CtEDO 17.12.2002 Auto

POTIER et COCQUEMPOT contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
17.12.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
POTIER et COCQUEMPOT contre la FRANCE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 58434/00 prezentate de Gerard POTIER și Paul COCQUEMPOT împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 decembrie 2002, într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Biersan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 14 octombrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, având în vedere observațiile suplimentare prezentate de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamanții, Gerard Potier și Paul Cocquempot, sunt resortisanți francezi, născuți în 1953 și, respectiv, 1955 și reședința în Calais. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedurile ulterioare plângerilor cu constituirea de părți civile ale reclamanților Prima procedură La 16 noiembrie 1994, primul reclamant a depus o plângere cu constituție de parte civilă la decanul judecătorilor din Boulogne pe Mare împotriva M.L. și C.N. ale comandanților de falsuri și utilizări. La 23 mai 1996, cel de-al doilea reclamant a depus o plângere cu constituție de părți civile la decanul judecătorilor din Boulogne pe Marea pentru fapte identice de fals și utilizare, despre care a spus că a fost și el victima unei plângeri. Prin rechiziționări introductive din 18 septembrie și 8 noiembrie 1996, procurorul republicii a adresat cele două plângeri. La 18 noiembrie 1996, cel de-al doilea reclamant a solicitat asistență judiciară care i-a fost acordată prin decizia biroului de asistență judiciară în apropierea tribunalului de mari instanțe din Boulogne pe Mer la 13 ianuarie 1997. Prin ordonanța din 25 iunie 1999, procedurile privind plângerile celor doi reclamanți au fost anexate. La 5 februarie 2001, magistratul instructor a informat părțile pe care le părea că le-a încheiat. A doua procedură la 11 septembrie 2001, primul reclamant a depus o plângere cu constituirea de părți civile în fața decanului judecătorilor de judecată ai Lillei împotriva M.L. șefilor de falsuri, utilizarea de falsuri, escrocherie și discriminare. Prin ordonanța din 18 ianuarie 2002, instanța de judecată a pronunțat o ordonanță de refuz de informații și de incompetență. Reclamantul a invocat această ordonanță la 24 ianuarie 2002. Prin Hotărârea din 2 iulie 2002, camera de l'inginerie a instanței judecătorești din Douai a conchis ordonanța întreprinderilor. Reclamantul s-a ocupat de casarea sa la 19 iulie 2002. Procedura în fața Curții a Republicii Reclamanții au depus o plângere penală împotriva miniștrilor în fața Curții a Republicii la 20 ianuarie 2000. La 21 decembrie 1993, primul reclamant sesizează consiliul de prudimeni din Calais cu o cerere de anulare a planului de concediere pe care îl primise. Prin patru decizii din 13 septembrie 1994 și 24 octombrie 1995, consiliul de puri se declara incompetent. Prin intermediul a patru hotărâri pronunțate la 28 iunie 1996, tribunalul din Douai a confirmat hotărârile pronunțate și a declarat Tribunalul de Mare Instanță din Boulogne asupra Merului Competent. Primul reclamant s-a ocupat de casare. Prin două hotărâri din 13 iulie 1999, Curtea de Casație a respins recursul. Tribunalul de Mare Instanță din Boulogne pe Mare, sesizat de cele patru hotărâri ale instanței judecătorești din Boulogne, a pronunțat o hotărâre la 30 noiembrie 1999. Primul reclamant a solicitat această hotărâre. A doua procedură la 17 iulie 2000, cel de-al doilea reclamant sesizează instanța de mare instanță din Boulogne pe Mer pentru a face să se constate nulitatea acordului profesional pe care îl semnase. Prin hotărârea din 7 noiembrie 2000, Tribunalul și-a respins cererile. El a invocat această hotărâre în fața Tribunalului de apel din Douai. GRIFS Invochează art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng de durata celor două proceduri care decurg din plângerile lor cu constituirea de părți civile și a celor două proceduri civile. În temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție, reclamanții se plâng de faptul că i-au condamnat pe miniștrii menționați în plângerea lor în fața Curții a Republicii. Reclamanții se plâng de durata celor două proceduri care decurg din plângerile lor cu constituirea unei părți civile și a celor două proceduri civile în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară. O evoluție recentă a jurisprudenței interne ar demonstra caracterul mai efectiv al unei astfel de acțiuni. Reclamanții susțin că acțiunea invocată de guvern era ineficientă. Ei arată că articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară nu permite să se angajeze responsabilitatea de a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, fără a dispune de o cale de atac internă eficientă și suficientă pentru a-și remedia problemele, reclamanții consideră că sunt exonerați de obligația prevăzută la art. 35 alineatul (1) din convenție. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și a trebuit deja să se pronunțe cu privire la articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară în raport cu această cerință. Având în vedere evoluția juridică a guvernului, Curtea a statuat că acțiunea întemeiată pe art. 781-1 din Codul Organizației Judiciare permite remedierea unei încălcări prezumate a dreptului său de a-și vedea cauza audiată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Giummarra și alții c. Franța (dec.), nr. 61166/00, 12 iunie 2001), indiferent de stadiul procedurii interne (Mifsud c. Franța [GC] (dec.), nr. 57220/00, 11 September 2002) a precizat că această acțiune a dobândit, la data de 20 noiembrie 2002. Septembrie 1999, gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și de a fi utilizat în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție, ajungând astfel la concluzia că orice litigiu întemeiat pe durata unei proceduri judiciare, introdus în fața ei după 20 septembrie 1999 fără a fi fost supus în prealabil instanțelor interne în cadrul unei acțiuni întemeiate pe art. L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară este, în principiu, inadmisibil, indiferent de stadiul procedurii pe plan intern. În speță, reclamanții au sesizat Curtea la 14 octombrie 1999 fără a fi exercitat în prealabil această acțiune. Prin urmare, aceștia nu au epuizat căile de atac interne în ceea ce privește cauza lor întemeiat pe durata procedurilor în litigiu. În consecință, acest motiv trebuie respins în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamanții se plâng de la: În primul rând, Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia nici art. 6 alineatul (1) și nici art. 13 din convenție nu au dreptul de a provoca împotriva unei părți terțe exercitarea unei urmăriri penale sau a dreptului la o astfel de condamnare a unei proceduri penale (a se vedea în special Danini c. Italia, nr. 2299/93, Decizia Comisiei din 14 octombrie 1996, D.R. 87). În al doilea rând, Comisia reamintește că procedura în fața Curții a Republicii nu privește nici o acuzație în materie penală, nici un drept sau o obligație cu caracter civil (a se vedea Itard, Chameigne, Beulens și alții c. Franța, nr 31102/96, Decizia Comisiei din 4 martie 1998). cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie să fie respins în conformitate cu articolul Cu aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. T.L. Early A.B. Baka Modululer Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-10-21
0,94
POTIER ET COCQUEMPOT CONTRE LA FRANCE
Résolution Finale ResDH(2002)121 Droits de l’Homme Requêtes n°s 26059/94 et 31404/96 Potier et Cocquempot contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 21 octobre 2002, lors de la 810e réunion des Délégués des Ministres) Le Comit
CtEDO 2004-12-14
0,93
POTIER c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 42272/98 présentée par Gérard POTIER contre la France La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 14 décembre 2004 en une chambre composée de : MM.
CtEDO 2005-11-08
0,93
AFFAIRE POTIER c. FRANCE
ence de la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Douai se tint le 4 juillet 2001. 41. Par un arrêt rendu le 26 septembre 2001, la chambre de l’instruction confirma l’ordonnance de non-lieu, considérant notamment que, si les inscrip
CtEDO 2000-05-04
0,93
BERTOGLIATI contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 40195/98 présentée par Suzanne BERTOGLIATI contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 4 mai 2000 en une chambre composée
CtEDO 2003-03-11
0,93
LOYEN contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46022/99 présentée par René LOYEN contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 11 mars 2003 en une chambre composée de MM. A
Sursă