sur le fondement de l’article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent comme suit : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement soutient que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes au sens de l’article 35 § 1 de la Convention.

Il souligne à cet égard que le requérant avait la possibilité de soumettre son grief tiré de la durée de la procédure aux juridictions françaises dans le cadre d’une action en responsabilité fondée sur l’article L. 781-1 du code de l’organisation judiciaire. Une récente évolution de la jurisprudence interne démontrerait le caractère « effectif » d’un tel recours. Le requérant conteste cette thèse. Il fait valoir que le recours fondé sur l’article L. 781-1 du code de l’organisation judiciaire ne constitue pas une solution de rechange aux mesures que l’ordre juridique interne aurait dû lui offrir pour parer aux retards de la procédure. Il affirme que, compte tenu des règles de compétence territoriale, il lui aurait fallu saisir de cette action le tribunal de grande instance de Saverne, qui était précisément mis en cause en raison des délais de jugement dans la procédure au fond.

Outre la question de l’impartialité de cette juridiction pour connaître de cette action se pose, selon le requérant, le problème des délais, compte tenu de l’engorgement de cette juridiction. La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes et elle a déjà eu à se prononcer sur l’article L. 781-1 du code de l’organisation judiciaire au regard de cette exigence.

Au vu de l’évolution jurisprudentielle dont fait état le Gouvernement, la Cour a jugé que le recours fondé sur l’article L. 781-1 du code de l’organisation judiciaire permet de remédier à une violation alléguée du droit de voir sa cause entendue dans un « délai raisonnable » au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ( Giummarra et autres c. France (déc.), n o 61166/00, 12 juin 2001), quel que soit l’état de la procédure au plan interne ( Mifsud c. France [GC] (déc), n o 57220/00, 11 septembre 2002). Elle a précisé que ce recours avait acquis, à la date du 20 septembre 1999, le degré de certitude juridique requis pour pouvoir et devoir être utilisé aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention, parvenant en conséquence à la conclusion que tout grief tiré de la durée d’une procédure judiciaire, introduit devant elle après le 20 septembre 1999 sans avoir préalablement été soumis aux juridictions internes dans le cadre d’un recours fondé sur l’article L. 781-1 du code de l’organisation judiciaire, est en principe irrecevable, quel que soit l’état de la procédure au plan interne.

En l’espèce, le requérant a saisi la Cour le 12 octobre 1999 sans avoir préalablement exercé ce recours. Il n’a donc pas épuisé les voies de recours internes quant à son grief tiré de la durée de la procédure litigieuse. La requête doit en conséquence être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. T.L. Early A.B. Baka Greffier adjoint Président